Măsura educativă a libertăţii supravegheate, prevăzută în art. 103 Cod penal, nu se poate aplica minorilor care au împlinit vârsta de 17 ani

Decizie 11 din 20.01.2006


DECIZIA  PENALĂ NR. 11/R/20.01.2006

Măsura educativă a libertăţii supravegheate, prevăzută în art. 103 Cod  penal, nu se poate aplica minorilor care au împlinit vârsta de 17 ani

Prin sentinţa penală nr. 2135/30.06.2005  a Judecătoriei Focşani, inculpata minoră Varvaroiu  Lenuţa a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii  de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi 109 Cod penal.

În temeiul  art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 110 Cod penal, respectiv pe o durată de 2 ani.

Prin decizia penală nr. 494/28.10.2005 a Tribunalului Vrancea, s-a admis apelul declarat de inculpata Varvaroiu Lenuţa, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 2135/30.06.2005 a Judecătoriei Focşani şi  în rejudecare s-a aplicat inculpatei măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de un  an prev.  de art. 103 Cod penal.

Curtea  de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 11/R/20.01.2006, a admis recursul  declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a casat decizia penală nr. 494/28.10.2005 a Tribunalului Vrancea şi a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa penală nr. 2135/30.06.2005 a Judecătoriei Focşani.

Decizia nr. 494/28.10.2005 a Tribunalului Vrancea este nelegală din următoarele motive :

Potrivit art. 103 alin. 1 Cod penal, măsura educativă a libertăţii supravegheate constă  în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supraveghere deosebită.

În alineatul final al aceluiaşi articol, se prevede că termenul de un an curge de la data punerii în  executare  a libertăţii supravegheate.

Deşi legea nu prevede expres ce vârstă trebuie să aibă minorul pentru a i se putea aplica măsura educativă a libertăţii supravegheate, din ansamblul dispoziţiilor art. 103 Cod penal – potrivit cărora măsura constă  în lăsarea minorului în libertate pe  timp de un an şi nu poate dura decât până la majorat – rezultă implicit că aplicarea libertăţii supravegheate este subordonată condiţiei ca făptuitorul să nu fi depăşit vârsta  de 17 ani la data luării măsurii şi punerii acesteia în executare.

În cauză, inculpata Varvaroiu Lenuţa, născută la data de 10.02.1988, încă  din momentul soluţionării cauzei în fond, respectiv 30.06.2005, avea împlinită  vârsta  de 17 ani, situaţie în care, la data soluţionării cauzei în apel, respectiv 28.10.2005, acesteia nu i se mai putea aplica măsura educativă  a libertăţii  supravegheate, deoarece până la împlinirea vârstei de 18 ani au rămas mai puţin de patru luni.