Una din condiţiile esenţiale pentru declanşarea unei proceduri privind somaţia de plată şi admiterea unei asemenea cereri este c creanţa să îndeplinească caracteristicile impuse de art.1, în sensul de a fi certă, lichidă şi exigibilă.neacceptarea la ...

Sentinţă civilă 1582 din 28.07.2008


UNA DIN CONDIŢIILE ESENŢIALE PENTRU DECLANŞAREA

UNEI PROCEDURI PRIVIND SOMAŢIA DE PLATĂ ŞI ADMITEREA

UNEI ASEMENEA CERERI ESTE C CREANŢA SĂ

ÎNDEPLINEASCĂ CARACTERISTICILE IMPUSE DE ART.1, ÎN

SENSUL DE A FI CERTĂ, LICHIDĂ ŞI

EXIGIBILĂ.NEACCEPTAREA LA PLATĂ A FACTURILORDEPUSE

DE CREDITOARE NU FAC DOVADA UNEI CREANŢE

CERTE,LICHIDE ŞI EXIGIBILE.

DOSAR NR.2583 /324 /2008

SENTINŢA CIVILĂ NR.1582

I N S T A N Ţ A

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci sub nr.de

înregistrare 2583/324/2008 din 28.07.2008 creditoarea SC D SRL

Tecuci a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea V S, emiterea

somaţiei de plată pentru suma de 569,0  lei reprezentând restul de

plată din contravaloarea produselor livrate, plus dobânda legală

aferentă, calculată la data plăţii efective, în termen de 10 zile, cu

cheltuieli de judecată.

 În motivare, creditoarea a arătat că a livrat debitoarei

produse în valoare de 769,81  lei, însă acesta nu a achitat integral

debitul, rămânând un rest de 569,80 lei.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe  disp. art.1,6 din O.G.

nr.5/2001.

În conformitate cu art.242 al.2 C.pr.civ., a solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

A depus la dosar următoarele înscrisuri în fotocopie:

facturile fiscale din 01.05.2007 şi 07.08.2007, notificarea din

22.02.2008 şi confirmarea de primire a acesteia.

 Legal citată, debitoarea nu s-a înfăţişat la instanţă şi nu  a

depus nici întâmpinare.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut

următoarele: potrivit art.1 din OG nr.5/2001 privind procedura

somaţiei de plată,această procedură se desfăşoară, la cererea

creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a

creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a

unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris

ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris,

însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi

care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii,

lucrări sau orice alte prestaţii.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, a rezultat că

între părţi au existat raporturi contractuale în formă simplificată,

prev.de art.36 C.com., existenţa acestora fiind rezultatul întâlnirii

voinţei  concordante ale părţilor.

Art.46 C.com. înţelege factura ca un act sub semnătură

privată ce face proba contractului pe care îl constată. Pentru a avea

însă forţă probantă faţă de persoana care nu a redactat-o, în speţă

faţă de debitoare, trebuie semnată sau acceptată de către aceasta.

Factura poate fi acceptată expres, în scris ori verbal, sau tacit, prin

fapte concludente.

Ori, cum facturile din 01.05.2007 şi 07.08.2007 nu au fost 

acceptate în nici un fel de către debitoare, rezultă că acestea nu fac

dovada obligaţiilor comerciale dintre părţi, astfel că cererea privind

somaţia de plată urmează a fi respinsă ca nefondată, creditoarea

având posibilitatea valorificării pretenţiilor sale pe calea dreptului

comun .

Sentinta a rămas definitivă.

Domenii speta