Consecintele nesemnarii cererii de chemare in judecata.

Hotărâre 5024 din 10.10.2008


Dosar nr. 4126/320/2008

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ

Sentinţa civilă Nr. 5024

Şedinţa publică de la 10 Octombrie 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: Andreea Toma

GREFIER: XXXXXXX

Pe rol judecarea plângerii contravenţionale înaintată de petenta XXXXXXX, în contradictoriu cu intimat XXXXXXX.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Având în vedere că plângerea aflată la dosar nu este semnată de către petentă, aceasta fiind citat cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a complini lipsa semnăturii, instanţa din oficiu invocă excepţia nulităţii plângerii contravenţionale pentru lipsa semnăturii şi reţine cauza spre soluţionare asupra excepţiei.

INSTANŢA

La data de 15.05.2008 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus adresa intimatului de înaintare a plângerii contravenţionale formulate de petenta XXXXXXX împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 0015205 din 31.03.2008 încheiat de către agentul constatator din cadrul XXXXXXX, prin care solicită anularea acestuia.

În motivare petenta arată că a fost oprită de un echipaj de poliţie care a sancţionat-o pentru depăşirea vitezei legale în localitate, spunându-i că ar fi avut viteza de 76 km/h, dar contestă faptul că ar fi avut această viteză, întrucât abia ieşise dintr-o stradă laterală.

În drept a invocat prevederile art. 19 şi art. 32 din OG nr. 2/2001, ale art. 105 din OUG nr. 195/2002.

Prin adresa de înaintare a plângerii, intimatul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La termenul de judecată de astăzi, instanţa a invocat excepţia nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii.

Analizând probele administrate în cauză, asupra excepţiei invocate instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarata nulă, iar alin. 2 al aceluiaşi articol dispune că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecătii. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

Deşi în privinţa semnăturii, alin. 2 al art. 133 derogă de la caracterul imperativ al alin. 1, întrucât, în mod explicit, recunoaşte pârâtului dreptul de a invoca această lipsă, instanţa apreciază că, în exerciţiul rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 Cod procedură civilă, poate să ceară petentei să semneze cererea, cu atât mai mult cu cât acest element este de natură să înlăture orice incertitudine cu privire la manifestarea de voinţă a părţii, în sensul de a sesiza instanţa cu o anumită pretenţie, astfel încât semnătura depăşeşte interesul personal al celeilalte părţi.

O soluţie contrară pornind de la premisa că lipsa semnăturii nu ar putea fi invocata decât de pârât, în condiţiile în care pârâtul nu s-ar prezenta în instanţă sau nu ar invoca această neregularitate ar însemna ca sancţiunea reglementată de art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă să nu poată fi aplicată, iar instanţa să fie nevoită să judece o cerere căreia îi lipseşte un element esenţial.

Astfel, deşi prin încheierea de la termenul de judecată din data de 27.06.2008, instanţa a dispus citarea petentei cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a semna cererea, împrejurare care rezultă şi din citaţia aflată la fila 17 din dosar, petenta nu s-a prezentat în instanţă şi nu a semnat nici cererea.

Pe cale de consecinţă, atitudinea reclamantei care nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite în sarcina sa urmează a fi calificată de instanţă drept un abuz procesual sancţionat cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite excepţia nulităţii cererii şi va anula cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia nulităţii plângerii contravenţionale invocată de instanţă din oficiu.

Anulează plângerea formulată de către petenta XXXXXXX  cu domiciliul în Târgu-Mureş, str. Bucinului, nr. 15, ap. 15, judeţul Mureş împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 0015205 din 31.03.2008 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Mureş, cu sediul în Târgu-Mureş, str. Zefirului, nr. 1, jud. Mureş pentru lipsa semnăturii.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2008.

PREŞEDINTE  GREFIER

Red./Tehred. AT/4ex./10.11.2008