Litigiu locativ. Lipsa notificării

Decizie 340 din 14.04.2006


Litigiu locativ. Lipsa notificării . Relocaţiune de drept a contractului de închiriere.

În vederea încheierii noului contract de închiriere, proprietarul notifică pe chiriaş prin executor judecătoresc, asupra datei şi locului întâlnirii. Chiriaşul este obligat să comunice proprietarului în scris cu confirmare de primire, cererea pentru încheierea unui nou contract de închiriere în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării în conformitate cu dispoziţiile art. 10 al.1 şi 2 din O.U.G . nr.40/1999.

Potrivit dispoziţiei imperative ale art. 11 din  O.U.G. nr.40/1999 lipsa acestei notificării atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere până la încheierea unui nou contract.

Secţia civilă – Decizia  civilă  nr. 340/ 14 aprilie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 2000/2005  pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosar nr. 2206/2005 s-a admis în parte acţiunea civilă  înaintată de reclamanta S.C. C S.R.L. Sibiu, împotriva pârâtei V. N. şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei, începând cu data de 17 mai 2002 până la zi o chirie lunară  calculată în raport cu dispoziţiile art. 26-31 din OUG nr. 40/1999 cu modificările ulterioare.

S-a respins cererea de evacuare a pârâtei.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 15/2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 4827/2005 s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. C S.R.L. Sibiu împotriva sentinţei sus menţionate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel  a reţinut următoarele:

Contractul de închiriere deţinut de intimata pârâtă V. N. s-a prelungit de drept în baza disp. art. 10, 11 din OUG nr. 40/1999 dat fiind că proprietarul dobânditor S.C. I. S.A. Mediaş nu a notificat chiriaşul pentru încheierea noului contract de închiriere conform disp. art. 10 din această ordonanţă, cum corect s-a reţinut de instanţa de fond.

În această situaţie chiar şi neplata chiriei nu poate fi invocată ca motiv de evacuare  a chiriaşului.

Apoi, potrivit art. 14(1) din OUG 40/1999 modificată şi completată prin Legea nr. 241/2001, la expirarea termenului de închiriere chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului pentru aceeaşi perioadă sau prin acord pentru o altă durată prevăzută expres.

În speţă s-a notificat intimatei chiriaşe la data de 10.01.2005 doar să elibereze spaţiul pe care îl foloseşte fără nici un titlu  (f 6 dos. fond), notificare care în mod evident nu îndeplineşte cerinţele impuse de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta prin lichidator criticând-o pentru nelegalitate.

În expunerea motivelor de recurs se arată că societatea recurentă a dobândit proprietatea imobilului la 16.01.1998 astfel că nu-i sunt aplicabile prev. art.  10 şi 11 din OUG 40/1999 ci prev. art. 5 şi 9 alin 1 din acelaşi act normativ potrivit cărora încheierea contractului de închiriere se face numai la cererea chiriaşului.

Ori, cum intimata nu a adresat o cerere de încheiere a contractului de locaţiune, înseamnă că a renunţat la acest beneficiu, astfel cererea de evacuare  este întemeiată.

În mod legal şi temeinic instanţele de fond au respins cererea recurentei de evacuare a intimatei din imobilul proprietatea S.C. I|. S.A , societate  în lichidare, reţinând incidenţa disp. art. 10 şi 11  din OUG 40/1999.

Imobilului din litigiu îi sunt aplicabile disp. art. 5 din OUG 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, fiind dobândit de societatea reclamantă urmare privatizării după 1.01.1990, potrivit căruia proprietarul va încheia, la cererea chiriaşilor, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.

Astfel prin OUG 40/19999 s-au luat măsuri de prorogare legală a contractelor de închiriere prev. de art. 2-7 din ordonanţă.

Însă procedura de încheiere a noilor contracte este reglementată de disp. art. 10 din OUG 40/1999, prevederi aplicabile contractelor prevăzute de art. 2-7, deci şi pentru cele prevăzute de art. 5,  locuinţe care au devenit proprietate particulară prin privatizare.

Astfel cererea chiriaşului de a încheia un nou contract de închiriere este  obligatoriu a fi comunicată în conformitate cu dip.  art. 10 din OUG 40/1999, urmare notificării de  către proprietar prin executor judecătoresc.

Nerespectarea obligaţiei impusă proprietarilor de disp. art. 10, de notificare a chiriaşilor, atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere până la încheierea unui nou contract de închiriere, în conformitate cu disp. art. 11 din OUG 40/1999.

În speţă, proprietara, S.C. I. S.A., nu a notificat chiriaşei în termen de 30 zile

că a dobândit proprietatea imobilului prin privatizare şi nici data şi locul întâlnirii în vederea încheierii contractului de închiriere.

Astfel, în mod corect instanţele de fond au aplicat prevederile disp. art. 11 din OUG 40/1999.

Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamanta S.C. I. S.A. Mediaş prin lichidator judiciar S.C. C S.R.L. Sibiu împotriva deciziei civile 15/2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 4827/2005.