Fond funciar

Sentinţă civilă 1043 din 24.03.2010


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA  ONEŞTI  JUDEŢUL BACAU

Dosar nr.6550/270/2009

Din 07.10.2009 fond funciar

 

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1043

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE  24.03.2010

COMPLETUL DE JUDECATĂ  FORMAT DIN:

PREŞEDINTE – …..

GREFIER – …….

Astăzi a fost pe rolul instanţei soluţionarea cauzei civile pentru fond funciar, formulată de reclamanţii …., ….., împotriva Comisiilor locale Oneşti şi judeţeană Bacău pentru aplicarea Legii fondului funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns:  avocat …. pentru reclamanţi şi consilier juridic …….. pentru pârâta Comisia Locală de aplicarea legii nr. 18/1991 Oneşti, lipsă fiind cealaltă comisie.

Procedura de citare  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care,

Consilier juridic depune la dosar o agendă  privind amplasamentul  terenului solicitat  . semnată de  primar  ,  un exemplar fiind înmânat  şi reclamanţilor prin apărător .Nu are cereri noi de formulat , solicită a se acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat ……. , nu are cereri noi de formulat  şi solicită a se acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Instanţa constată cauza în stare de judecată , acordă cuvîntul pe fondul cauzei , nefiind cereri noi de formulat şi probe de administrat .

Avocat ….  solicită a se admite acţiunea  aşa cum a fost formulată , nu solicită cheltuieli de judecată .

Consilier juridic .  solicită  respingerea acţiunii formulată de  reclamanţi .

Dezbaterile fiind terminate , cauza a rămas în pronunţare .

 

I N S T A N Ţ A

Deliberând ,

Asupra cauzei civile de faţă ;

Reclamanţii  …..) au acţionat în judecată pârâtele  Comisia locală Oneşti de aplicarea legilor  fondului funciar  şi Comisia Judeţeană Bacău de aplicarea a legilor fondului funciar , solicitând reconstituirea dreptului de proprietate  pentru suprafaţa  de teren  de 2.000  m.p. situat  în extravilanul municipiului  Oneşti , de pe urma defuncţilor  … , ……. .

In motivare  reclamanţii arată  că au solicitat  în baza Legii 18/1991  reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren  în suprafaţă de 2.000 m.p.  situat în extravilanul municipiului  Oneşti , rămas de pe urma  defunctului ……. .

Comisia locală Oneşti  de aplicare a legilor fondului funciar a recunoscut dreptul  reclamanţilor  de reconstituire a dreptului  de proprietate asupra terenului  menţionat , fiind întocmit procesul verbal  de punere în posesie nr. 16923/22 august 2007.

Pârâta  Comisia  locală  a formulat  întâmpinare  în care confirmă faptul că  reclamanţii  au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului respectiv , cerere , pe care consideră întemeiată . Totodată se mai arată  că au fost întocmite  şi înaintate  documentele necesare cu propunerea  de validare nr. 402/16.11.2005  şi procesul verbal  de punere în posesie Comisiei  Judeţene , căreia îi revine obligaţia  reconstituirii  dreptului  de proprietate asupra terenului  în cauză .

După administrarea probatoriului , prin sentinţa civilă nr. 900/ 19.03.2009 , pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr.983/270/2009  a fost admisă acţiunea  reclamanţilor , obligată  fiind  Comisia Judeţeană să le reconstituie  reclamanţilor  dreptul de proprietate asupra  terenului  în suprafaţă  de 2.000 m.p. , iar faţă  de Comisia locală acţiunea a fost respinsă .

Prin Decizia  civilă nr. 708/ 29 iulie 2009 a tribunalului Bacău – Secţia civilă a fost admis recursul formulat  de Comisia Judeţeană  împotriva sentinţei sus menţionate , sentinţă care a fost casată  cu trimiterea cauzei spre rejudecare  la aceiaşi instanţă .

Motivarea  Tribunalului  constă în aceea  că instanţa de fond  nu a lămurit mărimea  şi întinderea amplasamentului cuvenit  reclamanţilor , dacă pentru amplasamentul  pentru care s-a emis proces verbal  de punere  în posesie mai există eliberat  un astfel de act. Tribunalul  indică a se aprecia necesitatea efectuării  unei expertize topo cadastrale  pentru identificarea terenului , pentru care  se solicită  reconstituirea dreptului de proprietate .

Trecându-se la rejudecarea  cauzei , s-a administrat proba cu înscrisuri , fiind totodată  efectuată o expertiză topo – cadastru ( fila 11)  având ca obiectiv identificarea terenului în litigiu , cu indicarea  megieşilor .

Din analiza probatoriului , rezultă următoarele :

Reclamanţii  au formulat cerere de reconstituire a dreptului  de proprietate asupra unui teren  în suprafaţă de 2.000 m.p. , situat în extravilanul municipiului  Oneşti , în calitate de moştenitori(  ….. – soţ supravieţuitor , … – fiu şi ……. )  - în calitate de fiică )  ai defunctei …. , dece3dată  la data de 24 mai 2005 , aceasta din urmă fiind fiica defuncţilor …. şi ……… , care au fost proprietarii terenului  în cauză.

Aşa cum rezultă  din referatul nr. 402/28.02.2008  al Comisiei locale ( fila 4 – Dosar nr.983/270/2009) dreptul de proprietate asupra terenului  în cauză  a fost dovedit , însă dat fiind  că terenul a intrat  deja în circuitul civil , s-a propus  reconstituirea dreptului  de proprietate asupra  unui teren păşune situat  în extravilanul municipiului  Oneşti prin echivalent fizic.

Comisia locală a întocmit  proces – verbal  de punere  în posesie ( fila 20 – dosar nr. 983/270/2009) , după care a trimis la Comisia  judeţeană propunerea  de reconstituire a dreptului  de proprietate(fila 44). Potrivit  concluziilor  la raportul  de expertiză , terenul în litigiu  se află situat  în extravilanul municipiului  Oneşti menţionat  în evidenţa cadastrală  şi în teren  , la  T.10 , P.357/2 , păşune extravilan , punct „ ….”  şi are ca megieşi N- teren comisia locală ( rezervă) , E-  drum ( rezervă ).

Faţă  de cele constatate , urmează  a fi admisă  acţiunea  şi în consecinţă  se va dispune reconstituirea dreptului  de proprietate al reclamanţilor  pentru suprafaţa  de 2.000 m.p. cu coordonatele cadastrale susmenţionate .

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .

Pentru aceste motive ,

In numele legii ,

H O T A R Ă Ş T E :

 Admite  acţiunea civilă formulată  de reclamanţii  …… , domiciliat în oraşul ……. , judeţul Mureş , … , domiciliat în ……. bl.8 ap.7 , judeţul Bacău şi ……. , domiciliată în ……… , judeţul Bacău , în contradictoriu  cu pârâtele  Comisia locală Oneşti  de aplicare a legilor fondului funciar  şi Comisia judeţeană  pentru stabilirea dreptului de proprietate  privată asupra Terenurilor  Bacău .

 Dispune pârâtelor  reconstituirea  dreptului de proprietate a reclamanţilor  pentru suprafaţa  de 2.000 m.p. , teren situat  în extravilanul municipiului  Oneşti  în T. 10 , P.357/2  în punctul „ ………” megieşit  cu terenul rezervă primărie ,  drum exploatare  pe două laturi şi teren rezervă primărie .

 Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli  de judecată .

 Cu recurs  în 15 zile de la comunicare.

Preşedinte , Grefier ,