Reziliere contract

Sentinţă civilă 191 din 18.02.2009


Prin cererea înregistrată la Judecătoria Zimnicea cu nr. 2108/339/24.11.2008, reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.R.) S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul C.S. , domiciliat în com. Bragadiru, jud. Teleorman, a solicitat acestei instanţe să-l oblige pe pârât la plata sumei totale de 204,56 lei, la cursul de schimb al B.N.R. valabil în ultima zi a lunii anterioare datei la care se va achita rovinieta/TURDN conform contractului *), echivalentul a 54,52 euro reprezentând contravaloare rate restante rovinieta – TURDN (tarif de utilizare a reţelei de drumuri naţionale) şi penalităţi conform contractului nr. 751/24.02.2005, calculate până la data menţionată în tabelul de calcul, precum şi cele datorate până la data plăţii efective a ratelor restante.

A arătat reclamanta că debitul se compune din : 22,50 euro, contravaloare rate TURDN/rovinieta, scadente şi neachitate conform anexei nr. 1b din contract şi tabelului de calcul anexat; penalităţi de întârziere, în valoare totală de 32,02 euro, aferentă ratei a patra, conform tabelului de calcul anexat;

A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale reclamanta a menţionat că în conformitate cu contractul nr. 751/24.02.2005, pârâtul C.S. , înţelegând să beneficieze de facilitatea de achitare a TURDN/rovinietei în rate trimestriale, s-a obligat să achite eşalonat contravaloarea acesteia, neîndeplinindu-şi obligaţia de plată pentru rata a patra, iar conform art. 3 şi 4 din contract, pârâtul avea obligaţia achitării ratelor în cuantumul şi la data scadentă prevăzută în anexa C la contract, în caz contrar urmând să suporte penalităţi în cuantum de 0,15 % pe zi de întârziere, aferente ratelor scadente şi neachitate.

A mai susţinut reclamanta că a procedat la concilierea directă, convocând pârâtul la conciliere directă, însă pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată până la introducerea cererii de chemare în judecată.

Aceasta a mai arătat că, prin sentinţa civilă nr. 292/11.09.2008, instanţa a respins cererea sa de emitere a unei somaţii de plată, susţinând că este lipsită de relevanţă susţinerea pârâtului că „maşina e fărmată în curte”

Creditoarea şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 969 şi următoarele, art. 1022, art. 1073, art. 1087 C.civ. şi O.G. nr. 15/2002.

Aceasta a timbrat legal cerea cu 18,55 lei taxă judiciară de timbru şi 1,50 lei timbru judiciar şi a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul nr. 751/24.02.2005, însoţit de anexe, tabelul de calcul restanţe şi penalităţi rezultate din contract, convenţia încheiată cu distribuitorul, dovada convocării pârâtului la conciliere şi înştiinţare de plată, solicitând administrarea probei cu aceste înscrisuri, admisă de instanţă.

Pârâtul a susţinut că a plătit rovinieta – TURDN pentru perioada cât a utilizat autovehiculul Dacia „papuc” cu numărul de înmatriculare TR – 02 – HCW, care nu a fost radiat din circulaţie, deşi a fost distrus.

Acesta a solicitat administrarea probei cu doi martori, probă admisă de instanţă şi administrată.

Deliberând, în urma cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele :

Prin contractul nr. 751/24.02.2005, pârâtul  C.S. s-a obligat să plătească taxa de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (TURDN), denumită şi „rovinietă”, pentru autovehiculul transport marfă cu numărul de înmatriculare TR – 02 – HCW, în sumă de 90 euro, conform anexei A la contract, eşalonată în 4 rate trimestriale, conform anexei C, astfel : rata I – în sumă de 22,50 euro, scadentă la 24.02.2005; rata II – în sumă de 22,50 euro, scadentă la 24.05.2005; rata III – în sumă de 22,50 euro, scadentă la 24.08.2005 şi rata IV – în sumă de 22,50 euro, scadentă la 24.11.2005, însă nu a plătit ultima rată din contract, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de părţi la dosarul cauzei.

Din declaraţiile martorilor S.I. şi P.P. , propuşi de pârât, rezultă că pârâtul  C.S. a avut în proprietate şi a utilizat un autoturism Dacia „papuc” de culoare crem, cu numărul de înmatriculare TR – 02 – HCW, pe care nun l-a mai folosit din anul 2005, fiind vândut de pârât unei alte persoane, fără a întocmi actele necesare, urmând ca noul proprietar să plătească rata restantă, însă acesta din urmă foloseşte autovehiculul pentru munci agricole.

Din examinarea dispoziţiilor O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată şi republicată, rezultă în mod evident că taxa pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale din România (T.U.R.D.N.) se datorează de utilizatorii vehiculelor înmatriculate în România sau în alte ţări numai pentru folosirea efectivă a reţelei de drumuri naţionale, nu şi în cazul în care acestea nu circulă în realitate.

De altfel, conform dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi ordonanţă, „Fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.”, valoarea amenzii prevăzută de lege depăşind cu mult contravaloarea rovinietei, astfel că, în cazul în care noul proprietar ar folosi reţeaua de drumuri naţionale s-ar expune acestei sancţiuni.

Conform dispoziţiilor art. 970 din C.civ., invocate de reclamantă în acţiunea sa, „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-ânsele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.”

Cum legea, în speţă O.G. nr. 15/2002, art. 1 alin. (2) prevede că „Începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce taxa de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, denumită în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România…”, iar ordonanţa este şi lege specială în raport cu Codul civil, având prioritate în aplicare, conform principiului specialia generalibus derogant, instanţa, constatând că cererea reclamantei este neîntemeiată, urmează să o respingă ca atare şi, pe cale de consecinţă, să respingă şi cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.