Termenul de formulare a contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care pe rolul instanţei se află o acţiune în obligaţie de a face, respectiv de a emite dispoziţia.

 Termenul de formulare a contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care pe rolul instanţei se află o acţiune în obligaţie de a face, respectiv de a emite dispoziţia.

 Prin sentinţa civilă nr. 146/18.04.2008 Tribunalul Braşov a admis în parte contestaţia, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de contestatoarele Coşuleţu Adriana, Checiu Maria, şi Avarvei Foare în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, reprezentat legal de Primar,  şi, în consecinţă a anulat Dispoziţia nr. 2208/21 iunie 2006, emisă de intimat, prin reprezentantul său legal. A obligat intimatul să emită, prin reprezentantul său legal, o nouă dispoziţie, prin care să acorde contestatoarelor în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, pentru imobilul situat în Braşov, str. Narciselor nr. 15, înscris în CF nr. 23193 Braşov, sub nr. top 8782/1/a/67, compus din construcţie (în prezent demolată) şi teren în suprafaţă de 587 mp., în valoare de 128.913 lei, imobilele înscrise în CF nr. 1221 Braşov, sub numerele topografice 5815-5816-5818/2/3 şi 5815-5816-5818/2/5, în valoare totală de 104.321,64 lei, iar pentru diferenţa de valoare, ce va fi determinată prin luarea în calcul a valorii actualizate a despăgubirilor pe care contestatoarele le-au primit de la Statul Român, cu ocazia preluării imobilului mai sus identificat, o suprafaţă din imobilul, ce poartă denumirea „Trupul Stoaffen”, ce a fost pus la dispoziţia Comisiei Locale Braşov de Aplicare a Legii nr. 10/2001, prin HCL nr. 432/26.06.2006. A respins restul pretenţiilor formulate de contestatoare . A respins cererea contestatoarelor de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

 Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că:

 Acţiunea introductivă de instanţă a fost o acţiune prin care s-a solicitat admiterea notificării formulate de către reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul construcţie şi acordării de despăgubiri prin echivalent în natură pentru imobilul teren, de care au fost deposedate abuziv, fără plata vreunei despăgubiri la acea dată.

 Pe parcursul procesului, la dosar s-a depus de către pârâta Municipiul Braşov prin Primar Dispoziţia nr. 2208/21.07.2008 prin care s-a soluţionat notificarea depusă de către reclamante, iar ca urmare a depunerii sale la dosarul cauzei reclamantele şi-au modificat acţiunea în sensul transformării acesteia într-o contestaţie fundamentată pe dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, solicitând anularea acesteia şi admiterea notificării aşa cum a fost formulată. 

 Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, ridicată de Municipiul Braşov prin Primar a fost respinsă de prima instanţă pe considerentul că dispoziţia a fost emisă pe parcursul derulării procesului, iar la momentul depunerii sale la dosar, prin prisma dispoziţiilor art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă reclamantele au solicitat un termen şi şi-au modificat acţiunea, tinzând la acelaşi lucru, respectiv valorificarea drepturilor rezultate din cuprinsul Legii nr. 10/2001.

 Pe fondul cauzei s-a reţinut că imobilul teren şi construcţie a fost preluat abuziv de Statul Român, fără plata vreunei despăgubiri, ceea ce face incidente dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 şi art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. În consecinţă constatând că dispoziţia atacată nu a respectat ierarhia măsurilor reparatorii instituită de legea reparatorie şi că în patrimoniul pârâtei există terenuri care nu au fost revendicate de foştii proprietari, fiind libere, a admis acţiunea în parte, cu respingerea doar a capătului de cerere referitor la întabularea în evidenţele de carte funciară, întabulare ce se va putea face în temeiul noii dispoziţii de restituire ce urmează a fi emisă de către pârâtă şi care constituie titlu executoriu.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Municipiul Braşov prin Primar solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei.

 În dezvoltarea motivelor de apel se arată că în mod greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, atâta timp cât art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 prevede că dispoziţia poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, iar din actele depuse la dosar reiese că aceasta a fost comunicată intimatelor reclamante la data de 23.06.2006, iar acestea au depus modificarea de acţiune la data de 29.09.2006.

 De asemenea, se consideră că din cuprinsul art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu reiese vreo ierarhizare a măsurilor reparatorii, care să fie obligatorie pentru unitatea deţinătoare, soluţia primei instanţe fiind dată cu subrogarea în atribuţiile Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce este nelegal. De asemenea, terenurile acordate în compensare, în natură, de către prima instanţă nu sunt cuprinse în cele care au fost puse la dispoziţia comisiei prin Hotărâre a Consiliului Local, iar cele care au fost puse la dispoziţie sunt deja epuizate, ceea ce face ca sentinţa să nu poată fi pusă în executare.

 Intimatele nu au depus întâmpinare ci doar concluzii scrise.

 În apel nu s-au solicitat şi nu s-au administrat alte probe.

 Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că apelul este neîntemeiat.

 În ceea ce priveşte respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei.

 Este adevărată susţinerea apelantei că modificarea de acţiune a avut loc la data de 29.09.2006, după ce însă dispoziţia nr. 2208/21.06.2006 a fost depusă la dosarul cauzei la termenul din 08.09.2006 de către apelanta-pârâtă, iar din confirmările de primire anexate reiese că această dispoziţie a fost comunicată reclamantelor la data de 23.06.2006.

 Nu mai puţin adevărată, dar şi legală este soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei invocate. În mod întemeiat s-a reţinut că acţiunea promovată iniţial de reclamante a avut ca obiect valorificare drepturilor ce le sunt recunoscute de Legea nr. 10/2001, ca urmare a faptului că pârâta nu a soluţionat în termen notificarea pe care acestea au depus-o. Faptul emiterii dispoziţiei de restituire în timpul derulării procesului face ca prioritară să fie analizarea modificării în termen a acţiunii, faţă de situaţia juridică nou creată, în cuprinsul cadrului procesual deja existent. Cum dispoziţia emisă de pârâtă a fost depusă la termenul din 08.09.2006 la dosarul cauzei, iar partea a solicitat termen în vederea modificării acţiunii conform noii situaţii juridice, depunând acţiunea modificată la termenul imediat următor, este evident că s-au respectat dispoziţiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru că ne aflăm, din punct de vedere al noii situaţii juridice create prin emiterea deciziei, la prima zi de înfăţişare. De asemenea, este relevant faptul că atât prin acţiunea introductivă cât şi pe cale contestaţiei reglementate de art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 se urmăreşte stabilirea de către instanţă a legalităţii cererilor formulate de către persoanele interesate şi a dispoziţiilor emise în urma notificării. Aşadar, odată ce pe rolul instanţei este înregistrată o acţiune ce are ca şi conţinut dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar unitatea deţinătoare emite dispoziţia pe parcursul procesului, reclamanţii au posibilitatea, la alegere să introducă separat o contestaţie împotriva dispoziţiei de restituire sau să continue procesul deja început, prin modificare acţiunii, în condiţiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă.

 În consecinţă, acest motiv de apel va fi respins.

 În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel curtea reţine că şi acesta este neîntemeiat.

 Dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie o ierarhie a măsurilor reparatorii pe care unitatea deţinătoare a imobilului le poate acorda, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, primordială fiind acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii şi, doar în ultimă instanţă, acordarea de despăgubiri băneşti.

 Prima instanţă a aplicat acest principiu izvorât din lege, iar faptul că a acordat măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri, respectiv terenuri aflate în patrimoniul pârâtei şi care nu fac obiectul cererilor de restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi sunt libere de sarcini, în afara celor puse iniţial la dispoziţia Comisie de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nu constituie o subrogare nelegală în atribuţiile acestei comisii, modul de soluţionare şi de lucru al comisiei fiind supus controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti. O altă interpretare, aşa cum este dorită de către apelantă lipsind de conţinut contestaţia reglementată de art. 26 alin. 3 din lege.

 Referitor la epuizarea terenurilor din trupul Stoaffen, puse la dispoziţia comisiei prin hotărârea Consiliului Local, la dosar nu s-au depus dovezi în acest sens, fiind o simplă susţinere a pârâtei – apelante, neprobată în nici un fel. De altfel, acest aspect ţine de faza a doua a procesului civil, respectiv faza de executare, doar la acea dată putând fi verificată realitatea acestor susţineri.

 Aşa fiind, pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul.

 În baza art. 274 Cod procedură civilă, întrucât apelanta a căzut în pretenţii va fi obligată să plătească intimatelor suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu de avocat.

 Decizia civilă nr. 104/Ap din 1 octombrie 2008 – R.M.T.

Domenii speta

Spete similare