Drept comercial. nulitatea unei clauze contractuale care excede prederilor legii nr. 58/1934, completată cu normele cadru nr.6/1994 emise de b.n.r. pe baza legii nr. 58/1934.

1.DREPT COMERCIAL. NULITATEA UNEI CLAUZE

CONTRACTUALE CARE EXCEDE PREDERILOR LEGII

NR. 58/1934, COMPLETATĂ CU NORMELE CADRU

NR.6/1994 EMISE DE B.N.R. PE BAZA LEGII NR.

58/1934.

Art. 969 alin. 1 Cod civil, art. 104, 89 şi 106 din Legea nr.

58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, pct. 509 din

Normele cadrul nr. 6/1994 date în aplicarea Legii nr. 58/1934

Nulitatea este o sancţiune care intervine pentru

nerespectarea, la momentul încheierii actului juridic, a

condiţiilor legale necesare pentru încheierea valabilă a

acestuia, iar nu pentru împrejurări intervenite ulterior

acestui moment, care pot constitui cauze de ineficacitate a

actului juridic, dar nu de nulitatea  acestuia.

Părţile nu pot contraveni, prin acordul lor, acestui

principiu de drept, faptul că ele au denumit convenţional o

anumită împrejurare ca fiind cauză de nulitate, neputând

avea semnificaţia unei cauze de nulitate a biletului la

ordin care excede dispoziţiilor Legii nr.58/1934 privind

cambia şi biletul la ordin completată cu Normele cadru

nr.6/1994 emise de B.N.R. privind comerţul făcut de

societăţile bancare şi celelalte societăţi comerciale de credit,

cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii nr.58/1934.

(decizia nr. 30/A-C din 14 martie 2008,

pronunţată de Curtea de Apel piteşti –s.c.c.a.f. )

Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2007, reclamanta

S.C. A.M. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A.L. S.A.

Bucureşti, aşa cum a precizat ulterior, şi pe Banca T. - Sucursala Vâlcea,

pentru ca instanţa să constate că biletul la ordin cu termen de scadenţă la

13.05.2007 a devenit nul, prin achitarea integrală a acestuia la data

scadenţei, iar banca pârâtă să fie obligată să solicite Centralei Incidentelor

de Plăţi anularea incidentului de plată produs cu biletul sus-menţionat.

În motivare, a arătat că între reclamantă şi pârâta S.C. A.L.

S.A. a intervenit contractul de leasing financiar nr.040219MB02, iar

pentru garantarea plăţii la scadenţă a ratelor au fost emise de către

reclamantă bilete la ordin, cu termenele şi valorile prevăzute în Anexă la

contract.

Potrivit dispoziţiilor art.10.2 din contract, Finanţatorul

trebuia să emită, cu două luni înainte de data scadenţei, o factură pro

forma, în Euro, plătibilă în lei, pentru ca la data scadenţei să fie emisă

factura fiscală, care să cuprindă şi diferenţele de curs valutar între data

facturii şi data încasării efective.

Pârâta a emis cu două luni înainte de data scadenţei, adică la

data de 13.03.2007, facturile nr.294549 şi 294550, în valoare de 1998,84

Euro şi 330,82 Euro, cu termen de scadenţă la data de 13.04.2007, cu

toate că prin contract termenul de scadenţă era 13.05.2007.

Reclamanta a achitat cu un avans de 32 de zile contravaloarea

facturilor, plata sumei de 7781,06 lei, echivalentul sumei de

1998,84+330,82 Euro fiind efectuată prin ordinul de plată

nr.1989/11.04.2007 de către intervenientă în contul reclamantei.

Cu toate acestea, pârâta a prezentat biletul la ordin la banca

pârâtă, în vederea decontării, deşi prin contract, în art.2.4., s-a stipulat că

„Dacă Utilizatorul remite plata la data scadenţei atunci biletul la ordin

referitor la această plată devine nul.”

În consecinţă, s-a solicitat instanţei admiterea primului capăt

de cerere, precum şi obligarea băncii pârâte să solicite anularea

incidentului bancar referitor la biletul la ordin prezentat pentru

decontare.

Prin întâmpinare, pârâta Banca T. S.A. (f.27 dosar) a solicitat

respingerea cererii, întrucât biletul la ordin a fost semnat şi ştampilat de

emitentă la data de 22.04.2004, fiind lăsat în posesia pârâtei S.C. A.R.

S.A., titlu pe care beneficiarul l-a introdus în circuitul bancar spre

decontare, moment în care s-a constatat lipsa de disponibil în contul

curent al emitentei, cont curent care era blocat în urma popririlor

înfiinţate de A.F.P. Rm. Vâlcea.

Acest fapt a condus la înregistrarea incidentului de plată,

potrivit Regulamentului B.N.R. nr.1/2001, la data de 14.05.2007,

înscriere care nu atrage interdicţia bancară, reclamanta putând în

continuare să folosească bilete la ordin.

La rândul său, pârâta S.C. A.F. S.A. a arătat, prin întâmpinare

(f.32 dosar), că în mod eronat reclamanta a menţionat ca dată a scadenţei

13.05.2007, deoarece potrivit Programului plăţilor, data scadenţei pentru

rata 12 este 13.04.2007, dată care nu trebuie confundată cu scadenţa

înscrisă în biletul la ordin, care într-adevăr este 13.05.2007.

Pârâta a menţionat că potrivit art.10.8 şi art.10.9 din contract,

ratele de leasing au fost garantate cu 16 bilete la ordin cu scadenţa la 30

zile după scadenţa ratei aferente, iar în cazul în care Utilizatorul nu

îndeplineşte la timp oricare dintre obligaţiile de plată conform

contractului, biletele la ordin pot fi trimise spre încasare la banca

Utilizatorului.

Pârâta recunoaşte plata efectuată prin ordinul de plată invocat

de reclamantă prin cererea introductivă, însă precizează că suma

respectivă a fost folosită în conformitate cu clauza inserată în contract la

art.10.5, în care se arată că în cazul unor plăţi parţiale, sumele care se vor

considera plătite vor fi în ordine: TVA, dobânda de întârziere, dobânda,

capital.

Cum la data scadenţei celei de-a 12 rată reclamanta avea o

restanţă de 4.788,4 lei, restanţă care ulterior, la data de 10 mai 2007 a

crescut la suma de 4.840 lei, după ce între timp s-a mai achitat suma de

1.035 lei.

Prin urmare, prezentarea biletului la ordin la plată s-a făcut în

condiţii legale, astfel că acţiunea apare ca neîntemeiată.

La data de 07.09.2007, reclamanta a solicitat chemarea în

judecată a intervenientei S.C. A.M. S.R.L., potrivit dispoziţiilor art.57

alin.4 Cod procedură civilă, aşa cum s-a precizat în şedinţa publică din

05.10.2007, cerere motivată de împrejurarea efectuării plăţii către pârâta

S.C. A.L. S.A., de către intervenientă.

Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi contencios

administrativ fiscal, prin sentinţa nr.1273 din 14 decembrie 2007, a

respins cererea principală formulată de reclamanta S.C. A.M.  S.R.L.

Râmnicu Vâlcea, precum şi cererea de chemare în judecată formulată faţă

de intervenienta S.C. A.I. S.R.L. Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă,

în calitate de utilizator şi S.C. A (ROMANIA) S.A., în calitate de

finanţator, actuala pârâtă S.C. A.L. S.A., s-a încheiat contractul de leasing

financiar nr.040219MB02 în data de 19.02.2004, contract în baza căruia

utilizatorul are obligaţia de plată la data scadenţei a fiecărei rate sau a altei

sume restante.

Potrivit dispoziţiilor art.2.4, „Dacă utilizatorul remite plata la

data scadenţei, atunci biletul la ordin referitor la această plată devine nul”

(f.13 dosar).

În conformitate cu Anexa la contract (f.17 dosar), s-a stabilit

programul plăţilor, program care cuprinde scadenţa celor 16 rate, pe

perioada 27.07.2004 - 07.05.2008, iar separat s-a stabilit scadenţa la 30 de

zile după scadenţa ratei aferente, a 16 bilete la ordin, date ca garanţie a

ratelor de leasing, potrivit prevederilor art.10.8 (f.11 dosar).

Rata în litigiu este rata a 12-a, rată a cărei scadenţă a fost la

data de 13.04.2007, pentru care utilizatorul a emis, la data de 22.04.2004,

biletul la ordin  nr.1 pentru suma de 2330 Euro, cu scadenţă la

13.05.2007 (f.5 dosar).

La data de 11.04.2007, intervenienta S.C. A.I.  S.A. a emis

Ordinul de plată nr.1989 pentru suma de 7.781,06 lei, în contul

reclamantei, plată efectuată în favoarea pârâtei S.C. A.L. S.A.

Reclamanta a susţinut că prin emiterea ordinului de plată sus-

menţionat a înţeles să achite cea de-a 12 rată, condiţii în care sunt

aplicabile prevederile art.2.4 din contract, referitoare la nulitatea biletului

la ordin, clauză în baza căreia a solicitat instanţei constatarea nulităţii

acestui titlu de credit.

Cu privire la valabilitatea clauzei contractuale invocate în

susţinerea primului capăt de cerere, instanţa  a reţinut că potrivit

dispoziţiilor art.969 alin.1 Cod civil, „convenţiile legal făcute au putere de

lege între părţile contractante”.

Libertatea contractuală consacrată de textul sus-citat trebuie

însă raportată la prevederile art.5 Cod civil în care se arată că „nu se

poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care

interesează ordinea publică şi bunele moravuri.”

Prin art.2.4, părţile au cuprins o cauză de nulitate a biletului la

ordin care excede dispoziţiilor Legii nr.58/1934 privind cambia şi biletul

la ordin completată cu Normele cadru nr.6/1994 emise de B.N.R.

privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi

comerciale de credit, cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii

nr.58/1934.

Potrivit dispoziţiilor pct.2 din Normele cadru, „cambia şi

biletul la ordin sunt titluri negociabile şi instrumente de plată care

constată obligaţia asumată de către debitor de a plăti la vedere sau la o

scadenţă fixată, beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă

determinată”,  biletul la ordin  punând „în legătură în procesul creării sale

două persoane: subscriitorul sau emitentul şi beneficiarul”.

Fiind un titlu formal, pentru a fi valabil, acesta trebuie să

satisfacă anumite condiţii exprimate în formule consacrate de redactare a

textului, care exprimă clauze cu valoare juridică strictă, în toate

redactările biletul la ordin trebuind să cuprindă menţiunile obligatorii

prevăzute de lege care să satisfacă cerinţele suficientei informaţii care

decurge din titlu, precum şi cerinţele certitudinii reflectării obligaţiilor

asumate de către părţi prin titlul respectiv.

Aşa cum se arată în pct.509 din norme, „datorită caracterului

formal al biletului la ordin, dacă titlului îi lipseşte vreuna dintre condiţiile

obligatorii menţionate în art.104 din Legea asupra cambiei şi biletului la

ordin, titlul este nul.”

Articolul 104 din lege precizează că biletul la ordin trebuie să

cuprindă: denumirea de bilet la ordin trecută în însuşi textul titlului şi

exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu;

promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată; arătarea

scadenţei; arătarea locului unde plata trebuie făcută; numele aceluia căruia

sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; arătarea datei şi a locului

emiterii; semnătura emitentului”.

Alte cauze de nulitate  sunt arătate de legiuitor în art.89

raportat la art.106 din lege, referitoare la anularea şi înlocuirea titlului în

caz de pierdere, sustragere sau distrugere.

Faţă de aceste prevederi speciale ale legii cu privire la cauzele

de nulitate ale biletului la ordin, cauza de nulitate prevăzută de părţi în

contract apare ca derogând de la dispoziţii interesând ordinea publică,

condiţii în care ea nu poate produce efecte juridice.

Părţile contractante trebuiau să prevadă una dintre

modalităţile cuprinse în lege referitoare la dovada plăţii, în condiţiile în

care s-au emis  bilete la ordin prin care emitentul a înţeles să garanteze

plata ratelor de leasing.

Aceste modalităţi privesc, fie înscrierea menţiunii „achitat” pe

biletul la ordin, fie emiterea unei chitanţe separate de titlu prin care să se

probeze efectuarea plăţii, fie restituirea voluntară a titlului de credit de

către posesorul creditor, iar nu aplicarea sancţiunii nulităţii biletului la

ordin, sancţiune care ar presupune neîndeplinirea unor condiţii

imperative ale legii la data emiterii titlului.

Prin urmare, primul capăt de cerere a fost respins ca

neîntemeiat.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a reţinut că

Banca Transilvania – Sucursala Vâlcea a solicitat înscrierea incidentului

de plată potrivit dispoziţiilor art.3 din Regulamentul nr.1/2001 privind

organizarea şi funcţionarea la B.N.R. a Centralei Incidentelor de Plăţi, în

condiţiile în care biletul la ordin cu scadenţă la o dată fixă a fost refuzat

din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen.

Biletul la ordin prezentat de către pârâta S.C. A.L. S.A. a

îndeplinit condiţiile de formă şi de fond cuprinse în Legea nr.58/1934,

astfel că solicitarea băncii a fost privită ca fiind legală.

La data solicitării înregistrării incidentului de plată erau

îndeplinite toate condiţiile legii cu privire la existenţa incidentului de

plată, aşa cum este definit de art.2 din Regulamentul B.N.R., astfel că

banca pârâtă, în calitate de persoană declarantă, nu a procedat nelegal, în

sensul că nu a făcut o greşeală sau un abuz la momentul declarării

incidentului.

Dimpotrivă, nici reclamanta nu a contestat că la momentul

instituirii incidentului nu mai avea bani în cont.

În subsidiar, s-a constatat că prin contract imputaţia plăţii s-a

stabilit prin acordul părţilor contractante, în sensul că în cazul unor plăţi

parţiale, sumele care se vor considera plătite vor fi în ordine: TVA,

dobânda de întârziere, dobânda şi capitalul -art.10.5, iar în cazul în care

utilizatorul nu îndeplineşte la timp oricare dintre obligaţiile de plată

conform contractului, biletele de ordin vor fi trimise spre încasare la

banca utilizatorului.

Prin ordinul de plată reclamanta a înţeles să plătească suma de

7.781,06 lei în favoarea pârâtei, sumă reţinută de către finanţator, potrivit

acordului părţilor, în contul sumelor restante la data emiterii ordinului,

iar nu pentru plata ratei a 12-a.

În aceste condiţii, biletul la ordin a fost prezentat la bancă

pentru încasarea ratei de leasing garantată cu acest titlu de credit, plată

neefectuată de bancă din cauza lipsei de disponibil în bancă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C.

A.M. S.R.L., criticând-o prin prisma următoarelor motive de recurs,

încadrate în drept, în dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă:

1. Părţile au prevăzut în contract, în Secţiunea a 2-a, modul de

garantare a plăţilor, precum  şi situaţia biletelor la ordin cu care s-au

garantat plăţile astfel: „dacă utilizatorul remite plata la data scadenţei

atunci biletul la ordin referitor la această plată devine nul”.

Se susţine că această clauză contractuală este legală şi nu

încalcă cu nimic prevederile Legii cambiei şi a biletului la ordin.

Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a

părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Părţile au avut în vedere faptul că, dacă se efectuează plata,

prin alt mijloc de plată, instrumentul bancar devine lipsit de eficienţă, că

îi este interzis beneficiarului să se mai folosească de el.

2. În mod greşit a fost respins şi capătul de cerere privind

obligarea pârâtei Banca Transilvania să solicite, în calitate de persoană

declarantă, anularea incidentului de plată, întrucât, potrivit dispoziţiilor

art.36 din Regulamentul nr.1/2001 al B.N.R. privind organizarea şi

funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi, „anularea informaţiilor

privind incidentele de plăţi înregistrate în F.N.I.P. şi în F.N.P.R. se poate

face numai de către persoanele declarante, din proprie iniţiativă sau la

solicitarea instanţelor judecătoreşti”.

La termenul din 14.03.2008, recursul a fost calificat de către

Curte, în temeiul art.84 C.proc.civ., ca apel, ţinându-se seama de

caracterul neevaluabil în bani al acţiunii şi de dispoziţiile art.282 şi art.

282 1 C.proc.civ..

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel

invocate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele

considerente:

1.Este nefondat primul motiv de apel.

 Nulitatea este o sancţiune care intervine pentru

nerespectarea, la momentul încheierii actului juridic, a condiţiilor legale

necesare pentru încheierea valabilă a acestuia, iar nu pentru împrejurări

intervenite ulterior acestui moment, care pot constitui cauze de

ineficacitate a actului juridic, dar nu de nulitatea  acestuia.

Părţile nu pot contraveni, prin acordul lor, acestui principiu

de drept, faptul că ele au denumit convenţional o anumită împrejurare ca

fiind cauză de nulitate, neputând avea semnificaţia unei cauze de nulitate

a biletului la ordin care excede dispoziţiilor Legii nr.58/1934 privind

cambia şi biletul la ordin completată cu Normele cadru nr.6/1994 emise

de B.N.R. privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte

societăţi comerciale de credit, cu cambii şi bilete la ordin, pe baza Legii

nr.58/1934.

Potrivit dispoziţiilor art.969 alin.1 Cod civil, numai

„convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”,

libertatea contractuală fiind limitată de prevederile art.5 Cod civil în care

se arată că nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, de

la normele care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.

Cauzele de nulitate a biletului la ordin sunt prevăzute în

dispoziţiile pct.509 din Normele cadru, potrivit cărora „datorită

caracterului formal al biletului la ordin, dacă titlului îi lipseşte vreuna

dintre condiţiile obligatorii menţionate în art.104 din Legea asupra

cambiei şi biletului la ordin, titlul este nul.”

Articolul 104 din lege precizează că biletul la ordin trebuie să

cuprindă: denumirea de bilet la ordin trecută în însuşi textul titlului şi

exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu;

promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată; arătarea

scadenţei; arătarea locului unde plata trebuie făcută; numele aceluia căruia

sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; arătarea datei şi a locului

emiterii; semnătura emitentului”.

Alte cauze de nulitate  sunt arătate de legiuitor în art.89

raportat la art.106 din lege, referitoare la anularea şi înlocuirea titlului în

caz de pierdere, sustragere sau distrugere.

Faţă de aceste prevederi speciale ale legii cu privire la cauzele

de nulitate ale biletului la ordin, cauza de nulitate prevăzută de părţi în

contract apare ca derogând de la dispoziţii interesând ordinea publică,

condiţii în care ea nu poate produce efecte juridice.

Prin urmare, în mod corect Tribunalul a decis să nu dea

eficienţă acestei clauze.

2. Este de asemenea nefondat cel de al doilea motiv de apel.

Banca Transilvania – Sucursala Vâlcea a solicitat înscrierea

incidentului de plată potrivit dispoziţiilor art.3 din Regulamentul

nr.1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la B.N.R. a Centralei

Incidentelor de Plăţi, în condiţiile în care biletul la ordin, îndeplinind

condiţiile de formă şi de fond cuprinse în Legea nr.58/1934 şi având

scadenţa la o dată fixă a fost refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul

prezentării la plată la termen.

Întrucât la data solicitării înregistrării incidentului de plată

erau îndeplinite toate condiţiile legii cu privire la existenţa incidentului de

plată, aşa cum este definit de art.2 din Regulamentul B.N.R., banca

pârâtă, în calitate de persoană declarantă, a procedat legal, cu atât mai

mult cu cât nici reclamanta nu a contestat că la momentul instituirii

incidentului nu mai avea bani în cont.

Pentru aceste motive, în baza art.296 C.proc.civ., apelul se va

respinge, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare