Plângere rezolu?ie procuror

Sentinţă penală 193 din 18.03.2010


 R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

DOSAR NR.775/270/2010

Înreg.1.02.2010 pl.rezoluţie procuror

SENTINŢA PENALĂ NR.193

Şedinţa publică din data de 18.03.2010

Completul de judecată format din :

Preşedinte - Liliana Bădău

Grefier -  Eliza Fekete

 Ministerul Public reprezentat de procuror  - ANETA NEAGU

Astăzi a fost pe rol judecarea plângerii formulate de petentul …. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale date de procuror în dosarul 2669/P/2009.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns petentul asistat de avocat … , avocat ……….. pentru făptuitori.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă,după care, avocat … depune la dosar împuternicire avocaţială şi pentru ceilalţi doi făptuitori . sentinţa civilă nr.3232/27.10.2009, încheierea din 18.09.2009 prin care  s-a dispus inventarierea bunurilor comune şi copia procesului-verbal de inventariere încheiat de executorul judecătoresc, sentinţa civilă 4097/15.12.2009 şi o declaraţie dată în faţa notarului prin care petentul recunoaşte că a primit parte din bunurile pe care le pretinde a-i fi restituite. Nu mai are cereri.

Întrebat fiind petentul de către instanţă, precizează că s-a separat în fapt de soţie în septembrie 2009 când a fost alungat din domiciliul comun de foştii socri şi fosta soţie , iar la data când soţia a luat bunurile comune se afla la domiciliul părinţilor săi din Oneşti.

Nemaifiind alte cereri, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor.

Pentru petent, avocat …….. solicită admiterea plângerii şi a se trimite cauza la parchet pentru a se efectua cercetări cu privire la faptele sesizate, motivat de faptul că nu s-a promovat pe rolul instanţei acţiune civilă pentru împărţire bunurilor comune, nu s-a efectuat o cercetare completă raportat la înscrisurile depuse .Încadrarea juridică a faptei este aceea de furt între soţi, prevăzută de art.210 raportat la art-208-209 cod penal. Apreciază că soluţia este nelegală, motiv pentru care solicită admiterea cererii şi a se dispune trimiterea cauzei la parchet pentru a se efectua cercetări cu privire la infracţiunile de furt între soţi şi furt calificat. Solicită obligarea făptuitorilor la cheltuieli de judecată.

Pentru făptuitori, avocat …….. susţine că petentul a fost cerere pentru asigurare dovezi, se deplasează executorul judecătoresc la fostul domiciliu comun al părţilor şi se încheie procesul - verbal de inventariere care a fost depus astăzi las dosarul cauzei. Prin cele două sentinţe civile, petentul, pe calea ordonanţei preşedinţiale  solicită a-i fi restituite parte din bunuri, dar acestea i-au fost restituite în faţa notarului, conform declaraţiei autentificate depuse de asemenea la dosar. Solicită a se respinge plângerea, soluţia dată de parchet este legală, urmează ca părţile să-şi rezolve problemele printr-un dosar de împărţire bunuri. Nu solicită cheltuieli de judecată.

În replică, avocat …………  susţine că bunurile restituite nu fac obiectul plângerii formulate de petent. iar faptul că se vor judeca pentru bunuri nu are relevanţă.

Procurorul având cuvântul, solicită respingerea plângerii, menţinerea soluţiei date de parchet ca fiind legală, nu s-a făcut dovada că bunurile au fost înstrăinate.

Cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând,

Asupra cauzei penale de faţă ;

Prin plângerea înregistrată sub nr. 775/270/2010 pe rolul Judecătoriei Oneşti, petentul …., în contradictoriu cu intimaţii ………. a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor nr. 2669/P/2009 şi 605/II/2/2009 date de Parchetul de pe lânga Judecătoria Oneşti.

În motivare petentul a  arătat că a formulat plângere penală împotriva fostei sale soţii, ….. şi părinţii acesteia, ………. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “ furt pedepsit la plângerea prealabilă” prev. de art 208 alin 1, 210 alin 1 cod pen. şi “ abuz de încredere” prev. de art 213 cod pen.

Petentul a precizat ca intimaţii au sustras atât bunuri comune cât şi proprii din fostul domiciliu comun situat în com. Caşin iar o parte din aceste bunuri lipseau la momentul inventarierii efectuate prin intermediul executorului judecătoresc. In continuare s-a menţionat faptul că o serie de bunuri aparţin părinţilor petentului, iar fosta soţie a petentului ar fi sustras bunuri şi din apartamentul din localitatea Oneşti, str. ………. şi care ulterior ar fi fost predate organelor de poliţie.

Raportat la faptele intimaţilor, petentul a invocat ca soluţia de neîncepere a urmării penale dată de Parchet este netemeinică, apreciind că intimaţii se fac vinovaţi de savârşirea faptelor sesizate.

A fost ataşat dosarul nr. 2669/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele :

Petentul ……. a formulat plângere penală împotriva intimaţilor …………. solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de “ furt pedepsit la plângerea prealabilă” prev. de art 208 alin 1, 210 alin 1 cod pen. şi “ abuz de încredere” prev. de art 213 cod pen.

Situaţia de fapt descrisă de petent, constă în aceea ca fosta sa soţie ……… împreună cu părinţii acesteia, …… ar fi sustras din fostul domiciliu comun bunuri comune, proprii şi le-ar fi depozitat in casa părinţilor.

Prin rezoluţiile nr. 2669/P/2009 si 605/II/2/2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti dă soluţie de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d cod pen. cu motivarea că lipseşte elementul subiectiv al infracţiunilor prev. de art 208 alin 1, 210 alin 1 cod pen şi art 213 cod pen. pentru …. iar pentru intimaţii …….ar lipsi acelaşi element constitutiv sub aspectul săvârşirii infractiunii prev. de art 26 raportat la art 213 cod pen.

Pentru a da aceasta soluţie, Parchetul de pe lânga Judecătoria Oneşti a apreciat pe baza materialului de cercetare penală că în prezent părţile se află în divorţ,concomitent cu acţiunea de partajare a bunurilor  comune iar bunurile sesizate ca fiind furate s-ar afla la domiciliu părinţilor intimatei …. din com …..urmând ca acestea să fie restituite parţial conform hotărârii judecătoreşti, dupa pronunţarea divorţului.

Faţă de soluţia pronunţată de parchet, instanţa apreciază ca aceasta este nelegală si netemeinică.

Sub aspectul legalitătii, trebuie menţionat ca soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata ……, întrucât ar lipsi latura subiectivă, respectiv vinovăţia, atât pentru infracţiunea de “ furt pedepsit la plângerea prealabilă” prev. de art 208 alin 1, 210 alin 1 cod pen. cât şi pentru  “ abuz de incredere” prev. de art 213 cod pen. este nelegală pentru că în raport cu situaţia de fapt reţinută, ele se exclud şi nu pot coexista. Astfel, fapta intimatei de a fi luat bunurile din fostul domiciliu comun şi de a le fi depozitat în casa părinţilor chiar şi în condiţiile în care se reţine că aceasta refuză să restituie bunurile fostului soţ, nu poate primi o dublă încadrare juridică, respectiv art 208 alin 1, 210 cod pen precum şi art 213 cod pen. din punct de vedere al elementelor constitutive şi mai precis, al laturii obiective cele două infracţiuni se exclud reciproc.

Analizând comparativ cele două infracţiuni sub aspectul elementelor constitutive, infracţiunea de furt presupune o acţiune de luare a unui bun mobil din posesia altuia, deci trebuie să fi existat o posesie, exercitată în primul rând de către  petent, iar infracţiunea de abuz de incredere se caracterizează prin refuzul de a restitui bunul deţinut cu orice titlu, ceea ce presupune existenţa unui raport juridic patrimonial în baza căruia petentul  să fi  transmis către intimata Iftime detentia ( posesia) bunului cu obligaţia restituirii lui.

Aşadar, trebuia analizat de parchet dacă a existat o posesie a petentului asupra bunurilor comune la momentul săvârşirii faptei, dacă cei doi locuiau efectiv împreună şi dacă nu cumva posesia a fost întreruptă prin separarea parţilor. Oricum nu se poate reţine conform soluţiei parchetului că intimata a luat bunurile din posesia petentului şi totodată că petentul ar fi transmis posesia acestor bunuri fostei sale soţii şi în prezent aceasta  ar refuza să restituie  bunurile.

Sub aspectul temeiniciei soluţiei date prin rezoluţia nr. 2669/P/2009, instanţa reţine că materialul de cercetare penală la care se face referire în rezoluţie este incomplet şi pe baza lui nu se poate pronunţa o soluţie temeinică. Aşadar, singurele probe administrate de reprezentantul ministerului public, constau în declaraţii ale părţilor şi procesul - verbal de inventariere.

Pe baza acestor elemente probatorii se poate reţine desigur faptul că parţile au fost căsătorite până în septembrie 2009 cand s-au separat în fapt. In luna respectivă, cu ocazia inventarierii bunurilor, petentul a observat că lipsesc din fostul domiciliu comun bunurile matrimoniale şi proprii.

La cererea petentului se întocmeşte proces - verbal de inventariere de către executorul judecătoresc şi bunurile sunt găsite în casa parinţilor fostei soţii, unde au fost transportate de către intimaţi.

Insă pe baza acestor probe nu se poate determina cu certitudine intenţia intimatei de a proteja bunurile până la momentul împărţirii lor pe cale judecatorească. In acest sens există doar declaraţia intimaţilor însă petentul este cel care a solicitat inventarierea bunurilor din acelaşi motiv ca şi intimata ( susţinerea celor două părţi) şi anume din teama ca ele să nu fie sustrase. Contrar celor reţinute de parchet intimata nu a introdus decât acţiune de divorţ nu şi de împărţire bunuri comune.

Practic ambele părţi invocă faptul că aceste bunuri se impun a fi protejate împotriva intenţiei celuilalt soţ de a le sustrage. Intimata a motivat faptul că dorea să protejeze bunurile până la partaj însă nu a fost dovedită în nici un fel intenţia petentului de a sustrage aceste bunuri, mai precis faptul că se impunea  ca aceste bunuri să fie protejate.

Coroborând chitanţele depuse la dosarul cauzei, procesul -verbal de inventariere şi declaraţiile depuse în instanţă rezultă că o parte din bunurile parinţilor petentului ar fi fost restituite către aceştia însă acest aspect nu prezintă relevanţă sub aspectul laturii penale.

Aşadar, instanţa apreciază că in cauză ar trebui completat materialul de cercetare penală cu declaraţii testimoniale pe baza cărora să se stabilească în mod cert intenţia intimatei, împrejurarea că aceste bunuri se impuneau a fi protejate datorită conduitei petentului, posesia bunurilor la momentul deplasării lor, dar mai ales încadrarea juridică a faptei sesizate de petent. Pe baza simplelor declaraţii ale intimaţilor nu poate fi privat petentul de posesia bunurilor dobândite împreună cu fosta sa soţie în timpul căsătoriei mai ales dacă se are în vedere îmrejurarea ( ce se impune de asemeni a fi probată) invocata de petent şi anume că foştii socri dar şi fosta soţie nu ii permit accesul în fosta locuinţă care este situată în aceeaşi curte cu locuinţa foştilor socri.

Mai mult decât atât, petentul a sesizat faptul că o parte din bunurile achiziţionate de părinţii săi, oferite celor doi soţi Iftime în timpul căsniciei şi pentru care au fost depuse facturi ( cuptor microunde, maşina tocat carne, mixer vertical Braun, hota Whirpool) nu au fost găsite cu ocazia inventarierii bunurilor însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a omis să se pronunţe cu privire la acest aspect. In mod evident se impunea acest lucru, mai ales că motivarea soluţiei se bazează pe lipsa de vinovaţie a intimatei …….., dedusă din faptul că bunurile ar fi fost toate identificate cu ocazia inventarierii în casa parinţilor acesteia şi in condiţiile date, ar rezulta intenţia de a proteja aceste bunuri şi nu de a le insuşi. Petentul a propus audierea unor martori ( declaraţie fl. 5 ) însă acest lucru nu s-a realizat. Desigur şi din acest punct de vedere se impune completarea probatoriului pentru a stabili dacă aceste bunuri au fost folosite în perioada casniciei celor doi, dacă la momentul lunii septembrie 2009 bunurile făceau parte din patrimoniul părţilor, care soţ a primit aceste bunuri, cu ce titlu- împrumut, cadou) .

Faţă de considerentele anterior menţionate, instanţa va admite plângerea formulată de petent.

Va desfiinţa rezoluţiile nr. 2669/P/2009 si 605/II/2/2009  şi va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti în vederea completării materialului probator.

Având în vedere că în cauză nu se poate reţine culpa procesuală a părţilor, in baza art 192 alin 3 cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

 H O T Ă R Ă Ş T E :

În baza art. 2781 alin. 8 lit. b cod proc. penale admite plângerea formulată de petentul ……., domiciliat in Oneşti, ……..,jud. Bacău, în contradictoriu cu intimaţii: ….., domiciliată in com. ……, jud. Bacău, …………, domiciliai  in ………, jud. Bacău, impotriva rezoluţiilor nr. 2669/P/2009 şi 605/II/2/2009 ale Parchetului de pe lânga Judecătoria Oneşti.

Desfiinţează rezoluţiile atacate, mai sus menţionate şi trimite cauza la Parchetul de pe lânga Judecătoria Oneşti in vederea completării materialului probator.

In baza art .192 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.

Cu recurs in 10 zile de la pronunţare .

Pronunţată in şedinţă publică, azi 18.03.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,