Distrugere art.253 alin.1 cp – aplicare măsură educativă minor

Sentinţă penală 102 din 17.03.2016


Cuprins pe materii: Drept penal – infracţiuni  – distrugere art.253 alin.1 CP – aplicare măsură educativă minor

Instanţa examinând actele si lucrările dosarului retine următoarea situaţie de fapt :

1.La data de  14. 09. 2014 persoana vătămată  P L D  a reclamat faptul că,în calitate de  taximetrist,în noaptea de  13/14 09 2014  a transportat un client  pe raza comunei M. Când a trecut prin loc T  un tânăr  a aruncat cu o sticlă  in parbrizul  autoturismului D  cu nr de înmatriculare Gl 07 000 ,distrugându-l.

Din cercetările  efectuate  in cauză a rezultat  că în noaptea de  13/14 09 2014 în jurul orelor  00,04  ,inculpatul  A A L  se afla împreună cu martorii B S D  şi NI  C  pe stradă ,pe raza localităţii  T .La un moment dat a trecut pe lângă ei un autoturism taxi ,condus de persoana vătămată, iar inculpatul A A L,fără nici un motiv a aruncat în autoturism  cu o sticlă  în care se afla vin ,distrugând  parbrizul .Persoana vătămată a  încercat să discute cu inculpatul şi cu martorii ,însă aceştia au fugit,intrând  fără drept  în locuinţa  persoanei  vătămate  P GA .Inculpatul a fost recunoscut de clientul  care se afla în taxi ,respectiv numitul  M C  M ,ulterior inculpatul  recunoscând  şi el fapta în faza urmăririi penale .

  Persoana vătămată P L –D a solicitat trimiterea  în judecata a inculpatului  pentru infracţiunea de distrugere şi  s- a  constituit parte civila cu suma de  500 lei .

2,3 .La data de  21. 11 .2014  persoana vătămata M  I a sesizat faptul că inculpatul A A L i -a sustras autoturismul personal,pe care  îl parcase în faţa  unui magazin, l-a condus  pe drumuri publice  şi l-a avariat .

Din cercetările efectuate  în cauză  a rezultat  ca in ziua de  21 11 2014  in jurul orelor  13,30, persoana vătămată  M I s-a deplasat cu autoturismul personal marca F cu nr de înmatriculare AR 00  111  la magazinul „La  Doi Paşi”  aparţinând  la acel moment  SC A  SRL  din satul T  comuna M judeţul G ,pentru a face cumpărători,lăsând autoturismul neasigurat  şi cu  cheile in contact .Inculpatul  profitând de faptul că persoana vătămată se afla în magazin  s- a urcat în autoturism  şi l -a condus încercând să facă rondul din fata magazinului pentru a ieşi ulterior in strada principala  .La un moment dat  a pierdut controlul volanului şi a intrat  cu autoturismul într-un foişor.  Martorul C N  a observat incidentul si a anunţat persoana vătămată ,care la rândul ei a alertat organele de poliţie .Autoturismul a fost avariat  pe partea stângă faţă ,respectiv  capotă ,bara fata  si farul  si portiera stânga ,valoarea reparaţiilor  ridicându- se la suma de  900 lei , suma cu care  persoana vătămată M I s- a constituit parte civilă .

S-a constatat  ca inculpatul nu deţine permis de conducere ,acest lucru rezultând din adresa nr 918104 din data de 6.04.2015 .

  Inculpatul,in faza urmăririi penale a recunoscu săvârşirea faptelor şi a fost de acord cu repararea prejudiciului .

Inculpatul s-a sustras cercetării judecătoreşti ,rezultând din adresa de la fila 62 dosar ca in prezent este plecat in G .

Vinovaţia inculpatului este pe deplin dovedita prin următoarele mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate,proces verbal de cercetare la fata locului ,planşe foto , Adresa IPJ Galaţi  Serviciul Rutier,  declaraţii de inculpat, declaraţiile  martorilor C N,B Ş ,N I .

In drept ,fapta inculpatului care in noaptea de 13-14.09.2014 a distrus parbrizul autoturismului marca D cu număr de înmatriculare GL -07-000 ,apartinând persoanei vatamate P L D ,cauzand acestuia un prejudiciu de 500 lei ,intruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere prev de art 253 alin 1 Cp ,cu aplicarea art 113 alin 3 CP ,deoarece la data savarsirii acestei fapte inculpatul era minor.

In drept ,faptele inculpatului major ,care la data de 21.11.2014 a sustras cu scopul de a folosi pe nedrept autoturismul marca F cu numar de inmatriculare AR-00-111 ,apartinand persoanei vatamate M I ,autoturism pe care l-a condus pe drumuri publice ,fara a poseda permis de conducere ,intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt in scop de folosinta prev de art 230 alin 1 rap la art 228 alin 1 CP si art 335 alin 1 CP ,cu aplicarea art 38 alin 1 CP .

Conform fisei de cazier judiciar ,inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale ,insa a fost de mai multe ori sanctionat administrativ .

Pentru fapta savarsita in minoritate ,inculpatului i se va aplica măsura educativa a asistarii zilnice prev de art 120 CP ,pe o durata de 6 luni , ţinând seama de art 114 alin 1 CP ,precum si de datele ce rezulta din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune Galati –filele  58-66  dosar .

Pentru faptele savarşite in majorat ,instanţa va tine seama de criteriile prevăzute de art.74 alin.1 şi 2 din NCP  c. p. si anume : (1) stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: 

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; 

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; 

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.”

Având in vedere ca inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor în faza urmăririi penale , ca nu este cunoscut cu antecedente penale ,ca inculpatul are o imagine negativa in comunitate , dar si ca mai este cercetat in numeroase alte dosare penale ,ca este cunoscut pentru consumul de substanţe cu efect psihoactive ,instanţa va aplica acestuia pedeapsa cu închisoarea cu executare efectiva cf art 60 CP .

 In latura civila a cauzei ,instanţa va admite acţiunile  civile  promovate  de către părţile  civile  P L –D si  M I  .

Va obliga pe inculpat in solidar cu partea responsabila civilmente B D sa plătească părţii civile P L –D suma de 700 lei cu titlul de daune materiale-contravaloarea reparaţiilor la automobil, conform art 1357 CC rap la art 1372 CC  .

 Va obliga pe inculpat sa plătească părţii civile M I suma de 900 lei cu titlul de daune materiale-contravaloarea reparaţiilor la automobil , conform art 1357 CC rap la art 1372 CC  .

 Va dispune avansarea din fondurile MJ către SAJ Tecuci a onorariilor apărătorilor din oficiu pentru inculpatul  minor la data săvârşirii faptei si anume : 260 lei  pentru faza urmăririi penale pentru avocat BCRISTIAN –L , 260  lei pentru avocat CA- faza Camerei Preliminare  , 260  lei pentru avocat A A-faza cercetarii judecatoresti  .

Conform art 272 alin 1 NCPP,cheltuielile judiciare constând în onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu vor  rămâne  in sarcina statului .