Contraventii

Sentinţă civilă 80 din 14.01.2011


Sentinţa civilă nr. 80/14.01.2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti, sub nr. xxxx/260/2010, C. Z. prin primar a chemat în judecată pe intimatul P. E., solicitând înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal seria AP nr. 1089785/09.01.2010 cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

In motivarea cererii, petenta a arătat că amenda aplicată prin procesul-verbal menţionat este de 80 lei şi nu există posibilitatea executării silite.

In drept, au fost invocate prevederile art. 109, art. 720 alin. 1 cod procedura civilă, art. 998-999 cod civil, OG nr. 2/2001.

In susţinerea cererii, au fost depuse înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 17.12.2010 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei faţă de dispoziţiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul - verbal seria AP nr. 1089785/09.01.2010 întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Postul de P. P., intimatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 80 lei, în temeiul art. 18/1/a, c pct. 1 din OG 97 coroborat cu art. 3 lit. b şi a din Legea nr. 61/1991.

Conform art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată".

Potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române, in judeţe se organizează si funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, iar potrivit art. 14 din aceeaşi lege, in municipii si oraşe funcţionează poliţii municipale si orăşeneşti, iar in comune, posturi de poliţie.

Ţinând seama de dispoziţiile art. 9 alin. 3 din OG nr.2/2001, conform cărora organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată in vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi in folosul societăţii, ce urmează a fi coroborate cu prevederile art. art.  12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, instanţa constată ca

2

petenta c. Z. prin primar nu are calitate procesuală activă in prezenta cauză având in vedere faptul că aceasta nu face parte din structura Poliţiei Române.

Având în vedere toate considerentele expuse anterior, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei c. Z. prin primar si va respinge cererea de înlocuire amendă contravenţională formulată in contradictoriu cu P.E., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.