Revocarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea luata fata de un politist pe motiv de netemeinice si pentru stabilirea uneiinterdictii cu incalcarea dispozitiilor legale.

 Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror CV, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Pe rol fiind judecarea plângerii formulate de inculpatul DC, împotriva ordonanţei procurorului din data de 02 februarie 2012, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.02.2012.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu se prezintă inculpatul DC asistat de av.ales .

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Lipsa de procedură cu inculpatul se acoperă prin prezenţa acestuia în faţa instanţei.

Se constată că s-a ataşat dosarul nr.895/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

Se procedează la identificarea inculpatului, constatându-se că datele furnizate de către acesta corespund cu cele menţionate în dosarul de urmărire penală.

Se constată că instanţa este sesizată cu plângerea formulată de inculpatul DC, împotriva ordonanţei procurorului din data de 02 februarie 2012, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.02.2012.

Domnul avocat CV depune la dosar împuternicirea avocaţială emisă pe numele lui, pentru a asigura asistenţa juridică a inculpatului.

Judecătorul delegat aduce la cunoştinţa inculpatului că dreptul la apărare îi este garantat, drept de care a făcut uz fiind asistat de un apărător ales.

Apărătorul inculpatului şi reprezentanta Ministerului Public învederează instanţei că nu au cereri sau excepţii de invocat.

Constatând că nu se formulează alte cereri care să impună amânarea cauzei, instanţa apreciază dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Dl.av.C V. în temeiul art.145 alin.2 raportat la art.1402 Cod procedură penală, solicită admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei din 02.02.2012 şi pe cale de consecinţă revocarea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În subsidiar, solicită revocarea măsurii identificate la art.145 alin.12 lit.f Cod procedură penală.

Învederează că prin prisma prevederilor art.145 alin.2 Cod procedură penală măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat.

În prezent ne aflăm la al treilea prelungire a măsurii în condiţiile în care de la primele măsuri nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Pentru motive obiective s-a schimbat procurorul care instrumenta cauza şi au fost chemaţi pentru prezentarea materialului de urmărire penală, ceea ce înseamnă finalizarea urmăririi penale ocazie cu care a constatat că ceea ce li s-a imputat cu ocazia propunerii de luare a măsurii arestării preventive şi a prelungirii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv o afirmaţie dintr-o convorbire telefonică ambientală din 05.12.2011 înregistrată şi purtată de către 3 persoane –GS, celălalt coinculpat şi domnul DC- în sensul că „Deci normal mi-a cerut 400 euro cum stă treaba şi i-am zis că ai numai 200”, dar cu ocazia ascultării convorbirii respective au observat că afirmaţia respectivă nu-i aparţine inculpatului. Pentru acesta inculpatul a suferit o propunere de arestare preventivă şi 2 prelungiri a măsurii preventive şi astfel cum a arătat, acum au constatat că vocea nu-i aparţine ci este al celuilalt coinculpat. Din dosarul de urmărire penală se poate observa că această afirmaţie este menţionată la litera Y poziţie atribuită inculpatului.

Deci, a constata pe de o parte că există o înregistrare ambientală în care se face afirmaţia indicată anterior şi pe care parchetul i-a atribuit inculpatului invocând-o ca probă în susţinerea acuzei, iar pe de altă parte ascultând înregistrarea s-a constatat că vocea care face această afirmaţie nu-i aparţine acestuia.

În acest context, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize a vocii pentru a se determina cui aparţine vocea care a făcut afirmaţia mai sus menţionată, fiind ferm convins că aceasta nu îi aparţine.

Astfel, aspectul invocat de către parchet în sensul că urmărirea penală nu este finalizată întrucât urmează ca procurorul să analizeze această cerere a inculpatului, în opinia domnului avocat nu reprezintă o motivare substanţială care să impună prelungirea măsurii preventive.

Mai apare un aspect extrem de grav, nu faptul că nu s-au administrat probe, ci faptul că inculpatul a fot poliţist ani de zile şi în prezent este cercetat pentru trafic de influenţă presupus a fi săvârşită în exercitarea profesiei de instructor auto. Dacă în această funcţie a săvârşit o faptă penală, care va cădea în urma efectuării expertizei, atunci domnul avocat se întreabă de ce se justifică prelungirea unei măsuri de interdicţie?

În primele 30 de zile încă erau presiuni, acum după 60 de zile să iei o măsură în sensul să-i interzici acestuia de a exercita profesia de poliţist şi instructor auto este exagerat. Nu se poate ca prezumţia de vinovăţie să ducă la afectarea însăşi existenţei inculpatului. Acest inculpat două luni de zile a trăit din rezervele avute, dar acum nu înţelege de ce i-a fost interzis să exercite profesia de poliţist când ultima dată el era la poartă şi răspundea la telefon, ceea ce nu are nicio tangenţă cu presupusa faptă. Mai mult, i-au interzis şi exercitarea profesiei de instructor auto. Nu de mult au venit 2 clienţi şi inculpatul a fost nevoit să le refuze. Se întreabă domnul avocat că în asemenea condiţii din ce să trăiască inculpatul dacă nu are voie să desfăşoară cele două activităţi la care se pricepe? Nu poţi să te reprofilezi din două în două luni. Astfel cum a arătat, inculpatul este instructor auto, a îndrumat nişte cursanţi cu carnet de muncă şi cu aprobarea IPJ. Să-i interzici exercitarea ambelor profesii este exagerat. Ce să facă, să moară de foame?

Consideră că măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost luată şi prelungită fără să existe vreun caz de necesitate şi o motivare obiectivă.

Apreciază că ordonanţa este nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care motivul prelungirii măsurii constă în faptul că urmărirea penală nu a fost finalizată având în vedere cererea în probaţiune formulată în apărare.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a plângerii împotriva ordonanţei de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

Prelungirea măsurii este justificată, fiindcă temeiurile avute în vedere la luarea ei se menţin în continuare. Există în continuare probe, indicii temeinice că inculpatul ar fi comis infracţiunea de trafic de influenţă, reprezentate în special de declaraţiile martorilor audiaţi şi de înregistrările convorbirilor telefonice depuse la dosar.

De asemenea, inculpatul prezintă şi un anume pericol pentru ordinea publică, chiar dacă nu de intensitatea cerută pentru a justifica cea mai aspră măsură preventivă, totuşi suficient pentru a impune o măsură alternativă –doar restrictivă de libertate. Doamna procuror apreciază că este important ca inculpatul să se afle sub anume control pe parcursul cercetărilor, pentru a nu crea comunităţii impresia, nefastă pentru încrederea în ordinea publică, că pe parcursul procesului inculpatul este liber să exercite mai departe activităţile în cadrul cărora a comis presupusa infracţiune, respectiv de instructor auto şi de poliţist.

Utilitatea unei asemenea măsuri decurge şi din impactul avut de o asemenea faptă pentru ordinea publică, în condiţiile în care dubla calitate –instructor auto şi poliţist- îi permite să desfăşoare o activitate infracţională cu mare uşurinţă, însă cu un cost mare pentru ordinea de drept. Este uşor de înţeles îngrijorarea comunităţii în faţa suspiciunii că un instructor auto îşi exercită în mod fraudulos profesia şi poate da avizul pentru dreptul de a conduce unor persoane nepregătite.

De asemenea, măsura analizată o înlocuieşte pe cea a arestării preventive (propusă de Ministerul Public) fiind luată printr-o hotărâre judecătorească supusă controlului judecătoresc la acel moment.

Utilitatea măsurii rezultă şi din necesitatea completării şi finalizării urmăririi penale, procurorul urmând să se pronunţe asupra cererii inculpatului DC privind efectuarea unei expertize, în condiţiile în care, după ascultarea de către dânsul a convorbirilor telefonice înregistrate şi aflate pe CD-urile depuse la dosar, contestă că ar fi făcut el personal o anume afirmaţie.

Totodată, doreşte să precizeze că această afirmaţie nu este singura afirmaţie din conţinutul convorbirilor certificate, în discuţie, ce stă la baza aprecierii că sunt indicii temeinice ce confirmă bănuiala că inculpatul ar fi autorul infracţiunii pentru care este cercetat.

Restul mijloacelor de probe au fost detaliat arătate în ordonanţa emisă în 1.02.2012, acele mijloace de probă producându-şi efectele în continuare.

Inculpatul DC, având cuvântul, solicită ridicarea, chiar şi parţial, a măsurilor luate faţă de el. a lucrat 18 ani în poliţie şi nu are motive şi nici posibilitatea să tulbure mersul cercetărilor. În prezent trăieşte din mila prietenilor şi a colegilor de la poliţie. A fost suspendat din funcţia de poliţist după o consultare telefonică cu Bucureşti-ul pentru că nu au ştiut ce să facă, în statutul de poliţist nefiind menţionat acest lucru.

Reprezentanta Ministerului Public arată că în cazul în care inculpatul a fost suspendat din funcţie fără un act valabil, astfel cum susţine el, atunci această neregularitatea poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ. Faţă de susţinerea inculpatului că trăieşte din mila prietenilor, doamna procuror arată că sunt şi judecători şi procurori cercetaţi care au fost suspendaţi din funcţii.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub numărul 986/102/2012 din data de 6 februarie 2012, (nr. în format vechi 1.244/2012), inculpatul DC a formulat plângere împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 2 februarie 2012, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul pe o durată de 30 de zile, solicitând desfiinţarea ordonanţei atacate şi revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

În drept a invocat prevederile art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 1402 din Codul de procedură penală.

Din lucrările şi materialul dosarului de urmărire penală se constată următoarele.

Faţă de numitul DC la data de 9 decembrie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale iar la data de 10 decembrie 2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş emisă în dosarul nr. 895/P/2011, sub acuzaţia comiterii infracţiunii de trafic de influenţă – prevăzută şi pedepsită de art. 257 din Codul penal.

În fapt s-a reţinut că inculpatul DC, la data de 2 decembrie 2011, a solicitat suma de 300 euro de la denunţătorul Ghiurca Săndel, persoană care urmase cursurile şcolii de şoferi la S.C. XX S.R.L., (instructor auto fiind chiar inculpatul), pentru ca denunţătorul să fie declarat admis cu ocazia susţinerii probei practice din data de 5 decembrie 2011, în urma influenţării examinatorului.

Inculpatul a fost reţinut la data de 9 decembrie 2011.

Prin încheierea penală nr. 83/C din data de 10 decembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 7.868/102/2011, Tribunalul Mureş a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului DC, propunere formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Prin aceeaşi încheiere însă, Tribunalul Mureş a admis cererea inculpatului şi a luat faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10 decembrie 2011.

Încheierea a rămas definitivă în urma respingerii recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş prin încheierea penală nr. 831/R din data de 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş.

Măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpatul DC a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 9 ianuarie 2012, prin ordonanţa din 6 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, pronunţată în acelaşi dosar nr. 895/P/2011, iar apoi cu alte 30 de zile prin ordonanţa din data de 2 februarie 2012, începând cu data de 8 februarie 2012.

De precizat şi faptul că, odată cu luarea şi prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea,l inculpatului DC i s-a impus, potrivit art. 145 alin. 11 şi alin.  12 din Codul de procedură penală, printre altele, şi obligaţia de a nu desfăşura vreo activitate de instructor auto şi nici vreo activitate în cadrul Poliţiei Române. 

Analizând cererea inculpatului se constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală în cursul urmăririi penale, durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 1402 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea în cursul urmăririi penale este de un an.

Potrivit art. 145 alin. 23 din Codul de procedură penală, dacă pe durata obligării de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanţa dispune aceasta prin ordonanţă sau încheiere motivată. Dispoziţiile alin. 21 şi alin. 22 se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 1402 alin. 1 din Codul de procedură penală, împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Potrivit alineatului 7 al aceluiaşi articol, când instanţa consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei.

În cererea sa, inculpatul DC a invocat motive de nelegalitate a ordonanţei din data de 2 februarie 2012.

Judecătorul delegat apreciază însă că toate motivele invocate de inculpat se subsumează netemeiniciei soluţiei, întrucât prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa după materie şi după calitatea persoanei şi a celor referitoare la durata măsurii.

Nu se poate reţine o nearătare a necesităţii şi a motivării ordonanţei, stilul şi argumentele procurorului nefiind echivalente cu nemotivarea.

De asemenea, în cererea sa, inculpatul a arătat că prin instituirea în sarcina sa a  obligaţiei de a nu desfăşura vreo activitate în cadrul Poliţiei Române, i se încalcă dreptul constituţional la muncă, în condiţiile în care este angajat în cadrul MAI, în baza unui contract individual de muncă în vigoare.

Această precizare a inculpatului poate fi interpretată, în opinia judecătorului delegat, ca incluzând, implicit, o cerere distinctă de încetare a unora din obligaţiile impuse în sarcina sa odată cu luarea şi prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, aspect ce a fost confirmat chiar de către inculpat, prin intermediul apărătorului ales, care a formulat, oral, o cerere, în subsidiar, în acest sens.

Revenind la obiectul principal al cererii, în acord cu judecătorul delegat care a dispus măsura, se apreciază că, în raport cu acuzaţia adusă inculpatului DC, respectiv aceea de trafic de influenţă, o infracţiune cu adânci implicaţii în viaţa economico-socială din România actuală şi cu ample ecouri în conştiinţa colectivă, a putut fi identificat acel pericol concret pentru ordinea publică care să reclame una dintre măsurile preventive, respectiv nu cea mai gravă dintre ele, ci doar una restrictivă de libertate.

Însă, după trecerea unei perioade de peste două luni, în care, afirmativ, în cauză nu s-au mai administrat alte probe şi a avut loc schimbarea procurorului de caz, urmărirea penală fiind finalizată (aspect dedus din chemarea inculpatului pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală), nu se mai poate susţine că pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de inculpat, aşa cum a fost perceput la momentul luării măsurii (la un nivel mai redus), ar mai prezenta o asemenea actualitate.

Justificarea prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea prin aceea că, urmare a unei cereri formulate de inculpat, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (administrarea unei expertize a vocii), urmărirea penală nu este finalizată, nu poate fi acceptată, întrucât ar fi echivalată cu o „sancţiune” aplicată inculpatului pentru că a formulat o nouă cerere şi nu a acceptat pur şi simplu prezentarea materialului de urmărire penală. Ori dreptul la apărare al inculpatului trebuie, potrivit Codului de procedură penală, Constituţiei României şi Convenţiei EDO, garantat pe întregul parcurs al procesului penal şi nu împiedicat prin condiţionarea asigurării lui de luarea sau prelungirea unor măsuri preventive.

Pe de altă parte, aceeaşi chestiune a convorbirii înregistrate ambiental asupra căreia inculpatul a solicitat expertiza vocii, convorbire pe baza căreia s-a formulat şi se bazează  în principal acuza adusă inculpatului, s-a transformat într-un dubiu atâta timp cât inculpatul DC nu-şi recunoaşte vocea şi neagă vehement că ar fi făcut afirmaţia în cauză, invocând că aceasta aparţine co-inculpatului. Până la lămurirea pe deplin a situaţiei, acest dubiu ar trebui să profite inculpatului şi nu să fie un atu în prelungirea unei măsuri preventive.

Celelalte argumente aduse de procuror, prin ordonanţa atacată, referitoare la impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice cercetarea inculpatului în deplină libertate şi cu posibilitatea de a exercita în continuare profesia de poliţist şi activitatea de instructor auto, impact bazat numai pe simplul fapt că inculpatul a avut aceste calităţi, de poliţist şi de instructor auto, reprezintă doar simple supoziţii. 

Orice individ care intră în conflict cu legea penală trebuie să răspundă pentru fapta concretă comisă şi nu să aibă de suferit în plus sau discriminatoriu în raport cu poziţia sa socială, cu pregătirea sa profesională, cu profesia, meseria sau activitatea pe care le desfăşoară. 

Dacă inculpatul DC a încălcat dispoziţiile legale referitoare la statutul său de poliţist, iar acestea nu îmbracă caracter penal, există suficiente mijloace de sancţionare a sa prevăzute de Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului.

Rămânând în acest domeniu, al Statutului poliţistului de remarcat că potrivit art. 65 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau acesta a fost trimis în judecată, menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă cauzei.

Potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori liberat provizoriu pe cauţiune este pus la dispoziţie.

Potrivit alineatului 3, doar poliţistul arestat preventiv este suspendat din funcţie.

Potrivit alineatului 4, poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care-l are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute de lege.

Ca atare, întrucât împotriva poliţistului DC nu s-a dispus arestarea preventivă, acesta nu poate fi suspendat din funcţie, iar pentru faptul că împotriva sa s-a pus în mişcare acţiunea penală se putea lua măsura prevăzută la alineatul 2.

Prin luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea şi prelungirea acesteia de către procuror, cu instituirea obligaţiei de la litera f, s-a dispus, practic, suspendarea din funcţie a poliţistului pe toată durata dăinuirii acestei măsuri.

În opinia judecătorului delegat este exagerat a se considera că inculpatul a comis fapta de care este acuzat în exercitarea profesiei de poliţist, cu consecinţa interzicerii exercitării acestei profesii pe o anumită perioadă.

Din toate probele administrate până în prezent rezultă că discuţiile cu denunţătorul şi abordările acestuia de către inculpat s-au petrecut exclusiv în calitatea inculpatului de instructor auto, iar influenţa care urma să fie cumpărată şi traficată se referă tot la acest domeniu de activitatea, respectiv facilitarea obţinerii permisului de conducere de către denunţător prin influenţarea examinatorilor de la cele două probe ale examenului.

Faptul că inculpatul avea şi calitatea de poliţist, dar, afirmativ, îndeplinind serviciul de control acces în I.P.J. Mureş, deci fără nici un fel de tangenţă cu activitatea de examinare, acordare sau retragere a dreptului unei persoane de a conduce autovehicule pe drumurile publice, nu poate echivala, automat, cu prezumţia că, în tot ceea ce întreprinde, chiar în afara orelor de serviciu, inculpatul se foloseşte de calitatea sa de poliţist.

Nimic nu împietează asupra bunei desfăşurării în continuare a procesului penal fără ca în sarcina inculpatului să mai dăinuie unele obligaţii precum cele aferente obligării de a nu părăsi localitatea în condiţiile în care urmărirea penală a fost finalizată, din perspectiva acuzei, iar eventualele derapaje ale inculpatului ar putea fi sancţionate, aşa cum s-a mai arătat, prin uzarea de prevederile din legea privind Statutul poliţistului sau prin retragerea acreditării sau autorizării sale ca instructor auto.

A interzice inculpatului pe o perioadă relativ mare şi fără o determinare clară a duratei (nu poate fi estimată în nici un fel durata efectuării unei expertize a vocii în condiţiile concrete din România – cu referire în principal la existenţa şi numărul experţilor din acest domeniu - iar în cazul admiterii cererii urmărirea penală nu va fi finalizată până la administrarea acestui mijloc de probă) exercitarea principalelor două activităţi din care acesta şi-a asigurat şi îşi poate asigura mijloacele de existenţă, şi în condiţiile în care, aşa cum s-a mai arătat, cel puţin una din activităţi (referindu-ne aici la calitatea de poliţist) nu are nici o legătură cu fapta de comiterea căreia este acuzat (faptul că poliţistul trebuie să adopte un anumit model de comportament în societate neputând fi echivalat cu faptul că orice întreprinde acesta şi orice gest al său are legătură şi este făcut în exercitarea profesiei de poliţist) nu este în acord cu drepturile fundamentale ale omului instituite atât prin Constituţia României cât şi prin Convenţia EDO, referindu-ne aici în principal la dreptul la muncă.

În raport cu toate cele menţionate mai sus, se apreciază că măsura obligării de a nu părăsi localitatea prelungită prin ordonanţa din data de 2 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş nu mai este justificată, astfel că plângerea inculpatului este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 1402 alin. 1 şi 6 din Codul de procedură penală, aceasta va fi admisă.

În temeiul art. 1402 alineatului 7 din Codul de procedură penală, se va desfiinţa ordonanţa din data de 2 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, emisă în dosarul nr. 895/P/2011.

Se va dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea prelungită faţă de inculpatul DC prin ordonanţa respectivă.

Se va respinge cererea inculpatului formulată în subsidiar, de încetare a obligaţiei impuse prin ordonanţa menţionată mai sus, respectiv aceea de a nu desfăşura vreo activitate de instructor auto şi nici vreo activitate în cadrul Poliţiei Române.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

În temeiul art. 1402 alin. 1 şi 6 din Codul de procedură penală, admite plângerea formulată de inculpatul DC, cu domiciliul în Tg-Mureş jud. Mureş.

În temeiul art. 1402 alineatului 7 din Codul de procedură penală, desfiinţează ordonanţa din data de 2 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, emisă în dosarul nr. 895/P/2011.

Dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea prelungită faţă de inculpatul DC prin ordonanţa respectivă.

Respinge cererea inculpatului formulată în subsidiar, de încetare a obligaţiei impuse prin ordonanţa menţionată mai sus, respectiv aceea de a nu desfăşura vreo activitate de instructor auto şi nici vreo activitate în cadrul Poliţiei Române.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din 7 februarie 2012, ora 14:00.

Domenii speta

Spete similare