Plângere hcj

Sentinţă civilă 1173 din 14.04.2010


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. ...plângere HCJ

Sentinţa civilă nr. 1173

Şedinţa publică din 14 aprilie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE ...

Grefier ...

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petentul ..., domiciliat în comuna ..., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Hurezani, cu sediul în comuna Hurezani, judeţul Gorj, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj şi Direcţia Silvică Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, str. Lt. col Dumitru Petrescu, nr. 3, judeţul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat instanţei că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data  de 13.03.2009, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a reţinut dosarul în pronunţare.

J U D E C Ă T O  R I A

Prin plângerea înregistrată la această instanţă la data de 07.05.2008, sub nr. ..., petentul ... a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Hurezani de Fond Funciar, Comisia Judeţeană Gorj de  Fond Funciar, anularea H.C.J. nr. 4926/2008 cu privire la poziţia sa şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră la care este îndreptăţit.

În motivarea plângerii petentul a arătat că în fapt în termen legal a formulat la Primăria Hurezani cererea depusă în baza Legii nr. 247/2005 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4, 85 ha teren cu vegetaţie  forestieră, iar prin HCJ Gorj nr. 4926/08.02.2008, i-a  fost  invalidată cu motivarea că nu a prezentat acte doveditoare cu privire la proprietate.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar în copie: HCJ Gorj nr. 4926/08.02.2008, adresa nr. 1331/04.04.2008 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar Hurezani  şi  a solicitat proba cu martori.

În cauză au fost audiaţi martorii ..., petentul a depus la dosar schiţele cu proprietatea forestieră.

La solicitarea instanţei cu adresa nr. 4807/26.11.2008 Comisia Locală de Fond Funciar  Hurezani a înaintat în copie actele solicitate de instanţă, schiţele terenului cu vegetaţie  forestieră.

Prin sentinţa civilă nr. 4103/27.11.2008 a fost admisă în parte plângerea, a fost anulată parţial H.C.J. Gorj nr. 4926/2008, poziţia 7 din anexa 37, privind moştenitorii solicitanţi ai autorului Băluţoiu C. Nicolae şi s-a dispus reconstituirea în favoarea acestora, respectiv  petentului a suprafeţei de 0, 3758 ha, teren vegetaţie forestieră, pe vechiul amplasament identificat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Silvică Gorj, iar prin decizia nr. 125/26.01.2009 a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

La această instanţă s-a format dosarul nr. 484/317/2009, fiind citate părţile, în cauză a fost încuviinţată efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

La termenul de judecată din data de 13.03.2009 cauza a fost suspendată  ca urmare a neîndeplinirii de către petent a obligaţiei de a depune propunerile de obiective pentru efectuarea expertizei conform dispoziţiilor art. 4 alin.1 litera a titlul XIII din Legea nr. 247/2005, temeiul suspendării fiind art.1551 Cod de procedură  civilă.

Faţă de această împrejurare, de la data de 13.03.2009 şi până în prezent, cauza a rămas în nelucrare din culpa părţilor, o perioadă mai mare de un an, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 248 şi următoarele  Cod  procedură civilă .

Dispoziţiile art. 248, alin.1, Cod de procedură civilă prevăd că orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 1 an, părţile având, potrivit art.129 alin.1 Cod de procedură civilă, îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.

Din analiza coroborată a prevederilor legale mai sus menţionate rezultă că suspendarea judecării cauzei se converteşte în perimare după expirarea termenului de 1 an, în materie civilă, calculat de la momentul în care litigiul a rămas în nelucrare din vina părţii.

Acest moment coincide cu data suspendării cursului judecăţii şi în cazurile când această măsură  a fost dispusă în temeiul art. 1551 Cod de procedură civilă.

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicare generală în faza judecăţii, operând atât în cazul acţiunilor prescriptibile cât şi în cazul celor imprescriptibile, sancţiune ce operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 şi dispoziţiilor art. 252 Cod de procedură civilă, urmează ca instanţa să constate perimată acţiunea având ca obiect plângere HCJ formulată de petentul ...

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Constată perimată acţiunea având ca obiect plângere HCJ formulată de petentul ..., domiciliat în ..., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Hurezani, cu sediul în comuna Hurezani, judeţul Gorj, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj şi Direcţia Silvică Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, str. Lt. col Dumitru Petrescu, nr. 3, judeţul Gorj.

Cu drept de  recurs în  termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.04.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

RED. TEHN.CV

4 EX/22.04.2010.