Recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor penale străine prin care s-au aplicat pedepse sau măsuri privative de libertate. Momentul de la care se calculează intervalul minim de 6 luni din durata pedepsei ce urmează a fi executată pe teritoriul

art. 3 alin. 1, art. 9 alin. 1 lit. h) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008

CJUE, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Atanas Ognyanov, C 554/14, ECLI:EU:C:2016:835

art. 164 lit. i), art. 167 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată

Potrivit art. 3 alin. 1 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, citit împreună cu punctele 8 și 9 din Preambulul, scopul recunoașterii și executării condamnării pronunțate în statul membru emitent este tocmai facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate în statul membru de origine.

Din ansamblul construcției deciziei-cadru rezultă că acest scop urmărește recunoașterea și executarea condamnării în statul de executare independent dacă persoana condamnată deținută în statul membru emitent și-a dat sau nu consimțământul la transfer și indiferent dacă față de acea persoană autoritățile statului emitent au pronunțat sau nu o decizie de expulzare ori echivalentă.

Scopul reinserției sociale a persoanei condamnate presupune ca durata pedepsei care a rămas de executat să aibă o anumită consistență, evaluată de art. 9 alin. 1 lit. h din Decizia-cadru la un minim sub 6 luni în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea judecătorească.

Dispozițiile române de transpunere a deciziei-cadru în legislația internă (art. 164 lit. i din Legea nr. 302/2004 republicată) leagă acest minim de momentul primirii certificatului de către Ministerul de Justiție și nu de cel al luării hotărârii judecătorești asupra recunoașterii și executării în România a condamnării pronunțate într-un alt stat membru. Cu toate acestea și întrucât autoritățile judiciare naționale sunt ținute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului național și să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia-cadru 2008/909/JAI, minimul de sub 6 luni închisoare trebuie evaluat dacă mai este apt să asigure reintegrarea socială a persoanei condamnate în egală măsură și în momentul în care instanța de executare ia decizia asupra recunoașterii și executării hotărârii de condamnare pronunțate în statul membru emitent.

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/43/2021/28 octombrie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş a solicitat:

- recunoaşterea şi executarea în România a sentinţei nr. x/18 din data de 11 octombrie 2018 a  Tribunalului Ordinar Roma, rămasă definitivă prin sentinţa nr. 39353 din data de 13 iulie 2020 a Curţii Supreme de Casaţie - Secţiunea a şaptea, şi a sentinţei  nr. 51050/11 din data de 15 mai 2015 a Tribunalului Roma, prin care persoana transferabilă S.P. a fost condamnată la pedepsele de 3 ani închisoare, respectiv 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală, fapte prevăzute de art. 628 al. 3 nr. 1 din Codul penal italian, art. 533, 535 din Codul penal italian, pedepse care au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni prin Prevederea de cumul nr. 1001/2020 din data de 4 decembrie 2020 emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma;

- deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate de persoana condamnată în statul emitent, începând cu data de 16 septembrie 2018;

- transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România.

În motivarea sesizării, se arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale pronunţate de autorităţile judiciare ale statului emitent în privinţa persoanei condamnate S.P..

2. Analiza asupra cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârilor penale pronunţate de autorităţile judiciare ale statului emitent. Examinând materialul dosarului (însemnând în esenţă certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului 2008/909/JAI; sentinţa nr. 13434/18 din data de 11 octombrie 2018 a  Tribunalului Ordinar Roma, rămasă definitivă prin sentinţa nr. 39353 din data de 13 iulie 2020 a Curţii Supreme de Casaţie - Secţiunea a şaptea, sentinţa nr. 51050/11 din data de 15 mai 2015 a Tribunalului Roma; Prevederea de cumul nr. 1001/2020 din data de 4 decembrie 2020 emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma; Notificarea persoanei condamnate, cu nr. UE 1843/20DC; comunicarea transmisă de autoritatea emitentă în 7 octombrie 2021 referitor la ordinul de acordare a liberării anticipate al Procuraturii Generale a Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, emis la data de 16 septembrie 2021 şi ordonanţa Magistratului de supraveghere emisă la data de 7 octombrie 2021, prin care s-a acceptat şi s-a acordat o reducere a pedepsei de 45 zile cu titlu de liberare anticipată; procesul verbal din 17 octombrie 2021întocmit de IPJ Mureş, Secţia 7 de Poliţie Rurală Deda; procesul verbal din 22 octombrie 2021 al procurorului semnatar al sesizării; extrasul după cazierul judiciar al celui în cauză; fișa de evidență a acestuia stocată în baza  de date DEPABD), instanța reţine următoarele:

2.1. Circumstanţele cauzei. La data de 11 februarie 2021, procurorul general adjunct de la Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, Italia, a emis certificatul prevăzut de art. 4 alin. 1 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, în vederea recunoaşterii şi executării în România a sentinţei nr. 8662/2015 Reg sent. 2054/2015 R.G. din 15 mai 2015 pronunţate de Tribunalul Roma, a sentinţei nr. 11307/2018 Reg. Sent. 6693/2019 R.G. din 13 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Roma, precum şi a Dispoziţiei de cumul a pedepselor concurente nr. SEIP 1001/2020 emise la data de 4 decembrie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, hotărâri care privesc pe persoana condamnată S.P..

(i) Prin sentinţa nr. 8662/2015 Reg sent. 2054/2015 R.G. din 15 mai 2015, Tribunalul Roma a dispus condamnarea lui S.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 582 alin. 1 Cod penal italian, pentru că în data de 18 august 2011 l-a lovit cu pumnul în faţă pe Garzi Massimiliano, provocându-i acestuia vătămări corporale care au constat în fracturarea oaselor nazale şi un hematom cranian, vătămări considerate vindecabile în 30 de zile.

(ii) Prin sentinţa nr. 13434/18 din 11 octombrie 2018, Tribunalul Ordinar din Roma l-a condamnat pe S.P. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi o amendă de 1.000 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie agravată, prevăzută de art. 628, alin. 3, nr. 1 Cod penal italian. În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2018, S.P. se afla în barul R.C. -Roma, unde a jucat jocuri de noroc, cerându-i unui angajat al barului -R.A. - suma de 25 euro pentru a lua un taxi, sumă de bani pe care însă a jucat-o la păcănele, susţinând apoi că a fost victima unei înşelăciuni, întrucât pierdea la jocurile de noroc. Nemulţumit fiind că pierdea la aceste jocuri, a scos un cuţit din buzunarul pantalonului, îndreptându-l înspre R.A., după care l-a pus înapoi în buzunar la cererea lui R. de a-şi păstra calmul. După aproximativ o oră a avut din nou o atitudine ameninţătoare, susţinând că a fost escrocat, ameninţând că va da foc localului. În acelaşi context a îndreptat cuţitul din nou înspre R.A. solicitându-i suma de 300 euro, acesta din urmă, speriat fiind, i-a dat suma de 170 de euro, pe care S.P. a folosit-o din nou la jocurile de noroc. S-a solicitat intervenţia poliţiştilor, care au ajuns la faţa locului, moment în care sus-numitul a continuat să adreseze ameninţări angajaţilor barului.

Apelul declarat de S.P. împotriva acestei hotărâri a fost soluţionat de Curtea de Apel Roma, Secţia 3 penală, prin sentinţa nr. 11307/2018 Reg. Sent. 6693/2019 R.G. din 13 mai 2019. Autoritatea emitentă a certificatului nu a comunicat decât o parte introductivă a acestei sentinţe, din conţinutul căreia Curtea de Apel Tg.-Mureş nu poate să constate expres modalitatea de soluţionare a apelului, ci doar să deducă implicit, din cuprinsul celorlalte documente ataşate certificatului (în special din Ordonanţa emisă la 13 iulie 2020 a Curţii Supreme de Casaţie şi Dispoziţia de cumul a pedepselor concurente nr. SEIP 1001/2020 emisă la data de 4 decembrie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma), că apelul ar fi fost admis şi lui S.P. i s-ar fi aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare.

(iii) Prin Dispoziţia de cumul a pedepselor concurente nr. SEIP 1001/2020 emisă la data de 4 decembrie 2020, Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma a determinat pedeapsa contopită pentru cele două infracţiuni concurente, în măsura de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 800 euro amendă, din care erau deduse un an, 6 luni şi 17 zile închisoare executate din pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie agravată, rămânând de executat un an, 8 luni şi 13 zile închisoare, precum şi pedeapsa amenzii.

(iv) Ulterior transmiterii certificatului, la data de 17 septembrie 2021, prin Ordinul de eliberare –Noua scadenţă a pedepsei în urma acordării liberării anticipate, având în vedere Ordonanţa nr. 1431/2021 din 16 septembrie 2021 a Biroului de Supraveghere din Frosinone, care a acordat persoanei condamnate un total de 45 zile de liberare anticipată, procurorul general a comunicat că data de sfârşit a pedepsei, deja stabilită la 7 februarie 2022, este anticipată la 24 decembrie 2020, dată la care S.P. va trebui să fie eliberat din închisoare, dacă nu va fi deţinut pentru altă cauză.

2.2. Considerentele instanţei cu privire la îndeplinirea scopului recunoaşterii şi executării în România a hotărârilor penale la care se referă certificatul emis în Italia la data de 11 februarie 2021. Potrivit art. 3 alin. 1 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, citit împreună cu punctele 8 și 9 din Preambulul, scopul recunoașterii și executării condamnării pronunțate în statul membru emitent este tocmai facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate în statul membru de origine.

Din ansamblul construcției deciziei-cadru rezultă că acest scop urmărește recunoașterea și executarea condamnării în statul de executare independent dacă persoana condamnată deținută în statul membru emitent și-a dat sau nu consimțământul la transfer și indiferent dacă față de acea persoană autoritățile statului emitent au pronunțat sau nu o decizie de expulzare ori echivalentă.

În aceeași ordine de idei, scopul reinserției sociale a persoanei condamnate presupune ca durata pedepsei care a rămas de executat să aibă o anumită consistență, evaluată de art. 9 alin. 1 lit. h din Decizia-cadru la un minim sub 6 luni în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea judecătorească.

Dispozițiile române de transpunere a deciziei-cadru în legislația internă (art. 164 lit. i din Legea nr. 302/2004 republicată) leagă acest minim de momentul primirii certificatului de către Ministerul de Justiție și nu de cel al luării hotărârii judecătorești asupra recunoașterii și executării în România a condamnării pronunțate într-un alt stat membru. Cu toate acestea și întrucât autoritățile judiciare naționale sunt ținute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului național și să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia-cadru 2008/909/JAI (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Atanas Ognyanov, C 554/14, ECLI:EU:C:2016:835), minimul de sub 6 luni închisoare trebuie evaluat dacă mai este apt să asigure reintegrarea socială a persoanei condamnate în egală măsură și în momentul în care instanța de executare ia decizia asupra recunoașterii și executării hotărârii de condamnare pronunțate în statul membru emitent.

În prezenta cauză, instanța a fost sesizată în 28 octombrie 2021. Astfel, până la punerea în libertate a lui S.P. -24 decembrie 2021- erau mai puţin de 2 luni, iar din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărârii şi până la liberarea persoanei condamnate, termenul va fi şi mai scurt, de maxim trei săptămâni. În plus, procedura administrativă a transferului implică inevitabil timp, aşa încât este foarte posibil ca persoana condamnată să fie pusă în libertate înainte să opereze transferul său în România şi să fie expulzată deja de pe teritoriul Italiei.

În acest context, scopul prevăzut de art. 3 din Decizia-cadru 2008/909, al reabilitării sociale a persoanei condamnate, nu mai poate să fie îndeplinit în cazul lui S.P., acesta fiind motivul principal pentru care Curtea de Apel Tg.-Mureș va refuza recunoașterea și executarea în România a hotărârilor care formează obiectul certificatului.

2.3. Considerentele instanţei cu privire la regularitatea emiterii certificatului în cazul persoanei condamnate S.P.. La termenul din 29 octombrie 2021, instanţa a semnalat următoarele inadvertenţe ale certificatului:

la rubrica h) din certificat  se menţionează că este vorba de o singură infracţiune, însă sunt descrise două infracţiuni (atât cea care la care se referă sentința nr. 8662/2015 Reg sent. 2054/2015 R.G. din 15 mai 2015 a Tribunalului Roma, cât și cea referită în sentința nr. 13434/18 din 11 octombrie 2018 a Tribunalului Ordinar din Roma). În acest caz, era necesar ca autoritatea judiciară emitentă să precizeze dacă urmăreşte transferarea persoanei condamnate în România, în vederea executării pedepsei pentru ambele infracţiuni descrise sau doar pentru infracţiunea prevăzută la art.  628 alin. 3 nr. 1 Cod penal italian;

pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 628 alin. 3 nr. 1 Cod penal italian, Tribunalul Ordinar Roma, prin sentinţa din 11 octombrie 2018 i-a aplicat lui S.P. pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare. În decizia din 16 iulie 2020 a Curţii Supreme şi în Dispoziţia de cumul a pedepselor concurente din 4 decembrie 2020 se face referire la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Cum această instanță nu dispune de întreaga hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Roma în data de 13 mai 2019, prin care cel mai probabil a fost redusă pedeapsa la 3 ani închisoare, era necesar ca autoritatea emitentă să comunice expres dacă pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa Tribunalului Ordinar Roma a fost modificată printr-o hotărâre a autorităţilor judiciare competente din Italia şi să transmită acea hotărâre, tradusă în limba română;

la rubrica i) a certificatului, la punctul 1. subpunct 1. se precizează că persoana condamnată nu s-a înfăţişat personal la procesul încheiat cu decizia din 15 mai 2015 a Tribunalului Roma, însă nu este completată niciuna din subrubricile de la punctul 1 subpunctul 3 din certificat, iar Curtea de Apel Tg.-Mureş nu poate să deducă în mod rezonabil dacă menţiunile făcute la rubrica i) punctul 1 subpunctul 2 alin. 2 se referă la judecata pentru infracţiunea prevăzută de art. 628 alin. 3 nr. 1 Cod penal italian sau la judecata pentru infracţiunea prevăzută de art. 582 alin. 1, 62 bis Cod penal italian. Astfel, pentru a putea verifica incidența motivului de refuz al executării dat de judecata in absentia, era necesar ca autoritatea emitentă să confirme sau să infirme subrubricile de la punctul 1 subpunctul 3 din certificat pentru judecata finalizată cu sentința nr. 8662/2015 Reg sent. 2054/2015 R.G. din 15 mai 2015 a Tribunalului Roma).

la rubrica i) punctul 2 subpunctul 2.2. din certificat s-a indicat că, potrivit calcului efectuat la data de 25 ianuarie 2020, perioada totală de privare de libertate personală deja executată în raport cu pedeapsa pentru care a fost emisă sentinţa este de 557 zile executate deja din 16 septembrie 2018 în 2 aprilie 2020 + 151 zile de la arestul din 27 august 2020. Prin propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș s-a solicitat deducerea din pedeapsă a întregii perioade începând din 16 septembrie 2018 la zi. Cum această instanţă nu este convinsă dacă în perioada 3 aprilie 2020-26 august 2020 S.P. s-a aflat în stare de detenție sau era liber, era necesar ca autoritatea emitentă să comunice exact perioada care trebuie scăzută din pedeapsa aplicată lui S.P..

La același termen din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel Tg.-Mureș a inițiat consultările cu autoritatea emitentă și, pe lângă invitația de a evalua dacă un transfer al persoanei condamnate mai corespunde în prezent scopului prevăzut de art. 3 din Decizia-cadru 2008/909 și dacă mai este oportun și proporțional, i-a solicitat ca, în cazul în care își menține certificatul, să lămurească cele patru inadvertențe evidențiate mai sus.

Autoritatea emitentă nu a furnizat vreun răspuns nici până la termenul specificat de această instanță -8 noiembrie 2021- și nici până la data pronunțării prezentei sentințe. În absența oricărui răspuns din partea autorității emitente, Curtea de Apel constată că certificatul emis la data de 4 februarie 2021 nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, este incomplet și confuz, ceea ce atrage o dată în plus refuzul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești pronunțate în Italia pe seama persoanei condamnate S.P..

3. Soluţia adoptată. În lumina ideilor dezvoltate în paragrafele 2.2. şi 2.3. anterioare, potrivit art. 166 alin. 6 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a respins cererea de executare în România a sentinţei nr. 8662/2015 Reg sent. 2054/2015 R.G. din 15 mai 2015 pronunţate de Tribunalul Roma; a sentinţei 11307/2018 Reg. Sent. 6693/2019 R.G. din 13 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Roma (prin care s-a soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei nr. 13434/18 din 11 octombrie 2018 a Tribunalului Ordinar din Roma) şi a Dispoziţiei de cumul a pedepselor concurente nr. SEIP 1001/2020 emise la data de 4 decembrie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, Italia.

Domenii speta

Spete similare