Plangere Contraventionala - Solutie de respingere

Sentinţă civilă 945 din 23.10.2013


Prin plângerea trimisă la această judecătorie spre competentă soluţionare la data de 21.05.2013 şi înregistrată sub nr. 1012/310/2013, petentul EI, domiciliat in P, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANPORTUL RUTIER, cu sediul in Bucureşti,  a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:

-anularea procesului verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 73724 din data de 8.05.2013, orele 16.30 încheiat de agentul constatator FA din cadrul I.S.C.T.R. Bucureşti.

-Exonerarea de plată a amenzii în cuantum de 3000 lei.

În motivarea plângerii petentul învederează instanţei că la momentul controlului se deplasa din direcţia Ploieşti către Brasov cu ansamblul autotractor IVECO cu nr. de înmatriculare IL 66 ELS aparţinând S.C. ET S.R.L. al cărui angajat este şi a fost oprit de către agentul constatator.

În timpul controlului a prezentat toate actele inclusiv Autorizaţia de a circula pe DN1 cu nr. 2741 titular fiind S.C. ET S.R.L.

În dovedirea acţiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă ce a fost încuviinţată de instanţa de judecată.

Intimata a formulat întâmpinare (fila 12) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate, întrucât au fost încălcate prevederile art. 4 alin. 1 din Ordinul 31/28.12.2012 privind introducerea unor restricţii de circulaţie pe DN1E60 sectorul Bucureşti – Ploieşti - Brasov.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 08.05.2013, orele 16.30, pe DN 1 Sinaia, jud. Prahova, a fost oprit pentru control autovehiculul cu nr. de înmatriculare IL 66 ELS care tracta semiremorca IL 33 ATS care era utilizata de S.C. ET S.R.L. conform copiei licenţei de transport si care era condus de petentul EI, ce efectua transport rutier public de mărfuri conform avizului de însoţire a mărfii nr. 816035325/8.05.2013.

În urma controlului s-a constatat încălcarea de către conducătorul auto a restricţiei de circulaţie impuse.

Constatând săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute de art. 44 alin. 2 din OG 43/1997, completata si modificata prin Ordinul 31/28.12.2012, operatorului de transport i s-a aplicat amenda in valoare de 3000 lei in baza art. 61 alin. 1 lit. n din aceeaşi norma legală.

Acest articol prevede pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie amendă în cuantum de la 3000 lei la 6000 lei aplicata conducătorului auto.

Chiar daca şoferul a prezentat autorizaţia de circulaţie pe DN1, acesta avea obligaţia, conform art. 1 pct. (6) din Ordinul nr. 31/28.12.2012, publicata in MOF nr. 897 de a prezenta documente care sa ateste punctul de încărcare /descărcare sau de origine/destinaţie aflat pe sectorul de drum restricţionat.

Mai mult decât atât, autorizaţia nominală de circulaţie in speţa autorizaţia cu nr. 2741/18.04.2013 pana la 17.07.2013, la data de 8.05.2013 era valabila doar daca era însoţita de un document care sa ateste punctul de descărcare, de destinaţie, care trebuia sa fie situat pe sectorul de drum restricţionat.

Luând spre soluţionare plângerea de faţă, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, petentul nereuşind să dovedească că la data de 8.05.2013, orele 16.30 deţinea avizul de însoţire al mărfii cu nr. 816035325 valabil pentru adresa de descărcare din Azuga, str.  , jud. Prahova.

Din Comanda conform Contractului de transport rutier de marfa nr. 40/1.05.2011, act adiţional nr. 3/7.01.2013 rezulta ca petentul transporta apa – 2 paleţi – punctul de încărcare fiind AZUGA WATERS, iar punctul de descărcare este METRO BRASOV, nicidecum la punctul de lucru din Azuga, str., jud. Prahova.

Alineatul următor precizează ca factura de transport va fi expediată la adresa din Azuga, str., jud. Prahova. 

Totodată, factura de transport putea fi expediata si prin posta, fax, e-mail si nu era nevoie ca ansamblul de vehicule cu autotractor si remorca sa încalce restricţia legală impusa de legiuitor pentru a transporta o factura la acest punct de lucru, in situaţia in care nu avea ce descărca acolo, iar adresa de descărcare era trecuta clar cu pixul şi cu litere mari METRO BRAŞOV.

Mai mult decât atât, pe avizul de însoţire al mărfii (f.28) se specifica clar adresa de descărcare Brasov, str. , C.C. HBC România S.R.L.

Instanţa, verificând, în conformitate cu  dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG 2 / 2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie instanţa reţine că deşi OG 2 / 2001, nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei din studierea textului art. 34 din acest act normative rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrarie.

Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că procesul verbal de contravenţie s-a întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond cerute de art. 16 şi art. 17 din OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sub sancţiunea nulităţii, fapta petentului a fost săvârşită cu vinovăţie, sancţiunea aplicată este temeinică, în limitele stabilite de lege şi proporţională cu gradul pericolului social creat.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată şi va menţine procesul verbal atacat. 

În temeiul art. 36  alin.2 din OG nr.2/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat”, dispoziţie legală în baza căreia petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de  100 lei.