Divorţ cu minori

Sentinţa civilă numărul 70 din data de 24.01.2012 pronunţată în dosarul numărul 3265/332/2011

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 27.09.2011 sub nr.3265/332/2011 la această instanţă, reclamantul M.I.E. a chemat în judecată pe pârâta M.N. pentru divorţ.

Reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei părţilor din vina exclusivă a pârâtei, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de „T”, încredinţarea minorei M.A.R., născută la  22.03.2000, spre creştere şi educare tatălui.

În  motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 05.05.1999 şi că din această căsătorie a rezultat minora M.A.R., născută la  22.03.2000. A susţinut  că relaţiile de căsătorie la început au debutat armonios,iar până în anul 2005 soţii au locuit în Oradea, judeţul Bihor, reclamantul fiind cadru militar.

  Despărţirea în fapt a avut loc la data de 11.09.2011 când pârâta, în lipsa sa, a părăsit domiciliul comun împreună cu minora.

A susţinut că minora s-a întors împreună cu reclamantul la Poroina Mare, locuieşte împreună  cu reclamantul şi frecventează cursurile şcolii generale. La creşterea şi educarea minorei este ajutat de părinţii săi.

 În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar : copie certificat de căsătorie, copie certificat de naştere al minorei, împuternicire avocaţială, chitanţă privind dovada achitării taxei de timbru şi timbrul judiciar şi a solicitat audierea martorilor M.T. şi M.I..

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând şi  încredinţarea minorei spre creştere şi educare.

La data de 13 decembrie 2011 instanţa a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarului 3628/332/2011 având ca obiect cererea formulată de pârâtă privind exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind divorţul a solicitat audierea martorilor B.D. şi F.C..

Din oficiu, instanţa a solicitat efectuarea anchetei sociale la domiciliile părţilor, anchetă efectuată de către Primăria Poroina Mare şi Primăria Dr.Tr.Severin, judeţul Mehedinţi, înaintate acestei instanţe sub nr.22491/15.11.2011 şi nr.997/15.11.2011.

În şedinţa de judecată din 25.10.2011, în conformitate cu art. 159 indice 1 alin 4 c.p.c, la prima zi de înfăţişare , din oficiu instanţa a verificat şi a stabilit că este competentă material şi teritorial să judece cauza , având în vedere dispoziţiile art.1 pct.1 cod pr.civilă şi art. 607 c.p.c.

Totodată, la termenul din data de 22.11.2011, instanţa , în conformitate cu art. 396 coroborat cu art. 229 alin 2 lit. b din Legea 71/10.06.2011 a încuviinţat efectuarea anchetei psihosociale la domiciliul părţilor. S-a procedat la efectuarea procedurii cu privire la audierea minorei M.A.R.rezultată din relaţia de căsătorie a părţilor, astfel că aceasta a precizat faptul că locuieşte cu părinţii paterni şi cu mătuşa sa, iar în situaţia în care părinţii se despart preferă să locuiască cu mama sa, deoarece este foarte ataşată de aceasta.

În conformitate cu art. 192-200 c.p.c au fost audiaţi martorii  M.T. şi M. I..

Pârâta a renunţat la audierea martorilor propuşi cu privire la divorţ .

Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cauză şi depoziţiile martorilor audiaţi, instanţa reţine următoarele:

Potrivit certificatului de căsătorie emis de Primăria Oradea, părţile  s-au căsătorit la data de 05.05.1999, căsătoria lor fiind oficiată de delegatul stării civile al Primăriei Oradea.

Din căsătoria părţilor a rezultat minora M.A.R., născută la  22.03.2000, aspect dovedit cu certificatul de naştere.

În ce privesc relaţiile conjugale ale soţilor, instanţa a reţinut din susţinerile părţilor, confirmate de martorii audiaţi, că aceste relaţii sunt grav vătămate.

Astfel din declaraţiile martorilor rezultă că părţile s-au separat din luna noiembrie 2011.

La început relaţiile dintre părţi au fost bune, însă ulterior au apărut frecvente conflicte şi neînţelegeri, care au condus în cele din urmă la separarea soţilor.

Din căsătoria părţilor a rezultat minora M.A.R., născută la  22.03.2000, în prezent aceasta aflându-se în întreţinerea reclamantului împotriva voinţei pârâtei.

Instanţa mai reţine că reclamantul  nu realizează venituri din privatizare sau alte surse, singurul venit fiind cel din creşterea animalelor Pârâta este angajată în muncă şi deţine toate mijloacele materiale necesare minorei pentru o dezvoltare fizică şi intelectuală armonioasă. 

La data intrării în vigoare a codului civil la 04.10. 2011 s-a abrogat Legea 4/1953 privind codul familiei republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 309 al.1 cod civil ,, soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral.”

În raport de situaţia de fapt probată, instanţa concluzionează că ambelor părţi le revine culpa în deteriorarea raporturilor de familie, niciuna din părţi nedorind reluarea convieţuirii.

Deşi prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei instanţa nu poate reţine o astfel de culpă.

Cât priveşte declaraţia martorei M.T., mătuşa reclamantului instanţa o apreciază ca fiind subiectivă.

Astfel,  aceasta a precizat că părţile s-au separat în fapt din luna septembrie 2011, când reclamanta a părăsit domiciliul comun în lipsa reclamantului. La plecarea din domiciliu, pârâta a luat-o şi pe minoră. A susţinut că pârâta nu era o bună gospodină în perioada în care au locuit la ţară şi ştie că nu se ocupa de minoră. Pârâta s-a separat de reclamant, deoarece aceasta a intrat în relaţii de concubinaj cu un vecin de la ţară şi acesta ar fi fost motivul pentru care cei doi soţi s-au separat. Această situaţie nu a fost însă susţinută nici de reclamant prin acţiunea formulată.

Din declaraţiile martorului M.I. audiat de instanţă la solicitarea reclamantului reies aceleaşi motive de divorţ ce nu au fost susţinute nici măcar de reclamant în cererea de chemare în judecată astfel că instanţa nu va ţine seama de declaraţia acestuia cu privire la motivele de divorţ

Potrivit art. 373 lit. b cod civil ,, divorţul poate avea loc atunci când din cauza unor motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.”Văzând şi dispoziţiile art. 379 alin1 cod civil divorţul se poate pronunţa din culpă comună.

Ca atare, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei din culpă comună având în vedere faptul că nici unul din soţi nu doreşte reluarea căsătoriei..

Cu privire la capătul de cerere accesoriu referitor la nume, având în vedere dispoziţiile art. 383 alin. 3 cod civil, în conformitate cu care: ,, dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie”, instanţa urmează să dispună ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei şi anume acela de ,,T”.

După intrarea în vigoare a codului civil nu mai este prevăzută instituţia încredinţării minorului ci aceea de autoritate părintească.

Reţinând interesul superior al minorilor în conformitate cu art. 263 cod civil prin prisma criteriilor de apreciere avute în vedere de instanţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 487,488 şi 493 cod civil ( îngrijirea sănătăţii, dezvoltarea fizică, psihică şi intelectuală, educaţia, orientarea  şi sfaturile necesare, cooperarea, informarea, protejarea şi supravegherea copilului) fără a pierde din vedere că din materialul probator reiese că pârâta reclamantă s-a ocupat în mod constant de  creşterea şi educarea minorei şi ţinând seama că reclamantul a solicitat ca exercitarea autorităţii părinteşti să-i fie încredinţată, instanţa concluzionează că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 397  cod civil.

Prin urmare, instanţa urmează să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minora M.A.R.născută la data de 22.03.2000  să revină în comun ambilor părinţi.

În conformitate cu art. 400 alin.1 cod civil, instanţa, în baza aceluiaşi material probator, având în vedere lipsa înţelegerii dintre părinţi, urmează să stabilească odată cu pronunţarea divorţului locuinţa minorei la mamă, având în vedere şi dorinţa minorei exprimată în faţa instanţei.

În susţinerea cererii de stabilire a domiciliului minorei la reclamant şi exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră, ulterior audierii acesteia de către instanţă reclamantul a depus la dosarul cauzei o adeverinţă de care însă instanţa nu va ţine seama pentru următoarele considerente:

Este evident că minora este o fire sensibilă, cu rezultate bune la învăţătură însă aceasta şi-a manifestat în mod sincer dorinţa de locui efectiv cu mama de care este foarte ataşată

Examinarea psihologică depusă la dosarul cauzei este întocmită de specialist în psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale, iar datele de identificare ale acestui specialist nu sunt lizibile şi nu poate schimba convingerea instanţei care a interacţionat cu minora.

Este cert faptul că între fiică şi mamă există o legătură de afecţiune puternică şi eventualele traume psihice ale minorei nu pot fi cauzate decât de atitudinea reclamantului care îi interzice pârâtei să aibă legături cu minora, aceasta fiind obligată să o viziteze la şcoală.

Din declaraţiile martorului M.I., martor audiat de instanţă la solicitarea reclamantului reiese faptul că în fapt minora locuieşte împreună cu părinţii reclamantului, acesta având o altă locuinţă.

Conform art. 524 coroborat cu art. 527 cod civil are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau bunurile sale şi poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

Potrivit art. 529 alin. 2 cod civil ,, când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la pătrime din venitul său lunar net pentru un copil”

Potrivit dispoziţiilor art. 530 alin. 1 cod civil, obligaţia de întreţinere se execută în natură în privinţa asigurării celor necesare traiului, iar după caz pot fi avute în vedere şi alte cheltuieli pentru educare, învăţătură , pregătire profesională.

De reţinut este că în speţă reclamantul nu realizează venituri iar minora are vârsta de 11 ani şi jumătate, frecventând cursurile şcolare. Ţinând seama că regula care primează ca mod de executare a obligaţiei de întreţinere este modalitatea în natură, de aceea instanţa va avea în vedere ca obligaţia de întreţinere în natură în favoarea minorei să se realizeze în concept de alimente, produse de îmbrăcăminte şi de încălţăminte , rechizite şcolare, raportat la vârsta şi nevoile minorei.

Pentru întinderea obligaţiei de întreţinere în natură, instanţa urmează să stabilească în ce valoare reclamantul, în funcţie de posibilităţile sale poate îndeplini obligaţia de întreţinere constând în alimente, produse de îmbrăcăminte şi de încălţăminte , rechizite şcolare pentru  minora M.A.R..

De aceea, ţinând cont de faptul că reclamantul nu realizează venituri şi că părţile nu pot comunica , urmează ca valoarea pentru alimente, produse de îmbrăcăminte şi de încălţăminte , rechizite şcolare, ca obligaţie de întreţinere ce se va stabili în sarcina reclamantului să reprezinte cota echivalentă a 1 din venitul net de 540, calculat prin raportare la venitul brut garantat.

 În consecinţă, instanţa va dispune ca reclamantul să achite  plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei M.A.R.născută la data de 22.03.2000 în cuantum de 150 lei lunar începând cu data de 24.01.2012 , dată de la care se prezumă starea de nevoie în care se află minora.

Instanţa admite în parte acţiunea având ca obiect”divorţ cu minori”, formulată de reclamantul M.I.E.,

În temeiul art.379 alin.1 cod civil, desface din culpa ambilor soţi căsătoria încheiată la data de 05.05.1999, la Primăria Oradea, judeţul Bihor, înregistrată sub nr.302.

Admite cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă.

Stabileşte locuinţa minorei M.A.R.născută la data de 22.03.2000 la mamă.

Dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră să revină în comun ambilor părinţi.

Obligă reclamantul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei M.A.R.născută la data de 22.03.2000 în cuantum de 150 lei lunar începând cu data de 24.01.2012

În temeiul art. 383 alin. 3 cod civil dispune ca pârâta să-şi reia numele avut înainte de încheierea căsătoriei, acela de ,,T”.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Se va dispune comunicarea unui exemplar din prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la serviciul de stare civilă Oradea, jud. Bihor pentru a se face menţiunea pe actul de căsătorie.

Domenii speta

Spete similare