Întrucât spaţiul a fost închiriat de o societate comercială cu destinaţia de "locuinţă", iar nu pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, natura litigiului decurgând din executarea acestuia este de natură civilă, competenţa de judecată aparţinând instanţei civile, adică judecătoriei.
Reclamanta SC A SAVINI SA a chemat în judecată pe pârâta C E pentru a se dispune evacuarea acesteia din apartamentul situat în satul Piscul Sadovei, bl. 10405, nr. 11, compus din două camere.
În motivare a arătat că între părţi a existat un contract de închiriere însă, pe perioadă determinată, care a expirat, fără a mai fi prelungit.
Prin sentinţa nr. 553 din 12 octombrie 2005 a Tribunalului Dolj, pronunţată în dosarul nr. 649/COM/2005, s-a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Curtea, verificând raporturile juridice dintre părţi, materializate în contractul de închiriere, reţine că acestea nu sunt de natură comercială, ci sunt de natură civilă, întrucât reclamanta a închiriat pârâtei spaţiul său cu destinaţia de "locuinţă" şi nicidecum pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale.
Nefiind aplicabile dispoziţiile art. 56 C.com., litigiul fiind de natură civilă, întemeiat pe dispoziţiile Legii 114/1996, competenţa materială de soluţionare a pricinii revenea judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 C.p.civ., iar nu tribunalului.
Sentinţa fiind pronunţată de o instanţă necompetentă material, în baza dispoziţiilor art. 312 C.p.civ. se va dispune anularea acesteia, iar cauza va fi trimisă spre judecare instanţei competente, respectiv Judecătoriei Craiova.
Curtea de Apel Timișoara
Cadru didactic. Refuz de prelungire a contractului de muncă după împlinirea vârstei de pensionare. Competenţă materială
Tribunalul Suceava
Ordonanţă Preşedinţială
Curtea de Apel Timișoara
Schimb de proprietate. Hotărâre de consiliu local. Competenţa judecătoriei.
Curtea de Apel Alba Iulia
Competenţă materială. Cerere de investire cu formulă executorie a unei hotărâri arbitrale.
Tribunalul Bistrița Năsăud
Rezoluţiune antecontract de vânzare-cumpărare. Natura comercială a litigiului. Competenţă materială.