Somatie de plata

Sentinţă civilă 150 din 25.01.2012


Judecătoria Moineşti

Sentinţa civilă nr.150 din 25 Ianuarie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti la data de ... sub nr. .../260/..., reclamantul CC. a solicitat emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia de plată împotriva debitorului C.R. cu privire la suma de 70000 lei, reprezentând suma înmânată prin ordinul de plată nr. ... pârâtului şi care trebuia restituită până la data de ..., cu stabilirea unui termen de plată la care debitorul să achite suma datorată. A solicitat, de asemenea, obligarea debitorului la cheltuieli de judecată.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că din discuţiile purtate cu pârâtul, acesta refuză plata datoriei motivat de faptul că nu deţine lichidităţi. Reclamantul apreciază că această creanţă are caracter cert, lichid şi exigibil.

în drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr.5/2001, art. 969 Cod civil, art. 1073 Cod civil.

în susţinerea cererii, a fost depus la dosar ordinul de plată nr. 1/15.12.2008 (fila 2).

Cererea a fost timbrată ci taxă de timbru în valoare de 39 lei şi timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.

Paratul, legal citat, a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată. Acesta a susţinut că, în data de ... reclamantul 1-a împrumutat pe numitul G.H. cu suma de bani menţionată, sumă care a fost transferată prin contul pârâtului deschis la Banca .... Se arată că suma a fost ridicată de către numitul G.H., că nu a existat nici o înţelegere între cel chemat în judecată şi reclamant şi că din luna ... se află în stare de arest. Se arată că reclamantul a formulat şi o altă cerere de chemare în judecată, pe cale dreptului comun, care face obiectul Dosarului nr. ... Precizează că reclamantul nu a depus nici un înscris din care să rezulte că suma solicitată ar fi un împrumut şi că ar exista o înţelegere de restituire la data de .... Apreciază creanţa ca nefiind exigibilă

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plata, reglementata in O.G. nr.5/2001, trebuie sa indeplineasca condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.l alin.l din O.G. nr.5/2001, respectiv, in primul rând, creditorul trebuie sa aibă o creanţa a cărei obligaţie corelativa consta in indatorirea debitorului de a plaţi o suma de bani, apoi, creanţa creditorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila, in sensul art.379 alin.3 si alin. 4 C.pr.civ.

Or, analizând prezenta cerere, asa cum a fost precizata, prin raportare la aceste condiţii speciale de admisibilitate ale ordonanţei de somaţie de plata, instanţa constata ca, in cauza, nu sunt indeplinite toate aceste condiţii de admisibilitate.

Astfel, reclamantul susţine că intre parti s-ar fi incheiat un contract de împrumut, prin care reclamantul ar fi împrumutat pe pârât cu suma de 70000 lei, aceasta din urmă obligându-se să achite împrumutul până la data de ....

Nu s-a depus însă la dosar contractul invocat semnat de către părţile contractante.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Astfel, din inscrisul ataşat la dosar in dovedirea cererii introductive, ordinul de plată nr. ... nu rezulta titlul cu care a fost plătită suma de 70000 lei, nici perioada pentru care ar fi datorat acest debit de către debitor.

2

Pârâtul a contestat, prin întâmpinare, faptul că suma ar fi fost dată cu titlu de împrumut sau că ar fi fost beneficiarul sumei respective.

Or, atunci când instanţa constata ca cererea de emitere a somaţiei de plata prezintă caracter contencios si necesita pentru probatHinea situaţiei de fapt.decat administrarea unui probatoriu complex, inadmisibil pe calea procedurii sumare a somaţiei de plata, instanţa va respinge aceasta cerere, lasand astfel deschisa posibilitatea reclamantei de a formula acţiune pe calea dreptului comun.

Pentru aceste considerente, in temeiul prevederilor art. 1 alin. 1, 6 si 7 din OG nr. 5/2001, instanţa va respinge cererea privind emiterea somaţiei de plată ca inadmisibilă.