Pretentii

Sarcina probei .Valoarea probatorie a unui înscris care emana exclusiv de la reclamant.

Prin actiunea formulata, reclamantele B.V. si B.D. au  invocat existenta unui raport juridic obligational între pârâtii R.L si  R.N. pe de o parte si autorul (B.S.)reclamantelor  pe de alta parte.

Respectivul raport obligational a fost generat potrivit sustinerilor reclamantelor  prin încheierea în primavara anului 2009 a  unei conventii prin care autorul (decedat la data sesizarii instantei)-sotul si respectiv tatal reclamantelor- a împrumutat pe pârâti cu suma de 10.000 lei , restituirea acestei sume fiind scadenta la finele anului 2009.

Tot din perspectiva reclamantelor, partile contractante fiind rude si respectiv afini s-au aflat într-o imposibilitate morala de preconstituire a unui înscris probator al întelegerii respective.Totusi reclamantele au depus la dosarul cauzei un înscris reprezentând o nota efectuata de autorul acestora într-un carnetel prin care se face referire la un împrumut acordat unei persoane , considerate de reclamante ca fiind pârâtul R. L.

Data fiind situatia de exceptie privind imposibilitatea morala de preconstituiore a unui înscris  în care s-a aflat autorul reclamantelor  instanta , în temeiul art 1198 C.civ a încuviintat si administrat proba testimoniala precum si proba constând în interogatoriul partilor.

În  administrarea si îndeosebi  în aprecierea probelor  instanta  porneste de la dispozitiile art 1169 C.civ (dispozitii care alaturi de dispozitiile art 1170-1206 C.civ au ramas în vigoare si dupa abrogarea celorlalte dispozitii din vechiul Cod civil, potrivit art 230 alin 1 lit a din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil) potrivit carora cel ce face o propunere în fata judecatii trebuie sa o dovedeasca.

 Ca atare , în  cauza de fata reclamantelor le revine sarcina probei (onus incumbit actori) atât cu privire la încheierea unei conventii  având ca obiect împrumutul  între autorul lor si pârâti precum si  remiterea sumei de 10.000 lei catre pârâtul R L, urmând ca doar subsecvent dovedirii acestor aspecte, pârâtii , prin rasturnarea sarcinii probei , sa faca dovada restituirii sumei respective.

În contextul probatoriului administrat , instanta are în vedere  atât semnificatia fiecarei probe administrate dar  mai ales aptitudinea acestora de a face nu doar probabil dar si cert faptul juridic alegat de reclamante , respectiv învoiala partilor privind împrumutul si remiterea sumei cu acest titlu catre pârât.

Astfel, privitor la înscrisurile existente la dosar instanta subliniaza ca notita efectuata de autorul-defunct si invocata de reclamante în sustinerile lor nu poate constitui nici o proba directa , nici o proba indirecta dar nici macar un început de dovada scrisa  care sa aiba aptitudinea de a fi completata cu alte probe.

 Pe de o parte art 1185 C.civ prevede expres ca registrele , cartile si hârtiile domestice nu fac credinta în favoarea celui care le-a scris  ci, eventual,  pot avea putere contra lui iar pe de alta parte pentru a putea vorbi de un început de dovada scrisa este necesar –în sensul art 1197 C.civ- ca scriitura sa provina de la cel caruia i se opune si împotriva caruia s-a formulat pretentia.

Cu alte cuvinte nu poate fi conferita valoare probatorie înscrisului reprezentat de nota efectuata de autor în carnetul sau atâta vreme cât nu contine nici scrisul si nici semnatura pârâtilor(pârâtului) carora li se opune acest înscris.

Pe cale de consecinta, înscrisul invocat de reclamante , chiar daca provine de la autorul acestora –nefiind contestata de altfel scriitura acestuia , recunoscuta chiar de catre martorul  V. V.-nu poate avea valente de început de dovada scrisa , prevederile art 1185 si 1197 C.civ fiind mai mult decât clare în acest sens.

 Tot în acest context din înscrisurile depuse la dosar de pârâti privind situatia financiara  a cestora emisa de biroul de credit, nu rezulta la nivelul anului 2008 -2009 restante majore la creditele contractate ceea ce ridica serioase dubii cu privire la circumstantele invocate de reclamante privind situatia financiara critica a pârâtilor la inceputul anului 2009 , situatie  care i-ar fi determinat sa solicite un împrumut autorului reclamantelor.

În ceea ce priveste  declaratiile martorilor audiati în cauza  , instanta analizând cu acribie sustinerile martorilor constata ca nu pot fi identificate elemente de natura sa releve  probarea  unor fapte conexe privitoare fie la încheierea conventiei de împrumut si remiterea sumei fie la recunoasterea de catre pârâti în prezenta unor anumite persoane a datoriei pe care acestia ar avea-o fata de reclamante .

 Astfel, toate afirmatiile martorului VV –un apropiat al familiei reclamantelor- converg în a sustine doar anumite asertiuni ale  autorului privitoare la împrumutul respectiv. Martorul nu a asistat nici la remiterea banilor dar nici la un anumit fapt/eveniment care sa poata fi considerat o recunoastere de catre pârâti a datoriei respective. Pentru a  putea considera declaratiile martorului ca  probe indirecte susceptibile de a face veridic raportul obligational invocat de reclamante ar fi fost necesar ca martorul fie sa participe la încheierea sau executarea conventiei fie sa asiste la anumite fapte din care ar putea fi dedusa o recunoastere de catre pârâti a faptului alegat de reclamante.

 Împrejurarea ca martorul declara ca  BS vorbea la telefon cu pârâtii  în prezenta sa despre împrumutul respectiv nu poate avea semnificatia unei probe privind recunoasterea de catre pârâti a datoriei respective cu atât mai mult cu cât pe de o parte nu exista certitudinea colocutorilor cu care se întretinea B.S iar pe de alta parte telefonul nu era pe speaker pentru a se putea vorbi de  o eventuala identificare  de catre martor a colocutorilor precum si a continutului discutiei. 

Tot în paradigma unor relatari incerte se încadreaza si declaratia martorei L. N  care îsi întemeiaza sustinerile  pe informatii primite de la mama sa care la rândul sau le obtinuse de la autorul reclamantelor. Cu toate ca martora declara ca B.S a declarat în prezenta sa faptul ca i-a împrumutat pe pârâti,  totusi, nici o afirmatie a martorei  nu se grefeaza pe discutii purtate de aceasta/mama sa cu pârâtii si nici nu se refera la anumite situatii în care martora ar fi putut lua contact cu elemente de natura sa semnifice o recunoastere a datoriei de catre pârâti. Mai mult chiar aceasta declara ca pârâtii au negat si în discutiile cu  mama martorei existenta împrumutului.

Dincolo de faptul ca  instanta nu poate ignora faptul ca ambii martori propusi de reclamante  sunt apropiati ai familiei acestora , din continutul acestor declaratii nu pot fi identificate elemente cu valoare probatorie certa  în sensul existentei unui împrumut între autor si pârâti.

Privitor la interogatoriile luate partilor atât între acestea cât si de catre instanta din oficiu, instanta constata ca pârâtii neaga constant si neconditionat atât existenta unei conventii cu autorul reclamantelor cât si remiterea vreunei sume cu acest titlu.

 Administrarea probei cu interogatoriul nu a condus la afirmatii care ar putea fi considerate ca fiind recunoasteri de catre pârâti a faptelor alegate de reclamante.

Mai mult raspunsurile date de reclamanta B.V. arunca în echivoc circumstantele în care potrivit acesteia s-a realizat predarea sumei catre pârâtul R.L. Pe de o parte afirma ca suma s-a predat la poarta pârâtului deoarece sotul acesteia era bolnav motiv pentru care pârâtul nu a intrat în casa iar pe de alta parte apare ca bizar ca -data fiind starea precara de sanatate a sotului acesteia – reclamanta sa-l lase pe acesta sa se deplaseze la poarta si nu sa-l cheme pe pârât în casa pentru a-i face remiterea sumei.

Chiar daca instanta cu ocazia interogatoriului luat din oficiu  partilor în sedinta de judecata  a constatat anumite ezitari  în raspunsurile pârâtilor, unele dintre raspunsurile acestora frizând chiar reaua-credinta (cum ar fi de pilda lipsa de dezacord dintre pârâti cu privire la momentul în care li s-a pretins pentru prima oara restituirea sumei) totusi instanta învedereaza ca atâta vreme cât reclamantele au formulat anumite pretentii fata de pârâti ,  acestora le revine sarcina de a face proba veridicitatii si temeiniciei acestora.

 Cu alte cuvinte nu pârâtii sunt obligati a dovedi inexistenta conventiei si a faptului material al remiterii sumei ci dimpotriva , reclamantele trebuie sa faca dovada dreptului pretins.

Cunoscut fiind în dreptul material si procesual principiul potrivit caruia  a nu proba dreptul este echivalent cu a nu avea dreptate (idem est non esse et aut non probari) instanta apreciaza ca în cauza  atât din probele solicitate si încuviintate partilor dar si din cele administrate din oficiu în baza rolului activ instantei, pretentiile reclamantelor sunt neîntemeiate , urmând ca pe cale de consecinta sa respinga cererea ca neintemeiata.

Totodata potrivit art 274 C.pr.civ , data fiind culpa procesuala a reclamantelor instanta la va obliga, divizibil,  la plata catre pârâti a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariu de avocat achitat

Domenii speta

Spete similare