Violenţa verbală, motiv pentru solicitarea emiterii unui ordin de protecţie

VIOLENŢA VERBALĂ, MOTIV PENTRU SOLICITAREA EMITERII UNUI ORDIN DE PROTECŢIE

Art. 4 din Legea nr. 217/2003, defineşte violenţa verbală (adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare), violenţa psihologică  (impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar), precum şi violenţa fizică (vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar).

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 5903/2015, pronunţată în dosarul nr. 7139/190/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, la data de 28.07.2015, reclamanta P.E.F., a solicitat emiterea a unui ordin de protecţie, în contradictoriu cu pârâtul R.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ca pârâtul să nu se mai apropie de casa în care locuieşte ea şi copiii rezultaţi din căsătoria cu acesta şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor.

În motivare, reclamanta a arătat că în anul 2011 a divorţat de pârât, iar recent acesta a fost evacuat din imobilul unde au locuit împreună, dată de la care a început să o ameninţe şi să traumatizeze minorii ameninţându-i că se sinucide sau că dă foc la casă, motive pentru care reclamanta s-a adresat poliţiei.

În drept nu s-a invocat nici un temei legal.

În probaţiune, reclamanta a depus înscrisuri la filele 3-9 şi, ulterior, a solicitat proba cu martori.

Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanţă, asistat de avocat Puşcaş Constantin, şi a formulat şi întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii întrucât susţinerile reclamantei nu sunt reale.

Pârâtul susţine că nu traumatizează copiii prin scandaluri, ameninţări, violenţe fizice sau limbaj inadecvat, ci dimpotrivă, aceste calificative aparţinând reclamantei, care încă de la începutul căsătoriei a neglijat familia, a plecat de la domiciliu cu alţi bărbaţi, a consumat alcool şi a avut un comportament ameninţător şi a folosit un limbaj vulgar cu copii, el ocupându-se de creşterea şi educarea minorilor.

Mai mult, locuinţa din care a fost evacuat a obţinut-o el în perioada în care lucra la CFR, iar după divorţ, acceptat de el pentru ca reclamanta să poată obţine un credit bancar, au locuit împreună şi el a contribuit material până când s-a îmbolnăvit grav şi nu a mai putut lucra.

Pârâtul susţine că minorii sunt ataşaţi de el şi vrea să locuiască în continuare cu ei şi să se ocupe de creşterea şi educarea acestora, în limita posibilităţilor pe care le are, însă, sub ameninţarea fostei soţii şi a fraţilor acesteia, a părăsit domiciliul comun stabilindu-se la mama sa.

Cu privire la petitul prin care se solicită obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere, pârâtul este de părere că o astfel de pretenţie nu poate fi admisă prin cererea de ordin de protecţie.

În drept, s-au invocat disp. art. 205 C.pr.civ., Legea 217/2003.

În probaţiune, a solicitat proba cu martori. 

La termenul de judecată din data de 24.08.2015, reclamanta şi-a precizat cererea arătând că solicită exclusiv emiterea unui ordin de protecţie, fără alte cereri accesorii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta şi pârâtul, în prezent divorţaţi, au locuit împreună în S, nr. 139, jud. Bistriţa-Năsăud, până în urmă cu câteva săptămâni când pârâtul a fost evacuat din locuinţă, din motive de violenţă-susţine reclamanta, din cauza ameninţărilor-susţine pârâtul.

În acord cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe […] obligaţii sau interdicţii”.

Art. 4 din Legea nr. 217/2003, defineşte violenţa verbală (adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare), violenţa psihologică  (impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar), precum şi violenţa fizică (vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar).

Instanţa reţine că relaţiile între cei doi foşti soţi sunt caracterizate de o perpetuă stare de tensiune, aspect care rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi din răspunsul la adresa efectuată către poliţie. Starea de pericol pe care o invocă reclamanta în raport de manifestările pârâtului este confirmată de relatarea martorilor N.L. şi P.D., care au arătat că pârâtul a ameninţat cu sinuciderea şi cunosc faptul că reclamanta a fost agresată fizic de către pârât.

Raportat la starea de fapt prezentată anterior, vizând relaţiile dintre cei doi foşti soţi, instanţa reţine că pârâtul a exercitat asupra reclamantei violenţe verbale şi fizice, în sensul art. 4 din Legea nr. 217/2003, şi că orice contact cu pârâtul reprezintă pentru reclamantă un factor nociv, de natură a-i pune în pericol integritatea fizică şi psihică. Mai mult, contactul pârâtului cu minorii, în lipsa reclamantei, duce la crearea unei stări de tensiune şi teroare care îi afectează negativ pe aceştia.

Pentru înlăturarea acestei stări de pericol, văzând prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, instanţa va emite un ordin de protecţie împotriva pârâtului R.A., pentru o perioadă de 6 luni, şi va dispune obligarea acestuia de a păstra o distanţă minimă de 500 m faţă de locuinţa reclamantei şi a minorilor, situată în comuna Ş.M., sat. S., nr. 139, jud. Bistriţa Năsăud;

Având în vedere cele de mai sus, instanţa va admite cererea formulată de reclamanta P.E.F., în contradictoriu cu pârâtul R.A.

Împotriva sentinţei expuse a declarat recurs, în termen legal, pârâtul R.A. solicitând admiterea acestuia şi, rejudecând cauza, casarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii cererii reclamantei, considerând hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală.

Reţinând că faptele pârâtului au fost corect calificate de prima instanţă ca circumscrise violenţei în sensul prevederilor art. 4 din Legea 217/2003, republicată, fiind de natură a pune în pericol integritatea psihică a pârâtei şi a minorilor, tribunalul constată că cererea de emitere a ordinului de protecţie este fondată, fiind corect admisă de prima instanţă,  astfel că în temeiul prevederilor art. 480 din Codul de procedură civilă urmează să respingă apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare