Partaj. moştenire testamentară. inadmisibilitatea acţiunii. excepţia de litispendenţă. condiţii.

PARTAJ. MOŞTENIRE TESTAMENTARĂ.

INADMISIBILITATEA ACŢIUNII. EXCEPŢIA DE

LITISPENDENŢĂ. CONDIŢII.

Acţiunea de partaj succesoral este inadmisibilă, deoarece reclamanta şi pârâta nu

împart nuda proprietate. Prin soluţia propusă de instanţă este afectat dreptul de uzufruct viager al

pârâtei şi îi este impusă acesteia o soluţie ce o obligă să plătească o sultă cu afectarea dreptului de

care se bucură, cu nerespectarea voinţei testatorului.

Nudul proprietar nu are împotriva uzufructuarului acţiunea în împărţeală, după

cum nici acesta din urmă nu are împotriva nudului proprietar, deoarece nimic nu este în comun şi

indivizibil între ei, proprietarul având nuda proprietate, iar uzufructuarul folosinţa.

Excepţia de litispendenţă poate fi invocată numai dacă litigiile sunt pendente în

faţa instanţelor de fond.

Cum, în speţă, una dintre cauze se află în recurs, iar cealaltă în primă instanţă,

nu există litispendenţă în această ipoteză, operând puterea de lucru judecat provizorie.

(Decizia civilă nr.599/R din 10 aprilie 2006, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti).

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.02.2004, reclamanta D.E. a

chemat în judecată pe pârâta V.V., solicitând ieşirea din indiviziune asupra

bunurilor rămase la decesul defunctului Z.I. şi constatarea nulităţii absolute a

certificatului de moştenitor conform declaraţiei nr.1261/28.10.2003, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că la data 6.06.2003 a decedat

defunctul V.I., cu ultimul domiciliu în oraşul Piteşti, str.Craiovei, bl.14, sc.A, ap.18,

judeţul Argeş.

Prin testamentul autentificat sub nr.9403/1992 acesta a lăsat nuda

proprietate reclamantei, iar uzufructul viager pârâtei, respectiv soţiei sale V.V.

La rândul său, pârâta V.V., prin testamentul autentificat sub

nr.9402/1992, a lăsat reclamantei nuda proprietate, iar uzufructul viager soţului  său

V.I., ulterior testamentul fiind revocat.

S-a mai arătat că de pe urma defunctului a rămas apartamentul nr.18

situat în Piteşti, str.Craiovei, bl.14, sc.A, et.4, a cărui partajare reclamanta o solicită

în cotă de ?.

Pârâta a obţinut certificatul de moştenitor nr.162/3.10.2003, în calitate

de unică moştenitoare, fără a face referire la cele două testamente întocmite.

Reclamanta a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra

apartamentului sus menţionat.

La data de 19.03.2004 pârâta a formulat cerere reconvenţională prin

care a solicitat pe cale judecătorească revocarea testamentului nr.9403/1992 pentru

neîndeplinirea sarcinilor impuse de testator şi respingerea acţiunii principale.

Prin încheierea din 4.06.2004 s-a dispus instituirea sechestrului

asigurator asupra apartamentului în litigiu.

Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei încheieri a fost admis

prin decizia civilă nr.209/2004, fiind modificată încheierea atacată, în sensul

respingerii capătului de acţiune privind instituirea sechestrului asigurator.

La data de 11.02.2005 reclamanta a precizat acţiunea principală,

arătând că recunoaşte dreptul pârâtei V.V. referitor la dreptul de uzufruct viager

instituit de defunctul V.I. prin testamentul autentificat sub nr.9403/1992

La termenul din data de 11.02.2005 pârâta a invocat excepţia

inadmisibilităţii acţiunii de ieşire din indiviziune, precizând că este de acord cu

anularea certificatului  de moştenitor nr.162/2003.

Prin încheierea din 25.02.2005, instanţa a respins excepţia

inadmisibilităţii acţiunii, în raport de  prevederile art.521 Cod civil.

Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr.2438/10.06.2005 a admis

acţiunea şi a dispus partajarea imobilului conform variantei I a raportului de

expertiză întocmit de expert D.R.(f.91).

Reclamantei i-a fost atribuit apartamentul în valoare de 778.319.408

lei, fiind obligată să plătească sultă pârâtei suma de 389.159.704 lei  şi să-i respecte

dreptul de folosinţă asupra apartamentului.

S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor 

nr.162/2003 şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă, fiind

obligată aceasta să plătească reclamantei suma de 4.103.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa  de fond a reţinut următoarele:

La decesul autorului V.I. a rămas ca bun succesoral apartamentul nr.18

situat în Piteşti, str.Craiovei, bl.B14, sc.A., et.4, judeţul Argeş.

Atât pârâta, cât şi defunctul i-au lăsat prin testament reclamantei

întreaga avere mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniul acestora la încetarea din

viaţă, reclamanta dobândind nuda proprietate asupra bunurilor, iar pârâta, în calitate

de soţie supravieţuitoare, uzufructul viager.

S-a constatat că pârâta nu are calitate procesuală activă în ceea ce

priveşte solicitările din cererea reconvenţională, aceasta nesolicitând reducţiunea

testamentului motivat de faptul să i s-a încălcat rezerva succesorală sau că  autorul

şi-a depăşit  cotitatea disponibilă.

Reclamanta, în calitate de nud proprietar, recunoaşte dreptul de

folosinţă al pârâtei asupra apartamentului, îndeplinindu-şi obligaţiile înscrise în

testamentul  întocmit de defunctul V.I.

Referitor la constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor

nr.162/2003, s-a reţinut că soţia defunctului, în baza declaraţiei autentificate la

notariat, a arătat că este unica  moştenitoare a autorului, fără a informa  despre

existenţa celor două testamente.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru

nelegalitate  şi netemeinicie sub următoarele  aspecte :

- În mod greşit prima instanţă a interpretat probele din dosar,

atribuindu-se reclamantei întregul apartament, deşi ? constituie proprietatea

exclusivă a pârâtei din comunitatea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu

defunctul, procedându-se astfel la o vânzare forţată a proprietăţii acesteia.

În susţinerea acestei critici, apelanta a arătat că apartamentul este bun

comun al soţilor, fiind dobândit în timpul căsătoriei potrivit contractului de vânzare

cumpărare nr.20834/09.12.1991.

Prin testamentul autentificat sub nr.9403/27.05.1992, defunctul V.I. a

dispus pentru cazul încetării sale din viaţă în favoarea reclamantei D.E., iar

testamentul autentificat sub nr.9402/27.05.1992 a fost revocat de către pârâtă.

- În mod nelegal s-a atribuit în lotul  reclamantei apartamentul în

totalitate, încălcându-se disp.art.728–742 Cod civil, art.34 Codul familiei şi art.844

Cod civil.

Apartamentul a fost evaluat  la  suma de 778.319.408 lei, iar din

aceasta, 20% reprezintă uzufructul viager. La atribuirea loturilor şi plata  sultei

datorată de reclamantă nu s-a mai calculat valoarea stabilită cu acest titlu în favoarea

pârâtei.

Împărţirea nudei proprietăţi nu poate fi impusă pârâtei care are fructul

viager al întregii averi succesorale. Apelanta are calitatea de soţie supravieţuitoare,

fiind moştenitoare legală rezervatară potrivit Legii nr.319/1944, astfel că păstrează

dreptul de uzufruct asupra cotităţii disponibile.

- În mod greşit prima instanţă a respins cererea reconvenţională,

deoarece din probele administrate rezultă că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile

asumate faţă de defunct, respectiv de a-l înmormânta şi a-i face toate obiceiurile

creştineşti, impunându-se revocarea testamentului nr.9403/1992.

S-a mai arătat că toate cheltuielile cu înmormântarea defunctului şi

parastasele ulterioare au fost suportate exclusiv de pârâtă, fără nici o contribuţie din

partea reclamantei, fiind evidente în acest sens răspunsurile la interogatoriu

coroborate cu copia de pe libretul C.E.C. şi depoziţia martorei B.E.

Prin decizia civilă nr.1136 din 14 noiembrie 2005, Tribunalul Argeş a

admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul atribuirii către pârâtă a

apartamentului din Piteşti, str.Rahovei, nr.13 A, bl.4, sc.B, ap.4, judeţul Argeş, care

a fost obligată să plătească reclamantei sultă în sumă de 389.159.704 lei.

A fost menţinută în rest sentinţa şi a fost obligată intimata-reclamantă

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 120.000 lei.

Analizând sentinţa apelată ca urmare a criticii formulate, tribunalul

constată că apelul  este fondat  pentru următoarele argumente .

Potrivit testamentului autentificat sub nr.9403/27.05.1992 (fila 29),

V.I. dispune pentru cazul încetării sale din viaţă în favoarea reclamantei D.E. nuda

proprietate a întregii sale averi mobile şi imobile, iar uzufructul viager revenindu-i 

soţiei sale V.V.

Reclamantei, în calitate de legatară universală, i-a fost impusă obligaţia

de a-l întreţine pe testator, de a-l îngriji şi de a-l înmormânta şi de a-i face toate

obiceiurile potrivit datinilor locale. Această sarcină stipulată în interesul legatarului

evidenţiază o liberalitate cu afectaţiune specială, testatorul având un interes, cel

puţin moral, în executarea sarcinii,

La decesul testatorului au rămas ca bunuri, aşa cum se evidenţiază şi în

certificatul de moştenitor (fila 5), printre altele şi cota de ? din apartamentul cu

nr.18 situat în Piteşti, str. Craiovei, bl. 14, sc.A, et.4, jud. Argeş, imobil asupra căruia

se poartă litigiul.

Acest apartament a fost dobândit în timpul căsătoriei soţilor V.I. şi

V.V., astfel că prin efectul Legii nr.319/1944 soţia supravieţuitoare are dreptul la

rezerva succesorală indiferent de liberalităţile excesive ale defunctului, indiferent de

beneficiarul liberalităţii, persoana străină sau moştenitor legal, chiar rezervatar.

Prima instanţă a evaluat probatoriul administrat şi a reţinut în mod

eronat situaţia de fapt. Astfel, disp.art. 844 Cod civil nu-şi găsesc aplicabilitate în

cauza de faţă, având în vedere că liberalitatea are ca obiect nuda proprietate. Ca

urmare, rezervatarul beneficiază de cota de rezervă în plină proprietate, păstrând şi

liberalitatea în uzufruct asupra calităţii disponibile, fără a se ţine seama de faptul că

în acest fel, peste rezerva în plină proprietate, moştenitorul beneficiază şi de

uzufructul cotităţii disponibile .

Cea de-a doua critică este fondată, având în vedere că din relaţia de

căsătorie a foştilor soţi V.I. şi V.V. nu au rezultat descendenţi, motiv pentru care

soţia supravieţuitoare beneficiază de disp.art. 2 din Legea nr. 319/1944, potrivit cu

care rezerva soţului supravieţuitor este de ? din cota  succesorală ce i se  revine în

calitate de moştenitor legal .

Ca urmare, având în vedere pe de o parte calitatea de bun comun al

foştilor soţi, iar pe de altă parte rezerva soţiei supravieţuitoare, tribunalul urmează

să dispună atribuirea imobilului apartament în lotul pârâtei, urmând ca reclamanta

să plătească sulta în sumă de 389.159.704 lei, în raport de valoarea apartamentului

care nu a fost contestată de părţi .

Cea de a treia critică este nefondată având în vedere că, aşa cum a

reţinut şi prima instanţă şi cum au evidenţiat şi probele administrate, reclamanta –

intimată  şi-a îndeplinit  obligaţiile asumate .

Pârâta – apelantă a solicitat prin cererea reconvenţională (f.18, dosar

nr.1875/2004) revocarea testamentului autentificat sub nr.9404/1992 şi nu

reducţiunea acestuia, motiv pentru care, din acest punct de vedere, prima instanţă a

evaluat în mod corect probatoriul administrat în cauză .

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta şi pârâta.

Reclamanta D.E. critică decizia doar sub aspectul cheltuielilor de

judecată, care au fost acordate fără a fi justificate în totalitate. Se arată că reclamanta

a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 120.000 lei, deşi a achitat

doar taxa de timbru in sumă de 15 lei, avocatul ales al acesteia nedepunând chitanţa

care să dovedească onorariul său.

Pârâta V.V. a formulat critici încadrate în disp.art.304 pct. 8 şi 9 din

Codul de procedură civila.

Într-o primă critică se invocă inadmisibilitatea acţiunii principale

întrucât pârâta este beneficiara uzufructului viager instituit în favoarea sa, excepţie

ce nu a fost analizată de către instanţe.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că apartamentul

litigios a fost bun comun al pârâtei cu defunctul V.I. în cote egale de ? fiecare,

reclamantei fiindu-i testată nuda proprietate, iar soţiei supravieţuitoare uzufructul

viager. Potrivit art.521 Cod procedură civilă nudul proprietar nu poate impune

împărţeala, deoarece ar îngrădi exerciţiul dreptului de folosinţă asupra întregului

bun al uzufructuarului, care nu are nimic comun şi indiviz cu nuda proprietate.

Al doilea motiv de recurs s-a referit la revocarea testamentului

autentic lăsat de defunct reclamantei pentru cota de ? ce-i revenea din comunitatea

de bunuri, deoarece era un legat cu sarcini, pe care legatara nu le-a îndeplinit. În

mod nelegal a fost respinsă cererea reconvenţională, deşi erau îndeplinite cerinţele

art.930 şi urm. din Codul civil.

Ultima critică a vizat reducţiunea testamentului solicitată pe cale de

excepţie de către pârâtă prin notele scrise, la ? cât reprezintă cotitatea disponibilă,

având în vedere rezerva soţiei supravieţuitoare de ? din cota succesorală ce îi

revenea în calitate de moştenitoare legală.

S-a susţinut că pârâtei îi revine astfel o cotă de ? din valoarea

întregului apartament din care trebuie scăzută valoarea uzufructului viager stabilită

la 20%, aşa cum a stabilit prima instanţă.

Reclamanta, personal şi prin apărător, a solicitat să se ia act că renunţă

la judecata recursului său, întrucât a rămas fără obiect .

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.12.2005 pronunţată de

Tribunalul Argeş în dosarul nr.4722/2005 s-a dispus îndreptarea erorii materiale cu

privire la cheltuielile de judecată.

Potrivit art. 246 Cod procedură civilă, renunţarea la judecată poate

avea loc în tot cursul judecăţii, în faţa primei instanţe, a instanţei de apel ori a celei

de recurs. Posibilitatea de a renunţa la căile de atac rezultă din principiul

disponibilităţii procesuale care permite părţilor să pună capăt procesului civil.

Văzând textul de lege citat şi cererea reclamantei, Curtea a luat act de

renunţarea acesteia la judecata recursului său.

Recurenta pârâtă, prin apărător, a ridicat excepţia de litispendenţă, cu

motivarea că a formulat separat cerere de judecată ce formează obiectul dosarului

nr.13588/2005, cu termen de judecată la data de 3.04.2006, prin care a solicitat

reducţiunea testamentului.

În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă instanţa

se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de

fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepţia nu este întemeiată.

Art.163 alin.1 din Codul de procedură civilă statuează că nimeni nu

poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte,

înaintea mai multor instanţe .

Deşi nu este prevăzută în mod neechivoc de art.163 Cod procedură

civilă, cerinţa ca pricinile să se afle în faţa instanţelor de fond, aceasta a fost

desprinsă din scopul instituţiei de a se evita pronunţarea unor hotărâri

contradictorii.

Prin urmare, excepţia de litispendenţă poate fi invocată numai dacă

litigiile sunt pendente în faţa instanţelor de fond. Dacă unul dintre litigiile având

acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi se află în faţa instanţei de recurs,

nu există litispendenţă.

Cum în speţă una dintre cauze se află în recurs, iar cealaltă în primă

instanţă, nu există litispendenţă, în această ipoteză operând puterea de lucru judecat

provizorie.

Este real că, potrivit art.728 alin.1 din Codul civil, nimeni nu poate fi

obligat a rămâne în indiviziune, însă în cauză această stare este creată între

reclamantă, care prin testament a primit nuda proprietate a averii rămasă la decesul

defunctului V.I. şi pârâtă, căreia pe lângă cota sa de ? din bunurile comune

dobândite cu soţul decedat i-a fost testat uzufructul viager.

Potrivit art.521 din Codul civil, uzufructuarul are drept de a se bucura

de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct.

Prin urmare, pârâta are dreptul de a folosi în exclusivitate

apartamentul în litigiu şi de a-i culege fructele pentru nevoile sale pe toată durata

vieţii.

Ar fi posibilă formularea unei acţiuni de partaj succesoral în măsura în

care obiectul l-ar constitui nuda proprietate. În acest sens s-a pronunţat fostul

Tribunal Suprem, Secţia civilă, decizia nr.549 din 7.03.1989.

Şi în acest caz împărţeala făcută de nuzii proprietari nu poate

prejudicia în nici un mod pe titularul dreptului de uzufruct (Tribunalul Constanţa,

decizia civilă nr.1094/1 decembrie 1987).

Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamanta şi pârâta nu împart nuda

proprietate şi, în aceste condiţii, acţiunea reclamantei este privită ca inadmisibilă.

Prin soluţia propusă de instanţă este afectat dreptul de uzufruct viager al pârâtei şi îi

este impusă acesteia o soluţie ce o obligă să plătească o sultă cu afectarea dreptului

de care se bucură şi cu nerespectarea voinţei testatorului.

S-a concluzionat în sensul că nudul proprietar nu are împotriva

uzufructuarului acţiunea în împărţeală, după cum nici acesta din urmă nu are

împotriva nudului proprietar, deoarece nimic nu este comun şi indivizibil între ei,

proprietarul având nuda proprietate, iar uzufructuarul folosinţa.

Acţiunea reclamantei va putea fi formulată la data încetării

uzufructului cu eventualii moştenitori ai pârâtei cu care nu va putea fi obligată să

rămână în indiviziune.

În consecinţă, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii,

excepţie ridicată de pârâtă şi soluţionată în mod greşit de către instanţe, prin

soluţiile adoptate încălcându-se prev.art.521 Cod civil, motiv de recurs încadrat în

disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Critica privitoare la cererea reconvenţională este nefondată, sub acest

aspect decizia fiind legală şi temeinică, întrucât din probele administrate, în mod

corect s-a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.

Astfel, s-a menţinut decizia atacată cu recurs în ceea ce priveşte

cererea reconvenţională formulată de pârâtă (f.18 dosar nr.1875/2004).

Ultima critică este de asemenea neîntemeiată, întrucât instanţa de fond

a fost investită prin cerere reconvenţională cu revocarea testamentului şi nu cu

reducţiunea acestuia.

Aşa cum recunoaşte şi pârâta, a strecurat în notele scrise din

22.04.2005 o frază ce viza cotitatea disponibilă, fără însă a investi instanţa în mod

legal cu o cerere de reducţiune a testatorului, de aceea în mod corect instanţele nu

au motivat şi nu s-au pronunţat asupra unei simple afirmaţii făcute de pârâtă .

Având certitudinea că instanţa nu a fost legal investită cu soluţionarea

cererii de reducţiune a testamentului autentificat sub nr.9403/1992, pârâta a intentat

o acţiune cu acest obiect la judecătorie, înregistrată, aşa cum s-a arătat deja, sub

nr.13588/2005.

Astfel, şi această ultimă critică este nefondată, în cauză nefiind

incidente prev.de art.304 pct.8 Cod pr.civilă.

Pentru considerentele prevăzute a fost admis recursul în temeiul art.312 alin.2 Cod

procedură civilă, cu consecinţa modificării deciziei atacate, în sensul că s-a respins

ca inadmisibil capătul de cerere din acţiunea principală privind ieşirea din

indiviziune.

Domenii speta

Spete similare