Fond funciar. Refuzul preşedintelui comisiei de fond funciar de a-l pune în posesie pe petent. Justificare

Primarul comunei, în calitate de preşedinte al comisiei de fond funciar, are obligaţia de a proceda la punerea în posesie a petentului căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, neputând refuza predarea terenului indicat ca fiind fostul amplasament, motivat de convingerea primarului că acest teren aparţine unor terţi care l-au revendicat conform Legii 247/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 960/2005 Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis  acţiunea  civilă formulată de reclamanta T. S.  prin procurator T.M. în  contradictoriu cu pârâtul P.D.T. primarul comunei Vama şi în consecinţă a obligat Primarul comunei Vama în calitate de preşedinte al Comisiei comunale de fond funciar să o pună în posesie pe reclamantă cu suprafaţa de 10 ha teren cu vegetaţie forestieră, conform sentinţei civile nr. 1632/2003 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, sub sancţiunea plăţii de 25.000.000 lei pe zi de întârziere, daune cominatorii, în caz de neexecutare, începând cu 12.04.2005 până la punerea efectivă în posesie.

Pentru a se pronunţa în acest fel prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1632 din 09.12.2003 pronunţată în dosarul 2718/2003 al judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, a fost admisă plângerea formulată de reclamantă, a fost desfiinţată Hotărârea nr. 1375 din  9.10.2003 a Comisiei judeţene Suceava şi i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 10 ha teren cu vegetaţie forestieră, după autorii deposedaţi Leontieş Ilarion şi Leontieş Petre a lui Ilarion.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate, în cazul persoanelor fizice îndreptăţite conform prezentei legi, se face de către comisiile locale şi comisiile judeţene, în conformitate şi în condiţiile prevăzute de art. 12 şi art. 51-59 din Legea nr. 18/1991, republicată, din Regulamentul de aplicare, precum şi cu respectarea prevederilor prezentei legi, art. 12 din Legea nr. 18/1991 stabilind că în acest scop, fiecare comună, oraş sau municipiu se va constitui, prin ordinul prefecturii o comisie condusă de primar.

În cazul în care vechiul amplasament a fost atribuit altor proprietari conform art. 24 din Legea nr. 1/2000, punerea în posesie se va face pe un alt amplasament, iar în cazul în care pe raza judeţului nu sunt terenuri disponibile, se vor acorda despăgubiri potrivit legii.

Reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha teren pădure, prin hotărârea definitivă şi irevocabilă, astfel încât pârâtul are obligaţia de a o pune în posesie, conform art. 24 din Legea nr. 1/2000.

Solicitarea pârâtului ca reclamanta să întocmească un plan de situaţie pe vechiul amplasament şi un proces verbal de stabilirea vecinătăţilor pentru acest teren, este nefondată.

Conform art. 64 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază de activitate este situat terenul, primarul fiind obligat să execute de îndată sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

Faţă de cele ce preced instanţa a admis acţiunea şi a obligat Primarul comunei Vama, în calitate de Preşedinte al Comisiei comunale de fond funciar să o pună în posesie pe reclamantă cu suprafaţa de 10 ha teren cu vegetaţie forestieră, conform sentinţei civile nr. 1632/2003 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc pronunţată în dosarul nr. 2718/2003, sub sancţiunea plăţii de 25.000.000 lei pe zi de întârziere, daune cominatorii, în caz de neexecutare, începând cu 12.04.2005 până la punerea efectivă în posesie.

Împotriva hotărârii au declarat apel pârâţii Comisia locală şi Primarul comunei Vama.

Au susţinut apelanţii că în mod greşit nu a fost introdusă în cauză Direcţia Silvică Suceava iar punerea în posesie nu se poate efectua deoarece planul de amplasament este eronat acest lucru datorându-se culpei reclamantei şi din acest lucru nu s-a putut efectua nici punerea în posesie iar daunele cominatorii sunt exagerate.

Prin decizia civilă nr. 1762 din 24 noiembrie 2005, Tribunalul Suceava a respins apelul, ca nefondat.

S-a reţinut că obligaţia de a indica vechiul amplasament nu constituie o condiţie a reconstituirii dreptului de proprietate ci o facultate în vederea aplicării principiului reconstituirii dreptului  de proprietate. De altfel, Regulamentul de aplicare a Legii nr.18/1991 nu poate deroga de la dispoziţiile legale, constituţionale care garantează dreptul de proprietate. Astfel, în condiţiile în care vechiul amplasament este greşit  indicat sau nu mai poate fi indicat, comisiile locale trebuie să procedeze la punerea în posesie din rezerva aflată la dispoziţia comisiei locale şi creată de Direcţia Silvică. Cum apelanta nu a procedat în acest fel, hotărârea primei instanţe se încadrează în limitele dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 18/1991 iar daunele cominatorii sunt de natură să atenţioneze apelanta asupra prejudiciului produs prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor ce-i revin. 

Este de reţinut că obligaţia de punere în posesie intervine de la rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 1632/2003 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc şi nu mai este necesară  o altă somaţie.

Împotriva acestei decizi a declarat recurs primarul comunei Vama, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 arătând că, în cauză, trebuiau introduse Direcţia Silvică şi  comisia judeţeană Suceava pentru aplicarea Legii 18/1991, cum a solicitat la prima instanţă, conform art.22, 24 alin. 4 din Legea 1/2000; că punerea în posesie pe vechiul amplasament nu este posibilă fără ca petenta să facă dovada identificării acestui teren, conform art. 39 alin. 2 din H.G. 890/2005; că petenta a prezentat un plan de situaţie care a indicat un amplasament care a fost contestat de către moştenitorii defunctului T.T. care au revendicat terenul în baza legii 247/2005, astfel că acest teren nu poate fi atribuit petentei; că au făcut demersuri la Direcţia Silvică şi Comisia judeţeană Suceava pentru aplicarea Legii 18/1991 în vederea identificării unui teren disponibil; cu privire la daunele cominatorii arată că petenta trebuia să o notifice în vederea punerii în întârziere şi că, cuantumul acestora este exagerat.

Prin întâmpinare şi concluzii scrise, petenta intimată,a solicitat respingerea recursului.

Recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a fost considerat întemeiat pentru următoarele considerente, doar sub aspectul cuantumului daunelor cominatorii.

Astfel, în prima parte a cererii de recurs, recurenta încearcă să justifice refuzul punerii în posesie a petentei, motivat, în principal, de faptul că terenul solicitat aparţine unor terţi care au revendicat terenul în baza Legii nr. 247/2005.

Este de observat că petenta a prezentat instanţei un „ plan proiect parcelar ” în care terenul în litigiu este identificat în U.P.IV, U.A. 318 B, respectiv U.P.IV, U.A.318 C %, plan care este însuşit atât de Ocolul Silvic Vama, cât şi de către primarul comunei Vama ( recurentul ).

Ori, în aceste condiţii, recurentul însuşi se contrazice arătând că terenul aparţine, în fapt, unor terţi.

Mai mult, în condiţiile în care recurentul certifică că terenul aparţine acestor terţi, se substituie instanţei de judecată, competentă a stabili, într-un eventual proces în revendicare purtat între pretinşii proprietari, care este adevăratul proprietar al terenului.

Dacă s-ar accepta că recurentul este singurul în măsură a stabili cui i se cuvine terenul, petentei i s-ar înfrânge dreptul de acces la justiţie, garantat de Constituţia României şi, art.6 din convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, recurentul, în calitate  preşedinte al Comisiei locale de fond funciar are obligaţia punerii în posesie neîntârziat a petentei, eventualele litigii ulterioare derivate din pretenţiile terţilor faţă de amplasamentul predat excedând intereselor recurentului.

Cu privire la cuantumul daunelor cominatorii se constată, că, faţă de atitudinea recurentului, cuantumul acestora este exagerat.

Este evident că petenta este prejudiciată prin refuzul punerii în posesie, însă acest prejudiciu nu are legătură cu daunele cominatorii, care au caracterul unei amenzi civile şi care constituie o măsură de constrângere în executarea unei obligaţii de a face.

Faţă de atitudinea recurentului care a convocat-o pe petentă şi s-a deplasat în teren pentru identificarea unui teren care ar putea fi predat petentei, divergenţele ivindu-se cu privire la locaţia terenului, Curtea consideră suficient a obliga pe recurent la plata unor daune cominatorii de 100.000 lei /zi întârziere, în loc de 25.000.000 lei/zi, sens în care, în baza art. 312 a fost admis recursul.

Nu prezintă importanţă faptul că nu au fost introduse în cauză Direcţia Silvică şi Comisia judeţeană Suceava, atâta timp cât obligarea la punere în posesie s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 64 din Legea 18/1991 care stabilesc această obligaţie în sarcina recurentului.

Domenii speta

Spete similare