Plângere împotriva ordonanţei procurorului

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ

PRACTICĂ RELEVANTĂ

PENAL

PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI

Art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b Cod procedură penală

"Admiterea plângerii formulată de petentă împotriva ordonanţei  numărul

Parchetului de pe lângă  Judecătoria Curtea de Argeş.

Desfiinţarea ordonanţei Parchetului de pe lângă  Judecătoria Curtea de

Argeş şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţă

de intimaţi sub aspectul infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere 

prevăzute de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal şi 217 alin. 1 Cod penal  şi a

redeschiderii urmăririi penale faţă de o intimată, sub aspectul aceloraşi

infracţiuni.

Stabilirea ca organele de urmărire penală să efectueze următoarele acte:

- stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta şi a

imobilelor unde locuiau efectiv intimaţii la data de 12 decembrie 2005 şi dacă

gardul deteriorat delimita locuinţa petentei de locuinţa vreunui intimat.

- confruntarea  intimaţilor, pentru a se stabili dacă învinuitul a intrat în

curtea locuinţei intimatei şi dacă i-a distrus gardul.

- efectuarea de cercetări suplimentare(reaudierea martorilor şi audierea

altor martori, dacă este cazul), pentru a se stabili dacă învinuitul a pătruns şi

acesta în curtea locuinţei intimatei şi a distrus gardul.

- motivarea în fapt a rezoluţiei procurorului de confirmare a începerii

urmăririi penale, dacă este cazul.

- motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunţă soluţia finală în

cauză".

(sentinţa penală nr. 69/6.03.2008 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş)

La data de 20 ianuarie 2007, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş a fost

înregistrată, adresa nr. 2962/216/2006 însoţită de dosarul cu acelaşi număr al

Tribunalului Argeş, în care s-a pronunţat decizia penală nr. 494/R/14.05.2007 în

urma căreia s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Curtea de Argeş, casarea sentinţei penale nr. 20/16.11.2007 a

Judecătoriei Curtea de Argeş şi trimiterea cauzei spre rejudecare către această

din urmă instanţă de fond.

În motivare, tribunalul a arătat că instanţa de fond a încălcat dreptul la

apărare al intimaţilor care au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor

prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. şi art. 217 alin. 1 C.pen., infracţiune pentru care

apărarea era obligatorie întrucât pedeapsa prevăzută pentru cea din urmă

infracţiune (sic !, credem că prima infracţiune) este mai mare de 5 ani

închisoare.

Considerăm că motivul de casare ales de tribunal este eronat. Potrivit art.

171 alin. 3 C.p.p. în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie şi în

cazurile în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa (...)

închisorii de 5 ani sau mai mare . În mod clar, procedura reglementată de art.

278 ind. 1 C.p.p. nu aparţine fazei judecăţii, iar această concluzie se desprinde

din constatarea că articolul menţionat este cuprins în cap. VII. al titlului I din

partea specială a Codului de procedură penală care reglementează urmărirea

penală, din faptul că în faza judecăţii părţile în proces se numesc inculpat, parte

vătămată, etc. şi nu petent şi intimat, dar şi din faptul că organul judiciar care

soluţionează plângerea formulată în condiţiile art. 278 ind. 1 C.p.p. este

judecătorul şi nu instanţa de judecată, acest judecător având atribuţii apropiate

unui judecător de instrucţie, cum era numit în reglementarea anterioară (Codul

de procedură penală Carol al II-lea). Toate acestea conduc la convingerea

judecătorului că tribunalul a pronunţat o decizie greşită aplicând reglementarea

cuprinsă în art. 171 alin. 3 C.p.p. care se referă la situaţia inculpatului ajuns în

faţa judecăţii, la procedura cuprinsă în art. 278 ind. 1 C.p.p. De fapt, după

pronunţarea acestei decizii a tribunalului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a

pronunţat într-un recurs în interesul legii şi a statuat, prin decizia nr. LXIV din

15 octombrie 2007 ( încă  nepublicată) că dispoziţiile art. 171 alin. 3 C.p.p. se

interpretează în sensul că asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi şi

intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 278 ind. 1

C.p.p.

Deşi instanţa de control judiciar nu a luat în considerare motivul invocat

de parchet cum că prima instanţă a soluţionat cauza fără ca procedura de citare a

intimatei petente N.E. să fie legal îndeplinită cu aceasta, vom face pe această

cale unele precizări pentru a evita alte soluţii de casare cu trimitere spre

rejudecare, soluţii care duc la tergiversarea judecăţii. În mai multe decizii de

speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat ca nerespectarea dispoziţiilor

privitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă care

operează exclusiv în interesul părţii în raport de care judecata s-a desfăşurat cu

încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. 1 C.p.p. şi  căreia i s-a adus o vătămare ce

nu poate fi  înlăturată prin anularea actului procesual, iar pe cale de consecinţă

acest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă la

judecată din acest motiv.

Revenind la speţa de faţă, se observă că reprezentantul Ministerului Public

este într-o gravă eroare când invocă acest motiv de casare, mai ales că prin

sentinţa de fond a fost admisă plângerea formulată de petentă faţă de care

procurorul de şedinţă a afirmat că procedura de citare este nelegal îndeplinită,

lipsind astfel condiţia vătămării intereselor acesteia. Din păcate nu este prima

oară când procurorul de şedinţă apelează la asemenea demersuri (ca să folosim

un eufemism). Deşi în cursul soluţionării cauzei pe fond procurorul de şedinţă

nu invocă nici o nelegalitate cu privire la procedura de citare sau cu privire la

orice alt aspect, asemenea motive sunt invocate direct în căile de atac, dar numai

atunci când soluţia instanţei de fond este nefavorabilă parchetului, ceea ce duce

la tergiversarea judecării cauzelor (pentru că din păcate, instanţele superioare

sunt destul de receptive la asemenea motive), cu consecinţe destul de neplăcute

asupra a ceea ce înseamnă celeritate în judecarea cauzelor, principiu aplicabil cu

mai mare măsură în cauzele penale unde se cere o reacţie promptă a autorităţilor

faţă de săvârşirea de infracţiuni. Prin asemenea atitudine procurorul de şedinţă

ne aminteşte de o epocă apusă, o epocă în care soluţiile erau stabilite de parchet

şi nu de instanţele de judecată. De asemenea, prin această atitudine procurorul

de şedinţă dovedeşte că nu apără interesul public, care cere ca dosarele penale să

fie soluţionate cu celeritate pentru a da o rezolvare cât mai rapidă dar şi corectă a

conflictelor de drept penal, aşa cum îi cer obligaţiile stabilite de lege, ci interesul

unei instituţii şi anume parchetul.

La dosarul cauzei au mai fost depuse copii de pe unele înscrisuri: sentinţa

civilă nr. 259/13.03.2007 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş), un raport

de expertiză tehnică judiciară, declaraţia martorei G.J. audiată în dosarul nr.

191/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeş, sentinţa civilă nr. 442/9.05.2006

pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, decizia civilă nr. 1086/R/09.11.2006

pronunţată de Tribunalul Argeş, declaraţiile martorului P.V. audiat în dosarul

2154/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi în dosarul nr. 2039/2005 al

Judecătoriei Curtea de Argeş.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul reţine următoarele:

Petenta este fiica intimaţilor N.V. şi N.Gh. În anul 2005, între N.E. şi

bunica acesteia, Gh.I., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză

de întreţinere autentificat sub nr. 4075/5 octombrie 2005 de către BNP D. D.F.,

prin care Gh.I. i-a vândut nepoatei sale suprafaţa de 1613 m.p. teren împreună

cu o locuinţă din cărămidă, situate în pct.,,Acasă", din intravilanul comunei

Muşăteşti, satul Rotăreşti, judeţul Argeş, cu obligaţia pentru cea din urmă să-i

acorde întreţinere şi îngrijire pe toată durata vieţii şi să-i facă ulterior toate

obiceiurile creştineşti. Vânzătoarea şi-a păstrat uzufructul viager asupra

imobilului vândut, cumpărătoarea urmând a intra în posesie după decesul

primeia.

Datorită unor neînţelegeri cu privire la  acest contract, între membrii

familiei N. au intervenit certuri, ajungându-se până la introducerea unei acţiuni

civile în instanţă pentru rezoluţiunea contractului, contract care a şi fost

desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 422/9 mai 2006 a Judecătoriei Curtea de Argeş,

rămasă irevocabilă, părţile fiind repuse în situaţia anterioară încheierii actului.

Până la intentarea acestei acţiuni civile, petenta a susţinut că în seara zilei

de 12 decembrie 2005, deşi nu era acasă, părinţii săi ( actualmente divorţaţi)

împreună cu numitul P.V., concubinul lui N.V. au pătruns în curtea locuinţei

sale şi i-au distrus un gard.

Pentru aceste fapte, N.E. a sesizat organele de cercetare penală. După

audierea părţilor şi a martorilor B.Şt., B.A. şi C.F., prin rezoluţia nr. 3570003/2

martie 2006, Poliţia comunei Muşăteşti a început urmărirea penală împotriva

învinuitei N.V. pentru infracţiunile de distrugere şi violare de domiciliu prev. şi

ped. de art. 192 C.p. şi 217 C.p., cu aplic. art. 75 lit. a) C.p.

Prin  această rezoluţie nu s-a început şi urmărirea penală împotriva

celorlalţi doi învinuiţi, însă procurorul, prin rezoluţia nr. 9/P/2 martie 2006, a

confirmat începerea urmăririi penale dispusă de organele de cercetare penală din

cadrul Postului de poliţie Muşăteşti împotriva învinuiţilor N.V., N. Gh. şi P.V.,

pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 C.p. şi 217 alin. 1 C.p., cu

aplic. art. 75 lit. a) C.p., cu toate că nu se începuse urmărirea penală decât

împotriva lui N.V.

Potrivit art. 228 alin.1 C.p.p., organul de urmărire penală sesizat prin

plângere dispune, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul

actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din

cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art.

10 C.p.p. În cazurile în care rezultă că fapta nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracţiuni, organul de urmărire penală începe urmărirea penală şi

înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a se dispune scoaterea de sub

urmărire penală ( art. 228 alin. 2 C.p.p).

Potrivit art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., rezoluţia de începere a urmăririi

penale este supusă confirmării motivate a procurorului.

Aşadar, începerea urmăririi penale, în situaţia în care urmărirea penală nu

se efectuează în mod obligatoriu de către procuror ( cum este şi cazul în speţă),

se dispune numai prin rezoluţia organelor de cercetare penală, care efectuează

cercetări după ce au fost sesizate.

Chiar dacă dispoziţiile art. 209 alin. 2 şi 218 alin. 3 C.p.p. permit

procurorului să efectueze orice acte de urmărire penală în cauzele pe care le

supraveghează, în speţă nu s-a dispus începerea urmăririi penale şi împotriva

învinuiţilor N.Gh. şi P.V., deşi aceştia erau cunoscuţi, ci procurorul a confirmat

doar începerea urmăririi penale dispusă de organele de cercetare penală,

urmărire penală care a fost însă începută doar împotriva învinuitei N. V.

Nu se poate susţine că urmărirea penală s-a început în mod legal pentru că

aceasta are loc ,,in rem", deoarece această situaţie se întâlneşte doar când autorii

unor fapte penale sunt necunoscuţi, însă când aceştia sunt cunoscuţi trebuie să se

dispună faţă de ei începerea urmăririi penale.

Dacă procurorul aprecia că în cauză trebuia începută urmărirea penală şi

împotriva celorlalţi doi învinuiţi pentru cele două infracţiuni, acesta urma să

trimită cauza la organele de cercetare penală pentru a se dispune în consecinţă.

Procurorul a confirmat o rezoluţie prin care nu se începuse urmărirea

penală împotriva tuturor învinuiţilor, procedând astfel în mod nelegal .

Nu se poate reţine că prin rezoluţia procurorului s-a dispus începerea

urmăririi penale şi împotriva învinuiţilor N.Gh. şi P.V., de vreme ce prin acel act

s-a confirmat doar, în baza art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., începerea urmăririi

penale dispusă de organele de cercetare penală.

Rezoluţia procurorului din 2 martie 2006 este nelegală şi prin prisma

faptului că nu este motivată în fapt, aşa cum cer dispoziţiile art. 228 alin.3 ind. 1

C.p.p.

Analizând conţinutul foarte sumar sau chiar lipsa de conţinut al acestui

înscris, care, în opinia procurorului, ar reprezenta o rezoluţie în sensul cerut de

art. 228 alin.3 ind. 1 C.p.p., dar nu şi în accepţiunea instanţei, se observă că

aceasta nu este motivată în fapt în nici măcar o frază. Procurorul s-a rezumat să

folosească doar formularul tipizat al acestui act şi să-l completeze încadrându-se

exact în rândurile lăsate libere în acel formular iniţial, care, probabil, este folosit

în fiecare situaţie de acest fel. În rezoluţie nu s-a menţionat situaţia de fapt care a

condus la începerea urmăririi penale în cauză, aşa cum, de altfel, acest lucru nu

rezultă nici din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de organele de

poliţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului  şi a Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul la

un proces echitabil, indiferent de calitatea procesuală a acesteia, astfel încât să-şi

poată exercita toate drepturile şi să beneficieze de toate garanţiile procesuale

conferite de lege pentru a-şi susţine cauza.

Drepturile stabilite prin Convenţie trebuie aplicate de Statul Român şi au

prioritate faţă de dreptul intern, ele trebuind respectate pe tot parcursul

procesului, în speţă şi în faza de urmărire penală, mai ales că această fază este

caracterizată printr-un formalism excesiv.

Un alt aspect de nelegalitate întâlnit în dosarul de urmărire penală este

acela că, deşi nu s-a dispus, potrivit legii, începerea urmăririi penale împotriva

învinuiţilor P.V. şi N.Gh. (confirmându-se doar de către procuror începerea

urmăririi penale, care, de fapt, nu s-a dispus şi cu privire la cei doi intimaţi, aşa

cum s-a arătat mai sus), aceste două persoane au fost sancţionate cu amendă

administrativă în baza art. 10 lit. b ind. 1 C.p.p., şi art. 18 ind. 1 C.p., ca urmare

a scoaterilor de sub urmărirea penală neîncepută însă conform legii.

În altă ordine de idei, deşi s-a reţinut că şi P.V. ar fi comis cele două fapte

reclamate în plângere ( violarea de domiciliu şi distrugerea gardului petentei),

din probele administrate nu rezultă în niciun mod că acesta ar fi pătruns în

interiorul locuinţei lui N.E. Niciunul dintre martori nu au relatat acest aspect, iar

declaraţiile lui N.Gh. şi a lui N.V. în acest sens sunt contradictorii.

Singurul care a susţinut că a intrat în curtea locuinţei petentei, a luat o

rangă şi s-a apucat împreună cu N.V. şi P.V. să dărâme gardul este N. Gh., însă

din acea declaraţie nu se poate desprinde cu claritate concluzia că P. V. a pătruns

şi el în interiorul curţii lui N.E., mai ales că acesta nu a recunoscut săvârşirea

faptelor.

N.V. a declarat că P.V. nu a participat nici măcar la distrugerea gardului,

acesta aflându-se în drumul public. Cei doi intimaţi N. au mai declarat la data de

3 ianuarie 2006 că numai aceştia ar participat la dărâmarea gardului,

nepomenind nimic despre prezenţa lui P.V. la locuinţa petentei.

Faţă de cele de mai sus, lucrurile sunt foarte neclare în privinţa participării

şi a lui P.V. la dărâmarea gardului, dar mai ales în privinţa pătrunderii acestuia

în curtea locuinţei petentei, aspecte care trebuie clarificate de organul de

urmărire penală, fără a exista îndoieli, după care urmează a se dispune în

consecinţă. Din probele existente la dosarul de urmărire penală rezultă cel puţin

că P.V. a fost învinuit pe nedrept pentru săvârşirea infracţiunii de violare de

domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.p., nerezultând acea faptă în niciun mod .

Organul de urmărire penală va mai trebui să stabilească unde locuiau

efectiv fiecare dintre părţi, dacă petenta locuia în aceeaşi gospodărie cu N. V. şi

dacă gardul deteriorat delimita locuinţa petentei de cea a vreunui intimat.

Schiţa aflată la fila 24 a dosarului de urmărire penală nu lămureşte în

niciun fel acest aspect, care are înrâuriri asupra individualizării unei eventuale

sancţiuni aplicate vreunuia dintre intimaţi.

Un alt aspect care este în neconcordanţă cu dispoziţiile legale interne şi cu

prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor Fundamentale îl reprezintă nemotivarea în fapt a ordonanţei

procurorului prin care s-a dispus scoaterea învinuiţilor de sub urmărire penală şi

aplicarea pentru fiecare dintre aceştia a unei sancţiuni administrative de 150 lei

amendă.

Astfel, în primul paragraf al acelei ordonanţe se menţionează că s-a depus

o plângere penală la Postul de poliţie Muşăteşti de către partea vătămată N.E.

împotriva intimaţilor, preluându-se expunerea situaţiei de fapt relatate de

petentă.

În următorul paragraf se arată că s-a început urmărirea penală în cauză

împotriva celor trei învinuiţi pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 192 alin. 2

C.p. şi 217 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a) C.p. la data de 2 martie 2006 de

către organele de cercetare penală ( deşi rezoluţia de începere a urmăririi penale

nu cuprinde întocmai aceste menţiuni-n.n.). Se mai arată că în cauză sunt

incidente dispoziţiile art. 18 ind. 1 C.p., deoarece faptele săvârşite de intimaţi nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, pentru patru motive

prezentate în mod foarte succint.

Procurorul nu reţine nimic personal în legătură cu situaţia de fapt din

seara zilei de 12 decembrie 2005, rezumându-se să arate doar criteriile de

individualizare a sancţiunilor aplicate şi nici organele de cercetare penală nu au

făcut acest lucru în actele pe care le-au întocmit, respectiv în rezoluţia de

începere a urmăririi penale şi în referatul cu propunerea de scoaterea de sub

urmărire penală şi aplicarea art. 18 ind. 1 C.p., singurul aspect reţinut doar în

acest din urmă referat fiind acela că învinuiţii au mers la locuinţa petentei, unde

au desfăcut un gard, rupând trei uluci, şase laţi şi două balamale în valoare totală

de 45,58 lei.

În toate aceste acte de urmărire penală nu se menţionează nimic în

legătură cu pătrunderea celor trei intimaţi în interiorul curţii locuinţei lui N. E.

( aspect esenţial în soluţionarea cauzei), în legătură cu locul unde era construit

gardul rupt de aceştia, care au fost motivele pentru care intimaţii au făcut

asemenea gesturi etc.

Neprocedându-se în  sensul celor de mai sus, instanţa de judecată nu poate

aprecia dacă soluţia procurorului este legală şi temeinică, dacă ea a ţinut seama

de toate aspectele şi împrejurările de fapt concrete şi de persoanele şi conduitele

participanţilor la săvârşirea faptelor reclamate.

Potrivit art. 278 ind. 1 alin. 7 C.p.p., judecătorul, soluţionând plângerea,

verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din

dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Nemotivarea, sub toate aspectele, a soluţiei prin care se finalizează

activitatea de urmărire penală lipseşte în speţă şi părţile interesate de a se plânge

împotriva acestei soluţii-drept recunoscut de lege-nu pot să-şi formuleze apărări

corespunzătoare, iar judecătorul nu are cum să verifice legalitatea şi temeinicia

actului procurorului, de vreme ce acesta nu este motivat.

Acest lucru încalcă, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 6 din

Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale cu privire la garantarea unui proces echitabil.

Instanţa de judecată nu se poate transpune şi în activitatea de urmărire

penală şi să acopere - prin motivarea soluţiei sale în baza probelor existente la

dosarul de urmărire penală - nelegalităţile procurorului, acesta fiind cel care

trebuie să-şi repare neregulile făcute prin nerespectarea cu stricteţe a obligaţiilor

pe care i le stabileşte legea procesuală română şi convenţiile internaţionale la

care România este parte.

Dacă instanţele de judecată ar confirma şi actele de urmărire penală

întocmite în mod nelegal de către procuror sau de către organele de cercetare

penală,  organele de urmărire penală ar putea încălca oricând legea, prin

întocmirea nelegală a unor acte sau neîntocmirea lor. Dacă s-ar trece peste toate

aceste aspecte analizate pe larg de către instanţă şi nu s-ar lua măsuri în

conformitate cu legea, s-ar încuraja faptul ca organele de urmărire penală să

trateze instrumentarea unui dosar cu oarecare indiferenţă, mergând pe ideea că

dacă efectuează unele acte nelegale, acestea pot fi îndreptate de către instanţă,

dacă mai este cazul. O anchetă penală trebuie să fie serioasă şi efectivă, nu

superficială şi care să încalce drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Aşa cum instanţele de control judiciar manifestă o rigurozitate deosebită

cu privire la elementele de fapt şi de drept pe care trebuie să le cuprindă o

hotărâre judecătorească dată de judecătorii fondului, aspecte sesizate fără cruţare

tocmai de reprezentanţii parchetului în motivele de apel sau de recurs, în situaţia

în care hotărârea judecătorească nu le cuprinde întocmai, tot astfel instanţele

judecătoreşti trebuie să manifeste aceeaşi exigenţă şi faţă de actele emise de

organele de urmărire penală, procurorul român fiind şi el considerat un magistrat

şi având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi judecătorul.

Toate aspectele de nelegalitate semnalate mai sus nu au fost remediate

nici de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de

Argeş, cu ocazia soluţionării plângerii împotriva ordonanţei procurorului

formulată de petentă în baza art. 278 C.p.p.

Faţă de cele de mai sus, judecătorul, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b

Cod procedură penală, va admite plângerea formulată de petenta N.E., împotriva

ordonanţei  numărul 9/P/2006 din  30 martie 2006 a Parchetului de pe lângă 

Judecătoria Curtea de Argeş.

Va desfiinţa ordonanţa numărul 9/P/2006 din 30 martie 2006 a

Parchetului de pe lângă  Judecătoria Curtea de Argeş şi va trimite cauza

procurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii N. Gh. şi

P.V., sub aspectul infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere  prevăzute

de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal şi 217 alin. 1 Cod penal  şi a redeschiderii

urmăririi penale faţă de intimata Gh.V. (fostă N.), sub aspectul aceloraşi

infracţiuni.

Organele de urmărire penală vor efectua următoarele acte:

- stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta N. E. şi a

imobilelor unde locuiau efectiv intimaţii la data de 12 decembrie 2005 şi dacă

gardul deteriorat delimita locuinţa petentei de locuinţa vreunui intimat.

- confruntarea  intimaţilor Gh.V. şi N.Gh., pentru a se stabili dacă P.V. a

intrat în curtea locuinţei lui N.E. şi dacă i-a distrus gardul.

- efectuarea de cercetări suplimentare(reaudierea martorilor şi audierea

altor martori, dacă este cazul), pentru a se stabili dacă P.V. a pătruns şi acesta în

curtea locuinţei lui N.E. şi a distrus gardul.

- motivarea în fapt a rezoluţiei procurorului de confirmare a începerii

urmăririi penale, dacă este cazul.

- motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunţă soluţia finală în

cauză.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare

avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, din care 450 lei onorariu

apărător din oficiu vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare