Pedeapsă complementară. Interezicerea drepturilor părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator.

Decizie 54/R din 25.01.2007


Pedeapsă complementară. Interezicerea drepturilor părinteşti şi

dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea exercitării acestor drepturi se  impune în cazul comiterii unor infracţiuni

asupra minorilor, care îl fac pe făptuitor, pentru o perioadă, incompatibil cu calitatea

de părinte, tutore sau curator. Incendierea unei 

locuinţe, în anumite circumstanţe, nu poate duce la

concluzia că făptuitorul nu poate fi un bun părinte,

tutore sau curator.

(Curtea de Apel Piteşti, secţia penală

şi pentru cauze cu minori şi de familie,

decizia penală nr.54/R/25.01.2007)

Prin sentinţa penală nr.1256 din 26 aprilie 2006, pronunţată

de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul, recidivist, la 4 ani

închisoare, cu executarea  în condiţiile prev. de art.57 Cod penal, pentru

săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art.217 alin.4 Cod penal, cu

aplic.art.37 lit.b Cod penal.

In baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului toate

drepturile  prev. de art.64 alin.1 Cod penal.

S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii civile şi a fost

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ziua de

5 iunie 2005, pe fondul unor neînţelegeri, inculpatul, după ce a turnat 5

litri de diluant peste uşa aparţinând  părţii vătămate şi i-a dat foc

producând distrugerea acesteia şi a mai multor bunuri.

Prin decizia penală nr.312 din 12 octombrie 2006, pronunţată

de Tribunalul Argeş, s-a respins ca nefundat apelul inculpatului, prin care

solicita schimbarea încadrării juridice în art.219 alin.1 Cod penal.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, reiterând

motivele din apel.

Prin decizia nr.54/R din 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel

Piteşti, pentru un alt motiv de netemeinicie, a admis recursul inculpatului,

a casat în totalitate decizia şi în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat

interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.d şi e Cod penal, menţinându-le

doar pe cele de la lit.a-c.

Curtea, ţinând cont că interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.d şi e

Cod penal, se dispun ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii

săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de

interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă, a

apreciat corect că fapta de distrugere săvârşită în circumstanţele relevate

mai sus, nu poate duce la concluzia că inculpatul nu poate fi un bun

părinte, tutore sau curator.

Domenii speta