La termenul de judecată din data de 16.10.2013, petentul ZC, formulează oral cerere de recuzare împotriva domnului procuror MH.
La acelaşi termen de judecată petentul a precizat ca temei de drept pentru formularea cererii – disp. art. 48 alin. 1 lit. g C.pr.penală, dispoziţii care prevăd că „există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv”
În motivarea în fapt a cererii, petentul a precizat că există duşmănie între el şi reprezentantul parchetului – procuror, deoarece la data de 23.07.2013 a formulat plângere împotriva procurorului HM , la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Având în vedere motivele invocate de petent în cererea de recuzare ,instanţa apreciază că exercitarea dreptului la petiţionare a inculpatului-petent, în absenţa dovedirii temeiniciei afirmaţiilor făcute , nu poate conduce la concluzia existenţei unei duşmănii în sensul dispoziţiilor art. 48 lit. g C.pr.penală.
Noţiunea folosită de legiuitor are în vedere împrejurarea că cele două părţi ar avea reciproc un asemenea sentiment , situaţie care să rezulte din actele doveditoare.
Faţă de această situaţie, instanţa a respins cererea de recuzare formulată de petentul inculpat ZC – ca fiind nefondată.
Judecătoria Tulcea
hotarare
Tribunalul Tulcea
Civil- contestaţie la executare
Tribunalul Tulcea
Civil- hotărâre care să ţină loc de act autentic
Tribunalul Gorj
Anulare act administrativ
Judecătoria Lipova
Cerere în anulare ordonanţă de plată