Liberare provizorie sub control judiciar. conditii

Curtea de Apel Cluj, Sectia penală şi de minori, decizia penală nr. 673/R/13.09.2010

Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr. 404 din 2 septembrie 2010, în baza în baza art. 1608a al. 6 C.p.pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D.

A fost obligat inculpatul  la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut ca la data de 24.08.2010 instanţa a fost sesizată cu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6  din Legea 78/2000. 

În susţinerea acestei cereri s-a arătat că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 28.07.2010 şi în privinţa sa sunt  îndeplinite cerinţele de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, câtă vreme pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este cercetat este sub 18 ani închisoare şi nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte iar faţă de împrejurarea că a revenit asupra poziţiei sale iniţiale şi a recunoscut comiterea faptei, precum şi faţă de circumstanţele de ordin personal şi lipsa antecedentelor penale nu rezultă date în sensul că prezintă pericol pentru ordinea publică, iar gravitatea faptei de care este învinuit nu poate justifica respingerea unei atare cereri. În plus, s-a arătat că urmărirea penală este aproape finalizată iar desfăşurarea în continuare  a procesului penal nu poate fi afectată prin lăsarea în libertate a inculpatului care se obligă să respecte obligaţiile impuse de instanţa de judecată.

Prin încheierea penală nr.101/28.07.2010, Curtea de Apel Cluj, prin admiterea recursului împotriva încheierii penale nr.73/C/22.07.2010 a Tribunalului Cluj, prin care s-a respins propunerea parchetului de arestare preventivă a inculpatului şi s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.D., cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6  din Legea 78/2000, pe o durată de 20 de zile, în temeiul art.143, 148 lit.f şi 1491 C.p.pen.

Luând faţă de inculpat măsura arestului preventiv instanţa a reţinut că există la dosar probe şi indicii temeinice ale săvârşirii de către inculpat a infracţiunii pentru care este cercetat, în ciuda declaraţiei inculpatului care iniţial nu a recunoscut comiterea faptei, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 143 C.p.pen. şi totodată, a constatat că este incident cazul reglementat de art.148 lit. f  C.p.pen., respectiv inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare iar la dosar există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Sub aspectul stării de fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A.D. că în cursul lunii iunie 2010, fiind director la Grupul Şcolar D.N., a pretins şi primit de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 300 şi 9000 euro, promiţând că prin influenţa pe care o are faţă de membrii Comisiei de bacalaureat îi va ajuta să promoveze probele scrise.

  De precizat este faptul că la data de 23.08.2010 prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A.D. privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev.  de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6  din Legea 78/2000, pentru 6 acte materiale comise în sesiunea septembrie 2009, fiind pusă în mişcare acţiunea penală pentru această faptă.

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.D. din două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 al. 2 C.pen., pentru 24 acte materiale din sesiunile septembrie 2009 şi iunie 2010.

Conform art. 1601 C.p.pen. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiţii, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracţiunilor intenţionate, cum este cazul în speţă, nu trebuie să fie sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani şi cealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1602 al. 1 şi 2 C.p.pen.

Fără îndoială, sesizată cu o astfel de cerere instanţa de judecată nu analizează subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea ori menţinerea măsurii arestării preventive, pentru că instituţia liberării provizorii pleacă de la premisa existenţei unei stări de arest preventiv luată cu respectarea legii şi în mod temeinic, pentru că în caz contrar s-ar pune problema revocării acesteia, însă pe de altă parte nu este mai puţin adevărat că,  atât în situaţia în care se discută luarea ori menţinerea arestului preventiv, cât şi atunci când se discută temeinicia unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar sunt avute în vedere aproximativ aceleaşi împrejurări.

Trebuie precizat faptul că, instanţa investită cu soluţionarea unei astfel de cereri, constatând că sunt îndeplinite aceste cerinţe, va analiza cererea sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1602 al. 1 şi 2 C.p.pen. nu obligă  instanţa în a-l pune în libertate pe inculpat.

În acest caz concret, se poate observa că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă nu depăşeşte 18 ani închisoare iar pe de altă parte, nu au rezultat date în sensul cerut de art. 1602 al. 2 C.p.pen.

 Chiar în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate, este necesară examinarea prezentei cereri sub aspectul oportunităţii sau al temeiniciei sale, conform art. 1608a al. 2 C.p.pen. care prevede că instanţa admite cererea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1602 al. 1 şi 2 C.p.pen. nu obligă instanţa de judecată investită cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar la admiterea unei astfel de cereri, ci instanţa de judecată examinează cererea sub aspectul temeiniciei sale, aceasta în raport de anumite criterii care, deşi nu au fost indicate în mod expres de legiuitor au fost identificate în literatura şi practica judiciară, ca referindu-se la circumstanţele ce ţin de natura şi gravitatea faptei sau faptelor comise,  precum şi la circumstanţele ce privesc persoana inculpatului.

 În acest context s-a arătat că la momentul arestării sale inculpatul era cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă comisă la nivelul anului 2010, ulterior cercetările fiind extinse pentru aceeaşi faptă, comisă la nivelul anului 2009, deci se reţin actualmente în sarcina inculpatului un număr considerabil de acte materiale comise în sesiunea septembrie 2009 şi respectiv sesiunea 2010, infracţiunea comisă având o gravitate sporită, împrejurare reflectată nu doar în limitele pedepsei prevăzute de lege, dar şi în circumstanţele concrete ale comiterii ei, în acest sens fiind avute în vedere, modalitatea concretă de săvârşire, pregătirea şi amploarea activităţii infracţionale desfăşurate, consecinţele produse şi numărul mare de persoane atrase în această activitate.

Circumstanţele personale ale inculpatului, în concret lipsa antecedentelor penale, vârsta şi pregătirea profesională sau faptul că, la un moment dat pe parcursul cercetărilor şi după ce a negat orice implicare infracţională, a găsit de cuviinţă să îşi recunoască faptele nu pot constitui, argumente viabile în sensul admiterii unei astfel de cereri, circumstanţele privitoare la activitatea infracţională desfăşurată de inculpat justificând concluzia că lăsarea acestuia în libertate nu este oportună, iar schimbarea poziţiei procesuale a inculpatului nu denotă decât încercarea sa de a obţine şi pe această cale eliberarea sa şi nicidecum, asumarea deplină  a responsabilităţii sale ori conştientizarea gravităţii faptei comise.

Mai mult, s-a susţinut că inculpatul este o persoană serioasă, cu o pregătire profesională deosebită, aflat la o vârstă apreciabilă iar din aceste motive ar trebui cercetat în stare de libertate.

S-a considerat, dimpotrivă că argumentele invocate susţin teza menţinerii inculpatului în stare de arest preventiv, pentru că, dacă o persoană cu asemenea „calităţi” şi-a asumat participarea la un plan infracţional atât de ingenios, soldat cu fraudarea chiar a examenului de bacalaureat, într-un centru situat într-un oraş cu prestigiu din punct de vedere educaţional, fără nici o reţinere pe parcursul a doi ani consecutiv, atunci ce s-ar putea pretinde persoanelor care nu au beneficiat de educaţie, nu au avut acces la aceasta şi ajung să comită fapte antisociale pentru că nu au cu ce se hrăni sau cu ce să-şi hrănească familia.

S-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate nu este oportună nici din perspectiva impactului  mediatic deosebit, iar împrejurarea că urmărirea penală este aproape finalizată de asemenea, nu interesează la acest moment.

Aşadar, faţă de argumentele invocate s-a apreciat că în acest caz concret, nu se justifică liberarea provizorie a inculpatului, sens în care în baza art. 1608a al. 6 C.p.pen. instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D..

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul A.D., solicitând casarea acesteia ca netemeinică şi nelegală întrucât deşi toate condiţiile prev. de lege sunt îndeplinite în cauză, instanţa de fond în mod nelegal i-a respins cererea. Recurentul, raportat la situaţia sa personală, fiind la prima confruntare cu legea penală, având o atitudine sinceră, precum şi un domiciliu stabil, urmând a se prezenta la solicitările instanţei, a cerut admiterea căii de atac promovate.

Analizând încheierea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a apreciat că recursul inculpatului este nefondat.

Astfel, într-adevăr, formal toate condiţiile prev. de art.1602 C.pr.pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză.

Din analiza prevederilor art. 1602 C.pr.penaIă,  rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.

Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave, luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infractiuni şi îşi va îndeplini obligatiile ce i se impun.

În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată  că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar:  riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).

Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul A.D., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, şi în pofida poziţiei iniţial nesincere, urmată apoi de colaborarea cu organele judiciare, avută de inculpat şi a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.

Curtea apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea sa sub control judiciar, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei.

Din coroborarea acestor texte rezultă aşadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (şi care evident în această speţă sunt îndeplinite), mai trebuie şi ca această cerere să fie întemeiată.

În acest context analizând cererea inculpatului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă şi a indiciilor temeinice precum şi a datelor existente din care ar rezulta că recurentul ar fi comis infractiunile.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat preventiv la 28 iulie 2010 de către Curtea de Apel Cluj pe o durată de 20 de zile, de la 28 iulie la 16 august 2010, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prev.de art.257 C.pen.cu aplicarea art.41, 42 C.pen.rap.la art.6 din Legea 78/2000 constând în aceea că în cursul lunii iunie 2010, în calitate de director la Grupul Şcolar “Didactica Nova” a pretins şi primit  de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 300 şi 9000 euro, promiţând că prin influenţa pe care o are faţă de membrii Comisiei de bacalaureat, îi va ajuta să promoveze probele scrise.

  De precizat este faptul că la data de 23.08.2010 prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A.D. privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev.  de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6  din Legea 78/2000, pentru 6 acte materiale comise în sesiunea septembrie 2009, fiind pusă în mişcare acţiunea penală pentru această faptă.

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.D., din două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 al. 2 C.pen., pentru 24 acte materiale din sesiunile septembrie 2009 şi iunie 2010.

Faţă de cele relevate mai sus, curtea apreciază că lăsarea în libertate a recurentului, prin admiterea cererii de liberare sub control judiciar este inoportună la acest moment procesual, în condiţiile în care din momentul arestului preventiv al acestuia, au trecut cca 2 luni de zile, s-a prelungit  starea de arest preventiv a acestuia, nu s-a finalizat urmărirea penală, după terminarea acesteia urmând a fi sesizată instanţa competentă.

Curtea apreciază că buna desfăşurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului şi că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligaţii sau garanţii, ar provoca o reală tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanţelor naţionale cât şi cu a celor europene aşa cum rezultă şi prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei – 13 dec.2005 şi Georgieva contra Bulgariei – 3 iulie 2008.

Examinarea şi admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută în art.1608 C.proc.pen.şi face parte din dispoziţiile comune în cadrul Secţiunii V privind liberarea provizorie sub control judiciar. Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.

Liberarea provizorie este însă facultativă pentru instanţă, care o va dispune şi în raport cu celelalte elemente privind temeinicia cererii.

În acest sens, dispoziţiile art.1609 alin.1 C.proc.pen.prevăd că atunci când cererea este neîntemeiată, instanţa o respinge.

Îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art.1602 C.proc.pen.nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa având posibilitatea ca, în funcţie de circumstanţele cauzei şi datele ce-l caracterizează pe inculpat să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi realizat sau nu prin liberare provizorie.

Or, natura şi gravitatea faptelor presupus a fi comise de către inculpatul-recurent şi pentru care este cercetat – fapte de corupţie,  -  24 de acte materiale, precum şi forma continuată, impun concluzia că privarea acestuia de libertate este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.

Mai mult, modalitatea în care se presupune că au fost comise faptele, urmările acestora, nu sunt de natură să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Având în vedere că urmărirea penală nu este finalizată, că în cauză sunt inculpate mai multe persoane pentru fapte de corupţie, că iniţial inculpatul a avut o poziţie procesuală de nerecunoaştere a implicării sale în actele infracţionale, după care a colaborat cu organele judiciare, justifică momentan menţinerea sa în stare de arest, nefiind oportună liberarea sub control judiciar.

Având în vedere că în materia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu operează autoritatea lucrului judecat, nimic nu îl împiedică pe inculpatul-recurent să formuleze o nouă cerere, după sesizarea instanţei de judecată şi verificarea legalităţii sesizării acesteia, conform art.3001 C.proc.pen.

Natura infracţiunilor presupus a fi săvârşite şi calitatea în care inculpatul recurent a acţionat reclamă, de asemenea, menţinerea stării privative de libertate a acestuia. Pe de altă parte, în contextul întăririi atitudinii de combatere a corupţiei, presupus a fi comise de către cadre didactice, persoane care trebuie să vegheze la educarea cetăţenilor,  manifestarea de clemenţă din partea instanţelor judecătoreşti faţă de cei prinşi şi deduşi judecăţii ar echivala cu un act de injustiţie socială.

Asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a încheierii recurate, Curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.

Domenii speta

Spete similare