DELICT CIVIL SĂVÂRŞIT DE UN COMERCIANT. NATURA
JURIDICĂ A LITIGIULUI. COMPETENŢĂ MATERIALĂ.
Art.998, 999 Cod civil
Art.4, 56 Cod comercial
Litigiul prin care o persoană fizică solicită obligarea
unei persoane juridice la plata unor daune pentru lipsirea sa de
folosinţa unor imobile, are natură comercială şi este de competenţa
instanţei specializate.
(Decizia nr.651/R-C din 6 octombrie
2006)
Prin acţiunea formulată reclamanţii P.B.N., P.A., P.R., M.V. şi
P.I.D. au solicitat obligarea pârâtei S.C. „S” S.A. la plata sumei de
100.100 lei, reprezentând lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani a imobilelor
teren şi construcţie, imobile asupra cărora au pretins un drept de
proprietate.
Tribunalul Comercial Argeş a pus din oficiu în discuţie
excepţia necompetenţei materiale şi prin sentinţa nr.414/C/2006 a
dispus declinarea în favoarea instanţei de drept comun, reţinând că
litigiul are natură civilă, el rezultând din neexecutarea unei hotărâri
judecătoreşti de revendicare, astfel încât este nerelevant faptul că, în
prezent, pârâta desfăşoară în continuare activităţi comerciale în imobilul
în litigiu.
Recursul formulat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a
fost admis de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.651/R-C/2006,
reţinându-se natura comercială a cauzei.
Astfel, s-a arătat că obiectul litigiului este reprezentat de
delictul pârâtei de a împiedica pe reclamanţi să folosească bunurile a
căror proprietate au dobândit-o printr-o hotărâre judecătorească. Acest
delict este săvârşit de un comerciant, în legătură cu activitatea acestuia
desfăşurată în spaţiul în litigiu, şi de aceea se încadrează în disp.art.4 din
Codul comercial.
Acestui argument de text i se adaugă şi cel din art.56 din
acelaşi act normativ şi apare ca lipsit de relevanţă faptul că reclamanţii au
redobândit proprietatea imobilelor printr-o hotărâre civilă, fapt care, prin
el însuşi, nu este de natură să schimbe caracterizarea litigiului, cu atât mai
mult cu cât pârâta deţine şi foloseşte în continuare, pentru activitatea sa
comercială, bunurile ce constituie elemente ale fondului de comerţ.
Curtea de Apel Ploiești
Greşita soluţionare a căii de atac împotriva sentinţei pronunţate pentru o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale a fost făcută la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Curtea de Apel Suceava
ACT ADMINISTRATIV EMIS DE AUTORITATE PUBLICA CENTRALA. COMPETENTA.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Competenţa după calitatea persoanei a instanţelor judecătoreşti. Încetarea calităţii de avocat la momentul emiterii de către procuror a ordonanţei de clasare. Declinarea de competenţă
Tribunalul Galați
Cerere de restituire a unor mijloace fixe formulată în executarea unui contract de antrepriză de lucrări având ca obiect consolidarea unui imobil aparținând domeniului public al statului.
Curtea de Apel Ploiești
Recurs. Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. Excepţia necompetenţei materiale a instanţei, prev. de art. 304 pct. 3 Cod pr. civilă.