Exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. XX/866/2012 din 24.01.2012, astfel cum a fost precizată, reclamanta CF, în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor RC şi RM a chemat în judecată pe pârâtul RM, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor RC şi RM de către reclamantă în mod exclusiv; stabilirea locuinţa minorilor la domiciliul mamei reclamante, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere corespunzătoare şi cu suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arata că din prin sentinţa civilă nr. 545/19.01.2004 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 11023/2003 definitivă şi irevocabilă prin nerevocare minorii RC şi RM au fost încredinţati spre creştere şi educare pârâtului RM. Reclamanta a mai precizat că a încercat să locuiesc şi după desfacerea căsătoriei în aceeaşi locuinţă cu pârâtul, pentru a putea avea grijă de minori, însă pârâtul a creat un mediu ostil, supunând-o atât pe ea cât şi pe minori unor condiţii traumatizante, pârâtul consumând în mod obişnuit băuturi alcoolice şi devenind foarte agresiv cu minorii. Pentru aceste motive, reclamanta a fost nevoită c de la începutul anului 2012 să locuiască împreună cu minorii în altă locuinţă.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 398 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată şi taxată.

Pârâtul legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei. Pârâtul a precizat că prin sentinţa civilă nr. 545/19.01.2004 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 11023/2003 definitivă şi irevocabilă prin nerevocare s-a desfăcut căsătoria părţilor, minorii rezultaţi din căsătorie fiind încredinţaţi lui. Pârâtul a arătat că dacă minorii doresc să locuiască împreună cu reclamanta, nu se opune, însă solicită ca autoritatea părintească să se exercite în comun de ambii părinţi, iar domiciliul acestora să fie stabilit la locuinţa sa.

În drept au fost invocate art. 115 din Codul de procedură civilă.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, cu ancheta socială realizată la domiciliile ambelor părţi, minorii fiind ascultaţi în Cameră de Consiliu şi proba testimonială cu martorii BD şi AA.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă 545/19.01.2004 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 11023/2003 definitivă şi irevocabilă prin nerevocare, filele 13-15, a fost admisă acţiunea civilă promovată de reclamanta RF formulată în contradictoriu cu pârâtul RM, şi, în consecinţă, s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acord  încheiată între părţi, revenirea pârâtei la numele avut înainte căsătoriei, acela de „C”, încredinţarea minorilor RC şi RM spre creştere şi educare către pârât, cu obligarea reclamantei la plata pensiei de întreţinere.

Prin Legea nr. 287/2009 republicată a fost adoptat Codul Civil, în vigoare, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare, de la data de 01.10.2011. Conform noilor dispoziţii legale, în vigoare la momentul înregistrării prezentei cauze, instanţa constată că instituţia încredinţării minorului spre creştere şi educare unuia dintre părinţi  a fost înlocuită cu instituţia stabilirii locuinţei minorului şi a exercitării autorităţii părinteşti.

Astfel, conform art. 397 din Codul civil după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Potrivit art. 398, dacă sunt motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Conform art. 400 din Codul civil , în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

Potrivit art. 402 din Codul civil instanţa stabileşte de asemenea şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Conform art. 403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinteşti divorţaţi faţă de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 citate mai sus.

Conform art. 483 din Codul civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Noţiunea de autoritate părintească este nouă în dreptul românesc. Exerciţiul comun al autorităţii părinteşti atunci când părinţii sunt căsătoriţi presupune exercitarea tuturor drepturilor si obligaţiilor părinteşti împreună si în mod egal de către ambii părinţi, în fiecare zi. Astfel, dacă părinţii convieţuiesc, ei vor exercita împreună si de comun acord toate drepturile si îndatoririle părinteşti, între aceştia fiind aplicabilă si prezumţia mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. (2) din Codul civil.

Dacă însă aceştia nu convieţuiesc, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea si educarea copiilor, actele curente privind creşterea si educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinţii sunt despărţiţi, fie că sunt divorţaţi, fie că sunt părinţi naturali care nu convieţuiesc, exerciţiul autorităţii părintesti este prevăzut de lege ca aparţinând ambilor părinţi în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă faţă de ipoteza exercitării autorităţii de către părinţii care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinţi, iar acestia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de cresterea si educarea lui zilnică si pentru a coordona actele sale curente.

În cazul  exercitarea autorităţi părintesti de către ambii părinţi în comun, acestia nu trebuie să înţeleagă că vor trebui să se ocupe amândoi zi de zi de copil, ceea ce excede actelor curente de zi cu zi intră în conţinutul noţiunii de „autoritate părintească exercitată în comun” (de exemplu, alegerea scolii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrascolare). Aceste decizii care vor organiza viaţa copilului aparţin ambilor părinţi, indiferent de părintele la care copilul va locui. Cu privire la actele curente va decide părintele la care copilul locuieste.

Exercitarea autorităţii părintesti presupune exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligaţiilor părintesti. În principiu, autoritatea părintească este exercitată de ambii părinţi împreună. Exerciţiul comun al autorităţii părintesti fundamentează prezumţia mandatului tacit reciproc între părinţi, reglementată de art. 503 alin. (2) din Codul civil.

Codul civil nu reglementează foarte clar situaţiile în care instanţa de tutelă  poate dispune exerciţiul autorităţii părintesti de unul dintre părinţi, respectiv de ambii. Prin reglementarea regulii conform căreia exerciţiul aparţine ambilor părinţi s-a urmărit alinierea reglementării românesti la majoritatea sistemelor din Europa, care prevăd că ambii părinţi, indiferent că sunt sau nu împreună, trebuie să-si asume obligaţiile părintesti, să înţeleagă că orice copil are nevoie să fie crescut de ambii părinţi si să nu abandoneze exerciţiul drepturilor si obligaţiilor părintesti.

În reglementarea divorţului este statuată regula conform căreia autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi (art. 397) dar conform art. 398, pentru motive întemeiate, se poate dispune exercitarea ei de către unul dintre părinţi. Textul nu lămureste sfera de aplicare a motivelor temeinice.

Art. 507, la rândul său, enumeră situaţii general valabile care vor conduce la exercitarea autorităţii părintesti de un singur părinte, fiind aplicabil deopotrivă pentru ipoteza părinţilor căsătoriţi si a celor divorţaţi.

Dificultatea rezidă în aprecierea „motivelor întemeiate”, altele decât cele menţionate la art. 507 din Codul civil. În practică, astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violenţele exercitate de către unul dintre părinţi, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declaraţii de martori, chiar recunoaşterea părintelui care a exercitat violenţele etc. Potrivit unui alt punct de vedere, aceste motive pot fi apreciate ca temeinice pentru dispunerea exercitării autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi doar atunci când se manifestă în raporturile dintre părinte si copil (de exemplu, un eventual dezinteres faţă de copil manifestat până la divorţ).

Prin analogie, se poate spune că autoritatea părintească poate fi asimilată unui drept subiectiv, care nu se pierde de niciunul din părinţi în nicio circumstanţă, ea fiind un dat născut din legătura naturală dintre părinte si copil iar exerciţiul autorităţii părintesti cu exercitarea acestui drept subiectiv.

Renunţarea la noţiunea de încredinţare a minorului a fost determinată de necesitatea schimbării mentalităţii conform căreia părintele căruia îi era încredinţat copilul putea exercita discreţionar autoritatea pe care i-o conferea calitatea de părinte. Diferenţa între încredinţarea copilului spre crestere si educare si stabilirea locuinţei copilului este că, în acest din urmă caz, părintele la care copilul locuieste nu mai are singur dreptul de a-l creste si educa.

Autoritatea părintească poate fi exercitată doar de unul dintre soţi pentru motivele prevăzute de art. 507 sau art. 398 din Codul civil  În cazul părinţilor divorţaţi, autoritatea părintească se va exercita potrivit hotărârii instanţei de tutelă. Mai mult, exerciţiul comun al autorităţii părintesti după divorţ presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la cresterea si educarea copiilor, actele curente privind cresterea si educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc.

Niciun argument de principiu nu poate înlătura exercitarea în comun a autorităţii părintesti (de exemplu: sexul, vârsta copilului), împrejurările nerelevante nu constituie motive temeinice în acest sens (de exemplu, un părinte se face vinovat de violenţe conjugale, prezintă un handicap fizic, faptul că un părinte devine homosexual, plecarea părintelui în străinătate), pentru că este vorba doar de contribuţia unui părinte la luarea unei decizii privitoare la copil. În stabilirea exercitării autorităţii părintesti de către un singur părinte trebuie avute în vedere doar fapte concrete care trebuie dovedite. Probatoriul trebuie să poarte asupra următoarelor elemente cumulative: dovada de către soţul solicitant a suferinţei copilului care se află sub autoritatea ambilor părinţi; stabilirea unei legături de cauzalitate între suferinţa copilului si exercitarea în comun a autorităţii părintesti; demonstrarea faptului că soluţia constă în exercitarea autorităţii părintesti exclusiv de către părintele.

Astfel, fiind ascultaţi cei doi minori, instanţa de judecată a constatat că aceştia prezintă amândoi o stare de teamă la adresa tatălui lor, la fiecare discuţie referitoare la traiul împreună cu pârâtul, cei doi minori prezentând o evidentă stare de angoasă, prezentând instanţei dorinţa clară de a nu mai fi în grija pârâtului şi de a nu mai locui cu acesta. Minorii descriu instanţei momente din perioada în care au locuit cu pârâtul, în care acesta devenea foarte agresiv cu dânşii, alungându-i din casă chiar în timpul nopţii, obligându-l pe unul dintre minori să consume băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost necesară internarea minorului RM, născut la data de 31.10.1999.

Referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului confirmă susţinerile reclamantei, în sensul că în urma unor certuri violente, reclamanta a fost nevoită să plece împreună cu cei doi minori pentru a locui la bunicii materni.

De asemenea cele arătate atât de către reclamantă cât şi de cei doi minori se coroborează cu înscrisurile depuse la filele 31-36, respectiv din biletul de externarea emis la data de 17.01.2012 de către Spitalul Clinic de psihiatrie rezultă că pârâtul RM a fost internat în perioada 15.01.2012-17.01.2012 cu diagnosticul tulburare psihotică alcool indusă, cu următoarele precizări: „pacientul se află la prima internare în Spitalul Socola, vine adus în regim de urgenţă pentru stare de agitaţie psihomotorie extremă, manifestări elastice la domiciliu, a incendiat mai multe obiecte, a dat fiului de 12 ani să bea, heteroagresivitate fizică şi verbală faţă de fosta sa soţie, halucinaţii vizuale zoomorfe, survenite pe fondul consumului abuziv de băuturi alcoolice”.

Conform fişei medicale nr. 289, fila 33, minorul RM, prezintă greaţă, vărsături, somnolenţă în urma ingerării de etanol, aproximativ 150ml, având diagnostic prezumtiv intoxicaţie etalonică.

Din adresa nr. 1054006 din 24.01.2012 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, fila 36, rezultă că la data de 14.01.2012 organele de poliţie, în urma sesizării telefonice, s-au deplasat la domiciliul pârâtului, unde l-au identificat pe acesta sub influenţa băuturilor alcoolice, provocând scandal şi incendiind un fotoliu, fapt pentru care a fost încătuşat şi condus la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi, fiind sancţionat contravenţional.

Fiind audiat, martorul BD declară că pârâtul obişnuieşte să consume băuturi alcoolice, minorii RC şi RM relatându-i faptul că pârâtul are un comportament agresiv faţă de ei, minorul RM prezentând chiar urme ale acestei violenţe. De asemenea, martorul arată că în perioada în care minorii erau doar în grija pârâtului, aceştia erau stresaţi şi timoraţi.

Din probatoriul administrat instanţa constată existenţa de motive întemeiate, astfel cum art. 398 Codul civil prevede, pentru ca autoritatea părintească să se exercite în mod exclusiv de către reclamantă, exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi creând minorilor RC şi RM o suferinţă ce nu poate fi îndepărtată decât prin stabilirea exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către mama acestora.

 Astfel cum rezultă din probatoriul analizat mai sus, pârâtul, prin comportamentul său agresiv şi obişnuinţa de a consuma băuturi alcoolice are o influenţă negativă asupra creşterii şi dezvoltării armonioase a minorilor, pentru o corectă educare, maturizare şi dezvoltare intelectuală a acestora, autoritatea părintească asupra minorilor nu poate fi exercitată decât de către mamă, orice intervenţie a pârâtului în programul educaţional al acestora nefiind indicat, ci chiar interzis, acesta punând în pericol viaţa unuia dintre copii, astfel cum rezultă din coroborarea probatoriului.

Totodată, instanţa constată că potrivit art. 496 Codul civil copilul minor locuieşte la părinţii săi, în caz de neînţelegere instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

Faţă de concluziile probatoriului administrat, văzând şi dispoziţiile art. 403 Codul civil conform cărora în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, etc, cât şi faptul că reclamanta oferă toate garanţiile necesare pentru asigurarea unui climat propice creşterii armonioase, educării şi dezvoltării intelectuale ale celor doi minori, astfel cum rezultă şi din raportul de anchetă socială realizat în cauză, fila 28, instanţa va stabili locuinţa minorilor RC şi RM la reclamanta CF, în sat L, comuna B, jud. Iaşi.

Potrivit dispoziţiilor art. 402 alin. 1 din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 529 din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte sau cel care înfiază, obligaţia de întreţinere se stabileşte până la o pătrime din câştigul său pentru un copil, o treime pentru doi copii, şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.

Întrucât părinţii sunt obligaţi în egală măsură să contribuie la cheltuielile de creştere a copiilor lor, care au dreptul la întreţinere pentru că se află în nevoie dacă nu se pot întreţine din munca lor, chiar dacă ar avea bunuri, instanţa va stabili contribuţia fiecărui părinte, având în vedere, în baza prezumţiei simple, că, fiind apţi de a munci (aptitudine care este izvorul obţinerii mijloacelor materiale), părinţii realizează din muncă câştiguri materiale la acest nivel.

Având în vedere starea de nevoie a minorilor, mijloacele materiale ale părţilor, instanţa urmează a stabili în sarcina părţilor obligaţia de întreţinere în cota maximă prevăzută de Codul civil, în funcţie de venitul minim realizat pe economia naţională nerezultând că părţile ar realiza venituri mai mari.

 În ceea ce priveşte momentul de la care părţile datorează pensie de întreţinere, având în vedere că minorii s-au aflat în grija mamei, instanţa urmează a-l obliga pe pârât la plata pensiei de întreţinere în favoarea acestora  începând cu data introducerii prezentei acţiuni iar pe reclamanta de la data pronunţării prezentei hotărâri.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept prezentate mai sus, cât şi interesul superior al copiilor, astfel cum este stabilit de către Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului nr. 272/2004, instanţa va admite cererea de chemare în judecată, constatând că împrejurările avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 545/19.01.2004 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 11023/2003 definitivă şi irevocabilă prin nerevocare, s-au schimbat, va modifica măsura de încredinţare a minorilor RC şi RM şi va dispune exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor RC şi RM, în mod exclusiv de către reclamanta CF, stabilind locuinţa minorilor la reclamanta CF, în sat L comuna B, jud. Iaşi.

De asemenea, conform art. 530 şi art. 529 Codul civil va obliga reclamanta la o contribuţie lunară în natură în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie în favoarea minorilor RC şi RM, până la majoratul acestora, câte 1/6 pentru fiecare, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 27.06.2012, având în vedere că aceştia se află în doar în grija reclamantei de la începutul anului 2012 şi pârâtul la o contribuţie lunară în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie în favoarea minorilor RC şi RM, câte 1/6 pentru fiecare, până la majoratul acestora, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 24.01.2012.

Conform art. 274 Codul de procedura civila, instanţa va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 6,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar, având în vedere că acestea sunt singurele cheltuieli dovedite.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăşte:

Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta CF, în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor RC şi RM, cu domiciliul în …………astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul RM, cu domiciliul în………..

Modifica măsura de încredinţare a minorilor RCA, născut la data de 02.02.1996 şi RM, născut la data de 31.08.1999, stabilită prin sentinţa civilă nr. 545/19.01.2004 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 11023/2003 definitivă şi irevocabilă prin nerevocare.

Dispune exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor RCA, născut la data de 02.02.1996 şi RM, născut la data de 31.08.1999, în mod exclusiv de către reclamanta CF.

Stabileşte locuinţa minorilor RC şi RM la reclamanta CF, în sat ………..i.

Obligă reclamanta la o contribuţie lunară în natură în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie în favoarea minorilor RCA, născut la data de 02.02.1996 şi RM, născut la data de 31.08.1999, până la majoratul acestora, câte 1/6 pentru fiecare, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 27.06.2012.

Obligă pârâtul la o contribuţie lunară în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie în favoarea minorilor RCA, născut la data de 02.02.1996 şi RM, născut la data de 31.08.1999, câte 1/6 pentru fiecare, până la majoratul acestora, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 24.01.2012.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 6,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.06.2012.

Domenii speta

Spete similare