Acţiune evaluabilă în bani. nulitatea contractului de vânzare cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare

ACŢIUNE EVALUABILĂ ÎN BANI. NULITATEA

CONTRACTULUI DE VÂNZARE CUMPĂRARE ŞI

RESTABILIREA SITUAŢIEI ANTERIOARE.

Art.2821 Cod procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art.2821Cod procedură civilă, hotărârile prin care

se soluţionează, în primă instanţă, pe cale principală, litigii al căror obiect are o

valoare de până la un miliard lei inclusiv, nu sunt supuse apelului.

(Decizia nr.1200/R din 22 septrembrie 2006 pronunţată

de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, conflicte de muncă şi de

asigurări sociale)

Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2004 sub

nr.10432/2004, reclamanta PRIMĂRIA ORAŞULUI MIOVENI,

reprezentată prin primar, a chemat în judecată pe pârâţii UDROIU

NICOLAE şi UDROIU RODICA, solicitând instanţei ca prin hotărârea

ce se va pronunţa să se dispună în principal anularea contractului de

vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002 şi restabilirea situaţiei anterioare,

iar în subsidiar obligarea pârâţilor la plata sumei de 4.694.531 lei

reprezentând diferenţă de preţ a apartamentului şi 2.148.217 lei

reprezentând dobânda legală percepută pentru  suma neîncasată la

bugetul local, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de

vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002 pârâta a cumpărat din fondul

locativ de stat apartamentul nr.1, situat în Bl.A3II, sc.B, Mioveni pentru

preţul de 18.778.125 lei, care este mai mic decât preţul legal de

23.472.656 lei, calculat conform art.7 alin.4 din Legea nr. 85/1992.

Dintr-o eroare de calcul apărută şi din cauza faptului că

funcţionarii debutanţi nu au avut îndrumare profesională de specialitate,

preţul apartamentului s-a calculat în funcţie de salariul minim brut pe ţară

corespunzător anului 2001, deşi  apartamentul a fost cumpărat în anul

2002, încălcându-se astfel art.19 din Legea nr.85/1992, conform căruia

contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor

Decretului Lege nr.61/1990 şi ale prezentei legi sunt lovite de nulitate

absolută.

Prin sentinţa civilă nr.751 din 21 februarie 2005 a Judecătoriei

Piteşti a fost admisă în parte cererea  formulată de reclamanta Primăria

Oraşului Mioveni şi pe cale de consecinţă, pârâţii au fost obligaţi la plata

sumei de 4.694.531 lei reprezentând  diferenţa de preţ legal către

reclamantă. Totodată, a fost respinsă cererea  privind constatarea nulităţii

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002, precum

şi cererea privind  acordarea dobânzii legale în cuantum de 2.148.217 lei.

Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că prin contractul de vânzare-

cumpărare nr.106/10 mai 2002 între reclamanta Primăria Oraşului

Mioveni, în calitate de vânzătoare şi pârâţii Udroiu Nicolae Adrian şi

Udroiu Rodica, în calitate de cumpărători, aceştia din urmă au dobândit

dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1 situat în Mioveni,

Str.Petre Zugravu, Bl.A3II, sc.B, compus din  4 camere, în suprafaţă de

76,83 m.p. Preţul apartamentului prevăzut în contract a fost de

18.778.125 lei, stabilit conform fişei tehnice de calcul  din data de

29.04.2002, din care suma de 281.672 lei reprezentând comision.

Potrivit art.7 alin.4 din Legea nr.85/1992, evaluarea şi

vânzarea apartamentelor pentru care nu s-au încheiat contracte de

vânzare-cumpărare, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se vor face

în condiţiile Decretului-Lege nr.61/1990 şi ale prezentei legi, la un preţ

indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data

cumpărării faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii

nr.85/1992.

Potrivit art.2 din H.G.nr.218/1992, începând cu data de

01.05.1992, salariul minim brut pe ţară se stabileşte la 11.200 lei. De

asemenea, potrivit H.G.nr.1037/2001 pentru perioada 01.03.2002 –

01.03.2003, salariul de bază minim  brut pe ţară se stabileşte  la 1.750.000

lei  lunar. Înmulţind coeficientul de indexare cu valoarea apartamentului

reţinută mai sus, reiese că preţul legal al apartamentului este de

23.472.656 lei (150.225 x 156,25).

În ceea ce priveşte cererea privind constatarea nulităţii

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002,

Judecătoria Piteşti a reţinut că în temeiul art.19 din Legea nr.85/1992,

contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea  dispoziţiilor

Decretului-Lege nr.61/1990 şi ale Legii nr.85/1992 sunt lovite de

nulitate absolută.

În speţă, având în vedere că reclamantei îi aparţine culpa

pentru calcularea greşită a preţului, aceasta din urmă nu poate invoca

nulitatea absolută a contractului pentru acest motiv, întrucât ar echivala

cu invocarea propriei culpe în constatarea nulităţii actului.

Făcându-se aplicarea principiului „nemo auditur propriam

turpitudinem allegans” instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată,

cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-

cumpărare nr.106/10.05.2002.

Referitor la cererea privind obligarea la plata sumei de

4.694.531 lei a dobânzii legale în cuantum de 2.148.217 lei, instanţa a

reţinut că art.7 alin.4 din Legea nr.85/1992 stabileşte un preţ legal

obligatoriu pentru apartamentele vândute  în regimul stabilit de acest act

normativ, astfel încât, dacă  părţile au prevăzut un alt preţ, acesta se

înlocuieşte de drept cu preţul legal, iar dacă contractul a fost executat cu

plata unui alt preţ, diferenţa urmează să fie plătită, răspunderea fiind

contractuală.

În concret, instanţa  a apreciat ca întemeiată în parte cererea

subsidiară a reclamantei şi a obligat pârâţii la plata sumei de 4.694.531 lei

reprezentând  diferenţa de preţ legal către reclamantă.

S-a notat, de asemenea, că reclamanta nu este îndreptăţită şi la

dobânda legală, întrucât se află în culpă, ca urmare a calculării greşite a

preţului de vânzare a apartamentului în discuţie.

Reclamanta a declarat apel prin care a formulat o singură

critică pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că instanţa de fond a

considerat aplicabile  dispoziţiile art.1088 Cod civil privind dobânzile

care curg de la data formulării cererii de chemare în judecată, dar a

nesocotit dispoziţiile art.1 din H.G.nr.67/2004 şi art.21 Cod procedură

fiscală.

Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.250 din 28 februarie

2006, a respins ca nefondat apelul, reţinându-se că prin faptul că

reclamantei îi aparţine  culpa datorită calculului greşit al preţului

apartamentului în litigiu, aceasta nu poate invoca faptul că este

îndreptăţită la repararea pierderii suferite care include şi beneficiul de

care a fost lipsită (dobânzile).

S-a mai reţinut că, în situaţia în care cererea de complinire a

preţului  prevăzut în contract în raport de  preţul legal s-a constatat a fi

fondată, reclamanta nu era îndreptăţită să pretindă atât preţul cât şi

beneficiul de care a fost lipsită de 2.148.217 lei, neputând  invoca propria

culpă pentru obţinerea unui drept.

Ca urmare, soluţia de respingere a cererii de acordare a

dobânzii legale  de la data notificării obligaţiei de plată a fost privită ca

nefondată, neputându-se  invoca de către apelantă producerea unei culpe

reale prin neplata preţului.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o

pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură

civilă, susţinând că  s-a încălcat legea, respectiv dispoziţiile art.7 alin.4 şi

art.19 din Legea nr.85/1992, republicată, precum şi  dispoziţiile Codului

de procedură fiscală.

La termenul de astăzi, Curtea a pus în discuţie excepţia de

inadmisibilitate a recursului şi excepţia greşitei compuneri a instanţei care

a soluţionat calea de atac în raport de dispoziţiile art.2821 Cod procedură

civilă.

Analizând cu prioritate aceste excepţii, se constată

următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii recursului urmează a fi respinsă ca

neîntemeiată şi a se aprecia ca fondat motivul de recurs prevăzut de

art.304 pct.1 Cod procedură civilă referitor la nelegala alcătuire a

instanţei care a pronunţat decizia recurată, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.2821 Cod procedură civilă,

hotărârile prin care se soluţionează, în primă instanţă, pe cale principală,

litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, nu sunt

supuse apelului.

În speţă, sunt incidente prevederile art.2821 Cod procedură

civilă, întrucât obiectul cererii este evaluabil în bani, acţiunea ce are ca

obiect nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare, precum şi

restabilirea situaţiei anterioare, respectiv reintrarea în proprietatea

vânzătorului a imobilului vândut, este evaluabilă  în bani, întrucât prin

hotărârea pronunţată şi numai pe baza ei se redobândeşte dreptul de

proprietate asupra bunului, iar evaluarea se face în raport cu valoarea

imobilului.

Aşa fiind, se va reţine că în cauză sunt incidente prevederile

art.2821 Cod procedură civilă mai sus-menţionate, hotărârea pronunţată

de judecătorie fiind supusă numai recursului, iar această cale de atac este

de competenţa tribunalului, valoarea imobilului fiind sub 1 miliard lei.

Potrivit principiului legalităţii, hotărârile judecătoreşti sunt

supuse căilor de atac stabilite de lege, menţionarea greşită în dispozitivul

hotărârii a altei căi de atac neacordând părţii dreptul de a uza de ea,

fiindcă legea, ci nu instanţa de judecată, le determină.

Tribunalul a ignorat dispoziţiile şi principiul mai sus-

menţionate şi a soluţionat calea de atac în compunerea prevăzută pentru

apel, de doi judecători, încălcându-se prevederile art.54 alin.2 din Legea

nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Soluţionarea cauzei de către o instanţă, alcătuită cu un număr

de judecători mai mare sau mai mic decât cel prevăzut de lege, constituie

nulitatea hotărârii, ce se  poate înlătura prin măsura casării. Măsura casării

deciziei se impune în această fază procesuală, întrucât este contrar

principiului legalităţii şi scopului urmărit prin promovarea căii de atac a

recursului, a menţine o hotărâre pronunţată cu încălcarea normelor

imperative de organizare judiciară privitoare la compunerea completelor

de judecată.

A pronunţa o altă soluţie, presupune confirmarea unei

hotărâri vădit nelegale şi sancţionarea în mod nejustificat a părţii căreia

nu i se poate reţine nici o culpă pentru eroarea săvârşită de către instanţă

cu privire la calea de atac.

De asemenea, s-ar încălca în mod grav dreptul părţii la un

proces echitabil, prin promovarea unui formalism excesiv privind

calificarea căilor de atac şi stadiul procesual în care s-a invocat excepţia

nelegalităţii, încălcându-se astfel şi dispoziţiile art.6 din Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului şi art.6 din Legea de organizare

judiciară.

Pentru toate aceste  argumente, se impune ca, în temeiul

art.312 alin.3 Cod procedură civilă, să se admită recursul şi să se caseze

decizia, cu trimitere spre rejudecare.

Domenii speta

Spete similare