Înlocuirea măsurii arestării preventive. Caracterul repetat al cererilor formulate.

Înlocuirea măsurii arestării preventive. Caracterul repetat al cererilor formulate.

Art. 139 alin. (1) Cod procedură  penală

În intervalul scurt de timp de la momentul menţinerii detenţiei şi până la momentul formulării cererii de punere în libertate, nu au intervenit elemente de fapt sau de drept care să justifice concluzia instanţei de fond că „s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii” - art. 139 alin. (1) Cod procedură  penală.

Pe fondul lipsei, în perioada de timp amintită, a elementelor de fapt sau de drept care să justifice concluzia că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării se impune, deopotrivă, consecvenţa actualei soluţii a instanţei de recurs în raport cu soluţia anterioară a aceleiaşi instanţe. (opinie majoritară)

Menţinerea detenţiei preventive a inculpatului, nu poate constitui un temei al prelungirii acesteia sine die, la fiecare termen de judecată la care instanţa pune în discuţie legalitatea şi temeinicia arestării, în conformitate cu prevederile art. 300/2 rap. la art. 160/b din Codul de procedură penală, fiind necesar un nou examen al cauzei concrete deduse judecăţii, în raport cu faptele pentru care a fost dispusă arestarea inculpaţilor, calitatea acestora, modul de săvârşire a faptelor, natura infracţiunilor, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana acuzaţilor. (opinie separată)

(Decizia penală nr.360/R din 23 aprilie 2012)

Prin încheierea  din 18 aprilie 2012, Tribunalul Vâlcea, în baza art.139 alin.1 Cod procedură penală şi art.145 Cod procedură penală, a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii : Ţ.G.O., D.M. M., zis G. şi  I.G.C..

A înlocuit măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii I.G., Ţ.G.O. şi D.M.M., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

A constatat că sunt întemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv ţara formulate de inculpaţii I. G.C., Ţ.G. O. şi D. M. M.

A reţinut tribunalul că în accepţiunea legiuitorului masurile preventive au un caracter provizoriu, iar temeiurile în virtutea cărora sunt luate nu pot fi absolute, imuabile, ele suferind modificări sau chiar dispărând prin însăşi perioada prelungita petrecuta in stare de arest si nu neapărat prin îndeplinirea vreunui act de procedura.

S-a constatat că în cauză nu se identifică elemente concrete care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real şi actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi într-adevăr ameninţată prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, instanţa a avut în vedere circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, stadiul procesual al dosarului.

Datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, cu referire la vârsta tânără, gradul de instruire, situaţia familială sau absenţa antecedentelor penale, precum şi perioada relativ îndelungată în care s-au aflat în detenţie,  peste 12 luni , interval în  care au putut să conştientizeze consecinţele deloc neglijabile pe care le atrage săvârşirea unor astfel de fapte, ceea ce face şi improbabilă o eventuală reluare a activităţii infracţionale, mai ales că nu s-au formulat noi acuzaţii la adresa acestora, au fost reţinute de tribunal în sensul că pericolul pe care lăsarea acestora în libertate îl prezintă pentru societate s-a diminuat , nemaifiind oportună menţinerea stării de arest preventiv.

S-a remarcat că, la dosar, nu există date  care să contureze probabilitatea unei conduite, individuale sau conjugate, negative din partea inculpaţilor îndreptată împotriva normalei derulări a procesului penal.

Prin urmare, instanţa a analizat echilibrul dintre măsura privării de libertate pe de o parte si interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul în care se presupune că au acţionat inculpaţii şi cu privire la care au existat şi există  indicii, cel puţin la acest moment procesual.

S-a reţinut că dispoziţiile art.136 alin. 8 Cod procedură penală obligă organele judiciare ca, la alegerea unei măsuri preventive, să se ţină seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

S-a constatat astfel că, în cauză, în ceea ce-i priveşte şi pe inculpaţi sunt aplicabile dispoziţiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală.

Potrivit acestui text de lege, măsura preventivă se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Infracţiunile pentru care sunt judecaţi inculpaţii prezintă un grad ridicat de pericol social însă, aşa cum arată dispoziţiile art. 136 – alegerea măsurii nu se poate fundamenta exclusiv pe acest considerent - este de altfel şi practica constantă a ÎCCJ şi a CEDO, cu atât mai mult cu cât, în cauză, de la luarea măsurii arestării s-au scurs peste 12 luni, iar de la pretinsa săvârşire a faptelor, de asemenea, au trecut peste  trei ani.

Având în vedere aceste aspecte, precum şi timpul de peste 12 luni de arest preventiv executat deja de inculpaţi, instanţa apreciază că prin punerea lor în libertate nu s-ar produce nici un impact negativ în societate şi nu ar fi afectată buna desfăşurare a judecăţii.

În argumentarea soluţiei privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanţa a avut în vedere principiul egalităţii de tratament, inculpaţi care au fost arestaţi la aceeaşi dată, pentru aceleaşi fapte presupus a fi săvârşite în aceeaşi perioadă de timp şi care în prezent sunt liberi.

Prin decizia penală nr.360/R din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate,  a admis recursul parchetului, cu consecinţa respingerii cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii D.M.M., I.G.C. şi Ţ.G.O, reţinând următoarele:

La data de,  02.04.2012  Tribunalul Vâlcea a dispus, prin încheiere, în baza art. 160/b C Cod procedură penală raportat la art.139 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării inculpaţilor  I.G.– C., Ţ.G.– O. şi D.M.– M. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Această dispoziţie a fost apreciată ca neîntemeiată de Curtea de Apel Piteşti, care, prin decizia nr. 311/R/06 aprilie 2012 a casat încheierea şi a menţinut măsura arestării acestor inculpaţi. La 12 zile de la această decizie, aceiaşi inculpaţi au formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cerere admisă la data de 18 aprilie 2012 de către  Tribunalul Vâlcea, prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs.

Curtea reţine că, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că, în scurtul interval de timp ( 06 aprilie 2012 – 18 aprilie 2012 ), ar fi intervenit elemente de fapt sau de drept care să justifice concluzia instanţei de fond că „s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii” - art. 139 alin. (1) Cod procedură  penală.

Pe fondul lipsei, în perioada de timp amintită, a elementelor de fapt sau de drept care să justifice concluzia că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării – curtea reţine că se impune, deopotrivă, consecvenţa actualei soluţii a instanţei de recurs în raport cu soluţia anterioară a aceleiaşi instanţe.

În opinia separată, se susţine că s-ar fi impus a fi menţinută soluţia judecătorului fondului.

În continuare, judecătorul a arătat că este adevărat, prin mai multe hotărâri pronunţate asupra chestiunii prevenţiei până la acest moment curtea de apel a menţinut detenţia preventivă a inculpatului, însă acesta nu poate constitui un temei al prelungirii acesteia sine die, la fiecare termen de judecată la care instanţa pune în discuţie legalitatea şi temeinicia arestării, în conformitate cu prevederile art. 300/2 rap. la art. 160/b din Codul de procedură penală, fiind necesar un nou examen al cauzei concrete deduse judecăţii, în raport cu faptele pentru care a fost dispusă arestarea inculpaţilor, calitatea acestora, modul de săvârşire a faptelor, natura infracţiunilor, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana acuzaţilor.

Domenii speta

Spete similare