Plangere contraventionala. Aplicarea unei singure sanctiuni pentru doua contraventii.

Sentinţă civilă 1574 din 26.03.2007


Cu adresa nr 4167/16.02.2007 inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.02.2007, sub nr 1796/311, intimata DGFP Olt a inaintat spre solutionare plangerea formulata de petenta SC G.I. SRL Slatina impotriva procesului verbal de constatare a contraventie nr 0301295.

Prin plangerea inregistrata la intimat la data de 14.02.2007 petenta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a procesului verbal mentionat si exonerarea sa de plata amenzii aplicate, intrucat la intocmirea acestuia au fost incalcate disp 16 din OG nr 2/2001, lipsind mentiunea cu privire la codul numeric personal al contravenientului, data nasterii acestui, seria si nr actului de identitate.

De asemenea, a mai aratat petenta ca procesul verbal de contraventie nu cuprinde data si ora comiterii faptei, mentiune reglementata sub sanctiunea nulitatii absolute, potrivit art 17 din OG nr 2/2001.

Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea plangerii pentru netemeinici actului constatator al contraventiei, dat fiind ca este indicat in mod gresit temeiul legal al contraventiei savarsite, fapta mentionata constituind contraventie potrivit disp art 10 lit f din OUG nr 28/1999 si nu potrivit prevederilor art 4 alin 10 din actul normativ mentionat.

In subsidiar, s-a precizat ca fapta savarsita nu prezinta un grad de pericol social si nu s-a cauzat un prejudiciu, astfel incat este suficienta sanctiunea avertismentului.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii formulata de petenta, intrucat aceasta avea obligatia de a depune rapoartele memoriei fiscale la data de 25.12.2006, respectiv 25.01.2007, iar depunerea lor s-a facut la 01.02.2007, deci dupa trecerea termenului legal.

In ceea ce priveste sustinerea petentei referitoare la faptul ca procesul verbal de contraventie nu cuprinde data comiterii faptei, s-a precizat de catre intimata ca in cauza sunt incidente disp art 13 alin 2 din OG nr 2/2001, respectiv fiind vorba despre o contraventie continua, obligatia legala ce ii revenea petentei durand in timp, astfel incat data incheierii procesului verbal este si data comiterii faptei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie nr 0301295 incheiat de DGFP Olt la data de 01.02.2007 petenta a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 2000 lei pentru savarsirea faptei prev art 4 alin 10 din OUG nr 28/1999, constand in aceea ca nu a depus raportul memoriei fiscale aferent perioadei noiembrie, decembrie 2006 in termenul legal, acestea fiind depuse la data de 01.02.2007.

Impotriva acestui proces verbal, petenta a formulat in termen legal prezenta plangere.

Desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului constatator al contraventiei, din economia textului art 34 rezulta ca acesta face dovada deplina a situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara, insa pentru a se bucura de aceasta forta probanta trebuie sa fie incheiat cu respectarea dispozitiilor legale in lipsa carora este nul sau poate fi anulat.

In cauza instanta retine ca procesul verbal de contraventie contestat este lovit de nulitate intrucat, procedandu-se la verificarea legalitatii sanctiunii aplicate petentei, cu referire la art 21 alin 3 din OG nr 2/2001, se constata ca, retinandu-se de catre agentul constatator, ca temei juridic, savarsirea de catre petenta a doua contraventii, respectiv nedepunerea raportului memoriei fiscale pentru luna noiembrie (care trebuia depus la 25.12.2006) si cel aferent lunii decembrie (care trebuia depus la 25.01.2007), deveneau incidente disp art 10 alin 1 din OG 2/2001, conform carora „daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii, sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie”.

Intrucat aceste dispozitii sunt menite sa permita instantei sa verifice legalitatea si temeinicia fiecarei sanctiuni aplicate, nerespectarea acestor prevederi legale, prin aplicarea unei singure amenzi (posibil cumulate, insa aceasta posibilitate nu poate fi avuta in vedere, in special fata de caracterul imperativ al normelor care reglementeaza materia contraventionala), este sanctionata cu nulitate absoluta, virtuala, a procesului verbal de constatare a contraventiei.

In raport de aceste motive de nelegalitate constatate, instanta retinand nulitatea procesului verbal de contraventie contestat, apreciaza ca fiind de prisos analizarea acestuia si prin prisma celorlalte motive invocate de petenta, astfel incat va admite plangerea, va anula actul constatator al contraventiei si va exonera petenta de plata amenzii contraventionale aplicate.