Dreptul familiei. Acţiune în tăgada paternităţii. Prescripţie. Momentul de la care începe să curgă termenul.

Dreptul familiei. Acţiune în tăgada paternităţii. Prescripţie.  Momentul de la care începe să curgă termenul.

C.fam., art. 54, art. 55 alin. 1

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6 parag. 1, art. 8

Interpretarea restrictivă a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei vine în contradicţie cu prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, deoarece doar apariţia interesului tatălui poate să determine dreptul acestuia la acţiunea în tăgada paternităţii. Până în momentul respectiv el avea convingerea că este tatăl minorului, născut în timpul căsătoriei.

Momentul în care se naşte interesul tatălui este şi cel în care se naşte şi interesul minorului, al cărui statut trebuie clarificat, cu atât mai mult cu cât ambii părinţi ai minorului declară că tatăl natural al minorului este bărbatul cu care mama acestuia a întreţinut relaţii extraconjugale în timpul căsătoriei şi cu care în prezent trăieşte în concubinaj, bărbat care recunoaşte că este tatăl copilului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, complet specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia civilă nr. 891 F din 25 septembrie 2007

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la Judecătoria Timişoara sub nr. 177/325/2007, reclamantul G.A. a chemat în judecată pe pârâţii O.S.V., în calitate de reprezentant legal al minorului G.A., solicitând instanţei ca în temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958 să dispună repunerea în termenul de prescripţie de a formula acţiunea în tăgada paternităţii în temeiul dispoziţiilor art. 54 din Codul familiei.

În  motivare, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar din căsătorie a rezultat minorul G.A., căsătoria fiind desfăcută prin sentinţa civilă nr. 11586 din 14 decembrie 2004 a Judecătoriei Timişoara din culpa exclusiva a pârâtei, iar minorul a fost încredinţat reclamantului, rămânând în grija bunicii paterne.

Reclamantul a arătat că în cursul lunii noiembrie 2006 a aflat de la pârâtă că nu este tatăl copilului minor, deoarece aceasta a întreţinut relaţii extraconjugale, iar tatăl acestuia este persoana cu care trăieşte în concubinaj încă din timpul căsătoriei, şi anume D.L.

Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 8 februarie 2007, prima instanţă a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamant, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea reclamantului ca fiind prescrisă.

Pentru a proceda astfel, prima instanţă a arătat că termenul de o lună pentru repunerea în termenul de prescripţie prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, curge din momentul în care prezumtivul tată al copilului a aflat cauza care face imposibil ca el sa fie tatăl şi nu de la data când soţia i-a mărturisit că nu este tatăl copilului.

De altfel, şi legislaţia actuală permite înlăturarea prezumţiei de paternitate  prin reglementarea acţiunii în tăgada paternităţii, iar prin stabilirea unui termen de prescripţie s-a dorit înlăturarea incertitudinii asupra paternităţii copilului într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul G.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 528 din 15 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 177/325/2007, a fost respins apelul reclamantului, reţinându-se că excepţia prescripţiei extinctive invocată de către prima instanţă, este o excepţie absolută care poate fi invocată de către instanţă din oficiu, astfel încât împrejurarea că această excepţie nu a fost invocată de către pârâtă în apărare, nu are relevanţă juridică în cauză.

Normele juridice care reglementează prescripţia extinctivă sunt norme imperative, iar în aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a invocat din oficiu prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune a reclamantului.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de repunere în termen şi acesta este unul corect, în condiţiile  în care reclamantul nu a făcut în cauză dovada existenţei unor motive care să-l îndrituiască la repunerea în termenul de  introducere a acţiunii, motivul  invocat de reclamant, şi anume că a luat cunoştinţa de această împrejurare doar după ce i-a comunicat soţia faptul că nu este tatăl copilului, neintrând în categoria cauzelor temeinic justificate în sensul dispoziţiilor art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce priveşte calcularea termenului de la care curge termenul de introducere a acţiunii, şi în această  privinţă prima instanţă a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 55 din Codul familiei, apreciind că, la data introducerii acţiunii de către reclamant,  termenul de 6  luni era împlinit, acţiunea fiind prescrisă.

Împotriva deciziei civile, reclamantul G.A., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Curtea, analizând motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanţe, actele şi probele de la dosar, văzând prevederile art. 55 din Codul familiei, dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a constatat că recursul de faţă este întemeiat.

Prin decizia civilă nr. 891 F din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara  a admis recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva ambelor hotărâri judecătoreşti şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara, prilej cu care vor fi analizate probele administrate în cauză, eventual vor fi administrate şi alte probe, stabilindu-se dacă reclamantul este sau nu este, tatăl minorului. 

A apreciat că momentul din care curge termenul de prescripţie extinctivă, nu este cel al naşterii minorului, termenul respectiv curgând din momentul care a apărut interesul reclamantului în promovarea acţiunii în tăgada paternităţii, moment care a apărut la sfârşitul anului 2006, când pârâta i-a comunicat reclamantului că nu el este tatăl copilului minor.

Curtea a reţinut că interpretarea restrictivă a art. 55 alin. (1) din Codul familiei vine în contradicţie cu prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, deoarece doar apariţia interesului reclamantului, poate să determine dreptul la acţiune al acestuia, până în momentul respectiv reclamantul având convingerea că este tatăl minorului, născut în timpul căsătoriei. Or, după ce pârâta i-a comunicat reclamantului că nu el este tatăl minorului, acesta a avut interes să promoveze prezenta acţiune, termenul de prescripţie curgând din momentul comunicării situaţiei respective, astfel că momentul în care se naşte interesul reclamantului este şi cel în care se naşte şi interesul minorului, al cărui statut patern trebuie clarificat, în condiţiile în care ambii părinţi ai minorului declară că tatăl natural al minorului, nu este reclamantul, ci bărbatul cu care pârâta a întreţinut relaţii extraconjugale în timpul căsătoriei şi cu care în prezent trăieşte în concubinaj , bărbat care recunoaşte că este tatăl copilului.

Domenii speta

Spete similare