Infracţiuni contra libertăţii persoanei Art. 192 Cod penal – Violarea de domiciliu

Infracţiuni contra libertăţii persoanei

Art.  192 Cod penal – Violarea de domiciliu

Prin decizia penală 110 din 27.02.2006 a Curţii de  Apel Galaţi  a fost admis recursul  declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

S-a casat în totalitate decizia penală 557/31.10.2005 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare s-a menţinut sentinţa penală 306/01.06.2005 a Judecătoriei Lieşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele :

Prin sentinţa penală 306/2005 a  Judecătoriei Lieşti  a fost condamnat inculpatul S.T. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. 1  şi  2 Cod penal cu  aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Prin  decizia penală 557/2005 a Tribunalului Galaţi a fost admis apelul declarat de inculpat,  s-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală 306/2005 a Judecătoriei Lieşti  şi în rejudecare a fost achitat inculpatul conf. art. 11 pct. 2 lit. a în ref.la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive  ale infracţiunii de violare de domiciliu deoarece partea vătămată D.M.  nu locuia efectiv în imobilul din comuna Lieşti, judeţul Galaţi.

S-a considerat că recursul declarat de Parchetul  de pe lângă Tribunalul Galaţi este fondat motivat de următoarele considerente.

Prin „locuinţă” se înţelege locul ales liber de o persoană în  scopul desfăşurării vieţii  personale, private, fără vreun  amestec abuziv şi nedorit din  partea alteia.

Caracterul de „locuinţă” al unui  spaţiu  de locuit  nu este dat  de faptul locuirii sale efective, ci  de faptul folosirii sale în acest scop.

Destinaţia arătată este esenţială pentru că, nelocuirea efectivă este lipsită de relevanţă şi nu echivalează cu lipsa de folosinţă în sensul legii, din moment ce persoana îndreptăţită  exercită asupra imobilului acţiuni specifice acestui drept şi  în raport de aceste acţiuni se desprinde cu claritate concluzia că persoana atribuie caracter  de locuinţă imobilului în discuţie.

Ar fi absurd să  apreciem că, în lipsa persoanei de la domiciliu pe o  perioadă mai mare de timp, de exemplu pe timpul concediului de odihnă sau al internării într-o unitate medicală, dispare caracterul de locuinţă şi că orice persoană poate pătrunde liber în imobilul respectiv.

Decizia penală 110/27.02.2006

Domenii speta

Spete similare