Circulaţie Rutieră

Sentinţă penală 36 din 13.02.2012


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria (…), nr. (…), a fost trimis in judecată inculpatul (…), pentru săvârsirea infractiunii prev.si ped.de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., constând in aceea că la data de (..) in jurul orei 7,35 a condus autoturismul marca (…) cu nr. de înmatriculare (…)  pe DN 1A in (…) , având o alcoolemie de 0,90 – 0,80 gr.%o.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instantei sub nr. (…)

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, a fost audiat inculpatul, martorii (…)

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a  reţinut .

La data de (…), în jurul orelor 7,35  organele de poliţie din cadrul I.P.J. (…) au oprit pentru control un autoturism marca (…) cu număr de înmatriculare (…)  care circula în direcţia (…). A fost identificat conducătorul auto în persoana numitului (…), care emana halenă alcoolică, motiv pentru care la ora 7,39 a fost testat cu aparatul Alcotest Drager. Conform testului nr.(…) acesta prezenta o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul (…), unde la ora 7,55 i-a fost recoltată prima probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei iar ce-a d-ea doua la un interval de o oră.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr.(…) din data de (…) eliberat de Serviciul de Medicină Legală (…) valoarea alcoolemiei stabilită la prima proba biologică a fost de 0,95g%o iar pentru a doua probă cea de 0,80g%o.

La cererea admisă a inculpatului, în cauză a fost efectuat  raportul de expertiză medico-legală nr.(…) privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit la data de (…).  În respectiva lucrare s-a făcut precizarea că din calculul teoretic efectuat rezultă că din consumul a 180 ml palincă de 50 grade(conform specificaţiei produsului comercial) s-ar fi realizat o alcoolemie maximă teoretică de circa 1,15 g%o. la ora 7,55. Din consumul a 180 ml palincă de 70 grade(concentraţie neveridică) s-ar fi realizat o alcoolemie maximă teoretică  de circa 1,65 g%o la ora 7,55. La pct.5-Interpretare al raportului s-a menţionat”rezultatele obţinute au caracter strict teoretic şi nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal. Valoare indubitabilă de probă ştiinţifică obiectivă şi care exprimă îmbibaţia reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării”.

Prin corelarea datelor obţinute la pct.4, prin efectuarea calculului teoretic cu valorile stabilite la analiză se constată o concordanţă relativă între alcoolemia teoretică rezultată din consumul a 180 ml palincă de 50 grade şi valorile certe stabilite la analiză. În cazul consumului a 180 ml palincă de 70 grade se constată o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată şi valorile certe stabilite la analiză, neconcordanţă care denotă un consum de băuturi mai mic decât cel declarat.

La pct.6 din acelaşi raport s-a precizat: concluziile acestei expertize reprezintă valoarea rezultată din corelarea teoretică a alcoolemiilor stabilite la analiză cu cea rezultată din calculul teoretic al consumului declarat. Având în vedere aceste date s-a apreciat că la data de (...), la ora 7,35 numitul (…) ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creştere de circa 0,40 g%.

Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă indubitabil că la data de (…)  inculpatul a condus autoturismul  pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În sprijinul acestei concluzii sunt rezultatul testării cu aparatul Alcotest, buletinul de analiză toxicologică şi nu în ultimul rând raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea alcoolemiei, care a avut în vedere atât consumul şi tipul de băutură alcoolică declarate de inculpat, cât şi valorile alcoolemiei stabilită prin analiza probelor de sânge, recoltate de altfel în timp util. Nu se poate reţine existenţa vreunui dubiu care să profite inculpatului-în raport de concluziile expertizei-câtă vreme chiar prin acelaşi raport s-a precizat că singura valoare indubitabilă de probă ştiinţifică obiectivă şi care exprimă îmbibaţia reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării. Pe de altă parte, nici inculpatul nu a negat existenţa consumului de alcool, deşi a fost inconsecvent în a preciza cantitatea, tipul de băutură alcoolică ingerată şi orele la care a consumat-o.

În consecinţă,  instanţa a reţinut că la data de (…) inculpatul (…) a condus pe D.N.(...), pe raza oraşului (…), un autoturism marca (…) cu număr de înmatriculare (…) , având în sânge o îmbibaţie alcoolică în scădere de la 0,95 g%o la 0,80g%o, faptă săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută şi pedepsită de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., text de lege enunţat în şedinţă publică şi în baza căruia acesta va fi condamnat.

La individualizarea pedepsei instanţa va avea în vedere prevederile art.72 Cod penal.

Pentru fapta săvârşită instanţa va condamna inculpatul la pedeapsa închisorii, urmând ca în temeiul art.71 al.1,2 Cod penal să interzică acestuia drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a , lit.b şi lit.c Cod penal.

Având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, instanţa în temeiul art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pe o durată compusă din cuantumul acesteia, la care se va adăuga un interval de timp de 2 ani ce constituie termen de încercare potrivit art.82 Cod penal.

Conform art.71 al.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art.359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art.191 al.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Faţă de cererea aflată la fila  62, onorariul apărătorului din oficiu-avocat (…) -conform delegaţiei aflată la fila (…) dosar, în cuantum de 50 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul (…)