Drept procesual civil. Judecata. Înfăţişări şi dezbateri. Transmiterea convenţională a calităţii procesuale pasive în timpul procesului. Neintroducerea în cauză a dobânditorului imobilului. Consecinţe

Decizie 1049 din 18.10.2007


Drept procesual civil. Judecata. Înfăţişări şi dezbateri. Transmiterea convenţională a calităţii procesuale pasive în timpul procesului. Neintroducerea în cauză a dobânditorului imobilului. Consecinţe.

C.proc.civ., art.129

Potrivit art. 129 alin. 4 C.proc.civ. „cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi a apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt şi de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare”.

Prin urmare, în condiţiile în care a avut loc o transmisiune legală sau convenţională a calităţii procesuale, invocată de către părţi, instanţa nu poate pronunţa hotărârea fără a se pune în discuţie această chestiune, respectiv nu poate pronunţa hotărârea faţă de o persoană care şi-a pierdut calitatea procesuală, decât în situaţia în care partea adversă refuză introducerea în cauză a celui care a dobândit acea calitate procesuală.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 1049 din 18 octombrie 2007

Prin Decizia civilă nr. 404 din 14 mai 2007, Tribunalul Timiş a admis apelul declarat de pârâtul Ş.N. împotriva Sentinţei civile nr. 468 din 17 ianuarie 2007 a Judecătoriei Timişoara, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prin acţiune reclamantul a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de consimţământ valabil exprimat al pârâtului pentru introducerea de gaz metan la apartamentul nr. 1 înscris în cartea funciară, calitatea pasivă a pârâtului fiind determinată de calitatea de proprietar a pârâtului asupra apartamentului nr. 2.

Că, prin scriptul depus în dosarul de fond, pârâtul a adus la cunoştinţa instanţei şi a părţii adverse că a înstrăinat apartamentul nr. 2 al clădirii în litigiu, în cursul procesului, şi, cu toate acestea, instanţa, ignorând susţinerile părţii şi dispoziţiile art. 129 C.proc.civ., a pronunţat hotărârea în contradictoriu, cu fostul proprietar.

Astfel, Tribunalul a apreciat că, procedând într-o asemenea manieră, judecătoria a prejudiciat nu numai interesele pârâtului, care s-a văzut obligat la plata cheltuielilor de judecată, deşi şi-a pierdut calitatea de subiect pasiv în raportul procesual născut între părţi, dar şi interesele reclamantului, care, deşi a câştigat procesul, nu îşi poate valorifica dreptul subiectiv civil pentru că se află în posesia unei hotărâri care nu-i este opozabilă actualului proprietar al apartamentului nr. 2.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamantul Ş.C., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanţe.

În motivare, reclamantul recurent a învederat că solicită modificarea deciziei atacate întrucât pârâtul Ş.N. nu a depus la prima instanţă contractul de vânzare-cumpărare ca să poată fi citat noul proprietar.

Prin Decizia civilă nr. 1049 din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul Ş.C. împotriva deciziei Tribunalului, reţinând că, într-adevăr, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel în cuprinsul deciziei atacate, prin scriptul aflat la fila 28 a dosarului de fond, pârâtul intimat Ş.N. a adus la cunoştinţă instanţei şi reclamantului că şi-a pierdut calitatea de proprietar asupra apartamentului nr. 2, pe care l-a vândut.

Or, în atare situaţie, a avut loc o transmisiune convenţională a calităţii procesuale pasive, pe parcursul procesului, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. 4 şi 5 C.proc.civ., art. 480 C.civ. această chestiune trebuia pusă în discuţia părţilor, iar hotărârea nu mai putea fi pronunţată faţă de pârâtul Ş.N., respectiv faţă de cel care a transmis calitatea procesuală pasivă decât numai în situaţia în care reclamantul ar fi refuzat introducerea în cauză a celui care a dobândit calitatea procesuală pasivă.

În consecinţă, Curtea a apreciat că decizia recurată este temeinică şi legală, nefiind susceptibilă de casare sau modificare pentru niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 C.proc.civ.