Infractiuni prevazute in legi si decrete

Sentinţă penală 74 din 10.02.2011


SENTINŢA PENALĂ NR. 74/10.02.2011

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti nr.2185/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul P.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. 2 c.pen., rap. la art. 108 alin. 1 lit. d., alin. 2 lit. a. şi art. 110 alin. 1 lit. d.alin. 2 lit a., cu aplic. art. 115 din Legea 46/2008, art. 41 alin. 2 şi art. 13 C.pen., art. 289, art. 291, art. 248 c.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a. C.pen.

Se reţine din actul de sesizare a instanţei, că, în perioada 03.11.2006 - 04-12-2006, inculpatul a determinat pe numiţii Simion Constantin şi Pricop Ionuţ Bogdan să taie şi să transporte la drum forestier un număr de 12 arbori în folosul şi interesul său personal, în calitate de salariat al Direcţiei Silvice Bacău, apoi, pentru justificarea celor 12 arbori sustraşi a întocmit în fals procesul verbal de constatare al infracţiunilor silvice seria BC nr. 0022451 din 02.02.2007 pe numele numitului Ţăranu Adrian, în care a consemnat că autorul faptei este persoana respectivă, procesul verbal semnându-1 în fals în numele martorului Simion Constantin. Inculpatul a prezentat acest document la sediul ocolului Silvic Comăneşti, aducând în acelaşi timp o atingere intereselor publice, în calitate de pădurar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Din probatoriul dosarului administrat în cauză, respectiv materialul de urmărire penală, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor date în faza de cercetare judecătorească, instanţa reţine,

în fapt, în perioada 03.11.2006 - 04-12-2006, inculpatul a solicitat numiţilor Simion Constantin şi Pricop Ionuţ Bogdan să taie şi să sustragă un număr de 12 arbori în folosul personal.

Ulterior, în calitate de pădurar, pentru justificarea celor 12 arbori sustraşi a întocmit procesul verbal de constatare al infracţiunilor silvice seria BC nr. 0022451 din 02.02.2007 pe numele numitului Ţăranu Adrian, în care a consemnat, în mod nereal, că autorul faptei este persoana respectivă.

Inculpatul a semnat în fals procesul verbal în numele martorului Simion Constantin şi a prezentat acest document la sediul ocolului Silvic Comăneşti.

Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea materialului probator, astfel.

în ce priveşte tăierea şi sustragerea de material lemnos în formă continuată, din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martorul Simion Constantin (f.60) rezultă că, în perioada noiembrie - decembrie 2006, la solicitarea inculpatului, împreună cu fiul acestuia, a tăiat un număr de arbori în perioada 03.112006 - 04.12.2006, din punctul numit Tîrsogul Mic, pe raza UP III - Camenca, u.a. 824.

Această probă se coroborează cu declaraţiile martorului Dobriţoiu Cătălin(f.69 dup şi 46 dos. inst.). Martorul a declarat că, a participat la constatarea efectuată de organele de poliţie, ocazie cu care numitul Simion Constantin le-a indicat locul de unde, la solicitarea inculpatului, a tăiat şi sustras arbori împreună cu fiul inculpatului.

De asemenea, martorul Gărghi Daniel Dumitru(f.71) a declarat că arborii din u.a. 824 au fost tăiaţi de fiul inculpatului împreună cu numitul Simion Constantin.

Aceste probe se coroborează cu procesul verbal de constatare şi conducere în teren(f.58 dup). Din conţinutul acestuia rezultă că martorul Simion Constantin a indicat, cu această ocazie, locul de unde, în perioada noiembrie - decembrie 2006, la solicitarea inculpatului, împreună cu fiul acestuia, a tăiat un număr de arbori în perioada 03.112006 - 04.12.2006, de pe raza UP III - Camenca, u.a. 824.

în ce priveşte fapta prevăzută art. 289 Cpen., din declaraţia martorului Simion Constantin(f.61) reiese că acesta nu a semnat şi nici nu a fost de faţă la întocmirea procesului verbal de constatare al infracţiunilor silvice seria BC nr. 0022451 din 02.02.2007.

Această probă se coroborează cu concluziile constatării tehnico-ştiinţifice(f.54), din care rezultă că semnătura martorului consemnat în procesul verbal nu aparţine lui Simion Constantin.

Situaţia de fapt este confirmată şi de susţinerile martorului Neagu Sebastian(f.64). Acesta a declarat că, pentru 12 arbori tăiaţi şi sustraşi, inculpatul a întocmit actul de constatare a infracţiunii consemnând nereal că Ţăranu Adrian este cel care a tăiat arborii respectivi.

în acelaşi sens, martorul Gărghi Daniel Dumitru(f.71) a declarat că inculpatul 1-a rugat să declare mincinos în calitate de martor că l-ar fi văzut pe Ţăranu Adrian tăind şi sustrăgând arbori din u.a. 824, solicitare pe care martorul a refuzat-o.

în ce priveşte fapta prevăzută de art. 291 Cp, din declaraţia martorului Neagu Sebastian(f.64)rezultă că, la data de 02.02.2007, inculpatul a depus procesul verbal la Biroul de pază din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti. De altfel, folosirea în scopul producerii de consecinţe juridice a procesului verbal seria BC nr. 0022451 din 02.02.2007 rezultă şi din împrejurarea că, iniţial, actele de cercetare penală sub aspectul tăierii şi sustragerii ilegale de arbori s-au efectuat faţă de numitul Ţăranu Adrian.

Instanţa faţă de probele administrate, urmează a reţine ca dovedită situaţia de fapt.

în ce priveşte fapta prevăzută de art. 248 Cp., instanţa va avea în vedere că, o persoană nu poate fi sancţionată de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.(non bis in idem).

în cauză, fapta inculpatului, care, în calitate de salariat al Direcţiei Silvice Bacău, pentru justificarea arborilor sustraşi, a întocmit în fals procesul verbal de constatare al infracţiunilor silvice seria BC nr. 0022451 din 02.02.2007 pe numele numitului Ţăranu Adrian, în care a

consemnat că autorul faptei este persoana respectivă, procesul verbal semnându-1 în fals în numele martorului Simion Constantin, împlineşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 29l'Cp.

Prin urmare, aceeaşi faptă nu va putea împlini conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 Cp, motiv pentru care, instanţa va achita pe inculpat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C.pen, apreciind că nu există în cauză.

Pentru aceleaşi considerente instanţa constată că este neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 248 c.pen. în infracţiunea prev. de art. 246 c.pen., urmând a fi respinsă.

în drept, fapta inculpatului, care, în perioada 03.11.2006 - 04-12-2006, a determinat pe numiţii Simion Constantin şi Pricop Ionuţ Bogdan să taie un număr de 12 arbori în folosul şi interesul său personal întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 31 alin. 2 c.pen., rap. la art. 108 alin. 1 lit. d., alin. 2 lit. a., cu aplic. art. 115 din Legea 46/2008, art. 41 alin. 2 şi art. 13 c.pen., pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Fapta aceluiaşi inculpat, care, în perioada 03.11.2006 - 04-12-2006, a determinat pe numiţii Simion Constantin şi Pricop Ionuţ Bogdan să sustragă arborii tăiaţi, în folosul şi interesul său personal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt de arbori prev. de art. 31 alin. 2 c.pen., rap. art. 110 alin. 1 lit. d. alin. 2 lit a., cu aplic. art. 115 din Legea 46/2008, art. 41 alin. 2 şi art. 13 c.pen., pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Fapta aceluiaşi inculpat, care, pentru justificarea celor 12 arbori sustraşi a întocmit în fals procesul verbal de constatare al infracţiunilor silvice seria BC nr. 0022451 din 02.02.2007 pe numele numitului Ţăranu Adrian, în care a consemnat că autorul faptei este persoana respectivă, procesul verbal semnându-1 în fals în numele martorului Simion Constantin, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 Cp., pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Fapta aceluiaşi inculpat, care, în scopul inducerii în eroare a autorităţilor, pentru a justifica arborii sustraşi, a prezentat procesul verbal de constatare astfel falsificat la sediul Ocolului Silvic Comăneşti, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 Cp., pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Faptele inculpatului fiind concurente deoarece acesta nu a fost condamnat definitiv pentru nici una din faptele deduse judecăţii, urmează ca în baza art.33 lit.a şi 34 lit.b C.penal să se aplice pedeapsa cea mai mare de 3 ani închisoare.

Se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b, C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal.

Faţă de împrejurarea că inculpatul a săvârşit o participaţie improprie şi în raport cu pericolul social concret al faptelor, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia.

în temeiul art.861 din Codul penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Bacău, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal.

în baza art.863 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a)  să se prezinte, lunar, la Serviciului de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Bacău;

b)  să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c)  să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d)  să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

în temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.864 şi art.83 din Codul penal.

Se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

Având în vedere că procesul verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BC nr. 0022451 întocmit de inculpat la data de 02.02.2007 conţine menţiuni neconforme cu realitatea, în baza art. 348 C.p.p. rap. la art. 445 C.p.pen instanţa va desfiinţa în totalitate acest înscris.

Sub aspectul laturii civile instanţa reţine că Direcţia Silvică Bacău - Ocolul Silvic Comăneşti s-a constituit parte civilă cu suma de 10220,28 lei(cu TVA) 1621,27 lei(f. 57 dos. up).

în cursul judecăţii, partea civilă a modificat cuantumul daunelor la suma de 16579, 31 lei.(f. 92 dos jud.)

Urmând a se reţine vinovăţia inculpatului, urmează ca acesta să răspundă pentru prejudiciul cauzat şi în baza art. 14 şi 346 C.pr.penală şi art.998 C.civil să fie obligat să achite contravaloarea acestei daune.

în ce priveşte cuantumul prejudiciului, instanţa va avea în vedere suma de 8588,49 lei(fără TVA), astfel cum a fost el calculat prin adresa de la fila 56 dos. up., deoarece acest cuantum este întemeiat şi legal în raport cu modul de calcul şi condiţiile răspunderii civil delictuale.

în baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., va fi obligat inculpatul să restituie statului cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească în cuantum de la 300 lei.