Refugiaţi. Reevaluarea probaţiunii administrate

Raportat la probatoriul administrat la prima instanţă, instanţa de recurs apreciază relativ la situaţia petentului faptul că există motive temeinice să se creadă că în cazul returnării în Pakistan, va fi expus unui risc serios constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane, ori degradante.

În opinia tribunalului, principiile decurgând din legislaţia în materia condiţiei refugiatului, solicitantului de protecţie, impun analiza conceptului de „temere de persecuţie” prin prisma informaţiilor din ţara de origine şi percepţiei subiective asupra acesteia, avută de solicitantul de protecţie, desigur în relaţie cu situaţia personală a acestuia.

Acelaşi dubiu îl relevă în esenţă şi informaţiile din ţara de origine acceptând faptul că cel puţin căsătoria dintre o musulmană şi un creştin sunt problematice.

În circumstanţierea deciziei instanţei de recurs stă şi situaţia socio-profesională actuală a solicitantului care s-a integrat, fiind vorbitor de limbă română şi având un loc de muncă stabil

Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis cu consecinţa casării sentinţei judecătoriei şi admiterea în parte a cererii sub forma acordării protecţiei subsidiare.

Prin sentinţa civilă nr. 2269/10.03.2017 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 1870/182/2017 a fost respins plângerea formulată de petentul A A, împotriva Hotărârii nr. 2764914/h/HIA din 10.02.2017 pronunţată de intimatul IGIDAI – CRPCSA MM.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că la data de 13.10.2010, solicitantul de azil, A A, cetăţean pakistanez, a plecat legal din ţara de origine, cu avionul şi tranzitând Dubai şi Elveţia, a ajuns în România. În cadrul interviului acordat a declarat că la acea dată, scopul cu care a venit în România a fost acela de a studia şi de a munci în acelaşi timp, însă după un an de studiu în limba română la Facultatea de Economie din Cluj Napoca a abandonat şcoala pentru că a auzit că este foarte greu şi s-a înscris la Facultatea de business pe care a frecventat-o numai 4 luni deoarece şi-a găsit un loc de muncă.

Din  nota de interviu realizată la data de 26.01.2017 rezultă că petentul, după ce a abandonat studiile a venit la Satu Mare, la recomandarea unei persoane, unde şi-a găsit un loc de muncă la un abator, al cărui angajat este şi în prezent. Petentul a mai declarat că în anul 2012 s-a căsătorit cu E A, cetăţean român, căsătorie care a durat 4 ani şi 3 luni, din care nu s-au născut copii şi care  fost desfăcută, prin divorţ, la data de 06.07.2016. Motivul ce a determinat desfacerea căsătoriei s-a susţinut că a fost acela potrivit căreia soţii îşi găseau foarte greu chirie în loc. Satu Mare, din cauza faptului că petentul era cetăţean străin.

După pronunţarea divorţului la data de 06.07.2016 petentul mai avea dreptul de a sta legal pe teritoriul României doar 6 luni, adică până la data de 05.01.2017. Însă, la data de 23.12.2016 acesta a solicitat azil.

Petentul a fost identificat cu următoarele date: se numeşte A A, s-a născut în Lahore, Pakistan la data de 14.05.1974, în prezent necăsătorit, este de religie musulman sunit, iar în ţara de origine a fost profesor de matematică şi limba engleză, deşi nu  a absolvit decât 12 clase.

Motivele invocate de petent pentru obţinerea dreptului de azil sau a unei forme de protecţie subsidiară în România sunt legate, potrivit susţinerilor acestuia, de problemele existente în ţara de origine cauzate de terorişti şi bombardamente, dar şi din cauza religiei sale. Sub acest aspect, petentul a susţinut că în Lahore, Pakistan, a predat ca profesor, cursuri atât la şcoală, dar şi acasă, în particular, unde veneau multe fete. Acest lucru i-a deranjat pe vecinii săi, deoarece religia sa nu-i permite să se întâlnească cu fete care nu au faţa acoperită, deşi părinţii fetelor respective erau de acord. Petentul a mai declarat, în interviu, că nu a fost agresat fizic de vecinii săi.

Întrebat fiind despre ce crede că i s-ar putea întâmpla dacă s-ar întoarce în Pakistan, în prezent, petentul a arătat că vecinii săi l-ar agresa fizic deoarece fraţii lui le-au spus vecinilor despre faptul că s-a căsătorit cu o creştină.

Prin Hotărârea nr. 2764914/h/HIA din 10.02.2017  emisă în dosarul nr. 159162/2016 de către intimat, cererea petentului a fost respinsă ca neîntemeiată, fără a i se acorda nici protecţie subsidiară.

Instanţa a reţinut că cererile nefondate sunt cererile de azil lipsite de fundamentul invocării unei temeri de persecuţie sau a expunerii unui risc serios în ţara de origine, în condiţiile art. 23 alin. 1 şi de art. 26 din Legea 122/2006, sau atunci când se încearcă inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi, ori atunci când se recurge, în mod abuziv, cu rea credinţă la cererea de azil.

Potrivit art. 23 din Legea 122/2006 „statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.”

Conform art. 26 din aceeaşi normă, în România se poate acorda protecţie subsidiară străinului sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 23 din Legea 122/2006 şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.”

Analizând credibilitatea declaraţiilor petentului solicitant cu privire la temerea bine întemeiată de a fi persecutat şi/sau dea  fi expus la un risc serios, instanţa a reţinut că solicitantul invocă faptul că în ţara de origine ar fi în pericol în raport cu vecinii săi care au aflat despre căsătoria lui cu o creştină.

Instanţa a reţinut că din acest punct de vedere este greu de crezut că petentul ar avea de suferit dacă s-ar întoarce în ţara sa de origine, câtă vreme în prezent acea căsătorie a fost desfăcută, dar şi pentru faptul că, potrivit susţinerilor petentului, vecinii săi nu i-au făcut nici un rău nici în timpul cât acesta a locuit în ţara de origine.

Astfel, instanţa a constatat că din punct de vedere subiectiv temerea de persecuţie a solicitantului nu este întemeiată şi reţine că, din cuprinsul declaraţiilor acestuia, se desprinde faptul că plecarea din ţara de origine nu a fost determinată de nevoia de a beneficia de protecţie din parte unei alte ţări specifică unui refugiat, ci a fost rezultatul voinţei sale, având în realitate un alt motiv decât cele prevăzute de legea privind statutul de refugiat. În plus, la toate acestea se adaugă şi faptul că petentul a înţeles să solicite fie statutul de refugiat, fie acordarea unei forme de protecţie subsidiară în România, numai cu o perioadă foarte scurtă de timp (două săptămâni) mai înainte de a-i expira perioada de şedere pe teritoriul României, perioadă de care a beneficiat după desfacerea căsătoriei încheiată cu o persoană de cetăţenie română.

Din punct de vedere obiectiv, analizând declaraţiile solicitantului în contextul unor situaţii concrete a condiţiilor din ţara sa de origine, Pakistan, conform informaţiilor furnizate de Biroul de Informaţii din Ţări de Origine din cadrul Direcţiei de Azil şi Integrare a I.G.I., se constată că, prin raportare la declaraţiile solicitantului, nu reiese că acesta ar avea probleme în Pakistan. Se reţine că Provincia Punjab, în special nordul acesteia, este cel mai sigur loc din Pakistan. Lahore, localitatea în care s-a născut petentul şi unde a locuit şi a profesat până în anul 2010, când a ajuns în România, este capitala provinciei Punjab, despre care se reţine că este în mare parte paşnică.

În viaţa de zi cu zi comunicarea dintre diferitele credinţe este relativ neproblematică, iar căsătoriile mixte între diferite grupuri religioase sunt comune şi cele din diferite medii religioase trăiesc în principal unul lângă celălalt în pace. Un bărbat musulman ce se căsătoreşte cu o femeie creştină, de obicei, este neproblematică, în timp ce situaţia inversă poate cauza probleme.

Solicitantul nu a prezentat pe parcursul interviului nici informaţii credibile din care să reiasă că ar fi supus în mod direct şi personal vreo persecuţii, iar temerea sa faţă de posibile viitoare persecuţii se reţine că nu este întemeiată raportat la art. 9 al. 1 şi 3 din HG 1251/2006 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 122/2006 privind azilul în România.

Agentul de persecuţie invocat de petent se reţine că este unul nonstatal, constând în temerea la care a făcut referire petentul în raport cu ceea ce  ar putea să-i facă vecinii săi având în vedere că a fost căsătorit cu o creştină.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că din analiza celor declarate de solicitant, a informaţiilor din ţara de origine, nu a reieşit nici un aspect din care să rezulte că acesta ar fi fost sau ar fi riscat să fie supus unor acte de persecuţie din partea autorităţilor, sau a altor agenţi de persecuţie nonstatali. Este de reţinut că petentul însuşi a declarat în cadrul interviului că în ţara de origine nu este membrul vreunui partid politic, nu era o persoană influentă.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanţa a apreciat că în cazul în care solicitantul se va întoarce în ţara sa de origine este puţin probabil ca acesta să fie supus vreunui risc de persecuţie viitoare îndreptată personal împotriva sa de către autorităţile din Pakistan sau  de către alte persoane.

Reţinând astfel că cererea formulată de către petentul A A nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 23 din Legea 122/2006, pentru acordarea statutului de refugiat, instanţa a respins.

Cererea petentului s-a reţinut de către instanţă că nu îndeplineşte nici condiţiile necesare acordării protecţiei subsidiare. Din declaraţiile petentului nu rezultă că acesta riscă o condamnare la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse, câtă vreme nu a făcut nici o referire la aceasta. De asemenea, s-a constatat că din probele administrate în cauză, nu rezultă existenţa unui risc serios şi prezent de a fi supus la tortură, tratamente inumane sau degradante în cazul întoarcerii sale în ţara de origine, şi nici nu riscă o ameninţare serioasă individualizată în situaţii de violenţă generalizată.

Faţă de cele reţinute s-a respins plângerea formulată, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii emisă de intimat.

Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul A A, solicitând în temeiul aii. 488 alin. 1 pct.8 CPC coroborat cu art. 496 alin.2 CPC, casarea în totalitate a sentinţei nr. 3314/27.04.2016 pronunţata in dos. 3145/182/2016 al Judecătoriei Baia Mare, urmând a se dispune acordarea statului de refugiat, iar în subsidiar, acordarea protecţiei subsidiare.

În fapt, se arată că prin sentinţa civila atacata instanţa de fond a respins cererea formulata de petetul A A, apreciind că nu ar fi îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea statutului de refugiat, sau în subsidiar, a protecţiei subsidiare. Instanţa de fond a reţinut astfel că în cazul în care petentul s-ar întoarce în ţara sa de origine este puţin probabil să fie supus vreunui risc de persecuţii viitoare îndreptate împotriva sa de către autorităţile din Pakistan sau de către alte persoane.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea statutului de refugiat, sentinţa atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile uit. 488 alin. I pct. 8 CPC, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor legale in materie, şi anume disp. art. 23 din Lg. 122/2006. Sentinţa pronunţată de instanţa de fond are la bază o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor Lg. 122/2006 care a dus la concluzia greşită că in ceea ce priveşte petentul-recurent în sensul că nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat.

Situaţia personală a recurentului nu a fost analizată în conformitate cu cerinţele impuse de Lg. 122/2006 şi de Norma metodologică de aplicare a Lg. 122/2006 (în special cele prevăzute de art. 16 din Norme) instanţa limitându-se a concluziona la modul general că viaţa potentului nu ar fi pusă în pericol dacă s-ar înapoia în ţara de origine, şi că nu riscă să fie supus unor acte de persecuţii, fără a analiza substratul celor declarate de petent în raport de informaţiile din ţara de origine.

Motivele invocate de petentul-recurent sunt motive religioase care stau la baza temerii bine întemeiate de a fi persecutat în cazul în care s-ar întoarce în ţara de origine.

"Temerea bine întemeiată" reflectă poziţia solicitantului de azil, şi este o noţiune strici subiectivă, care trebuie analizată din perspectiva sa şi nu a unui observator extern, astfel este absolut necesar a se ţine cont de faptul că solicitantul a încheiat o căsătorie cu o femeie creştină fapt ce contravine dogmelor musulmane adoptate de extremişti.

Manualul elaborat de UNHCR indică la par.37 că "determinarea statutului de refugiat va consta mai mult în evaluarea declaraţiilor solicitantului decât in judecarea situaţiei existente în ţara sa de origine". însă nu trebuie omis faptul că în speţă şi situaţia existenţă în ţara «.le oricine confirmă necesitatea acordării statutului de refugiat petentului.

Evident, declaraţiile solicitantului nu pot fi considerate în abstract ci trebuie analizate în contextul situaţiei concrete, în raport de elemente obiective.

Cunoaşterea condiţiilor din ţara de origine a petentului este un element foarte important în aprecierea credibilităţii acestuia. In conformitate cu Manualul ţi recomandările privind procedurile ţi criteriile pentru determinarea statului de refugiat, elaborat de UNHCR: "'temerea solicitantului trebuie considerată bine întemeiată dacă el poale stabili, într-o măsură rezonabilă, că rămânerea sa în continuare în (ara de origine a devenit intolerabilă pentru sine din motivele indicate în definiţie, sau ar deveni intolerabilă daca s-ar reîntoarce acolo" (pag.20-21 din Manual).

Din informaţiile din ţara de origine cuprinse în hotărârea atacată nu se confirmă cele susţinute de intimata 1G1 ci doar se creează o incertitudine în privinţa căsătoriilor mixte, rezultând din informaţiile furnizate de 1GI că "căsătoria u o femeie creştină de obicei, este neproblematică", desigur, dacă femeia se converteşte în mod obligatoriu la religia musulmană.

Conform Raportului realizat de Human Rights Watch asupra situaţiei din Pakistan s-a concluzionat astfel: "în ciuda numărului mare de persoane torturate si ucise pentru a spăla ruşinea familiei şi totodată în pofida amplificării acestui fenomen, statul pakistanez nu este in măsură să ofere soluţii eficiente pentru a stopa şl preveni "crimele de onoare". Potrivit ITO autorii acestor crime se bucură adesea de impunitate pentru că organele de drept renunţă în mod obişnuit la caz dacă familia victimei a oferii "iertare". Prevederile legii islamice Qisas si ale legii Diyat, care permit unei rude să-l ierte pe ucigaş în schimbul unei compensaţii monetare .rămân în vigoare şi continuă să fie folosite de către infractori pentru a scăpa de pedeapsă". Rezultă astfel că orice acte violente care ar fi comise asupra petentului sunt trecute cu vederea de autorităţi, chiar dacă ar fi comise din partea unor membrii al familiei extinse, care critică vehement comportamentul acestuia. Astfel, atât membrii familiei extinse cât şi alte persoane aparţinând extremiştilor au libertate de a recurge la orice fel de acte de justiţie privată împotriva petentului pentru că oricum vor fi iertaţi.

Pe de altă parte, alte informaţii din ţara de origine relevă faptul că chiar dacă căsătoriile mixte, dintre un bărbat musulman şi o femeie creştină se practică în Pakistan, familiile musulmane nu sunt de acord cu aceste căsătorii şi consideră că lezează onoarea credinţei lor musulmane. într-o speţă similara (dos. 12660/182/2016 al Judecătoriei Baia Marc), un alt solicitant de azil din aceeaşi ţară de origine (Pakistan), a obţinut protecţie subsidiară, instanţa constatând în acel caz în mod corect' credibilitatea petentului şi a acordat acestuia protecţie subsidiară. în acel dosar instanţa a apreciat că declaraţiile solicitantului de azi! sunt coerente şi plauzibile şi nu sunt contrare faptelor notorii, dubiul existent trebuind să profite petentului. în acest sens instanţa a relevat şi faptul că deşi căsătoria petentului a fost declarată de convenţie (în cazul s-a desfăcut căsătoria prin divorţ) de instanţele din România, nu se poate face abstracţie de încheierea acesteia iar acest aspect este cel care reprezintă fie motivul pentru care petentul riscă să fie supus torturii si tratamentelor inumane sau degradante Rezultă astfel că instanţa de fond a motivat în detaliu, expunând raţionamentul logic care a stal la baza pronunţării soluţiei, condiţii în care susţinerea recurentei în sensul că motivarea instanţei ar .cuprinde motive contradictorii nu se poate reţine.

Şi în raport de soluţia pronunţată într-un dosar având obiect aproape identic, apreciem că instanţa de rond avea toate probele şi indiciile de a acorda cei puţin protecţie subsidiară petentului, orice dubiu trebuind să profite petentului. Chiar dacă în procedura de azil situaţia fiecărui solicitant se analizează în mod individual, uncie aspecte silul comune in cele două speţe, şi anume motivele pentru care justifică teama de a se întoarce în ţara de origine, respectiv tomna de a fi persecutat pentru căsătoria încheiată cu o credincioasă.

Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că este greu de crezut că petentul ar avea de suferit dacă s-ar întoarce în ţara de origine, motivat de faptul că a divorţat de femeia creştină cu care s-a căsătorit în România. Faptul că căsătoria petentului a fost desfăcută, nu-l pune la adăpost de riscul de a suferi unele acte de persecuţie din moment ce extremiştii musulmani consideră că prin încheierea acelei căsătorii şi convieţuirea c\i o femeie creştină reprezintă un păcat şi ar contraveni religiei musulmane. Faţă de toate aceste aspecte, susţinute de informaţiile din ţara de origine existente (a dosarul cauzei, apreciem că poate fi reţinută credibilitatea petentului şi poate fi acordată prezumţia de bună-credinţă, conform art. 15 din Legea nr. 122/2006. Pe de altă parte, este greşită reţinerea instanţei de fond în sensul că petentul a formulat cerere de azil doar pentru a-şi reglementa dreptul de şedere pe teritoriul ţării. Faptul că solicitantul de azil a formulat cererea de azil la un termen atât de scurt de la expirarea dreptului său de şedere, se datorează faptului că pe teritoriul ţării noastre se simţea in siguranţă şi de-abia la acel moment a conştientizat că ar putea ajunge în situaţia de a fi trimis în ţara de origine, unde riscă să fie supus unor acte de persecuţie.

În analiza făcuta cazului de fata instanţa de fond nu a avut in vedere nici interpretările cuprinse in Manualul Referitor la Proceduri si Criterii pentru Determinarea Statutului de Refugiat ce menţionează, printre altele, faptul ca: "va fi necesar sa se ia in consideraţie trecuta/ personal si familial al solicitantului, apartenenţa sa la uit anume grup rasial, religios, naţional, social sau politic, interpretarea sa personala a situaţiei in care se afla si experienţele sale personale - cu alte cuvinte, orice ar putea servi pentru a indica faptul ca motivul predominant al cererii sale este temerea, "

Temerea trebuie sa fie rezonabila. Totuşi, temerea exagerata poate fi bine întemeiată daca, ţinând cont de toate elementele cazului respectiv, o astfel de stare de spirit poate fi considerata justificată."

Pe de altă parte, dat fiind că motivele invocate de petent s-an ivit la o lungă perioadă de la părăsirea ţării de origine, ca urmare a încheierii căsătoriei cu o creştină ia începutul anului 2016. situaţia petentului va trebui analizată din perspectiva noţiunii de refugiat sur place. Manualul UNHCR privind procedurile şi criteriile pentru determinarea statutului de refugiat, prevede astfel:

"Cerinţa ca o persoană să se afle în afara ţării sale pentru a fi considerată refugiat m» înseamnă că aceasta trebuie să fi părăsit în mod necesar ilegal ţara, nici măcar că a trebuit să o părăsească din cauza unei temeri bine întemeiate. Persoana în cauză poate să se fi decis să ceară recunoaşterea statutului său de refugiat doar după ce a fost deja în străinătate o oarecare perioadă de timp. O persoană care nu a fost refugiat când şi-a părăsit ţara, dar care devine refugiat la o dată ulterioară, este numită refugiat sur place. O persoană devine refugiat sur place datorită evenimentelor ce survin în ţara sa de origine în timpul absenţei sale" (pag.31).

Analiza, greşită a declaraţiilor petentului, a coroborării defectuoase între declaraţiile date de acesta cu legislaţia in vigoare au condus la o analiza incorectă şi la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat.

În aceste condiţii, se susţine că hotărârea instanţei de fond a este greşita, fiind dată cu aplicarea .greşită a dispoziţiilor art. 23 din Legii 122/2006, motiv pentru cave se solicită casarea hotărârii atacate şi acordarea statutului de refugiat petentului-recurent.

În subsidiar, cu privire la solicitarea de acordarea a statutului de refugiat, în măsura în care se va aprecia că solicitarea principală a petentului nu poate fi primită, se arată astfel că prevederile art. 26 al Legii nr. 122/2006 dispun că proiecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, si care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.

Prin risc serios, legea are în vedere:

1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse;

2. tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;

3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, daca solicitantul face parte din populaţia civilă.

Solicitarea subsidiară a petentului de acordare a unei forme de protecţie subsidíară în mod neîntemeiat, făcând din nou abstracţie de informaţiile din ţara de origine relevă o stare de pericol reală pentru cei care au încheiat căsătorii mixte cu femei creştine. Din informaţiile furnizate şi din declaraţiile petentului, rezultă că petentul riscă în mod serios ca la întoarcerea în ţara de origine să fie supus unor acte de violenţă sau chiar să fie ucişi de către extremiştii musulmani. Acest risc este unul serios şi real, în, contextul pasivităţii totale a organelor sfatului. pasivitate, care reţinută din ITO.

Pe de altă parte, în speţă se poate reţine existenţa unui risc serios şi sub aspectul unei ameninţări serioase, individuale, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă. Din informaţiile din ţara de origine, existente până în momentul de faţă, conform celor de mai sus, reiese că în Pakistan există conflicte armate interne, în sensul Protocolului Adiţional H la Convenţia din Geneva din 12 august 1949. Informaţiile pe care le deţinem confirmă că cel mai mult a avut de suferit populaţia civilă de pe urma acestui conflict, sute de civili, inclusiv minori pierzându-şi viaţa prin acţiuni teroriste extrem de violente. Rezultă astfel că prezenţa civililor nu împiedică grupările teroriste a acţiona violent, din contră, se folosesc de aceştia în vederea transmiterii unor "mesaje". Din aceste informaţii rezultă fără nici un dubiu că simpla prezenţă a petentului, în caz de returnare în localitatea de reşedinţă, creează şi vieţii şi integrităţii sale o ameninţare serioasă în sensul legii.

Art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului („Nimeni nu poate, fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante " interzice de manieră absolută orice forma de tortură sau tratamente inumane sau degradante. Prevederile convenţiei trebuie să primească deplină aplicabilitate din partea statelor contractante, Aceleaşi obligaţii sunt impuse şi de prevederile art. 33 par. 1 ale Convenţiei de Ia Geneva privitoare. În statutul refugiaţilor din anul 1951, care reglementează principiul fundamental şi nederogabil al nereturnării, statuând în termeni absoluţi că nici un stat contractant nu va expulza sau returna. în nici un fel, un refugiat, spre frontierele unui stat unde viaţa ori libertatea sa ar fi ameninţate din motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică.

Formulând întâmpinare intimatul I G I a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.

S-a arătat că cererea de azil a recurentului-petent a fost respinsă în procedura administrativă prin hotărârea IGI nr. 2764914/h/HIA din 10.02,2017, iar plângerea împotriva acesteia a fost respinsă de către Judecătoria Baia Mare prin sentinţa civilă nr. 2269/10.03.2017, menţinând hotărârea I G I ca fiind legală şi temeinică.

Referitor la motivele de recurs invocate, se precizează faptul că I G I, în urma analizării motivelor invocate de recurentul-petent, a circumstanţelor personale, a declaraţiilor acestuia, precum şi în raport de situaţia obiectivă din ţara sa de origine, a respins cererea solicitantului de azil pentru acordarea unei forme de protecţie în România din următoarele considerente:

În fapt, recurentul-petent este cetăţean pakistanez, musulman sunnit, născut la data de 14.05.1974 în Pakistan. Declară că a plecat din Pakistan în 2010, pentru a studia în România. Singurele probleme pe care le-a avut în Pakistan sunt cu nişte vecini, care s-ar fi supărat pe el fiindcă acorda meditaţii unor fete, acasă. Nu se poate întoarce în Pakistan fiindcă ar fi bătut de către vecini, deoarece s-a căsătorit în România cu o creştină şi nu poate locui în alte zone din cauza terorismului.

În analizarea motivelor invocate de dl A A în vederea soluţionării cererii sale de azil, a fost avut în vedere faptul că statutul de refugiat în România se poate acorda, potrivit art. 23 din Legea nr.122/2006, la cerere, străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara ţării sale de origine şi care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, împreună cu prevederile art. IA al Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor şi art. 1 alin. 2 al Protocolului de la New-York din 1967. Prin persecuţie se înţelege o acţiune care este suficient de gravă prin ea însăşi ori prin repetarea faptelor pentru a expune solicitantul unor pericole de natură să îi aducă atingere vieţii, integrităţii corporale ori libertăţii sale ori pentru a-1 împiedica în mod evident să trăiască în ţara sa de origine şi are la bază unul din sau mai multe dintre următoarele motive: rasă, naţionalitate, religie, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, indiferent dacă motivele sunt reale sau au fost atribuite persoanei în cauză de agentul care exercită persecuţia. Totodată, aşa cum se arată în art. 11 al H.G. 1251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.122/2006 privind azilul în România, la aprecierea actelor şi faptelor de persecuţie, autoritatea competentă va lua în considerare dacă acestea provin, în special, de la următorii agenţi de persecuţie: statul; partidele sau organizaţiile care controlează statul ori o parte importantă din teritoriul statului;agenţi neguvernamentali, dacă agenţii prevăzuţi la lit. a) şi b), inclusiv organizaţiile internaţionale, nu sunt capabili sau nu doresc să asigure protecţie împotriva persecuţiei sau când aceştia îşi asumă ori tolerează actele agenţilor neguvernamentali,

În motivele sale de recurs, recurentul-petent nu mai invocă, astfel cum a procedat în faza administrativă şi în faţa instanţei de fond, ca motiv determinant pentru obţinerea unei forme de protecţie, faptul că întrucât acorda meditaţii unor fete, acasă, ar fi avut probleme cu nişte vecini, ci arată ca principal motiv pentru care sentinţa instanţei ar fi nelegală, faptul că în România a fost căsătorit cu o creştină, iar situaţia personală a celui în cauză nu ar fi fost analizată în conformitate cu cerinţele impuse de lege. Chiar dacă din hotărârea atacată rezultă într-un mod evident că instanţa de fond a procedat la arătarea obiectului cererii şi susţinerilor părţilor, a fost expusă situaţia reţinută de instanţă pe baza probelor administrate şi au fost arătate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, din cuprinsul recursului motivat rezultă că instanţa ar fi respins plângerea petentului, prin aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, fără însă ca prin motivele de recurs să se argumenteze acest aspect, doar indicându-se dispoziţiile legii speciale.

Se apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond în hotărârea atacată că recurentul-petent nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, din declaraţiile acestuia şi din documentele existente la dosar nerezultând existenţa unei temeri bine întemeiate de persecuţie pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinie politică sau apartenenţă la un anumit grup social.

Analiza instanţei de fond este realizată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi cele ale H.G. nr. 1251/2006, fiind avute în vedere toate elementele cazului, trecutul recurentului, riscul viitor, toate în raport cu informaţiile din ţara de origine.

Astfel, în situaţia concretă prezentată de către persoana în cauză, că nu este îndeplinită condiţia esenţială de existenţă a unei temeri bine întemeiate de persecuţie. în mod corect reţine instanţa de fond că „din punct de vedere subiectiv temerea de persecuţie a solicitantului nu este întemeiată" având în vedere că plecarea din ţara de origine nu a fost determinată de nevoia de protecţie, cât şi faptul că „este greu de crezut că petentul ar avea de suferit dacă s-ar întoarce în ţara de origine, câta vreme acea căsătorie a fost desfăcută, dar şi pentru faptul că potrivit susţinerilor petentului, vecinii săi nu i-au făcut niciun rău nici în timpul cât acesta a locuit în ţara de origine".

Instanţa în mod corect are în vedere în aprecierea elementului subiectiv al temerii şi momentul depunerii cererii de azil, respectiv atunci când era aproape de expirarea dreptului de şedere pe teritoriul României. Nedepunerea unei cereri de azil într-unui din momentele precizate de lege (art. 36  din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România cu modificările şi completările ulterioare) nu are drept efect decăderea din dreptul de a mai face ulterior acest lucru, însă poate fi un element relevant în ceea ce priveşte credibilitatea solicitantului de azil referitoare la nevoia sa de protecţie internaţională. Depunerea cererii de azil, cât mai curând posibil este şi o condiţie care trebuie îndeplinită pentru acordarea prezumţiei de bună credinţă, alături de celelalte condiţii, în conformitate cu prevederile art. 15 , din legea specială. Astfel, atunci când o parte din motive sau toate motivele invocate în cererea de azil, care ar justifica acordarea unei forme de protecţie, nu sunt probate cu documente sau cu alte dovezi, se acordă prezumţia de bună-credinţa, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art.15, condiţii care în situaţia de faţă nu sunt îndeplinite.

Instanţa aplică dispoziţiile art. 16, alin. 1, lit. a) în sensul de a fi avute în vedere „toate aspectele relevante referitoare la ţara de origine, la momentul luării deciziei, incluzând legislaţia ţării de origine şi modalitatea în care aceasta este aplicată". Potrivit răspunsului ITO existent la dosar, provincia Punjab este paşnică în comparaţie cu alte zone, iar „căsătoriile mixte între diferite grupuri religioase sunt comune". în contextul în care în Pakistan au loc frecvent căsătorii între bărbaţi musulmani şi femei creştine, iar aceste persoane locuiesc acolo, a susţine că recurentul nu se poate întoarce în ţara de origine, întrucât în România a fost căsătorit cu o creştină, este un raţionament absurd, mai ales având în vedere că această căsătorie a fost desfăcută. De asemenea, în lipsa unei stări de fapt care să legitimeze nevoia de protecţie internaţională a petentului, existenţa unor tensiuni în ţara de origine, nu pot conduce doar prin ele însele la acordarea unei forme de protecţie.

În ceea ce priveşte actele de persecuţie, având în vedere motivaţiile recurentului-petent acestea nu se încadrează din punct de vedere legal în accepţiunea de acte de persecuţie, întrucât nu au existat elemente credibile care să conducă la conturarea unor acte de persecuţie, elementele descrise de acesta neputând sta la baza conturării unui act de persecuţie, conform art. 9, alin 1 din HG nr. 1251/2006. Anumite acte şi fapte pot fi considerate acte de persecuţie numai dacă au fost determinate de unul din cele cinci motive limitativ prevăzute de legea privind azilul, iar recurentul petent deşi invocă ca motiv de persecuţie, apartenenţa la religia islamică, simpla apartenenţă religioasă nu poate fi suficientă pentru recunoaştere protecţiei internaţionale, iar cel în cauză nu prezintă elemente credibile din care să rezulte existenţa în trecut a unor acte de persecuţie care să fie efectul apartenenţei religioase sau riscul producerii acestora în situaţia reîntoarcerii în ţara de origine.

Prin motivele de recurs în mod irelevant se invocă o sentinţă prin care i s-a acordat protecţie subsidiară unui musulman căsătorit cu o creştină, considerându-se o situaţie similară, fără a se avea în vedere că potrivit legii speciale, fiecare cerere de azil se analizează individual, avându-se în vedere „situaţia individuală sau circumstanţele personale ale solicitantului, inclusiv factori cum ar fi: trecutul, genul şi vârsta acestuia, în vederea evaluării, în funcţie de circumstanţele personale ale solicitantului a posibilităţii ca actele la care a fost supus sau la care este expus să reprezinte persecuţie ori un risc serios".

De asemenea, se sugerează că cel în cauză ar fi un refugiat sur place, întrucât în 2012 s-a căsătorit cu o creştină. Conform Manualului şi Recomandărilor privind procedurile şi criteriile de determinare a statutului de refugiat, „o persoană devine refugiat sur place datorită evenimentelor ce survin în ţara de origine în timpul absenţei sale...O persoană poate deveni refugiat sur place ca rezultat al propriilor sale acţiuni, de exemplu prin asocierea cu refugiaţi deja recunoscuţi, sau prin exprimarea vederilor sale politice în ţara sa de rezidenţă. Determinarea faptului dacă astfel de acţiuni sunt suficiente pentru a justifica o temere bine întemeiată de persecuţie trebuie făcută printr-o examinare atentă a circumstanţelor. In mod deosebit, trebuie avut în vedere dacă astfel de acţiuni au putut parveni la cunoştinţa autorităţilor ţării de origine." Analizând aceste recomandări prin raportare la situaţia personală a recurentului, rezultă în mod clar ca acesta nu se încadrează în această categorie, întrucât nu există informaţii care să arate că în ţara de origine au survenit evenimente majore, care să-1 afecteze şi nici că anumite acţiuni, odată ajunse în atenţia autorităţilor ar justifica o temere bine întemeiată de persecuţie.

Faţă de cele arătate mai sus, recurentul-petent prin cererea formulată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 122/2006 pentru acordarea statutului de refugiat.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului-petent privind acordarea protecţiei subsidiare, vă solicităm respingerea şi acestui capăt de cerere din următoarele motive:

Conform, art. 26 din Legea nr. 122/2006 raportat la art. 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, în România, se poate acorda protecţie subsidiară străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. Prin risc serios se înţelege:

1. condamnarea la pedeapsa cu  moartea sau  executarea  unei astfel de pedepse; sau

2. tortură,  tratamente sau  pedepse  inumane ori  degradante; sau

3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, urmare a violenţei generalizate

În situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă.

În ceea ce priveşte primul caz pentru care se poate acorda protecţie subsidiară - cel în cauză riscă, în cazul întoarcerii în ţara de origine, condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse, se precizează că recurentului-petent nu-i sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) pct. (1) din Legea 122/2006, deoarece din declaraţiile prezentate nu rezultă că acesta ar risca condamnare la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse atâta timp cât nu a făcut referire în acest sens.

Cu privire la posibilitatea de a fi supus la tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante, din situaţia personală a acestuia şi din informaţiile din ţara de origine nu rezultă un asemenea risc. Nu există o definire cu caracter normativ a acestor termeni-tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante, aceasta regăsindu-se printre alte surse, în cadrul jurisprudenţei CEDO. Astfel, Curtea distinge 3 categorii de comportament interzis: tortura - un tratament inuman deliberat care cauzează suferinţe foarte puternice şi crude; tratament inuman - cauzarea unei suferinţe mintale şi fizice foarte puternice; maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de severitate precum durata tratamentului, efectele lui fizice şi mintale, în unele cazuri, sexul, vârsta şi sănătatea victimei etc; tratament/pedeapsa degradant(a) - maltratare menită să-i trezească victimei sentimente de teamă, frică, îngrijorare şi inferioritate, capabilă să o umilească şi înjosească şi să stopeze orice posibilitate de a opune rezistenţă fizică sau morală; prin urmare, tratamentul este degradant atunci când în opinia victimei sau a celor din jur, ea a suferit „umilire sau înjosire care a atins nivelul minim de severitate". Acel nivel trebuie să fie stabilit în dependenţă de circumstanţele cazului. Pentru ca o pedeapsă să fie considerată degradantă şi să constituie o încălcare a art. 3 din CEDO „umilirea sau înjosirea trebuie să atingă un anumit nivel" şi trebuie să prezinte mai mult decât înjosire.

Curtea Europeană nu are nici o îndoială în privinţa faptului că art. 3 nu se referă în exclusivitate numai Ia cauzarea suferinţei fizice, ci şi a celei mintale. „Cauzarea unor suferinţe mintale creând o stare de îngrijorare şi stres prin intermediul altor acte de violenţă corporală". Raportând noţiunea de tortură la cea de tratamente inumane sau degradante este necesar a fi subliniate următoarele aspecte; a) între tortură şi tratamente inumane sau degradante există o diferenţă de grad, tortura fiind cea mai puternică formă de rău tratament; b) în ceea ce priveşte latura subiectivă a actelor de tortură, se observă faptul că forma de vinovăţie este intenţia calificată prin scop - obţinerea de informaţii, mărturisiri, pedepsire sau intimidare; c) deosebit de importantă este calitatea agentului de tortură: agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.

Apreciem că susţinerile recurentului nu se încadrează în categoria riscului serios de tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante, având în vedere faptul că din declaraţiile acestuia nu rezulta ca ar fi fost supus vreunui act intenţionat de către un agent statal sau nonstatal, care acţionează în numele agentului statal, care să prezinte un nivel minim de severitate şi nici nu rezultă vreun element individual pentru a se considera că pe viitor există un astfel de risc. )De avut în vedere este şi faptul că dacă o persoană a suferit persecuţii în trecut, acest fapt trebuie să constituie un indiciu puternic că va fi supusă unui risc viitor. (CEDO, S.F. şi alţii/Suedia nr. 52077/10, 15 mai 2012, CEDO R.C/Suedia nr. 41827/07, 9 martie 2010) Recurentul invocă ca agenţi de persecuţie sau de la care ar proveni un risc serios, vecinii, care l-ar bate întrucât s-a căsătorit cu o creştină. însă, tot din declaraţiile lui rezultă că, cu toate că vecinii Iui erau supăraţi pe el, întrucât ar fi acordat meditaţii la el acasă, unor fete, timp de 15 ani, aceştia nu l-au agresat fizic în tot acest timp.

Totodată, din perspectiva încadrării în prevederile art.26, alin (2), pct. 3, în ţara de origine nu există un climat de violenţă generalizată care l-ar expune pe solicitantul de protecţie internaţională unor ameninţări la adresa vieţii sau integrităţii, prin simpla prezenţa a sa pe teritoriul ţării de origine, oriunde ar urma să fie returnat şi în afara oricăror împrejurări de ordin personal. Având în vedere declaraţiile recurentului-petent referitoare la situaţia personală din ţara de origine, apreciem că acesta nu este expus unui risc serios (în sensul prevederilor art. 26 al Legii 122/2006 (mod.) referitoare Ia protecţie subsidiară), în situaţia întoarcerii în Pakistan.

Analizând recursul declarat relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 al. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, prin prisma lucrărilor şi a actelor dosarului, a considerentelor sentinţei atacate şi a criticilor formulate, instanţa îl apreciază ca fiind întemeiat sub aspectul incidenţei prevederilor art. 26 din legea nr. 122/2006.

Raportat la probatoriul administrat la prima instanţă, instanţa de recurs apreciază relativ la situaţia petentului faptul că există motive temeinice să se creadă că în cazul returnării în Pakistan, va fi expus unui risc serios constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane, ori degradante.

În opinia tribunalului, principiile decurgând din legislaţia în materia condiţiei refugiatului, solicitantului de protecţie, impun analiza conceptului de  „temere de persecuţie” prin prisma informaţiilor din ţara de origine şi percepţiei subiective asupra acesteia, avută de solicitantul de protecţie, desigur în relaţie cu situaţia personală a acestuia.

În mod fundamentat recurentul invocă prin avocat „manualul” UNHCR, ameninţarea severă din partea unui agent nonstatal, relativ la situaţia familială proprie, preceptele şi cutumele religioase din ţara de origine.

Nu se poate face abstracţie de fosta căsătorie a recurentului care poate să dea naştere prin ea însăşi unor acţiuni prejudiciabile din partea unor organizaţii extremiste din ţara de origine (Pakistan).

În condiţiile în care agentul represiv este unul nonstatal este vorba de membrii ai societăţii care au o viziune proprie asupra religiei şi a raporturilor de familie, iar organizaţiile extremiste folosesc situaţia familială (căsătoriile interconfesionale) ca un pretext, argument şi propagandă a manifestărilor inumane, represive, degradante, există cel puţin un dubiu cu privire la riscul de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante din motive religioase, la întoarcerea în ţară.

Acelaşi dubiu îl relevă în esenţă şi informaţiile din ţara de origine acceptând faptul că cel puţin căsătoria dintre o musulmană şi un creştin sunt problematice.

În circumstanţierea deciziei instanţei de recurs stă şi situaţia socio-profesională actuală a solicitantului care s-a integrat, fiind vorbitor de limbă română şi având un loc de muncă stabil

Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis cu consecinţa casării sentinţei judecătoriei şi admiterea în parte a cererii sub forma acordării protecţiei subsidiare.

Sub aspectul analizei şi aplicării prevederilor art. 23 din legea nr. 122/2006, relativ la situaţia recurentului, hotărârea judecătoriei este temeinică şi legală.

Instanţa urmează să acorde avocatului din oficiu onorariu avocaţial pentru activitatea desfăşurată până la momentul angajării lui de către recurent.

Domenii speta

Spete similare