Reconstituire drept de proprietate

Sentinţă civilă 1971 din 18.08.2009


reconstituire drept de proprietate

Sentinţa civilă nr. 1971/ 18.08. 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.xxx/321/200x reclamanta A.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală X. de aplicare a legilor fondului funciar şi Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3300 mp teren arabil cu nr. topo. 3/73 situat în intravilan sat V., com. X., jud. Neamţ.

În motivarea cererii reclamanta arată că a formulat cerere de reconstituire a dreptului său de proprietate în baza Legii nr.18/1991 însă nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate întrucât acest teren nu era evidenţiat în nici un înscris în baza căruia se face reconstituirea. Terenul în litigiu îl deţine dinainte de colectivizare şi la cumpărat în baza unui act de mână de la Ghindăuanu Elena.

Mai arată reclamantă că stăpâneşte paşnic acest teren, că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui vreunei persoane şi acest teren figurează în harta cadastrală şi în tabelele cu suprafeţele de teren din intravilan sat V..

În dovedirea cererii sale reclamanta a depus la dosar adresa nr. xxxx din 12.09.2009 emisă de Comisia locală X., un înscris sub semnătură privată, harta cadastrală în care este evidenţiată această suprafaţă de teren şi copie după actul său de identitate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către Comisia locală X. de aplicare a legilor fondului funciar, se arată că reclamanta a depus la comisia locală, în anul 1991, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren, înregistrată sub nr.xxxx din 21.03.1991, dar din eroare  această cerere a fost anexată la un alt dosar şi nu s-a mai validat suprafaţa solicitată. A ataşat întâmpinării cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr.xxxx din 21.03.1991

Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a arătat prin întâmpinare că pârâta Comisia locală X. de aplicare a legilor fondului funciar, nu a înaintat acestei comisii propunerea de validare sau invalidare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr.xxxx din 21.03.1991 şi lasă la aprecierea instanţei modul de soluţionare a cererii formulate de reclamantă.

Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine că în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta şi soţul acesteia şi promitenţii vânzători G.G. şi E. au stăpânit anterior colectivizării suprafaţa de 3300 mp teren arabil cu nr. topo. 3/73 situat în intravilan sat V., com. X., jud. Neamţ.

În baza Legii nr.18/1991 soţii A. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren, cerere înregistrată la Comisia locală X., sub nr. nr.xxxx din 21.03.1991 dar din eroare  această cerere a fost anexată la un alt dosar şi nu s-a mai validat sau invalidat dreptul de proprietate pentru suprafaţa solicitată.

În art. 51 şi următoarele din Legea nr.18/199l republicată se prevede competenţa celor două comisii de fond funciar ( locală şi judeţeană), precum şi calea de urmat pe care o au la îndemână petenţii nemulţumiţi de hotărârea comisiei judeţene, respectiv plângere la Judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.  În raport de prevederile legale menţionate este indiscutabil că, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, instanţelor le revine sarcina de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de comisiile judeţene de fond funciar în calitate de autorităţi publice cu activitate administrativ-jurisdicţională.  Per a contrario, rezultă că persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, care nu au urmat procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de lege, nu pot pretinde direct instanţelor judecătoreşti emiterea unor hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate. Numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de lege persoana nemulţumită de hotărârea emisă de comisia judeţeană de fond funciar se poate adresa cu plângere instanţei de judecată. 

Faţă de cele reţinute, instanţa va înainta cererea reclamantei împreună cu dosarul cauzei Comisiei Judeţene Neamţ, în baza art. 51 din Legea nr.18/1991, republicată şi art. 158 Cod procedură civilă, pentru a se urma procedura specială prevăzută de legile fondului funciar,  pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

 

Domenii speta