Drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990

Prin sentinţa nr. 417 din 9 iunie 2009, Tribunalul Mureş, Secţia contencios Administrativ şi Fiscal a admis contestaţia formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâta DMPS Mureş şi a anulat decizia nr. 2414/C/17 decembrie 2008 obligând-o să emită o nouă decizie prin care să-i stabilească reclamantului drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, arătând că în perioada 1952-1957 a fost persecutat din motive politice, respectiv evacuat cu forţă din locuinţă şi că, prin Decizia nr. 2414/C/17 decembrie 2008 i s-a respins cererea pe motiv că petentul nu a făcut dovada aspectelor invocate cu acte emise de autorităţi din perioada respectivă, iar statutul de chiabur nu este prevăzut ca o persecuţie politică de Decretul-lege nr. 118/1990 republicată.

Instanţa a luat în considerare declaraţiile martorilor audiaţi şi înscrisurile depuse de reclamant şi anume cele de la filele 55-65, apreciind că rezultă că reclamantul a avut domiciliul obligatoriu într-un alt imobil din comuna H., pe motive politice, iar întrucât textul de lege nu distinge între motivele care au determinat stabilirea unui domiciliu obligatoriu, în speţă fiind suficient să se dovedească faptul că motive politice au determinat acea măsură, este de notorietate că starea de chiabur conducea la ideea de duşman al regimului comunist, iar măsurile luate împotriva chiaburilor aveau la bază motive politice.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către pârâta DMPS Mureş care a argumentat că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 republicată precum şi art. 8 din acelaşi act normativ.

Recurenta a subliniat că din cererea reclamantului şi din declaraţiile martorilor rezultă doar faptul că părinţii acestuia au fost consideraţi chiaburi şi obligaţi să se mute în alt imobil, dar nu există un act emis de autorităţi din perioada respectivă din care să rezulte că aceştia au fost obligaţi să părăsească locuinţa. Pentru ca fixarea domiciliului obligatoriu să constituie o normă administrativă cu caracter politic în sensul conferit de lege, ea trebuie să fi fost întemeiat pe actele normative prevăzute de Legea nr. 211/2009 – art. 3.

Intimatul reclamant a formulat concluzii scrise precizând că deşi nu au fost obligaţi să părăsească localitatea, au fost obligaţi să părăsească locuinţa casa, curtea, fiind obligaţi să se mute la un alt chiabur – K. A., ordinul fiind transmis verbal nu în scris. S-a mai precizat că alungarea din casă, stabilirea domiciliului obligatoriu, suferinţa suportată în plus de ceilalţi zece chiaburi din localitate, a fost în accepţiunea reclamantului, un act politic crud. Reclamantul intimat a mai subliniat că Legea nr. 221/2009 – art. 3, stipulează că, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi fixarea de domiciliu obligatoriu, internarea în colonii de muncă, fixare de loc de muncă obligatoriu, iar caracterul politic se constată de instanţa de judecată.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă , instanţa a constatat că recursul este fondat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. G. a subliniat că cererea sa se bazează pe prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, nu pe faptul că familia sa a avut statut de chiabur, ci pe prevederile art. 1 pct. „d”, cele privind domiciliul obligatoriu, precizând însă că, deşi nu au fost deportaţi din localitate, li s-a stabilit prima dată domiciliul obligatoriu la chiaburul K. A., după acea la M. F., menţionând că prin „domiciliu” se înţelege şi numărul de casă. În motivarea cererii sale reclamantul se axează pe persecuţiile suportate de persoanele care aveau statut de chiabur şi ceea ce a suportat în perioada imediat următoare datei la care tatăl său a  devenit chiabur.

Din actul emis de MAN – Direcţia Instanţelor Militare – Biroul Arhivă – nr. 1279 din 6 august 2008, rezultă că nu au fost identificate documente care să ateste că reclamantul şi familia sa ar fi fost supuşi unor măsuri administrative abuzive – strămutare, domiciliu obligatoriu, de către fostul MAI, ulterior datei de 6 martie 1945.

Din adresa nr. 495 din 3 iunie 2008 emisă de Primăria comunei H., rezultă că,  cercetându-se arhiva unităţii din  perioada 1950-2007, nu s-a identificat nici un dosar sau act ce ar conţine date despre evacuarea din locuinţă a familiei S..

Nu se poate accepta raţionamentul primei instanţe că simpla dovadă a calităţii de chiabur este suficientă pentru a justifica faptul că persoana respectivă a fost persecutată politic. În cazul dedus judecăţii însuşi reclamantul precizează că cererea sa nu se bazează pe faptul că familia sa a fost declarată chiabur ci susţine că a avut domiciliu obligatoriu în sensul art. 1 lit.”d” din Decretul-lege nr. 118/1990 republicată, însă documentele oficiale nu confirmă acest lucru. Folosirea altor mijloace de probă prevăzute de lege pentru dovedirea domiciliului obligatoriu, este admisibilă în lipsa documentelor oficiale, nu peste conţinutul acestora. În plus, reclamantul, în concluziile depuse la dosarul de recurs, susţinând că familia sa s-a mutat la casa altor chiaburi din localitate, precizează că nu au existat ordine scrise, ci verbale şi că ar fi suportat suferinţe în plus faţă de ceilalţi zece chiaburi din localitate.

Faţă chiar şi de relatările reclamantului, nu se dovedeşte caracterul politic al mutării familiei din locuinţă, cu atât mai puţin existenţa unei măsuri administrative cu caracter politic. Statutul de chiabur, cel puţin în cazul dedus judecăţii, nu se prezumă că ar fi stat la baza evacuării din locuinţă, câtă vreme mutarea s-a făcut la un alt chiabur, iar împrejurarea şi motivele pentru care ar fi fost alungaţi în casă, reclamantul şi familia acestuia, nu rezultă nici chiar din declaraţiile martorilor. Aceştia susţin că reclamantul a fost declarat chiabur şi că împreună cu alţi trei membrii ai familiei ar fi fost alungaţi din locuinţă de către autorităţile locale în 1952, locuind la o altă persoană din aceeaşi localitate până în 1957, timp în care imobilul lor nu a fost ocupat.

Cert este că din actele dosarului nu rezultă stabilirea domiciliului obligatoriu iar mutarea la locuinţa unui alt chiabur nu echivalează cu stabilirea domiciliului obligatoriu ca măsură administrativă, pe motive politice.

Documentele depuse la dosarul instanţei de fond de către reclamant legate de dosarul său aflat la CNSAS, dosar de verificare deschis în februarie 1967, nu prezintă relevanţă în cauză şi nu dovedesc stabilirea domiciliului său obligatoriu pentru o perioadă anterioară şi anume 1952-1957.

Faţă de considerentele arătate, instanţa a constatat că decizia nr. 2414 din 17 decembrie 2008 a fost dată cu o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1 şi 8 din Decretul-lege nr. 118/1990 republicată , nefăcându-se dovada „stabilirii unui domiciliu obligatoriu” pe motive politice, astfel că, recursul va fi admis, iar sentinţa modificată în sensul că se va respinge acţiunea formulată de reclamant.

Domenii speta

Spete similare