Procedura insolventei. Cerere formulata de administratorul judiciar provizoriu pentru aprobarea platii onorariului fix pentru perioada în care a desfasurat aceasta activitate, din fondurile debitoarei.

Decizie 522/COM/ din 03.07.2008


  Legea nr.85/2006 art.11 pct. „d”, art.17 alin.1 pct. „b”,

art.20 alin.1 lit. „a” si „ n”, art.86

  OUG nr.86/2006 aprobata si modificata prin Legea

nr.254/2007 art.37 alin.1, alin.2 si alin.3

Administratorul judiciar este desemnat dintre practicienii în insolventa, persoane care exercita o profesie reglementata si care sunt organizati în Uniunea Nationala a Practicienilor în Insolventa (UNPIR) conform OUG nr.86/2006 aprobata si modificata prin Legea nr.254/2007.

În procedura reglementata de legea insolventei, practicianul în insolventa exercita un serviciu de interes public, fiind mandatarul judecatorului sindic în relatiile cu participantii la procedura, interfata judecatorului sindic cu ceilalti participanti la procedura colectiva, motiv pentru care exista o relatie permanenta de colaborare si cooperare între acestia.

Asa cum rezulta din legea insolventei, administratorul judiciar poate fi desemnat din oficiu de catre judecatorul sindic sau poate fi numit de adunarea creditorilor, cu mentiunea ca, desemnarea din oficiu a administratorului judiciar este provizorie, doar numirea sau confirmarea acestuia de catre adunarea creditorilor putând fi considerata definitiva.

Singurul criteriu de desemnare a practicienilor în dosarele de proceduri colective este oferta pietei de servicii de insolventa , stiut fiind ca, practicianul în insolventa este managerul procedurii colective.

În acest context, remuneratia practicienilor în insolventa, pentru activitatile desfasurate de acestia, este unul dintre drepturile fixate de OUG nr.86/2006 în beneficiul lor, ca o contra-prestatie a serviciilor prestate, în dosarele în care sunt numiti, ordonanta nefixând cuantumul remuneratiei ci, numai criteriile de stabilire a acesteia, facând distinctie destul de neta între cele doua faze ale procedurii colective, respectiv, între faza de observatie si faza definitiva.

Având în vedere ca, desemnarea din oficiu a administratorului judiciar este provizorie, si remuneratia acestuia urmeaza a fi stabilita cu caracter provizoriu de catre judecatorul sindic, prin hotarâre de deschidere a procedurii.

Alegerea unui nou administrator judiciar de catre creditori, nu este obligatorie, aceasta întrucât norma legala cuprinsa în art.19 al.2 din legea insolventei, foloseste expresia „pot decide”.

În lipsa unei prevederi exprese, în procentul de 50% intra toate creantele înscrise în masa credala, fara sa aiba importanta natura juridica sau raporturile din care izvorasc, creditorii putând negocia remuneratia administratorului judiciar, numai când aceasta urmeaza sa fie suportata din averea debitorului, caz în care, judecatorul sindic o poate confirma sau infirma, potrivit art.,11 al.1 lit.”d” din lege.

În situatia în care onorariul administratorului judiciar urmeaza sa fie achitat din fondul de lichidare, acesta va fi stabilit de catre judecatorul sindic si, prin urmare, în aceasta ipoteza, creditorii pot negocia toate aspectele legate de administratorul judiciar, mai putin remuneratia.

Potrivit tezei finale a al.2 din art.19 - legea insolventei -, creditorii pot confirma administratorul judiciar desemnat provizoriu prin sentinta de declansare a procedurii, textul de lege nefacând referire la o anumita forma de confirmare.

Prin cererea adresata judecatorului sindic la data de 3 septembrie 2007, în dosar nr.48/118/2005, L. IPURL Constanta în calitate de fost administrator judiciar provizoriu desemnat prin Sentinta civila nr.2921/COM/22.05.2006 a Tribunalului Constanta, al SC S.M.SA în insolventa, a solicitat instantei judecatoresti aprobarea platii sumei de 431.044,66 lei RON, reprezentând contravaloarea a 121.380 Euro inclusiv TVA, calculatio la cursul de 3,5512 lei/Euro din data de 22.05.2006, reprezentând onorariu fix pentru perioada în care L. IPURL (succesor de drept al SC L.SRL) a fost administrator judiciar al debitoarei, din fondurile debitoarei.

Motivând cererea, petenta învedereaza în esenta ca, la data de 08.09.2006 a negociat cu membrii comitetului creditorilor onorariul cuprins în oferta profesionala care au fost de acord cu aceasta oferta. La data de 17.11.2006 adunarea generala a fost de acord în procent de 51,49% din totalul creditorilor prezenti cu oferta profesionala sustinuta de S.C. L. S.R.L. Având în vedere ca a procedat la inventarierea si analizarea unui nr. de 12 active, volumul mare de acte analizate si ca si-a îndeplinit atributiile conferite de lege si dispuse de judecatorul sindic, considera ca este îndreptatit la onorariu fix solicitat.

Prin cerere se solicita instantei a se dispune asupra definitivarii onorariului cuvenit L.IPURL pentru perioada 22.05.2006 – 26.02.2007, la nivelul ofertei profesionale sustinuta si negociata cu comitetul creditorilor si aprobata de adunarea generala a creditorilor SC S.M. SAdin data de 17.11.2006.

Mai arata ca inventarierea imobilelor si a bunurilor mobile din patrimoniul debitoarei si analizarea situatiei lor tehnice si juridice a presupus dislocarea de catre L. IPURL a unor persoane de specialitate tehnica si juridica din personalul sau propriu, fara a afecta cheltuielile cu procedura insolventei, personal care a contribuit la întocmirea inventarului de preluare a administrarii.

Mentioneaza L. IPURL ca, nu a angajat pe cheltuiala debitorului personal pentru a îndeplini actele de procedura necesare insolventei, iar analiza situatiei debitoarei în referire la active a fost îngreunata, urmare a lipsei documentelor pe care aceasta a refuzat sistematic a le pune la dispozitia administratorului judiciar, care s-a aflat în situatia de a asigura si paza activelor apartinând debitoarei.

În drept, invoca dispozitiile art.37 alin. 1, 2 si 3 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 11 pct. d, art. 17 alin. 1 pct. b, art. 20 alin. 1, lit. a-n, art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea nr.83/bis/18.01.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta – Sectia comerciala – judecator sindic, se respinge cererea de aprobare a platii sumei de 431.044,66 lei reprezentând onorariu fix, formulata de L. IPURL ca neîntemeiata, retinându-se în esenta ca:

Pentru stabilirea altui onorariu decât cel stabilit de catre judecatorul sindic prin hotarârea de deschiderea a procedurii insolventei, este necesara existenta hotarârii adunarii creditorilor prin care sa se fi stabilit onorariu acestuia.

Din procesul verbal al adunarii creditorilor din data de 17.11.2006 rezulta ca s-au discutat conditiile numirii administratorului judiciar, rezultatul votului pentru confirmarea L. fiind de 51,49%.

Prin sentinta civila nr. 8616/COM/18.12.2006 pronuntata de  judecatorul sindic în dosarul nr. 2812/118/2006 s-a dispus desfiintarea în tot a hotarârii adoptate de catre Adunarea Creditorilor debitorului S.C. S.M. S.A. la data de 17.11.2006.

Potrivit art. 19 alin. 2 din legea nr. 85/2006 „La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remuneratia”.

Retine instanta ca, prin urmare, hotarârea adunarii generale în care s-au discutat conditiile numirii administratorului judiciar, inclusiv onorariu acestuia,a fost desfiintata în totalitate indiferent din ce motive astfel încât acesta nu mai are nici o valoare si nu mai poate justifica cererea fostului administrator de decontare a onorariului negociat în conditiile art. 19 din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere ca nu s-a facut dovada negocierii onorariului solicitat prin prezenta cerere si aprobarii acestuia de catre adunarea creditorilor, judecatorul sindic respinge cererea ca neîntemeiata.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs L. IPURL, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând ca temei de drept aplicabil dispozitiile art.304 pct.9 Cod pr.civila, cu urmatoarea motivatie în esenta:

În mod nelegal instanta de fond nu a apreciat asupra incidentei în cauza a disp.art.37 alin.1, 2 si 3 din OUG nr.86/2006 modificata si completata de Legea nr.254/2007 privind organizarea activitatii practicienilor în insolventa, din care rezulta ca administratorul judiciar al debitoarei are dreptul la onorariu fix pentru munca depusa, onorariu care urmeaza a fi stabilit în functie de gradul de complexitate al dosarului în insolventa, respectiv a activitatii depuse.

Arata recurenta ca, a avut calitatea de administrator judiciar provizoriu al debitoarei SC S. M. SA, calitate în care a întocmit si depus la dosarul cauzei la data de 16.08.2006 raportul asupra cauzelor si împrejurarilor care au condus la aparitia starii de insolventa si din care rezulta analizarea situatiei patrimoniale si inventarierea celor 12 bunuri imobile (active), care apartineau acesteia, urmare a dislocarii unor persoane de specialitate tehnica si juridica pentru întocmirea situatiei, fara a afecta cheltuielile cu procedura insolventei, asigurând totodata paza bunurilor.

În toate rapoartele lunare întocmite în perioada de observatie 22.05.2006 – 26.02.2007, sustine recurenta ca, a analizat si verificat rezultatele financiare pe ultimii 3 ani, declaratiile de creanta depuse la dosarul cauzei si în urma solutionarii tuturor contestatiilor a întocmit tabelul preliminar al creantelor asupra averii debitoarei, precum si toate contractele perfectate de SC S.M. SA cu furnizorii de utilitati, servicii si marfa, verificând sumele de bani derulate de debitoare cu antreprenorii ce au realizat lucrari de modernizare a activelor.

Totodata, se învedereaza ca, în exercitarea atributiilor conferite prin lege, recurenta în calitate de administrator judiciar provizoriu a maximizat averea debitoarei, obtinând lichiditati în cuantum de peste 50.000 lei RON, perfectând în numele debitoarei contracte ferme de închiriere a teraselor hotelurilor.

Datorita complexitatii dosarului, volumului mare de acte analizate si activitatii depuse, considera recurenta ca are dreptul legal la onorariul fix în cuantum de 107.100 Euro inclusiv TVA, reprezentând 380.333,52 lei RON conform ofertei profesionale pentru activitatea de supraveghere a operatiunilor si gestionarea patrimoniului SC S.M.SA.

Prin întâmpinare administratorul judiciar al debitoarei P.B.R.S. IPURL solicita respingerea recursului formulat de recurenta, ca nefundat.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civila, apreciaza Curtea, pentru urmatoarele considerente, în esenta:

Prin sentinta civila nr.2921/COM/22.05.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosar nr.408/118/2005 s-a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului fata de SC S.M.SA, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu SC L. SRL, fixându-se un onorariu (provizoriu) în suma de 1.500 RON exclusiv TVA – onorariu fix, pentru activitatea ce urma a fi desfasurata.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia comerciala sub nr.3621/COM/2006 intimata debitoare SC S.M. SA solicita instantei, înlocuirea administratorului provizoriu SC L. SRL si desfiintarea masurilor luate de acesta.

Prin încheierea nr.4085/COM/30.06.2006 judecatorul sindic respinge ca nefondata cererea debitoarei, solutia ramânând irevocabila prin decizia civila nr.940/COM/30.11.2006 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, fiind mentinute toate masurile dispuse de catre administratorul judiciar, apreciindu-se asupra oportunitatii acestora.

Ulterior, debitoarea SC S.M. SA deduce judecatii o noua cerere de înlocuire a administratorului judiciar desemnat provizoriu – SC L. IPURL, astfel ca, prin încheierea nr.1142/COM/26.02.2007 judecatorul sindic admite cererea dispunând înlocuirea administratorului judiciar provizoriu al debitoarei cu P.B.R.S. IPURL care, urma a îndeplini atributiile fixate prin lege si prin încheierea nr.7302/COM/06.11.2006, în schimbul unui onorariu fix de 2.000 lei RON si 8% din sumele obtinute prin valorificarea activelor si creantelor recuperate din averea debitorului.

Sus-mentionata încheiere devine irevocabila prin respingerea ca nefondat  a recursului declarat de SC L. IPURL prin decizia civila nr.1334/COM/6 iulie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Constanta – Sectia comerciala în dosar nr.357/36/2007.

Prin cererea dedusa judecatii fostul administrator judiciar al debitoarei solicita judecatorului sindic aprobarea platii sumei de 431.044,66 lei reprezentând onorariu fix al L. IPURL pentru perioada 22.05.2006 – 26.02.2007, urmare a tuturor masurilor si atributiilor îndeplinite prin activitatea desfasurata în calitate de administrator judiciar provizoriu al debitoarei, cuantumul sumei fiind stabilit functie de gradul de complexitate a activitatii, cu precizarea ca, chiar daca s-a dispus înlocuirea sa, masurile de administrare dispuse au fost mentinute de instanta.

În sprijinul motivarii cererii, administratorul judiciar provizoriu face referire la împrejurarea ca, la data de 08.09.2006 a negociat cu membrii comitetului creditorilor onorariul cuprins în oferta profesionala, pentru ca la data de 17.11.2006 adunarea generala sa fi fost de acord în procent de 51,49% din totalul creditorilor prezenti cu aceasta oferta, astfel ca îndeplineste conditiile prevazute de lege pentru a i se aproba plata sumei indicate cu titlu de onorariu fix, pentru perioada de referinta.

Sustinerile recurentei sus-expuse nu pot fi primite de instanta deoarece, în speta, sunt aplicabile într-adevar, dispozitiile cuprinse în art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care „La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remuneratia”, text în raport cu care este de necontestat ca, pentru stabilirea altui onorariu decât cel stabilit de catre judecatorul sindic prin hotarârea de deschidere a procedurii insolventei, este necesara hotarârea adunarii creditorilor prin care sa se fi stabilit onorariul acestuia.

Curtea retine ca, hotarârea adoptata de catre Adunarea Creditorilor debitorului S.M. SA din data de 17.11.2006, ca de altfel si procesul verbal al adunarii creditorilor din 17.11.2006 au fost contestate prin cererea înregistrata sub nr.2812/118/2006 la Tribunalul Constanta de catre creditoarea B.C.R. SA - Sucursala Constanta, solicitându-se desfiintarea acestora, iar prin sentinta civila nr.8618/COM/18.12.2006 Tribunalul Constanta – Sectia comerciala – judecatorul sindic dispune în sensul desfiintarii în tot a hotarârii adoptate la data de 17.11.2006.

Sus-mentionata hotarâre a ramas irevocabila prin decizia civila nr. 551/COM/16 aprilie 2007, pronuntata de Curtea de Apel Constanta – Sectia comerciala, urmare a renuntarii P.B.R.S. IPURL la judecarea recursului, aceasta în conditiile în care în perioada judecatii prin încheiere definitiva si executorie judecatorul sindic a procedat la înlocuirea administratorului judiciar provizoriu –  L. IPURL – cu sus-mentionatul administrator judiciar al debitoarei si, în atare conditii L. IPURL si-a pierdut calitatea de administrator judiciar al debitoarei, implicit si calitatea de recurent.

Prin urmare, hotarârea Adunarii Generale în care s-au discutat conditiile numirii administratorului judiciar, inclusiv onorariul acestuia, a fost desfiintata în totalitate, indiferent din ce motive, astfel încât, aceasta nu mai are nici o valoare si nu mai poate justifica cererea fostului administrator de decontare a onorariului negociat în conditiile art.19 din Legea nr.85/2006.

Într-o atare situatie, Curtea apreciaza ca, în mod legal si temeinic instanta de fond a retinut ca, nu s-a facut dovada negocierii onorariului solicitat prin cerere si aprobarii acestuia de catre Adunarea Creditorilor, astfel încât cererea dedusa judecatii apare ca fiind neîntemeiata, neîndeplinind conditiile impuse de art.19 al.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.

Chiar daca administratorul judiciar provizoriu al debitoarei – recurenta în prezenta cauza – a desfasurat activitati de administrare judiciara a debitoarei SC S.M. SA în perioada 22.05.2006 – 26.02.2007, mentinute de instanta, Curtea retine ca, în baza art.37 al.1, al.2 si al.3 din OUG nr.86/2006, modificata si  completata prin Legea nr.254/2007 privind organizarea activitatii practicienilor în insolventa, nu poate fi admisa cererea de acordare a onorariului fix propus de administratorul judiciar, neexistând temei legal în legea insolventei care sa poata fi coroborat cu sus-mentionatul text, astfel încât, sustinerile recurentei sa poata fi primite.

Cum nu sunt motive pentru reformarea hotarârii recurate, vazând si dispozitiile art.312 Cod pr.civila, Curtea respinge recursul ca nefondat.