Modificarea dispozitiei emisa în baza Legii nr.10/2001 în urma retinerii gresite a calitatii de persoana îndreptatita a mandatarului.

Decizie 399A din 24.06.2009


Modificarea dispozitiei emisa în baza Legii nr.10/2001 în urma retinerii gresite a calitatii de persoana îndreptatita a mandatarului.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -DECIZIA CIVILA NR.399 A /24.06.2009)

Deliberând, asupra apelului civil de fata:

Prin cererea înregistrata la data de 11.01.2008 sub nr.1094/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila, reclamantele S.A. si E.A., prin mandatar S.M. au chemat în judecata pârâtele P.M.B. si C.C.S.D., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna în principal anularea dispozitiei nr.6789 din 14.11.2006 emisa de P.M.B.; obligarea C.C.S.D. sa emita decizia de acordare a despagubirilor pe numele mandantelor S.A. si E.A..

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, prin sentinta civila nr.179/10.02.2009 pronuntata în dosarul nr.1094/3/2008, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale a pârâtei C.C.S.D. si a respins cererile formulate în contradictoriu cu aceasta parte, ca fiind formulate împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Totodata, s-a respins ca nefondata actiunea formulata împotriva pârâtei P.M.B..

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca:

Prin capatul nr.1 de cerere principala precizata se solicita anularea Dispozitiei nr.9157/23.11.2007 emisa de P.M.B. si mentinerea ca valabila a Dispozitiei nr.6789/14.11.2006 emisa de P.M.B.. Or, calitatea procesuala pasiva în atare cerere apartine persoanei emitente a acestor dispozitii - P.M.B., si nu C.C.S.D..

În ceea ce priveste cererile formulate in subsidiar, de anulare a Dispozitiei nr.9157/23.11.2007 emisa de P.M.B. si obligare a P.M.B. sa modifice dispozitia nr.6789/14.11.2006, de asemenea, pârâta C.C.S.D. nu are calitate procesuala pasiva pe aceste cereri.

În consecinta, tribunalul a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei C.C.S.D. pe cererile mai sus aratate si a respins aceste solicitari ca fiind introduse împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin dispozitia nr. 6789/14.11.2006 a P.M.B. s-a decis acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în .B, str.B. nr.34, sector 5, în favoarea numitului S.M., ca persoana îndreptatita, si urmare a notificarii înregistrata sub nr.344/2001 la executorul judecatoresc.

Ulterior, prin dispozitia nr.9157/23.11.2007 s-a dispus revocarea dispozitiei nr. 6789/14.11.2006, respingându-se notificarea formulata de catre numitul S.M., deoarece a fost formulata de o persoana fara calitate.

Reclamantele au sustinut ca notificarea a fost formulata de catre numitul S.M., pentru ele, în calitatea acestuia de mandatar si din eroare s-a solutionat notificarea si s-a emis prima dispozitie pe numele acestuia, desi avea doar calitatea de mandatar al reclamantelor, ce sunt persoane îndreptatite la restituire.

Din notificarea formulata a rezultat ca acesta a solicitat în calitate de persoana îndreptatita restituirea imobilului, în temeiul legii 10/2001. Potrivit declaratiei aflata la fila 152, acesta se declara persoana îndreptatita la restituire, aratând chiar ca nu mai sunt alti mostenitori îndreptatiti la restituire.

Potrivit notificarii (fila 178) formulata la data de 04.07.2001, numitul S.M., prin mandatar, solicita în baza Legii nr.10/2001 despagubiri banesti, fara a face referire la calitatea sa de mandatar al mamei si matusii sale. Ulterior, au fost atasate si înscrisuri din care a rezultat ca acesta este mandatar al mamei si matusii sale.

Însa, întrucât a fost emisa Dispozitia nr.6789/14.11.2006 prin care s-a decis acordarea de masuri reparatorii catre numitul S.M., ca si persoana îndreptatita, în mod corect aceasta dispozitie a fost revocata prin emiterea celei de-a doua dispozitii nr.9157/23.11.2007, respingându-se notificarea formulata de acesta, întrucât nu este persoana îndreptatita, fapt recunoscut si prin cuprinsul cererii de chemare în judecata.

Ca atare, nu exista motive pentru anularea dispozitiei nr.9157/2007 si cum Dispozitia nr.6789/14.11.2006 a fost revocata pentru ca numitul S.M. nu era persoana îndreptatita, s-a apreciat ca se impune respingerea si a cererilor de mentinere si de modificare a dispozitiei nr.6789/2006, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal,a formulat apel contestatoarea.

Prin motivele de apel se arata ca în mod gresit instanta de fond a retinut ca S.M. a solicitat, în calitate de persoana îndreptatita, restituirea imobilului în temeiul Legii nr.10/2001 si nu în calitate de mandatar.

Din actele depuse la dosar rezulta ca toate demersurile facute de acesta au fost facute în calitate de împuternicit al A.S. si al E.A., mostenitoare ale proprietarului imobilului situat în B., str.B. nr.34, sector 5, respectiv B.T., respectiv notificarea transmisa prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc Dima Mihai si înregistrata sub nr.344/2001, la care a fost anexata Procura nr.163/2001, precum si înscrisurile depuse la fila 187, 202, 203 si 231 din dosarul de fond.

Curtea, examinând sentinta apelata prin prisma motivelor de apel formulate, retine caracterul fondat al apelului, pentru urmatoarele considerente:

Într-adevar, notificarea din 24.07.2001 transmisa prin intermediul executorilor judecatoresti si înregistrata la P.M.Bucuresti sub nr.298/10.07.2001 este formulata de avocat T.I.I., pe numele lui S.M. (fila 219 dosar fond).

La aceasta cerere însa este atasata procura autentificata sub nr.163/2001 prin care S.A. îl împuterniceste pe fiul sau sa o reprezinte în fata autoritatilor "în legatura cu mostenirea lasata de defunctul sau tata" (fila 233 dosar fond).

Despre aceasta procura se mentioneaza si în continutul notificarii.

Ulterior se revine la aceasta notificare, iar M.S. arata ca actioneaza în calitate de împuternicit al A.S. si al E.A., mostenitoare al fostului proprietar al imobilului situat în B., str.B. nr.34, sector 5 - B.T. (fila 187 dosar fond).

De asemenea, la dosar se mai afla urmatoarele înscrisuri: fila nr.202 din dosarul de fond, în care se mentioneaza în mod expres faptul ca S.M. completeaza dosarul administrativ, actionând "în calitate de împuternicit al A.S. si al E.A., mostenitoare ale proprietarului imobilului situat în B., str.B. nr.34, sector 5, respectiv B.T."; fila nr.203 din dosarul de fond, în care se mentioneaza în mod expres faptul ca "S.M. completeaza dosarul administrativ, actionând în calitate de împuternicit al A.S. si al E.A., mostenitoare ale proprietarului imobilului situat în B., str.B. nr.34, sector 5, respectiv B.T."; fila nr.231 din dosarul de fond, în care se mentioneaza în mod expres faptul ca S.A. este reprezentata prin procurator S.M., iar în aceasta calitate, mandatarul sau S.M.completeaza dosarul administrativ cu relatiile de la Directia pentru Impozite si Taxe Locale.

Prin urmare, din înscrisurile depuse la doar rezulta fara putinta de tagada ca S.M. a actionat în calitate de mandatar al mamei sale, mostenitoarea apelanta A.S..

În consecinta, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentinta, în sensul ca va admite în parte contestatia, va anula dispozitia nr.9157/23.11.2007 si, în consecinta, va modifica în parte dispozitia nr.6789/14.11.2006, în sensul ca se va constata calitatea de persoana îndreptatita a apelantei contestatoare S.A., prin mandatar S.M.. Va mentine celelalte dispozitii ale dispozitiei nr.6789/14.11.2006 si ale sentintei.