Recurs. Litigiu privind functionarii publici

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Litigiu privind functionarii publici

- art. 22 din O.G. nr. 6/2007

- art. 146 din Legea nr. 53/2003

Conform art. 22 din O.G. 6/24.01.2007:

„(1) Functionarii publici au dreptul anual la un concediu de odihna platit, în raport cu vechimea lor în munca, dupa cum urmeaza: pâna la 10 ani - 21 de zile lucratoare si peste 10 ani - 25 de zile lucratoare.

(2) Concediul de odihna se efectueaza în fiecare an calendaristic, integral sau fractionat.

(3) În cazul în care functionarul public, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau partial, concediul de odihna la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauza, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde concediul de odihna neefectuat, pâna la sfârsitul anului urmator.

(4) Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa în cazul încetarii raporturilor de serviciu ale functionarilor publici.”

Potrivit art. 146 din Legea 53/2003:

 (1) Concediul de odihna se efectueaza în fiecare an.

 (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul urmator este permisa numai în cazurile expres prevazute de lege sau în cazurile prevazute în contractul colectiv de munca aplicabil.

 (3) Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pâna la sfârsitul anului urmator, tuturor salariatilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.

 (4) Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii contractului individual de munca.

În speta, instanta de fond a facut o corecta aplicare a acestor dispozitii legale, recurentul reclamant având dreptul sa efectueze cele 12 zile de concediu de odihna neefectuat în anul 2011 ( 12 zile aferent perioadei 24.06.2011 – 19.12.2011 ) cel mai târziu pâna la sfârsitul anului 2012. Reclamantul nu a solicitat, însa, nici în cursul anului 2011 si nici în cursul anului 2012, efectuarea celor 12 zile de concediu de odihna aferent anului 2011.

De asemenea, raportat la dispozitiile exprese ale art. 22 alin. 4 din OG nr. 6/2007 si ale art. 146 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, potrivit carora compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii raporturilor de serviciu ale functionarilor publici, judecatorul fondului a apreciat, temeinic si legal, ca pentru cele 12 zile de concediu neefectuat, aferent perioadei 24.06.2011 – 19.12.2011, reclamantul nu îndeplineste conditia de compensare în bani a concediului de odihna, având în vedere ca raporturile de serviciu ale acestuia cu C.A.S. B. nu au încetat.

Instanta de recurs a retinut si faptul ca la data de 11.12.2014 C.A.S. B. a achitat recurentului suma de 17.862 lei reprezentând drepturile salariale pentru perioada 24.06.2011 – 19.12.2011, astfel ca, în conditiile în care salariul de baza a fost achitat, inclusiv pentru cele 12 zile de concediu de odihna neefectuat în anul 2011, reclamantul nu mai poate beneficia si de indemnizatie de concediu de odihna.

Decizia nr. 142 din 25.01.2016 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar nr. 4417/111/CA/2014*

Prin Sentinta nr. 1754/CA/10.06.2015 pronuntata de Tribunalul Bihor s-a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamantul I. L., în contradictoriu cu pârâta C. J. A. S. B., având ca obiect anulare act administrativ.

Împotriva acestei hotarâri, în termen si legal timbrat, a formulat recurs reclamantul I. L., solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentintei atacate, cu consecinta admiterii cererii de chemare în judecata si obligarea pârâtei la plata contravalorii a 12 zile de concediu de odihna neacordat si, respectiv, neefectuat din vina C.A.S. B., aferent anului 2011, actualizata si indexata cu indicele de inflatie pâna la data platii efective, cu cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant arata, în esenta, urmatoarele:

Intimata pârâta C.A.S. B. O. urmareste sa-i anuleze dreptul legal prevazut în dispozitiile legale în vigoare/Legea nr.188/1999, republicata, completata cu Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr.95/2006, H.G. nr.250/1992, republicata privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica si din unitatile bugetare, O.G. nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariate si a altor drepturi ale functionarilor publici etc., respectiv la dreptul la cele 25 zile calendaristice totale de concediu de odihna/an calendaristic si implicit sa-i diminueze acest drept doar la 13 zile de concediu de odihna acordate efectiv si efectuate efectiv pentru anul calendaristic 2011.

Prin dispozitiile obligatorii legale in vigoare - precizate mai sus - si în trecut si în prezent se acorda functionarilor publici din România si dreptul anual la un concediu legal de odihna platit proportional cu vechimea în munca si suplimentar drepturilor salariale si altor drepturi acordate legal, astfel:

În baza art. 117/Legea nr.188/1999, republicata, completata cu Legea nr.53/2003 angajatorul trebuie sa acorde obligatoriu anual functionarilor publici dreptul la concediu de odihna, acelasi drept fiind prevazut si de Legea nr. 53/2003/art. 144, alin. 1 si 2, art.146, alin.(l), alin.(3), alin(4),art.l50, alin.(l), OG nr.6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici (art. 22, alin. 1, 2, 4, 5, HG nr.250/1992, republicata, privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare (art. 1, alin.(l), art. 6, alin. (1), art. 7 alin. (l), art. 8. alin. (l),(2), art.l5, alin. (1).

Având în vedere dispozitiile obligatorii ale legislatiei în vigoare precizate mai sus, se concluzioneaza ca angajatorii/institutiile publice au obligatia acordarii anual salariatilor/functionari publici a unui concediu de odihna platit proportional cu vechimea în munca a respectivilor salariati/ functionari publici si pe durata concediului de odihna a platii respectivilor salariati/functionari publici a unei indemnizatii calculata proportional cu numarul de zile de concediu de odihna înmultite cu media zilnica a salariului.

Arata ca pârâta C.A.S. B., prin Decizia nr.xxx/ 24.06.201, i-a întrerupt nelegal, pe perioada 24.06.2011 - 19.12.2011, contractul de munca cu C.A.S. B., asa cum au hotarât definitiv si irevocabil instantele de judecata/Tribunalul B. si Curtea de Apel O. care au anulat definitiv si irevocabil aceasta decizie nelegala prin Hotarârea definitiva a sentintei nr.4326/CA/ 2013/Dosar nr.2379/111/ 2011*/Tribunalul B., ramasa irevocabila prin decizia nr. 95/CA/2014 - R /Dosar nr.2379/111/CA/2011*/ Curtea de Apel O.

Precizeaza ca, aferent anului calendaristic 2011, proportional cu vechimea sa în munca de peste 34 ani calendaristici, avea dreptul la un concediu de odihna de 25 zile lucratoare platit, din care pârâta i-a acordat doar 13 zile de concediu de odihna ramânând restanta sa-i acorde 12 zile de concediu de odihna si aferent carora refuza nelegal sa-i achite o despagubire egala cu indemnizatia de concediu de odihna proportional cu numarul de zile de concediu neacordat – 12 zile lucratoare conform dispozitiilor obligatorii în vigoare precizate mai sus.

Având în vedere ca raporturile sale de serviciu/contractul de munca cu pârâta/C.A.S. B. au încetat din vina pârâtei C.A.S. B., în baza dispozitiilor obligatorii legale precizate/citate mai sus, arata ca pârâta/C.A.S. B. avea obligatia sa-i achite o despagubire echivalenta cu indemnizatia de concediu de odihna proportional/aferenta celor 12 zile de concediu de odihna neacordate nelegal în anul 2011 si ulterior.

Apreciaza ca sentinta atacata invoca motive contradictorii, încalca autoritatea de lucru judecat având în vedere practica judiciara pronuntata irevocabil de Curtea de Apel O., instanta încalcând si aplicând gresit toate normele de drept privind dreptul la concediul de odihna de care trebuie sa beneficieze functionarii publici si toti salariatii României.

În drept, s-au invocat dispozitiile din Legea nr.95/2006; Legea nr.554/2004; Legea nr.188/1999; Legea nr.329/2010; Legea nr.53/2003 Codul muncii; O.U.G. nr.158/2005 cu completari prin Ordine; Legea nr.250/1992, Ordinele Presedintelui CNAS Bucuresti, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 250/1992, Încheiere/Dosar nr.2029/111/CA/2011* - R, etc.

Intimata pârâta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE B., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca netemeinic si nelegal, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 22 din O.G. nr. 6/24.01.2007 si art. 146 din Legea nr. 53/2003, concediul de odihna se efectueaza în fiecare an calendaristic, integral sau fractionat. În cazul în care din motive justificative functionarul public nu a efectuat concediul de odihna în cursul anului calendaristic respectiv, acesta are dreptul la acest concediu de odihna pâna la sfârsitul anului urmator.

În speta, I. L. avea dreptul sa efectueze cele 12 zile de concediu de odihna neefectuat în anul 2011 (12 zile - aferent perioadei 24.06.2011-19.12.2011) cel târziu pâna la sfârsitul anului 2012.

Precizeaza ca reclamantul nici în anul 2011 si nici în cursul anului 2012 nu a solicitat efectuarea celor 12 zile de concediu de odihna aferent anului 2011. I. L. nu a prezentat nicio dovada în fata instantei de fond prin care sa faca dovada ca ar fi solicitat în luna decembrie 2011 sau în cursul anului 2012 efectuarea acestor zile de concediu de odihna, iar institutia intimata ar fi refuzat aceasta solicitare.

Având în vedere ca nu a existat o solicitare în acest sens, C.A.S. B. nu a avut cum sa refuze reclamantului efectuarea celor 12 zile de concediu de odihna aferent perioadei mai sus mentionate.

Orice solicitare ulterioara, dupa data de 31 decembrie 2012, este tardiva.

II. Potrivit art. 22 alin. (4) din OG 6/2007 „Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa în cazul încetarii raporturilor de serviciu ale functionarilor publici" iar art. 146 alin. (4) din Legea 53/2003 prevede ca, „Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii contractului individual de munca. "

Conform prevederilor legale anterior mentionate, compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii raportului de serviciu ale functionarului public.

Instanta de fond a retinut în mod corect ca pentru cele 12 zile de concediu de odihna neefectuat, aferent perioadei 24.06.2011-19.12.2011 reclamantul nu îndeplineste conditia de compensare în bani a concediului de odihna, având în vedere ca raporturile de serviciu ale acestuia cu C.A.S. B. nu au încetat.

Învedereaza ca prin Sentinta nr. 1988/CA/2011 pronuntata de Tribunalul B. în dosar nr. 9638/111/2011, s-a dispus suspendarea executarii Deciziei nr. xxx/24.06.2011 de eliberare din functie a numitului I. L. Ca urmare a acestei hotarâri, începând cu data de 19.12.2011, I. L. a fost repus în situatia anterioara eliberarii din functia publica, iar în urma Sentintei nr. 4326/ CA/2013 pronuntata de Tribunalul B. în dosar nr. 2379/111/2011, C.A.S. B. a emis Decizia nr. xx/27.06.2014, prin care a anulat Decizia nr. xxx/24.06.2011 si s-a dispus achitarea drepturilor salariale aferente perioadei 24.06.2011-19.12.2011, conform Ordonantei nr. 22/2002.

Astfel, la data de 11.12.2014, C.A.S. B. a achitat reclamantului suma de 17.862 lei, reprezentând drepturile salariale pentru perioada 24.06.2011-19.12.2011.

Functionarii publici, pe perioada concediului de odihna, beneficiaza de o indemnizatie egala cu salariul de baza. Or, având în vedere ca salariul de baza a fost achitat integral numitului I. L., inclusiv pentru cele 12 zile de concediu de odihna neefectuat în anul 2011, reclamantul nu mai poate beneficia si de indemnizatie de concediu de odihna.

În conditiile în care s-ar acorda indemnizatia de concediu de odihna solicitata, reclamantul ar fi discriminat pozitiv, fiind favorizat fata de ceilalti functionari publici ai C.A.S. B., primind pentru aceeasi perioada atât salariul de baza cât si indemnizatia de concediu de odihna.

În drept, s-au invocat prevederile OG nr. 6/2007 si Legea nr. 53/2003.

Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta a apreciat recursul declarat de recurentul I. L. ca fiind nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Conform art. 22 din O.G. 6/24.01.2007:

„(1) Functionarii publici au dreptul anual la un concediu de odihna platit, în raport cu vechimea lor în munca, dupa cum urmeaza: pâna la 10 ani - 21 de zile lucratoare si peste 10 ani - 25 de zile lucratoare.

(2) Concediul de odihna se efectueaza în fiecare an calendaristic, integral sau fractionat.

(3) În cazul în care functionarul public, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau partial, concediul de odihna la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauza, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde concediul de odihna neefectuat, pâna la sfârsitul anului urmator.

(4) Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa în cazul încetarii raporturilor de serviciu ale functionarilor publici.”

Potrivit art. 146 din Legea 53/2003:

 (1) Concediul de odihna se efectueaza în fiecare an.

 (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul urmator este permisa numai în cazurile expres prevazute de lege sau în cazurile prevazute în contractul colectiv de munca aplicabil.

 (3) Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pâna la sfârsitul anului urmator, tuturor salariatilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.

 (4) Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii contractului individual de munca.

În speta, instanta de fond a facut o corecta aplicare a acestor dispozitii legale, recurentul reclamant având dreptul sa efectueze cele 12 zile de concediu de odihna neefectuat în anul 2011 ( 12 zile aferent perioadei 24.06.2011 – 19.12.2011 ) cel mai târziu pâna la sfârsitul anului 2012. Reclamantul nu a solicitat, însa, nici în cursul anului 2011 si nici în cursul anului 2012, efectuarea celor 12 zile de concediu de odihna aferent anului 2011.

De asemenea, raportat la dispozitiile exprese ale art. 22 alin. 4 din OG nr. 6/2007 si ale art. 146 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, potrivit carora compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii raporturilor de serviciu ale functionarilor publici, judecatorul fondului a apreciat, temeinic si legal, ca pentru cele 12 zile de concediu neefectuat, aferent perioadei 24.06.2011 – 19.12.2011, reclamantul nu îndeplineste conditia de compensare în bani a concediului de odihna, având în vedere ca raporturile de serviciu ale acestuia cu C.A.S. B. nu au încetat.

Instanta de recurs a retinut si faptul ca la data de 11.12.2014 C.A.S. B. a achitat recurentului suma de 17.862 lei reprezentând drepturile salariale pentru perioada 24.06.2011 – 19.12.2011, astfel ca, în conditiile în care salariul de baza a fost achitat, inclusiv pentru cele 12 zile de concediu de odihna neefectuat în anul 2011, reclamantul nu mai poate beneficia si de indemnizatie de concediu de odihna.

În consecinta, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedura civila, cu raportare la dispozitiile art. 22 din O.G. 6/24.01.2007 si art. 146 din Legea 53/2003, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul I. L.

Domenii speta

Spete similare