Punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate

Din interpretarea art. 511 C. pr. pen. Rezultă că punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate are loc nu la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, ci la un moment ulterior care este termenul fixat de către instanţa de executare pentru când se dispune aducerea minorului şi chemarea reprezentantului legal al acestuia şi a reprezentantului serviciului de probaţiune.

C. pr. pen., art. 511

Prin sentinţa penală nr. 195/09.07.2014 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-au hotărât următoarele:

Conform prevederilor art. 386 C. pr. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei I. R. din infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. 1 lit. c,d C. pen. din 1969 cu aplicare art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, în aceea de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită imediat după naştere de către mamă prevăzută şi pedepsită de art. 200 alin. 1 Noul C. pen., cu art. 113 şi urm Noul C. pen. şi art. 5 Noul C. pen..

A respins celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorul ales al inculpatei şi de reprezentantul parchetului.

În temeiul prevederilor art. 114 alin. 1 Noul C. pen., art. 120 Noul C. pen. a luat faţă de inculpata-minoră I. R. măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni de zile, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

 În baza art. 121 alin. 1 lit. e,f Noul C. pen., a stabilit în sarcina inculpatei, pe durata executării măsurii asistării zilnice, următoarele obligaţii:

 - obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Covasna la datele fixate de acesta.

- obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

Conform prevederilor art. 63-65 din Legea nr. 253/2012, art. 69 din Legea nr. 253/2012, art. 48 şi următoarele şi art. 69 şi următoarele din Legea nr. 252/2012 s-a dispus ca executarea măsurii educative a asistării zilnice să se facă sub supravegherea, controlul şi organizarea serviciului de probaţiune.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 121 Noul C. pen. şi ale art. 123 Noul C. pen., a consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.

A făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 3, art. 5 alin. 2 şi art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008 şi punctul 10 din Anexa la Legea 76/2008, dispunând prelevarea de la inculpată de probe biologice şi a încunoştiinţat-o că respectivele probe vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în SNDGJ a profilului său genetic.

Conform prevederilor art. 274 alin. 1 C. pr. pen. a obligat inculpata la plata sumei  de 2300 lei cheltuieli judiciare către stat; onorariile avocaţilor din oficiu rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

În considerentele rechizitoriului s-a reţinut că inculpata-minoră I. R., în vârstă de 17 ani, a ajuns în com. Ş. N. în cursul zilei de 6 octombrie 2013, împreună cu tatăl - I. A. şi cu mama sa - I. I., precum şi bunica din partea tatălui, aceasta urmând să fie internată la Clinica de Urologie din Tg. Mureş.

Încă din cursul zilei de 6 octombrie 2013 inculpata avea dureri abdominale, acestea continuând şi în zilele următoare. În seara zilei de 8 octombrie 2013, inculpata s-a aşezat în pat, alături de verişoara ei H. I. şi în aceeaşi cameră, dar într-un alt pat, s-a aşezat bunica din partea mamei (H. V.).

În data de 9 octombrie 2013, în jurul orelor 01,00 - 01,30, având dureri abdominale, inculpata I. R. s-a deplasat la WC-ul din curte. Întorcându-se către cameră, la cca. 7-8 m de WC, a avut din nou dureri abdominale, iar pe terasa betonată din curte, aceasta a născut un făt. Întrucât nu ştia că era însărcinată, inculpata s-a speriat foarte tare, s-a dezbrăcat de pantalonii de pijama, după care a tras de cordonul ombilical, care s-a rupt. Imediat după naştere, potrivit declaraţiei inculpatei, copilul nu a strigat şi nu a mişcat deloc; ca urmare a acestui lucru,  l-a luat de mână şi l-a aruncat în pârâu. De asemenea, a simţit cum a ieşit ceva din ea, „presupun că era placenta”, aruncând-o şi pe aceasta în pârâu. Întrucât hainele erau pline de sânge, la intrare în casă şi-a dat jos pantalonii de pijama, i-a pus într-o plasă, după care a curăţat petele de sânge de pe dalele de beton, aruncând câteva găleţi de apă pe care le-a scos din fântâna aflată în curte.

Potrivit declaraţiilor inculpatei, aceasta a avut o relaţie cu un băiat în vârstă de 17 ani, pe nume M. I. care locuieşte în acelaşi sat cu aceasta, la nr. 312. Primul contact sexual l-a avut în luna ianuarie 2013 şi relaţiile sexuale au continuat până la data de 1 septembrie 2013, la el acasă. Inculpata a susţinut că a avut menstruaţie în toată perioada cât a fost însărcinată, motiv pentru care nu şi-a dat seama nici un moment că este însărcinată, dar şi că a ascuns relaţia cu acest băiat, de frica tatălui său, care-i atrăsese atenţia lui M. I. să nu o mai caute.

Cadavrul nou-născutului găsit la data de 9 octombrie 2013 de către organele de poliţie - care fuseseră anunţate  telefonic de către Serviciul 112 cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de pruncucidere în satul Ş. N., la imobilul cu nr.12 din jud. Mureş - se afla în pârâul Ş. N., la o distanţă de 10 m de imobilul nr.12, imobil care aparţine fam. H. D. şi I. şi este situat pe partea dreaptă a DJ 135, ce face legătura între localităţile Lăureni - Miercurea Nirajului.

La data de 9 octombrie 2013 s-a efectuat autopsia medico-legală a cadavrului nou-născutului de sex masculin. Din raportul de autopsie medico-legală nr. 3289-531/26.10.2013 al IML Tg. Mureş, a reieşit că moartea nou-născutului de sex masculin a fost violentă. Ea s-a datorat "asfixiei albe" prin înecare în apă,  cel mai probabil prin mecanism neuro-reflex. S-a constatat pe baza datelor antrompometrice că pruncul s-a născut la termen, cu greutatea de 3000 g şi lungimea de 55 cm. Ţinând cont de aspectul macroscopic şi microscopic al plămânilor, de faptul că docimazia hidrostatică pulmonară, gastrică şi otică au fost pozitive, respectiv de absenţa malformaţiilor congenitale incompatibile cu viaţa,a patologiei grave fetale intrauterine şi a hemoragiilor masive meningo-cerebrale grave consecutiv traumatismelor obstetricale, nou-născutul s-a născut viu şi viabil. Leziunile traumatice cranio-cerebrale, constatate în cursul necropsiei medico-legale, sunt minore, s-au putut produce prin pătrunderea nou-născutului în filiera pelvi-genitală în cursul actului naşterii în condiţii neasistate şi nu au legătură de cauzalitate cu decesul nou-născutului.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei-minore I. R. care la data de 9 octombrie 2013, după ce a născut la termen un copil viu şi viabil, de sex masculin, l-a aruncat în pârâul din apropierea casei, moartea nou-născutului fiind violentă şi datorându-se „asfixiei albe” prin înecare în apă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. c şi d C. pen. din 1968, raportat la art. 99 şi urm. C. pen. din 1968.

Starea de fapt mai sus descrisă se probează cu următoarele mijloace de probă: - procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi planşele foto criminalistice; - raportul medico-legal de autopsie nr. 3289-531/26.10.2013 al IML Tg. Mureş; - raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatei minore; - declaraţiile date de învinuită; - declaraţiile date de martorii B. I. C., M. I., I. A. – tatăl inculpatei, H. S. şi H. C.; - procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În atare context, prima instanţă a apreciat că din concluziile actelor ştiinţifice coroborate cu materialul probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal, vinovăţia inculpatei în privinţa săvârşirii faptei penale, sub aspectul comiterii căreia a fost deferită justiţiei, este pe deplin dovedită şi, de altfel, acuzata a recunoscut comiterea faptei.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, instanţa a reţinut că pe parcursul procesului au intervenit modificări legislative de substanţă, nu doar în materia dreptului procesual penal, ci şi a dreptului  material, substanţial-penal, prin intrarea în vigoare a Noului C. pen. – Legea nr.286/2009 şi în aceste condiţii, instanţa a analizat comparativ cele două texte din reglementările succesive – omor prevăzută şi pedepsită de art.174 alin. 1 C. pen. din 1968 (pedeapsa fiind închisoarea de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea unor drepturi) comparativ cu omor prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 lit. d Noul C. pen., cu art. 5 Noul C. pen. (pedeapsa fiind închisoarea de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea unor drepturi), ocazie cu care a constatat că între cele două texte de lege nu a intervenit nici o diferenţă.

Ceea ce a constatat prima instanţă, este că prin dispoziţiile Noului C. pen. – Legea nr. 286/2009, infracţiune de pruncucidere - prevăzută şi pedepsită de art. 177 C. pen. din 1968, pentru a cărei comitere a fost iniţial cercetată inculpata I. R., are în noua reglementare un conţinut mai larg şi o pedeapsă mai uşoară, ambele mai favorabile.

Astfel, art. 200 Noul C. pen. - Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă prevede că aceasta este „(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”, comparativ cu art. 177 C. pen. din 1968 care prevedea că Pruncuciderea este „Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

Din examinarea comparativă a celor două texte de lege, s-a observat că de esenţa noii reglementări este starea psihică a mamei – o stare de tulburare psihică de orice natură şi care nu mai are în mod obligatoriu legătură cu starea de tulburare pricinuită de naştere (aşa cum prevedea reglementarea în prezent abrogată), dar şi intervalul fixat la 24 de ore de la naştere, până la care se consideră că agresiunea a fost comisă imediat după naştere.

Din punct al intervalului de 24 de ore de la naştere, cauza nu comportă discuţii, întrucât agresiunea care a avut ca urmare decesul nou-născutului s-a produs imediat după naştere, inculpata aruncând copilul în pârâul din spatele casei, producându-se astfel moartea acestuia prin înecare în apă – „asfixia albă”.

În ceea ce priveşte starea de tulburare psihică, în opinia primei instanţe, aceasta a existat şi este relevată în mod clar de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.3306/21 octombrie 2013 întocmit de IML Tg. Mureş, acest raport stabilind, în concluziile sale, că inculpata minoră prezenta diagnosticul „reacţie depresivă de intensitate severă" şi, ţinând cont de starea de anxietate constatată în ziua făptuirii actului, stare care a fost şi premergătoare acestuia, de imaturitatea volitiv-afectivă a pacientei şi de încercarea de negare a realităţii (ascunderea sarcinii şi actele impulsive distructive comise după naşterea fătului), duc la concluzia că în momentul comiterii faptei, câmpul conştiinţei a fost îngustat, prin urmare, discernământul a fost diminuat.

Nu este de neglijat nici faptul că, tot potrivit raportului de expertiză psihiatrică, inculpata prezintă idei de autodevalorizare, de culpabilitate, idei autolitice, o personalitate de tip introvertit pasiv-agresiv, iar starea psihică actuală caracterizată prin accentuarea depresiei, o tensiune intrapsihică cu corelaţii autodistructive (inclusiv risc suicidar), fiindu-i recomandată internarea sa într-un spital de psihiatrie, în vederea instituirii unui tratament de specialitate.

În acest context, nu este vorba de o interpretare extinsă a noţiunii de tulburare psihică, ci ea este chiar relevată de actul medical menţionat, ale cărui concluzii se coroborează cu raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Covasna şi este agreată de autorii unor lucrări din perspectiva Noului C. pen. ( V. Cioclei – Infracţiunile contra persoanei în Noul C. pen. – principalele modificări faţă de reglementarea actuală, în Curierul Juridic, nr. 11/2012 şi I. Pascu, V. Dobrinoiu – Noul C. pen. comentat. Partea Specială, vol.II, pag. 75, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012; Sergiu Bogdan – Noul C. pen.. Partea specială, analize, explicaţii, comentarii – perspectiva clujeană, pag. 68-69, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014).

S-a mai făcut precizarea că procurorul, atunci când a analizat fapta inculpatei, prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, a avut în vedere reglementarea din C. pen. din 1968 (mult mai restrictivă, aşa cum am arătat anterior, decât cea din Legea nr. 286/2009) şi care, la acel moment însemna că „prin stare de tulburare pricinuită de naştere”, în sensul art.177 C. pen., se înţelege acea formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptabilă sau normală suportată de majoritatea mamelor, instalându-se totodată, spontan, ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii. Or, cum am menţionat, textul prezent este mult mai permisiv, înlăturând legătura de cauzalitate dintre tulburare şi naştere, în sensul că respectiv tulburare nu trebuie să fie determinată de naştere, ci doar prezentă în intervalul de 24 de ore de la naştere.

În plus, în speţă, este vorba de o intenţie indirectă, repentină, decizia de a agresa astfel copilul nou-născut fiind luată sub imperiul respectivei stări de tulburare psihică. Chiar dacă inculpata ar fi ascuns sarcina (aşa cum susţine procurorul, în contradictoriu cu ea care afirmă că nu a ştiut nici un moment că este însărcinată, deoarece a avut menstruaţie până în luna septembrie 2013) şi nu a efectuat nici un control medical, ceea ce ar putea duce la concluzia că nu şi-a dorit să aibă acest copil, nu sunt suficiente probe pentru a afirma că în mod oarecum premeditat a urmărit suprimarea vieţii pruncului nou-născut. Totuşi, aceste aspecte sunt – teoretic - legate de decizia de a suprima viaţa copilului, chiar dacă pe baza actelor medicale s-a stabilit că această decizie indirectă, a fost afectată de stare de tulburare psihică în care se afla chiar şi la momentul naşterii.

Din acest punct de vedere, textul art. 200 alin. 1 Noul C. pen. este mai favorabil şi nu doar din punct de vedere al elementelor constitutive la care am făcut referire mai-sus, ci şi din punct de vedere al cuantumului sancţiunii prevăzute, în reglementarea nouă fiind închisoare de la 1 la 5 ani, comparativ cu textul art. 177 C. pen. din 1968 care prevedea pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

Analiza s-a realizat prin prisma prevederilor art. 5 Noul C. pen., dar nu doar prin prisma textului de incriminare şi a regimului sancţionator al celor două texte (al pedepselor, în mod cert mai uşor din perspectiva Noului C. pen.), ci şi a împrejurării că inculpata este minoră, deci regulile de drept material, substanţial sunt specifice minorilor, or, din acest punct de vedere, cu certitudine textul Noul C. pen. este mai favorabil, întrucât minorilor nu le mai sunt aplicabile pedepse, în nici un context, ci doar măsuri educative privative sau nu de libertate. 

Astfel, Noul C. pen. prevede în TITLUL V Minoritatea, CAPITOLUL I  -  Regimul răspunderii penale a minorului,  ART. 113 - Limitele răspunderii penale că „(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

De asemenea,  ART. 114 - Consecinţele răspunderii penale prevede că

„1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.”

Aceasta, în comparaţie cu dispoziţiile Vechiului C. pen. - Legii nr. 15/1968, din TITLUL V  Minoritatea,  ART. 99 -  Limitele răspunderii penale „Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

Şi ale ART. 100 -  Consecinţele răspunderii penale „Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.”

În sensul în care, prima instanţă a constatat că prevederile Noului C. pen. sunt mai favorabile, prin încheierea de şedinţă din data de 11 iunie 2014, în temeiul art. 386 din noul Cod de procedură penală a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei I. R., din infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. 1 lit. c,d C. pen. din 1969 cu aplicare art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, în aceea de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită imediat după naştere de către mamă prevăzută şi pedepsită de art. 200 alin. 1 Noul C. pen., cu art. 113 şi urm. Noul C. pen. şi art. 5 Noul C. pen., sens în care s-a şi procedat, la schimbarea încadrării juridice a faptei penale.

Pe cale de consecinţă, a respins celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorul ales al inculpatei şi de reprezentantul parchetului, întrucât ele presupun combinarea unor norme penale de drept substanţial prevăzute în legi diferite, aspect care contravine Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, conform căreia „Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 şi a constatat că dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Definitivă şi general obligatorie.”

S-a reţinut că, în drept, activitatea inculpatei I. R., comisă la data de 9 octombrie 2013, care după ce a născut la termen, un copil viu şi viabil, de sex masculin, l-a aruncat în pârâul din apropierea casei, moartea nou-născutului fiind violentă şi datorându-se "asfixiei albe" prin înecare în apă, în condiţiile în care fapta a fost comisă în 24 de ore de la naştere şi sub imperiul unei tulburări psihice preexistente la acel moment, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă prevăzută şi pedepsită de art. 200 alin. 1 C. pen., cu art. 113 şi urm. C. pen. şi cu art. 5 C. pen. (legea nr. 286/2009). 

Modul în care inculpata a acţionat, toate circumstanţele mai-sus redate, sunt elemente obiective care demonstrează vinovăţia inculpatei, sub forma intenţiei indirecte, în condiţiile în care aceasta şi-a recunoscut acţiunile ilicite.

Pornind de la concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, potrivit cărora inculpata prezenta diagnosticul „reacţie depresivă de intensitate severă", stare de anxietate constatată în ziua făptuirii actului, stare care a fost şi premergătoare acestuia, de imaturitatea volitiv-afectivă a pacientei şi de încercarea de negare a realităţii (ascunderea sarcinii şi actele impulsive distructive comise după naşterea fătului) duceau la concluzia că în momentul comiterii faptei, câmpul conştiinţei a fost îngustat, prin urmare, discernământul acesteia a existat, dar a fost diminuat, astfel că inculpata a fost trasă la răspundere penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREŞ.

În motivarea apelului, procurorul susţine că instanţa de fond în mod greşit a procedat la schimbarea încadrării juridice şi a luat faţă de inculpată doar o măsură educativă neprivativă de libertate. S-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor calificat şi condamnarea inculpatei pentru săvârşirea acestei infracţiuni, la o măsură educativă privativă de libertate, respectiv internarea într-un centru educativ. S-a mai invocat omisiunea primei instanţe de a dispune condamnarea inculpatei.

În faţa instanţei de apel, procurorul nu a mai solicitat schimbarea încadrării juridice, fiind de acord că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă, prev. de art. 200 alin. 1 C. pen, cu aplic. art. 113 şi cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen, solicitând condamnarea inculpatei la măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ.

Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 417 şi urm.  C. pr. pen, instanţa de control judiciar l-a găsit fondat, pentru următoarele considerente.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal  – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la luarea unei măsuri educative faţă de inculpate minoră.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, a considerat că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă mai presus de orice dubiu faptul că inculpata se face vinovată de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.

De altfel starea de fapt nici nu a fost contestată, iar prin precizările făcute de procuror, nu se mai critică nici încadrarea în drept dată de prima instanţă.

Primul motiv de apel este cel prin care se solicită condamnarea inculpatei la o măsură educativă privativă de libertate.

Nu s-au primit aceste critici, pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.

Aşa cum am arătat, încadrarea în drept dată faptei este cea prevăzută de art. 200 alin. 1 cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen şi cu art. 113 şi următoarele C. pen.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea acestei infracţiuni este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Cazurile în care se poate lua faţă de minorul între 14 şi 18 ani o  măsură educativă privativă de libertate, sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 114 alin. 2 C. pr. pen.

Ori, inculpata din prezenta cauză nu se încadrează în niciunul dintre aceste cazuri, respectiv nu a mai săvârşit o infracţiune pentru care să i se fi aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înaintea comiterii infracţiunii din prezenta cauză, iar pedeapsa prevăzută de lege nu este închisoarea mai mare de 7 ani sau detenţiunea pe viaţă.

Aşadar, prima instanţă a procedat în mod corect, aplicând inculpatei o măsură educativă neprivativă de libertate, potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. 1 C. pen.

Constatăm că faţă de inculpată a fost luată măsura educativă a asistării zilnice, care este cea mai severă măsură educativă neprivativă de libertate, pe durata ei maximă de 6 luni, astfel încât situaţia inculpatei nu mai poate fi agravată, aşa cum se solicită prin motivele de apel de către procuror.

Apelul procurorului apare însă fondat sub aspectul tehnicii de redactare a minutei, în sensul că prima instanţă trebuia întradevăr să dispună mai întâi o soluţie de condamnare, în baza art. 396 C. pr. pen, care reglementează soluţionarea laturii penale a cauzei.

Suplimentar, Curtea a mai observat că s-a omis a se preciza care este infracţiunea pentru care s-a pronunţat hotărârea.

De asemenea, în mod greşit s-a dispus ca hotărârea să fie pusă în executare de la data rămânerii definitive.

Potrivit disp. art. 511 C. pr. pen, după rămânerea definitivă a unei hotărâri prin care s-a luat faţă de minor o măsură educativă neprivativă de libertate, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probaţiune şi a persoanelor desemnate cu supravegherea măsurii luate.

Aceste omisiuni vor fi complinite prin prezenta decizie.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, s-a admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREŞ împotriva sentinţei penale nr. 195/09.07.2014 pronunţată de Tribunalul Mureş.

În temeiul art. 423 alin. 1 C. pr. pen s-a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi rejudecându-se cauza:

În baza art. 396 alin. 1, 2 C. pr. pen, a fost condamantă inculpata I. R. la măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni de zile, pentru infracţiunea de ucidere ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, prevăzută de art. 200 alin. 1 C. pen cu reţinerea art. 113 raportat la art. 114 alin. 1 şi art. 120 C. pen şi cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen.

Punerea în executare a măsurii educative se va face potrivit disp. art. 511 C. pr. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare