Arestare preventivă. Inexistenţa probelor sau indiciilor temeinice de sesizarea faptei

Arestare preventivă. Inexistenţa probelor sau indiciilor temeinice de sesizarea faptei

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.04.2006 dată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. 6772/2006, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi în baza dispoziţiilor art. 149 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.C.A. pe o durată de 29 zile.

Judecătorul a reţinut că în cauză există probe din care rezultă presupunerea că inculpatul ar fi comis o infracţiune pentru care legea penală  prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică datorită gradului de pericol social al faptei comise şi al impactului negativ asupra comunităţii.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 143 Cod procedură penală, există indiciile săvârşirii de către inculpatul M.C.D. a infracţiunii de „tâlhărie” prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal, indicii oferite de declaraţiile martorilor A.C. şi O.O.G., primul dintre cei doi fiind cel care a recunoscut fără echivoc pe inculpat cu prilejul recunoaşterii din grup ca fiind autorul faptei comise asupra părţii vătămate L.E.

Încheierea a fost recurată de inculpatul M.C.D. care a susţinut că nu este îndeplinită condiţia pericolului social cert pe care l-ar prezenta dacă ar fi lăsat în libertate.

Confruntarea inculpatului cu martorul care a făcut recunoaşterea din grup nu s-a realizat, iar în cauză nu sunt suficiente indicii că  a săvârşit infracţiunea de „tâlhărie”.

Curtea de Apel Iaşi a admis recursul inculpatul, a casat încheierea şi, în baza art. 140 ind. 3 lin. 6 din Cod procedură penală, a revocat starea de arest şi a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În considerentele hotărârii, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 149 ind. 1 alin. 1 raportat la art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală, condiţia esenţială pentru luarea măsurii preventive a arestării este aceea a existenţei probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

De asemenea, potrivit art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât dacă există motive verosimile de a bănui că  a săvârşit o infracţiune.

Din datele existente în cauză şi din probele administrate până la luarea măsurii nu rezultă presupunerea că inculpatul a săvârşit fapta de  tâlhărie în dauna părţii vătămate L.E.

Ca situaţie faptică, s-a reţinut că în data de 26.03.2006, în jurul orelor 1330, în timp ce se afla în scara blocului prin folosirea de violenţe a deposedat partea vătămată de o geantă ce conţinea mai multe bunuri.

Este cert faptul că partea vătămată în data respectivă a fost agresată de un tânăr care i-a smuls geanta şi s-a îndepărtat în fugă din scara blocului.

Martorul care a precedat la urmărirea autorului faptei, cât şi partea vătămată n-au oferit date şi elemente certe că inculpatul este persoana care  săvârşit fapta.

Portretul robot întocmit de organele de poliţie, cât şi relatările făcute de martor şi partea vătămată sunt diferit redate atunci când se fac descrieri privind statura şi înălţimea inculpatului.

Faptul că inculpatul face parte din cercul de bănuiţi, în lipsa unor indicii temeinice, nu se poate dispune arestarea preventivă a acestuia.

În aceste condiţii, este inutilă analiza cazurilor prevăzute de art. 148 lit. d Cod procedură penală, neexistând dovezi că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorului, cât şi a dispoziţiilor art. 148 lit. h Cod procedură penală.

Acest din urmă text condiţionează luarea măsurii de existenţa unor probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Or, în lipsa unor indicii temeinice şi probe că a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, cu atât mai mult nu există probe de genul celor cerute de acest text de lege.

S-a apreciat că măsura arestului preventiv nu se justifică, motiv pentru care recursul a fost admis, încheierea este casată şi în rejudecare, în baza dispoziţiilor art. 140 ind. 3 alin. 6 Cod procedură penală s-a revocat starea de arest preventiv.

 (Încheierea penală nr. 106/21.05.2006)

Domenii speta

Spete similare