Pl hcj

Sentinţă civilă 2832 din 29.10.2009


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECATORIA TÂRGU-CARBUNESTI

Dosar nr. …. - plângere HCJ -

Sentinta Civila Nr. 2832

Sedinta publica din 29 Octombrie 2009

Completul compus din:

PRESEDINTE: ….

Grefier: …

Pe rol fiind judecarea plângerii formulata de petenta …., cu domiciliul ales în comuna … Gorj, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Stejari de Fond Funciar si Comisia Judeteana Gorj de Fond Funciar.

 La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns petenta, lipsa fiind reprezentantii intimatelor, prezent fiind si martorul ...

 Procedura de citare legal îndeplinita.

 S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, a fost audiat martorul …, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar, s-a luat o precizare petentei care a depus copia titlului de proprietate nr. 1315697/04.01.1996 cu privire la terenul agricol, dupa care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a acordat cuvântul în fond: 

Petenta a solicitat admiterea plângerii, asa cum a fost precizata, anularea partiala a HCJ nr. 4431/10.11.2006 si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de teren cu vegetatie forestiera identificata în schita întocmita de Comisia Locala Stejari de Fond Funciar.

 

I N S T A N T A

 

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Carbunesti la data de 03.09.2009 sub nr. …/317/2009, petenta … a chemat în judecata pe intimatele Comisia Locala Stejari de Fond Funciar si Comisia Judeteana Gorj de Fond Funciar, solicitând anularea HCJ Gorj nr. 4431/10.11.2006 prin care s-a invalidat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,35 ha teren cu vegetatie forestiera.

În motivarea plângerii, petenta a aratat ca prin hotarârea contestata s-a invalidat cererea nr. 334 din 12.10.2005 pe motiv ca nu a prezentat acte doveditoare a proprietatii din anul 1948.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar adresa nr. 3078 din 31.08.2009 emisa de Primaria comunei Stejari si în copie HCJ Gorj nr. 4431/10.11.2006 cu anexa de invalidare si a solicitat încuviintarea probei testimoniale.

La solicitarea instantei, cu adresa nr. 3633/13.10.2009, intimata Comisia Locala Stejari de Fond Funciar Stejari a înaintat în copie actele care au stat la baza emiterii HCJ Gorj nr. 4431/2006 si schita terenului cu vegetatie forestiera, aratându-se ca pentru mostenitorii autoarei … nu au fost emise acte de proprietate pentru terenul cu vegetatie forestiera anterior Legii nr. 247/2005, ca terenul solicitat este liber, iar amplasamentul indicat de petenta si regasit în schita comisiei locale corespunde realitatii din teren si este pe vechiul amplasament.

În sedinta publica din data de 29.10.2009 a fost audiat martorul …, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin cererea formulata de petenta …. si înregistrata sub nr. .2005, aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere în suprafata de 0,35 ha, cererea fiind propusa spre invalidare de catre Comisia Locala Stejari de Fond Funciar.

Astfel, prin Hotarârea Comisiei Judetene Gorj nr. ….10.11.2006 s-a aprobat propunerea Comisiei locale din comuna Stejari privind invalidarea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafata solicitata de petenta.

Potrivit art. 6 alin. l din Legea nr. 1/2000 modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, la stabilirea prin reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere comisiile comunale, orasenesti, municipale si comisiile judetene vor verifica în mod riguros existenta actelor doveditoare, iar în situatia în care nu mai exista înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente si când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau mostenitorii lor pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea (art. 6 alin. 13 din Legea nr. 1/2000).

În baza atributiilor sale stabilite prin Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. 890/2005, Comisia Locala Stejari de Fond Funciar a procedat la identificarea terenului cu vegetatie forestiera, fiind astfel stabilita conform proiectelor parcelare suprafata de 0,9036 ha, amplasamentul solicitat fiind liber.

Asadar, din probele administrate în cauza, declaratia martorului … si declaratia lui …., în calitate de proprietar vecin, actele depuse în sustinerea cererii de reconstituire, schita de identificare întocmita de Comisia Locala de Fond Funciar Stejari, se retine ca autoarea …. - mama petentei a detinut si terenuri cu vegetatie forestiera pe teritoriul actual al comunei Stejari, judetul Gorj.

Conform titlului de proprietate nr. 1315697/04.01.1996 a fost reconstituit dreptul de proprietate petentei pentru suprafata de 1,6139 ha teren agricol, unele dintre parcelele înscrise în acesta, învecinându-se cu terenuri forestiere.

De asemenea, instanta mai retine ca s-a procedat la punerea în posesie a mostenitorilor defunctilor …, respectiv … pentru terenuri cu vegetatie forestiera, proprietarii vecini de la nord si sud si la terenuri agricole, martorul …., mostenitorul proprietarului vecin de la sud, declarând ca autoarea petentei detinea o curea de teren agricol si forestier ce se întindea din hotarul comunei Hurezani (Matca Artanului în schita) la vest, pâna în Matca Judelui la est.

Data fiind si recunoasterea comisiei locale-autoritatea administrativa cu atributii de identificare a terenurilor solicitate si supuse reconstituirii dreptului de proprietate, raportat si la actele depuse în sustinerea cererii de reconstituire, se retine ca dovada dreptului de proprietate a fost facuta în conformitate cu dispozitiile art. 6 din Legea nr.1/2000, petenta fiind îndreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,9036 ha teren cu vegetatie forestiera situat pe teritoriul comunei Stejari, judetul Gorj, nefiind emise acte de proprietate pentru terenul cu vegetatie forestiera anterior Legii nr. 247/2005.

Fata de acestea, în temeiul art. l din primul Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 44 din Constitutia României, art. 53 din Legea nr. 18/1991, art. 2 si 24 din Legea nr. 1/2000 si art. 11 alin. 8 din H.G. nr. 890/2005, instanta urmeaza sa admita plângerea precizata, sa anuleze partial HCJ Gorj nr. 4431/10.11.2006 cu privire la petenta si sa dispuna reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acesteia pentru suprafata de 0,9036 ha teren cu vegetatie forestiera situat pe teritoriul comunei Stejari, judetul Gorj.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite plângerea precizata formulata de petenta …., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Stejari de Fond Funciar si Comisia Judeteana Gorj de Fond Funciar.

Anuleaza partial HCJ Gorj nr. 4431/10.11.2006 cu privire la petenta.

Dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei pentru suprafata de 0,9036 ha teren cu vegetatie forestiera situat pe teritoriul comunei Stejari, judetul Gorj.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 29.10.2009.

Presedinte,

 Grefier,