Insolvenţă. Salarii compensatorii pentru salariaţii disponibilizaţi ca urmare a intrării în faliment

Nu există autoritate de lucru judecat  atunci când  prima cerere a fost formulată de sindicatul salariaţilor iar cea de-a doua de salariaţi personal pentru că sindicatul  nu reprezintă pe toţi foştii salariaţi ai societăţii ci numai pe membri.

În faliment nu îşi găseşte aplicarea procedura de acordare a măsurilor de protecţie socială prevăzute de OUG nr.98/1999 ci prevederile codului muncii şi ale contractului colectiv de muncă.

La data dizolvării şi intrării în lichidare judiciară a angajatorului intervine încetarea de drept a contractului colectiv de muncă, conform art.245 lit. b din Codul muncii, pentru că angajatorul îşi restrânge personalitatea juridică la operaţiunile de lichidare, încât nu  mai are capacitatea prevăzută de lege pentru a fi parte în acest contract. Contractele individuale de muncă rămân, însă, în continuare în derulare, până ce lichidatorul emite deciziile de concediere sau până la încetarea de drept, la data radierii societăţii debitoare.

În consecinţă se înregistrează o diferenţă în timp între momentul încetării de drept a contractului colectiv şi momentul încetării contractelor individuale de muncă, prin manifestarea unilaterală de voinţă a lichidatorului  angajatorului.

Cu toate acestea, nu se poate aprecia că salariaţii societăţii intrate în lichidare rămân lipsiţi de compensaţiile prevăzute de art.67 din Codul muncii şi determinate în mod  concret în contractul colectiv de muncă. Măsura desfacerii contractului individual de muncă este determinată tocmai de încetarea de drept a contractului colectiv de muncă, având aceeaşi cauză, şi anume dizolvarea şi intrarea în lichidare judiciară a angajatorului, chiar dacă cele două contracte încetează la momente diferite.

Curtea de Apel Craiova. Secţia comercială.

Prin sentinţele pronunţate în dosarele nr.530/F/2005 – 645/F/2005 şi 737/F/2005 – 764/F/2005, judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj a admis cererile foştilor salariaţi privind acordarea plăţilor compensatorii ca urmare a concedierii colective de la debitoarea SC G. SA.

Împotriva acestor sentinţe a declarat recurs creditoarea DGAMC Bucureşti, iar Curtea de Apel Craiova -  Secţia Comercială a casat hotărârile atacate pentru necitarea acestei creditoare, iar în rejudecare toate cererile foştilor salariaţi s-au conexat, soluţionându-se prin sentinţa nr.748 din 22.09.2006, pronunţată în dosarul nr.93/4/F/2005, prin care s-a dispus acordarea plăţilor compensatorii conform art.130 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs lichidatorul pentru debitoare şi creditoarea DGFP GORJ.

Recursurile sunt nefondate.

Ca urmare, Curtea examinează cauza prin prisma motivelor de nelegalitate conform art.304 pct. 9 C.p.civ., iar celelalte aspecte de nelegalitate şi netemeinicie invocate se analizează potrivit dispoziţiilor art.3041 C. p.civ.

Astfel, se reţine că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate prevăzută de art.1201 C.civ., în condiţiile în care nu există identitate de părţi, deoarece prin sentinţa nr.1194 din 22.11.2005, pronunţată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr.93/3/F/2005, s-au soluţionat cererile formulate de SINDICATUL LIBER G. SA şi SINDICATUL SALARIAŢILOR G. SA, sindicate ce nu reprezintă pe toţi foştii salariaţi ai societăţii debitoare.

Pe fond, se reţine că în speţă nu sunt întrunite condiţiile şi,  prin urmare nu îşi găseşte aplicarea nici procedura de acordare a măsurilor de protecţie socială prevăzute de OUG nr.98/1999, ce se aplică exclusiv salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată disponibilizaţi prin concedieri colective efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare, de către societăţi comerciale, companii naţionale, societăţi naţionale, precum şi regii autonome ori alte unităţi aflate sub autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, unităţi şi instituţii finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare, la care statul este acţionar, cuprinse în programe de restructurare aprobate.

Ca urmare, judecătorul sindic a apreciat în mod just că drepturile salariaţilor SC G. SA la plăţi compensatorii se analizează în raport de normele dreptului comun în materie, şi anume de dispoziţiile Codului muncii, precum şi în raport de clauzele contractului colectiv de muncă.

În aceste condiţii, se reţine că potrivit art.55 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta : de drept, ca urmare a acordului părţilor, sau ca urmare a voinţei unilaterale  a uneia dintre părţi.

Art.56 lit. c din Codul muncii (în vigoare la data emiterii deciziilor analizate) prevede drept cauză a încetării de drept a contractului individual de muncă dizolvarea angajatorului persoană juridică, iar ca moment al încetării, data la care persoana juridică îşi încetează existenţa.

Data încetării existenţei societăţii comerciale este, aşa cum corect a reţinut judecătorul sindic, data radierii din registrul comerţului, deoarece pe toată durata lichidării personalitatea juridică a debitoarei se păstrează, chiar dacă are caracter restrâns la  operaţiunile lichidării, potrivit art.233 alin. 4 din Legea nr.31/1990, lege specială, ce se aplică prioritar faţă de normele cu caracter general ale Decretului nr.31/1954.

În speţă, însă, nu a operat încetarea de drept, prin  efectul legii şi fără manifestarea de voinţă a părţilor, la data radierii SC G. SA din registrul comerţului, ci încetarea ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a lichidatorului angajatorului, prin emiterea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă.

Cu privire la caracterul neimputabil al concedierilor, judecătorul sindic a reţinut în mod corect că ori de câte ori contractul individual de muncă încetează pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, respectiv desfiinţarea locului de muncă urmare a dificultăţilor economice, transformărilor economice sau reorganizării activităţii, fără ca legea să distingă cu privire la posibilele cauze ale dificultăţilor economice, acesta poate beneficia de compensaţiile prevăzute în contractul de  muncă, potrivit dispoziţiilor art.65- art.67 din Codul Muncii.

Totodată, în considerentele hotărârii atacate, s-a reţinut  în mod just caracterul colectiv al concedierii, conform prevederilor art.68 din Codul muncii, potrivit cărora prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, dispusă din unul sau mai multe motive dintre cele prevăzute la art. 65 alin. (1), a unui număr de:

a) cel puţin 5 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;

   b)cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;

   c)cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.

Prin urmare, în cauză, îşi găsesc aplicarea prevederile art.130 din contractul colectiv de muncă încheiat de SC G. SA, potrivit cărora, în cazul concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, determinate de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii se acordă plăţi compensatorii astfel: 6 salarii tarifare medii pe întreprindere pentru salariaţii cu vechime sub 5 ani, 9 salarii tarifare medii pe întreprindere pentru salariaţii cu vechime între 5 ani şi 15 ani şi 12 salarii tarifare medii pe întreprindere pentru salariaţii cu vechime peste 15 ani şi se constată că legea nu condiţionează dreptul foştilor salariaţi la plăţi compensatorii de calcularea concretă a cuantumului despăgubirilor în fiecare dintre declaraţiile de creanţă.

Legea nr.85/2006 a intrat în vigoare după concedierea colectivă analizată în speţă, dar dispoziţiile art.86 alin. 6 din legea insolvenţei, invocate în apărare de către lichidatorul judiciar, sunt relevante sub aspectul examinat. Textul demonstrează însă, contrar celor susţinute de reprezentantul recurentei debitoare, că legiuitorul a înţeles ca în procedura simplificată, precum şi în cazul intrării în faliment în procedura generală, să nu mai prevadă necesitatea parcurgerii procedurii de concediere colectivă ( ca unică derogare de la Legea nr.53/2003 – Codul muncii), excepţie de la dreptul comun justificată de urgenţa măsurii desfacerii contractelor individuale de muncă în procedura insolvenţei. Excepţia este de strictă interpretare şi nu se extinde cu privire la drepturile salariaţilor concediaţi la compensaţiile cuvenite conform legii ori contractului colectiv de muncă aplicabil.

Cât priveşte contractul colectiv de muncă, este de necontestat că la data dizolvării şi intrării în lichidare judiciară a angajatorului intervine încetarea de drept, aşa cum prevede art.245 lit. b din Codul muncii, pentru că angajatorul îşi restrânge personalitatea juridică la operaţiunile de lichidare, astfel încât nu  mai are capacitatea prevăzută de lege pentru a fi parte în contractul colectiv de muncă.

Contractele individuale de muncă rămân, însă, în continuare în derulare, până ce lichidatorul emite deciziile de concediere sau până la încetarea de drept, la data radierii societăţii debitoare.

Ca urmare, în toate cazurile, se înregistrează o diferenţă în timp între momentul încetării de drept a contractului colectiv şi cele ale încetării contractelor individuale de muncă, prin manifestarea unilaterală de voinţă a lichidatorului  angajatorului.

Cu toate acestea, nu se poate aprecia că salariaţii societăţii intrate în lichidare rămân lipsiţi de compensaţiile prevăzute de art.67 din Codul muncii şi determinate în mod  concret în contractul colectiv de muncă.

Desfacerea contractului individual de muncă nu a putut interveni simultan cu încetarea contractului colectiv, deoarece legea a prevăzut obligaţia angajatorului de a respecta termenul de preaviz pentru încetarea contractului individual de muncă.

Măsura desfacerii contractului individual de muncă este, însă, determinată tocmai de încetarea de drept a contractului colectiv de muncă, având aceeaşi cauză, şi anume dizolvarea şi intrarea în lichidare judiciară a angajatorului, chiar dacă cele două contracte încetează la momente diferite.

Faţă de considerentele expuse, Curtea constatând că judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, va respinge recursurile ca nefondate, potrivit dispoziţiilor art.312 alin. 1 C.p.civ.

Domenii speta

Spete similare