Înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive C.pr.penală art.139, 136 alin.1, 1451 alin.2, 145alin.2-3 şi 1491

Hotărâre 5 din 05.02.2007


Pentru ca măsura preventivă luată să fie inlocuita cu o altă masura preventivă , trebuie sa se fi schimbat temeiurile ce au  determinat luarea masurii.

Atunci când se constată că motivele invocate de parchet pentru luarea măsurii mai grave a arestării preventive  nu  atestă  schimbarea  in vreun fel a temeiurilor ce au stat la baza luării si prelungirii  măsurii obligarii de a nu părasi  ţara, cererea nu poate fi admisă, întrucât împotriva unei persoane , pentru aceleaşi fapte sau temeiuri, nu se poate lua decât o singură măsură preventivă.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală, Încheierea din 5. 02. 2007

Prin incheierea nr. 2  din sedinta din Camera de Consiliu din data de 25 ianuarie 2007, Tribunalul Buzău a respins propunerea  parchetului de pe langă această instantă privind arestarea preventivă a inculpatului  A. A. Y.

Pentru a hotăra astfel , prima instanta a retinut că inculpatul este cercetat pentru savarsirea infractiunilor de  inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privată, evaziune  fiscală, folosirea creditului societatii in scop contrar  intereselor acesteia, fals intelectual la legea  contabilitatii, fapte prev. de art. 215 al.l-4 c.p., art. 4 si 9 lit. b si c  din L.241/2005, art. 272 pct.2 din L.31/1990, art. 43 din L.82/1991 rap la art. 289 si art. 290 c.p.. In afara acestor infractiuni, din  cuprinsul propunerii de arestare s-a retinut că inculpatul este cercetat si pentru  săvârsirea infractiunii prev. de art. 215 al.l,2,3 si 5 c.p. si art. 290 c.p., constand in aceea că a obtinut de la  HBB Tiriac- Suc. Buzău un credit in suma de  623.500 lei pentru achitare de furnizori şi pentru obtinerea acestui credit, inculpatul  a prezentat  o factură fiscală  fictivă din 17.02.2006 in valoare totala de 919.800 lei, credit ce nu a fost restituit până in prezent si care ar fi fost  folosit in scop contrar intereselor economice ale firmei  al cărei administrator este.

De asemenea, inculpatul ar fi  determinat pe invinuitul  G. A. să contracteze credite de la aceeasi bancă pe  baza unor facturi fictive privind  livrari de marfuri intre societatea administrată de invinuit , credite  care au fost folosite  in scop contrar  destinatiei pentru care au fost acordate si in principal pentru achitarea unor imprumuturi bancare, ori altor obligatii bănesti ale firmei al cărei  administrator unic este  inculpatul  .

Prima instanta a mai aratat că, va analiza cu prioritate  materialul probator vizand infractiunea prev. de art. 215 al.l,2,3 si 5  c.p. singura care  determină competenta materiala a  tribunalului  aratand că până in prezent nu  rezultă existenta unor probe directe care să conducă spre concluzia că inculpatul a săvarsit nemijlocit o actiune de inducere in eroare a reprezentantilor bancii pentru obtinerea imprumuturilor bancare  de către societatea pe care o administreaza , ori de către societatea  administrată de invinuitul G. A., că sunt numai indicii care ar fi  trebuit să fie  verificate de către organele de urmarire penală.

S-a apreciat de către  judecatorul fondului că, intrucat inculpatul a negat  faptul că ar fi semnat facturile respective despre care se  sustine că reprezintă operatii fictive trebuia  verificată această sustinere a sa si  efectuată in cauză o expertiză grafică.

In plus, nu s-a verificat in nici un mod  apărarea inculpatului in sensul că,  despre procedura de obtinere a creditelor de la HVB Tiriac ca si despre  faptul că din sumele imprumutate se  achitau alte credite contractate de acelesi firme cunoştea conducerea  bancii , respectiv directorul  bancii si seful serviciului de credit, ceea ce pune in  discutie existenta unei actiuni de inducere in eroare, element  esential al  infractiunii de inselaciune, prev. de art. 215 al.1,2,3 si 5 c.p.In sensul  aceleiasi incertitudini cu privire la inducerea in eroare a reprezentantilor bancii s-a retinut că pledează faptul  că unitatea bancara nu a formulat o plangere penală in cauza de faţă.

Şi cu privire la celelalte infractiuni mentionate in propunerea de  arestare preventivă, dar  care nu atrageau competenta materială a tribunalului, judecatorul fondului a retinut că nu exista indicii  suficient de temeinice in sensul comiterii acestor fapte, nerezultand că inculpatul ar fi fost  cel care a determinat-o sau ajutat-o intr-un fel pe  martora G. M., mama învinuitului G.A., la intocmirea ori  omisiunea evidentierii in contabilitate a  documentelor privitoare la operatiunile comerciale desfăsurate de către societatea  acestuia.

S-a mai aratat că in cursul urmaririi penale prin  ordonanta procurorului s-a luat  fată de inculpat  măsura obligarii de a nu părasi tara, cea fost prelungita succesiv pana la 5.02.2007 si că potrivit art. 139 c.p.p. masura preventivă luată se inlocuieste cu alta masura  atunci cand s-au schimbat  temeiurile ce au  determinat luarea măsurii initiale.

Ori, in motivarea propunerii de arestare, parchetul nu invederează existenta unor motive intemeiate pentru care se impune inlocuirea obligarii de a nu părasi tara cu măsura arestarii preventive  aratandu-se doar că prejudiciul creat prin infractiune este mare , că invinuitul nu a depus diligente pentru recuperarea acestuia, că existe  temerea că  ar putea influenta mersul anchetei, in sensul că a refuzat  să prezinte documentele contabile ale societatii pentru control, dar aceste motive prin ele insele nu sunt suficient de pertinente si convingatoare, cu atat mai mult cu cât urmarirea penala  efectuată până in prezent nu conturează suficient de temeinic existenta faptelor si vinovatia inculpatului in forma cerută de lege pentru atragerea răspunderii penale.

Impotriva acestei  incheieri a declarat  recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău, criticand-o pentru nelegalitate si  netemeinicie  sustinand in esentă că, instanta de  judecată nu a avut in vedere continutul probelor administrate in cauză, ci doar sustinerile inculpatului  cu ocazia solutionarii cererii de luare a măsurii arestarii preventive şi astfel este gresita aprecierea instantei conform căreia nu exista indicii temeinice  manifestate prin  probe directe cu privire la săvarsirea infractiunilor retinute in sarcina inculpatului .

In motivele de recurs se mai arată că se impune inlocuirea masurii de a nu părasi tara prin prisma faptului că, pe de o parte, această masura expira si exista temerea  că inculpatul  ar pleca din tara deoarece nu si-a onorat  obligatiile către stat in vederea prelungirii  dreptului de şedere, de asemenea, la multiplele insistente ale organelor de urmarire penală in vederea clarificarii tuturor aspectelor financiar contabile acesta nu a prezentat  documentele si a  refuzat să refaca  evidenta contabilă invocand motive puerile, iar aceste aspecte au creat convingerea că a incercat să  zadarnicească aflarea adevarului si desfăsurarea urmaririi penale.

S-a mai aratat că alte  argumente pentru  luarea măsurii arestarii preventive sunt  cuantumul pedepselor prevăzute pentru infractiunea cea mai gravă- inselaciune, intinderea prejudiciului si lipsa unor demersuri din partea inculpatului  de achitare a acestuia.

In final, parchetul a solicitat  admiterea recursului, desfiintarea incheierii si admiterea propunerii parchetului , in sensul luarii măsurii arestarii preventive fată de inculpatul  A. A. Y.

Recursul parchetului este nefondat.

Potrivit art. 136 c.p.p. in cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu inchisoare, pentru a se desfăsura buna functionare a  procesului penal, ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penală….. se poate lua fată de acesta una dintre  urmatoarele măsuri preventive : retinerea, obligarea de a nu părasi localitatea, obligarea de a nu părasi tara si arestarea preventivă.

Fată de inculpatul din prezenta cauză, Parchetul de pe langa Judecatoria Buzău, la  10.10.2006 a luat măsura preventivă a obligarii de a nu părasi tara la data de 10.10.2006, acesta fiind invinuit la acea data de săvarsirea infractiunilor prev. de art. 215 al.l,2,3,4 c.p., art. 84 pct.3 din L.59/1934 cu aplic. art. 41 al.2 c.p. si  cu aplic. art. 33 lit. a c.p.Măsura a fost prelungită succesiv atat de Parchetul de pe langa Judecatoria Buzău, cat si de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău prin  ordonantă motivată de procuror, ultima prelungire  fiind dispusă de la data de 6.01.2007 la 5.02.2007.

La 25.01.2007 Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău a sesizat instanta de  judecată cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.

Fată de inculpatul  A. A. Y. s-a dispus initial  inceperea urmaririi penale pentru comiterea infractiunilor prev. de art.  215 al.l-4 c.p. si art. 84 pct.3 din L.59/1934, art.4 si 9 lit. b si c din L.241/2005, art.272 pct.2 din L.31/1990 si art. 43 din L.82/1991, iar  la 3.11.2006 s-a dispus inceperea urmaririi penale impotriva aceluiasi inculpat si a invinuitilor G. A. N. si D. E. I. pentru comiterea infractiunilor de inselaciune si fals in inscrisuri  privată, prev. si ped. De art. 215 al.l,2,3 si 5 c.p., art. 290 c.p.

Potrivit art. 139 c.p.p. pentru ca măsura preventivă luată să fie inlocuita cu o altă masura preventivă , trebuie sa se fi schimbat temeiurile ce au  determinat luarea masurii.

Ori, in cauza de fată se constată că motivele invocate de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău  nu  atestă  schimbarea  in vreun fel a temeiurilor ce au stat la baza luării si prelungirii  măsurii obligarii de a nu părasi  tara.

Parchetul sustine că măsura obligarii de a nu părasi tara  expira la data de 5.02.2007, insa acesasta nu poate constitui un motiv de inlocuire a măsurii luata cu măsura mai gravă a arestarii preventive , cu atat mai mult cu cat potrivit art. 145 al.2/1 c.p.p. avea posibilitatea sa prelungească in continuare masura luată, durata maxima a acestei măsuri in cursul urmaririi penale  fiind de 1 an, sau in situatia  unei infractiuni grave, cum este si cea imputată inculpatului, respectiv 215 al.1-5 c.p. , durata  maxima a  măsurii poate atinge  chiar 2 ani. Cum, măsura  preventivă prevăzută de art. 145/1 c.p.p. a  fost  dispusă pentru prima dată in luna octombrie 2006 se constată că ea putea fi prelungită in continuare, existand  astfel si posibilitatea pentru parchet  de a aprofunda materialul probator si de  a desfăsura o urmarire penală eficientă.

Nici al doilea  motiv invocat de parchet,  referitor la  faptul că  exista  temerea că inculpatul  ar putea sa părăsească tara,deoarece nu şi-a achitat contributia de asigurari de  sănătate iar  Autoritatea pentru  Străini nu i-a prelungit  dreptul de şedere, nu poate constitui un temei nou care să impună arestarea preventivă a inculpatului, in conditiile in care la dosarul de urmarire penală exista adresa Biroului pentru Straini Buzău care atesta acest fapt inca din  15.09.2006, deci chiar inainte de a se dispune fată de inculpat  măsura obligarii de a nu părasi tara.

Prin urmare, această situatie a fost  cunoscută de parchet si a constituit  un argument pentru luarea măsurii obligarii de a nu părasi tara, neschimbandu-se nimic in această privinţă de la ultima prelungire a măsurii si pană la  solicitarea de arestare preventivă  a inculpatului.Oricum, atata  timp cat  exista interdictia de părăsire a tarii dispusă de un organ judiciar, inculpatul nu va putea ajunge in strainătate nici din proprie initiativa si nici ca  efect al  vreunei măsuri administrative luată de autoritaţile  române.

Nici ultimul motiv  sustinut de parchet atât in propunerea de arestare, cat si in motivele de recurs cu privire la neprezentarea de  către inculpat a unor documente contabile nu poate constitui o schimbare a temeiurilor avute in vedere la luarea măsurii initiale, in conditiile in care nu se precizeaza in concret care este relevanta probatorie a acestor documente contabile si nici nu există incă, vreo rezolutie a  procurorului prin  care sa se fi dispus efectuarea  in cauză a  unei expertize contabile.De altfel, asa cum a considerat si prima instanta, acest motiv nu este suficient prin el insusi pentru a se dispune inlocuirea măsurii luate cu măsura preventivă mai gravă a arestarii inculpatului.

In plus, asa cum a aratat  si prima instanta,  probatoriile efectuate pana in prezent nu sunt suficiente pentru a  contura cu claritate activitatea infractionala a inculpatului si ele pot fi administrate  in continuare, in mod eficient, in  conditiile existentei măsurii preventive initiale luată fată de inculpat, aceea  de obligare de a nu părasi tara.

Asa fiind, in opinia curtii, in mod justificat judecatorul fondului a respins propunerea de arestare  formulată de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău.

Pentru toate aceste considerente, apreciind ca in cauză nu erau indeplinite cerintele cuprinse in art. 139 al.l c.p.p., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău in conformitate cu disp. art. 385/15 pct.l lit. b c.p.p.