Legea nr. 10/2001. Contract de vânzare-cumpărare a unui imobil care intră sub incidenţa Legi nr.10/2001, încheiat după intrarea în vigoare a legii. Nulitate absolută.

În condiţiile în care imobilul în litigiu intră sub incidenţa  Legii nr.10/2001 şi nu a fost înstrăinat până la data  intrării în vigoare a acestei legi, în conformitate cu prevederile art.9 şi art. 21 alin.1 din Legea nr. 10/2001 nu mai poate fi înstrăinat ulterior către alte persoane decât cele îndreptăţite, încălcarea acestei interdicţii fiind sancţionată de lege cu nulitatea  absolută. Aceeaşi interdicţie de înstrăinare este prevăzută şi de art.44 din O.U.G. nr.40/1999 în cazul înstrăinării unui imobil care a făcut obiectul unei notificări din partea persoanelor fizice deposedate de bunul  respectiv, sancţiunea fiind de asemenea, nulitatea  absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Prin sentinţa civilă nr. 561 din 22 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 4503/2005, s-a respins ca nefondată acţiunea  formulată de reclamantul F.A. împotriva pârâţilor B. O.N., B.C., S.C. ATT SA Sighişoara, Primarul municipiului S., pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs  reclamantul şi a solicitat modificarea în tot a sentinţei atacate, admiterea cererii de chemare în judecată  şi în consecinţă, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 948/2992, încheiat între părţi, având ca obiect apartamentul nr. 5 al imobilului situat în S., str. I.C., nr. 38, judeţul Mureş şi să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâţilor de rând 1 din CF nr. 4150 S.

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa atacată este nelegală, pronunţându-se fără ca instanţa de judecată să aibă în vedere toate probele administrate în cauză. În acest sens reclamantul a invocat faptul că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 defuncta M. M. a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 4150 S., situat în S., str. I.C., nr. 10, având nr. top 291, situat în prezent din punct de vedere administrativ la nr. 38. Ulterior, prin adresa nr. 7560 din 26 octombrie 2001 defuncta a depus o precizare la notificare, în care a arătat că solicită restituirea apartamentelor nr. 1,2,5, apartamente care nu au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, anexând copia fidelă a CF nr. 4150 S..

Reclamantul a susţinut că în condiţiile în care atât în notificare, cât şi în adresa evocată anterior defuncta a făcut referire în mod expres la imobilul înscris în CF nr. 4150 S., nr. top. 291, iar imobilul, obiect al contractului, este înscris în CF nr. 4150 S., sub nr. top 291/IV, este evident că este vorba de unul şi acelaşi imobil, teza susţinută în motivarea sentinţei în sensul că nu ar exista identitate între imobile fiind fără suport legal, cu atât mai mult cu cât în zona Ardealului evidenţa imobilelor s-a făcut şi se face după evidenţele de carte funciară şi nu după numerele administrative ale imobilelor.

S-a mai relevat faptul că şi Primăria Sighişoara prin Dispoziţia nr. 787 din 28 iunie 2005 a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în S., str. I. C., nr. 38, ap. 5, în cuprinsul acestei dispoziţii făcându-se referire în mod expres la completările înregistrate sub nr. 7560 din 26 octombrie 2001, din care rezultă că revendicările vizează imobilul din str. I. C., nr. 38. Contractul a cărui nulitate s-a solicitat a fost încheiat la 21 octombrie 2002, respectiv la un an de la data la care precizările la care s-a făcut referire au fost depuse la primărie şi după aproape doi ani de la data promulgării legii.

Reclamantul a invocat şi împrejurarea că în lumina dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 buna sau reaua-credinţă nu trebuie analizată, legiuitorul prevăzând sancţiunea nulităţii absolute a contractelor încheiate după data de 14 februarie 2001, având ca obiect imobile care au făcut obiectul unor notificări scrise, textul legal fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 1899 alin. 2 Cod civil.

În acest context s-a apreciat ca fiind nefondată susţinerea potrivit căreia art. 44 din OUG nr. 40/1999 nu ar fi incident în cazul cumpărătorilor în condiţiile în care prin notificare s-a solicitat imobilul de la numărul administrativ 10 şi nu cel de la numărul administrativ 38.

Calea de atac declarată de reclamant a fost înregistrată ca şi apel, întrucât  această cale de atac a fost menţionată în sentinţa atacată, însă având în vedere că valoarea  imobilului în litigiu este sub miliard de lei vechi, fiind incidente astfel  prevederile art. 282/1 Cod procedură civilă la termenul din 21 septembrie 2006 cauza a fost transpusă la un complet de recursuri.

Pârâtul Municipiul Sighişoara, prin Primar, a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului, invocând faptul că persoana care solicită restituirea imobilului, trebuie să facă toate demersurile pentru identificarea acestuia, atât din punct de vedere administrativ, cât şi după înscrierile din cartea funciară, această operaţiune nefiind în sarcina persoanei care deţine în proprietate sau în administrare imobilul.

S-a mai susţinut că reclamantul în calitate de reprezentant al defunctei M.M. trebuie să-şi asume riscul identificării greşite a imobilului revendicat, neputând invoca în apărare propria greşeală, cu atât mai mult cu cât pârâţii de rând 1 sunt de bună-credinţă.

Pârâtul a mai arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi cu Normele metodologice de aplicare a acestei legi, notificarea trebuie să cuprindă printre altele elementele de identificare a bunului solicitat, precum şi adresa exactă a acestui bun şi în aceste condiţii instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamantului, având în vedere că acesta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare  vizând unul din apartamentele din imobilul situat la nr. administrativ 38, iar prin notificare a solicitat imobilul situat la nr. administrativ 10.

Referitor la buna-credinţă a cumpărătorilor, s-a arătat că la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare în discuţie a stat buna-credinţă a cumpărătorilor, care nu se prezumă şi respectarea prevederilor legale în vigoare la data înstrăinării, condiţii cerute de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru valabilitatea unui contract de vânzare-cumpărare.

Pârâtul a învederat şi faptul că prin notificarea depusă de numita M. s-a solicitat imobilul trecut în proprietatea statului de la numita T.H., care a avut în proprietate doar cota de 3/40 părţi din imobil. Conform înscrierilor din cartea funciară anterior preluării imobilului de către stat, ultimele proprietare au fost M.J. şi M.L., situaţie în care antecesoarea persoanei care a formulat notificarea, nu mai era proprietara acestuia la data preluării imobilului. Pe de altă parte, M.M.L. nu a făcut dovada calităţii sale de succesoare după ultimele proprietare tabulare, caz în care  reclamantul  trebuie să facă dovada calităţii sale procesuale active în cauză, el fiind instituit doar legatar particular, conform testamentului depus la dosar, testament în care nu este inclus şi imobilul din Sighişoara, str. I.Chendi, nr. 38.

Pârâţii B.O.N. şi BC.M. au formulat la rândul lor întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului, invocând faptul că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare au verificat situaţia juridică a imobilului, însă în cartea funciară nu era notată cererea de restituire a imobilului în litigiu de către fostul proprietar şi, de asemenea, S.C. ATT SA Sighişoara după verificarea extrasului CF prezentat de pârâţii-cumpărători a aprobat cumpărarea. Pe de altă parte, primăria municipiului Sighişoara nu a comunicat existenţa unei cereri de revendicare.

Pârâţii au mai arătat că locuinţa în litigiu le-a fost repartizată în anul 2002 şi tot în cursul acelui an le-a fost vândută, iar la data la care au devenit chiriaşi din cele 5 apartamente din imobil patru erau vândute şi în aceste condiţii aspectele menţionate i-au determinat pe pârâţi să se considere cumpărători de bună-credinţă.

Referitor la situaţia imobilului, s-a arătat că ultimele proprietare tabulare au fost M.J. şi M.L. şi nu T.H.. Proprietarele tabulare au decedat în anii 1946 şi 1947 şi până la data trecerii imobilului în proprietatea statului în anul 1963 nu mai apare alt proprietar. În acest interval de timp moştenitorii puteau să facă liber orice acte juridice şi prin urmare, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind repunerea în termen a moştenitorilor pentru acceptarea moştenirii, nu se aplică în speţă.

În ceea ce priveşte identificarea imobilului în litigiu s-a arătat că atât în notificare cât şi în testamentul de care se prevalează reclamantul s-a indicat imobilul situat în str. Ilarie Chendi, nr. 10, care nu este acelaşi cu imobilul în litigiu.

Întrucât reclamantul nu a reuşit să răstoarne prezumţia de bună-credinţă a pârâţilor, s-a apreciat că acţiunea este nefondată, iar din punct de vedere legal nu contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, ci testamentul invocat de reclamant, acesta fiind contrar prevederilor art. 1309 Cod civil.

Pârâta S.C. ATT SA Sighişoara a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului invocând faptul că reclamantul nu are calitate procesuală activă în cauză, deoarece nu a depus acte doveditoare în acest sens.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare  a cărui nulitate s-a solicitat, s-a susţinut că acesta a fost legal încheiat, chiriaşii fiind îndreptăţiţi să cumpere locuinţa pentru care s-au acordat despăgubiri în baza Hotărârii Consiliului Local Sighişoara nr. 742 din 9 februarie 1998 şi pe de altă parte, cumpărătorii nu aveau cunoştinţă de cererea de retrocedare, fiind prin urmare de bună-credinţă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs  a reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare  nr. 948/2002, încheiat între pârâta S.C. ATT SA Sighişoara şi pârâţii B.O.N. şi B.C.M., aceştia din urmă au cumpărat locuinţa situată în S., str. I. C., nr. 38, ap. 5, judeţul Mureş.

Prin acţiunea introductivă, reclamantul F.A., în calitate de moştenitor al defunctei M.M.L., a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare  sus-menţionat, invocând faptul că la data  intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul ce a făcut obiectul contractului în discuţie constituia proprietatea Statului Român şi în virtutea prevederilor art. 9 şi 20 din Legea nr. 10/2001 imobilul respectiv nu putea fi înstrăinat către alte persoane, decât cele îndreptăţite potrivit legii. Pe de altă parte, odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 247/2005 s-a prevăzut sancţiunea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă încheiate după data de 19 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din OUG nr. 40/1999.

Din actele dosarului rezultă că imobilul situat în Sighişoara, str. Ilarie Chendi, nr. 38, judeţul Mureş, în care se află apartamentul nr. 5 este înscris în CF nr. 4150 Sighişoara. Imobilul respectiv a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la numita T.H., dreptul de proprietate al statului fiind întabulat în cartea funciară în anul 1963.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 numita M.M.L. a formulat notificare şi a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în S., str. I.C., nr. 10, înscris în CF nr. 4150 Sighişoara, respectiv acordarea de despăgubiri într-un cuantum ce reprezintă diferenţa dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995 şi valoarea corespunzătoare a imobilului (teren şi construcţii) în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Ulterior s-au depus precizări faţă de notificarea formulată în sensul că se solicită restituirea în natură a apartamentelor nr. 1,2 şi 5, care nu au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 şi a terenului aferent imobilului şi acordarea de despăgubiri pentru apartamentele nr. 3 şi 4. Totodată, s-au depus la dosarul existent la Primăria municipiului Sighişoara o serie de acte de stare civilă, precum şi copia fidelă a cărţii funciare nr. 4150 S., făcându-se menţiunea că aceasta vizează imobilul situat în S., str. I.C., nr. 38 (fost 10).

Având în vedere că pe parcursul judecării cauzei s-au invocat neconcordanţele existente cu privire la numărul administrativ al imobilului în litigiu, trebuieprecizat că la data naţionalizării imobilului înscris în CF nr. 4150 S. avea numărul administrativ 10, însă ulterior a intervenit schimbarea numerotării administrative şi în aceste condiţii în prezent imobilul respectiv este situat la nr. administrativ 38. Pentru clarificarea acestui aspect instanţa de recurs a solicitat relaţii de la Primăria municipiului Sighişoara, care a comunicat doar faptul că imobilele situate în Sighişoara, str. Ilarie Chendi, nr. 10 şi 38, sunt imobile distincte, fiind înscrise în cărţi funciare diferite, respectiv în CF nr. 5007 Sighişoara, nr. top. 265, 266, 266/1 şi în CF nr. 4150 Sighişoara, nr. top. 291, 292 . Sub acest aspect trebuie însă avut în vedere  faptul că din adresa nr. 294 din 24 ianuarie 2002, emisă de S.C. ATT SA Sighişoara, actualul nr. administrativ 38 pe care îl are imobilul în litigiu a fost în trecut nr. administrativ 10, numerele administrative fiind schimbate ca urmare a prelungirii străzii .

În aceste condiţii, având în vedere schimbarea numerotării administrative intervenită în cazul imobilelor din str. I.C. nu se poate invoca faptul că imobilul în litigiu nu a fost corect identificat, cu atât mai mult cu cât în actele de care se prevalează reclamantul imobilul a fost identificat şi sub aspectul datelor de carte funciară şi indiferent dacă s-a menţionat nr. administrativ 10 sau nr. administrativ 38, s-a indicat că acest imobil este înscris în CF nr. 4150 S.

La data naţionalizării imobilului situat în S., str. I.C., nr. 10, judeţul Mureş, în CF nr. 4150 Sighişoara figurau ca proprietare tabulare ale acestui imobil numitele M.J. şi M.L., în cote egale, dreptul de proprietate în favoarea acestor persoane fiind întabulat în baza unui act de ieşire din indiviziune. Proprietarele tabulare au decedat în anul 1946, respectiv 1947 şi în aceste condiţii preluarea imobilului de către stat s-a făcut de la numita T.H., care era sora acestora, persoana respectivă figurând în lista anexă la Decretul nr. 92/1950.

Notificarea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 a fost formulată de numita M.M.L., în calitate de moştenitoare a numitei T.H.. Trebuie făcută precizarea că din certificatul de moştenitor de calitate nr. 333/2007 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Holbach & Rozsa din Târgu-Mureş rezultă că numita M.M.L. are calitate de moştenitoare a defunctei T.H., care la rândul ei are calitatea de moştenitoare a celor două proprietare tabulare la care s-a făcut referire, mai sus.

Reclamantul F.A. are la rândul său calitatea de moştenitor al defunctei M.M.L., fiind instituit legatar particular prin testamentul autentificat sub nr. 890 din 20 iunie 2005,  cu privire la imobilul înscris în CF nr. 4150 Sighişoara care face obiectul Legii nr. 10/2001, calitatea de legatar fiind atestată prin certificatul de calitate de legatar nr. 225 din 17 octombrie 2005 .

 Deşi s-a invocat faptul că testamentul care a stat la baza emiterii certificatului de calitate de legatar nu este valabil, deoarece contravine prevederilor art. 1309 Cod civil, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost anulat, nu se poate susţine că certificatul respectiv nu face dovada calităţii de moştenitor a reclamantului.

Prin urmare  în condiţiile în care prin certificatele de moştenitor la care s-a făcut referire mai sus s-a făcut dovada că defuncta M.M.L. are calitatea de moştenitoare a celor două proprietare tabulare ale imobilului în litigiu, iar reclamantul F.A. are calitatea de moştenitor al defunctei M.M.L. în mod nejustificat se susţine că acesta nu şi-a dovedit calitatea procesuală activă în prezenta cauză.

Referitor la situaţia juridică a imobilului în litigiu trebuie precizat că ulterior naţionalizării acesta a fost partajat în 5 apartamente, din care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 erau vândute doar apartamentele nr. 3 şi 4.

În ceea ce priveşte apartamentul nr. 5 care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute, acesta le-a fost închiriat părţilor B.O.N. şi B.C.M. în baza contractului de închiriere nr. 13 din 10 mai 2002 contractul fiind încheiat în baza Legii nr. 114/1996 şi a OUG nr. 40/1999. Ulterior imobilul respectiv le-a fost vândut pârâţilor conform contractului de vânzare-cumpărare  nr. 948 din 21 octombrie 2002, încheiat cu pârâta S.C. ATT SA Sighişoara.

Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere orice sarcini, art. 2 lit. a din aceeaşi  lege prevăzând că în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră şi imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950.

Prin art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 se prevede de asemenea, că imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice  altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut că prevederile legale sus-menţionate statuează  indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptăţite potrivit legii, iar indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară. Totodată s-a stabilit prin aceleaşi norme metodologice că restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea deţinătoare este o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale este acţionar sau asociat majoritar.

În speţă apartamentul nr. 5, situat în imobilul din S., str. I.C., nr. 38 (fost 10) se afla la data intrării în vigoare a legi nr. 10/2001 în administrarea S.C. ATT SA S., care este societatea care administrează fondul locativ de stat şi a fost închiriat pârâţilor B.O.N. şi B.C.M. la data de 10 mai 2002 conform contractului de închiriere înregistrat sub nr. 13/2002, termenul de închiriere fiind de 5 ani, cu începere de la 10 mai 2002, până la 10 mai 2007, contractul respectiv fiind încheiat în temeiul Legii nr. 114/1996 şi OUG nr. 40/1999 (filele 52-54 dosar recurs). Ulterior încheierii acestui contract în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 948 din 21 octombrie 2002 imobilul în discuţie le-a fost înstrăinat chiriaşilor, contractul fiind încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

În condiţiile în care imobilul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi nu a fost înstrăinat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în conformitate cu prevederile legale la care s-a făcut referire mai sus, acesta nu mai putea fi înstrăinat ulterior către alte persoane decât cele îndreptăţite. Prin urmare, imobilul respectiv fiind înstrăinat cu încălcarea interdicţiei care rezultă din prevederile legale sus-menţionate, contractul de vânzare-cumpărare  este lovit de nulitate absolută.

Tot în legătură cu înstrăinarea imobilului în litigiu trebuie avut în vedere faptul că prin art. 44 din OUG nr. 40/1999 se prevede că sunt interzise sub sancţiunea nulităţii înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, a bunurilor imobile – terenuri şi construcţii cu destinaţia de locuinţă, care fac obiectul unei încunoştinţări  scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri.

Conform art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din OUG nr. 40/1999 pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului.

Imobilul în litigiu a făcut obiectul notificării formulate de defuncta M.M.L., în calitate de persoană îndreptăţită şi în aceste condiţii, în conformitate cu prevederile art. 44 din OUG nr. 40/1999, acesta nu putea face obiectul înstrăinării ulterior depunerii notificării, încălcarea acestei interdicţii fiind sancţionată de lege cu nulitatea absolută a contractului.

În consecinţă, având în vedere că imobilul în litigiu a fost înstrăinat cu nerespectarea interdicţiei instituită atât de Legea nr. 10/2001, cât şi de OUG nr. 40/1999 în mod greşit a reţinut instanţa de fond că acţiunea în constatarea nulităţii absolute formulată de reclamant este nefondată.

Ca argument principal pentru respingerea acţiunii, instanţa de fond a reţinut faptul că sancţiunea nulităţii absolute nu poate opera deoarece prin notificare persoana îndreptăţită a solicitat restituirea  imobilului situat în S., str. I.C. nr. 10, iar imobilul în litigiu este situat în S., str. I.C., nr. 38.

Problema numărului administrativ al imobilului a fost însă clarificată, din probele administrate în cauză reieşind că la data naţionalizării imobilul avea nr. administrativ 10, însă în prezent în urma renumerotării acesta are numărul administrativ 38. În actele depuse cu ocazia formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001 şi în testament imobilul a fost însă identificat după numărul de carte funciară – CF nr. 4150 Sighişoara şi în condiţiile în care în Ardeal publicitatea şi evidenţa imobilelor s-a ţinut şi se ţine după înscrierile din cartea funciară şi nu după numărul administrativ, nu se poate reţine că nu există identitate între imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 şi imobilul ce a făcut obiectul înstrăinării.

În ceea ce priveşte situaţia ultimilor proprietari tabulari prin certificatul de moştenitor depus cu ocazia judecării recursului s-a dovedit faptul că numita M.M.L. este moştenitoarea atât a celor două proprietare tabulare, cât şi a numitei T.H., care figurează în anexa la Decretul nr. 92/1950.

În ceea ce priveşte faptul că în baza Legii nr. 112/1995 s-au acordat despăgubiri inclusiv pentru imobilul în litigiu acest aspect nu are relevanţă în privinţa interdicţiei de înstrăinare a imobilului, întrucât prin art. 20 din Legea nr. 10/2001 este reglementată şi situaţia imobilelor, pentru care s-au primit despăgubiri conform legii nr. 112/1995, prevăzându-se expres în cazul imobilelor respective care nu au fost înstrăinate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se poate solicita doar restituirea în natură.

Pe de altă parte, deşi în prezenta cauză s-a invocat de către Primăria municipiului Sighişoara faptul că imobilul în litigiu nu a fost corect identificat şi nu s-a dovedit că numita M.M.L. este moştenitoarea fostelor proprietare tabulare, prin Dispoziţia nr. 787/28 iunie 2005, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 Primarul municipiului Sighişoara s-a pronunţat asupra notificării formulate de persoana îndreptăţită, fără a contesta nici identificarea imobilului, nici calitatea de moştenitor a acesteia. Prin această dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, acceptându-se că acesta este situat la numărul administrativ 38 .

În speţă nu se poate invoca nici buna-credinţă a părţilor contractante, din moment ce înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare era interzisă conform prevederilor art. 9 şi 21 din Legea nr. 10/2001 şi art. 44 din OUG nr. 40/1999, legea prevăzând sancţiunea nulităţii absolute în cazul încălcării acestei interdicţii.

În condiţiile în care imobilul în litigiu a făcut obiectul notificării formulate de M.M.L., în calitate de persoană îndreptăţită şi a fost înstrăinat anterior soluţionării acestei notificări în temeiul art. 9 şi 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 44 din OUG nr. 40/1999 imobilul respectiv nu putea fi înstrăinat şi în consecinţă, contractul încheiat cu nerespectarea acestor prevederi legale este lovit de nulitate absolută. Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu operează această sancţiune în privinţa contractului de vânzare-cumpărare contestat, fiind incident astfel în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în materie.

Faţă de cele ce preced pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea a admis recursul declarat de reclamant şi ca atare a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâţilor B.O.N. şi B.C.M., S.C. ATT SA Sighişoara şi Municipiul Sighişoara, prin Primar şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 948/2002 încheiat între pârâţi, având ca obiect apartamentul nr. 5 al imobilului situat în S., str. I.C. nr. 38, dispunând totodată radierea dreptului de proprietate  al pârâţilor B.O. şi C. din CF nr. 4150 S. asupra imobilului sus-menţionat.

Domenii speta

Spete similare