Reabilitatea judecătorească. Condiţii de acordare a acesteia.
Pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească, instanţa în baza rolului activ, are obligaţia de a verifica dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.137 Cod penal.
Secţia penală - Decizia penală nr.21 /12.01.2006 a Curţii de Apel Alba Iulia
Prin sentinţa penală nr.556/2005 a Judecătoriei Alba Iulia s-a respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul C.G. cu motivarea că acesta nu a făcut dovada că îşi are asigurată existenţa prin mijloace oneste şi are o bună conduită.
Apelul declarat de condamnat a fost respins prin decizia penală nr.298/A/2005 a Tribunalului Alba.
Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs , motivând că îşi are asigurată existenţa prin muncă fiind încadrat la o societate comercială.
Din perspectiva cazului de casare prev. de art.385/9 alin.1, pct.17/1 Cod procedură penală , Curtea verificând temeinicia criticilor formulate , pe baza lucrărilor şi materialului din dosar constată că acestea sunt fondate din următoarele considerente:
Condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă, fiind încadrat ca muncitor necalificat la SC Boian Trans Trans Service SRL Benic , conform adeverinţei eliberată şi depusă de această societate.
Ca atare, în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art.137 Cod penal privind reabilitarea judecătorească.
Având în vedere considerentele de mai sus în temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală s-a casat decizia penală cât şi sentinţa primei instanţe şi rejudecând , s-a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnat dispunând înlăturarea decăderilor, interdicţiilor şi incompatibilităţilor ce au rezultat din condamnarea de 1 an şi 6 luni muncă corecţională aplicată prin sentinţa penală nr.443/18.04.1991 a Judecătoriei Tg.Mureş şi 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.836/28.04.1994 a Judecătoriei Alba Iulia.
Judecătoria Bârlad
Reabilitare
Judecătoria Iași
Ob: reabilitare judecătorească . Neîndeplinirea condiţiei prev. de art.137 alin.1 lit.d Cod penal. Buna – credinţă a petentului – condamnat trebuie reflectată într-o executare voluntară a despăgubirilor stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre ...
Judecătoria Bârlad
Cerere pentru reabilitare cu privire la cu privire la pedeapsa amenzii penale. Admisibilitate conform art. 134 alin. 1 Cod Penal cu referire la art. 136 alin. 1 si 2 Cod Penal. Instanta va constatat intervenirea reabilitarii. Lipsa cerintei altor pr...
Tribunalul Dolj
Reabilitare judecătorească. Plata despăgubirilor civile.
Judecătoria Bacău
Reabilitarea judecătorească