Pretentii intemeiate pe conventia de la montreal, lipsa calculului cu privire la despagubire, solutie de respingere

PRETENTII INTEMEIATE PE CONVENTIA DE LA MONTREAL, LIPSA CALCULULUI CU PRIVIRE LA DESPAGUBIRE, SOLUTIE DE RESPINGERE

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 19.09.2008, cu nr. 16672/299/2008, reclamanta G D a chemat în judecată pe pârâta KLM, pentru a fi obligată la plata sumei de 4125 lei, echivalentul în lei a 1000 Drepturi Speciale de Tragere (DST) potrivit Convenţiei de la Montreal şi cheltuieli de judecată.

Suma pretinsă reprezintă despăgubirea pentru pierderea bagajului reclamantei cu ocazia călătoriei acesteia de la Detroit la Göteborg. În motivare se arată că respectiva călătorie a avut loc pe 7-8 august 2007, cu o aeronavă a companiei KLM, bagajul predat la cală fiind pierdut. Reclamanta a contactat reprezentanţa din Bucureşti pe 17.09.2007, oferindu-i-se suma de aproximativ 1200 EUR, echivalentul a 1000 DST, condiţionat însă de prezentarea chitanţelor sau a facturilor pentru bunurile aflate în bagaj. Reclamanta nu a fost de acord cu condiţia impusă de reprezentanţii pârâtei, aceştia din urmă oferindu-i ulterior suma de 480 EUR. În drept, cererea se întemeiază pe prevederile Convenţiei de la Montreal. Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară în valoare de 331 lei şi timbru judiciar de 3 lei.

Reclamantei i s-a încuviinţat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia aceasta a depus următoarele acte în copie : convocarea la conciliere directă prin executor judecătoresc cu chitanţă onorariu executor, încheiere de certificare nr. 7530/09.06.2008 privind îndeplinirea procedurii de conciliere directă, adresa KLM România din 15.11.2007, foaia de îmbarcare, corespondenţă electronică purtată cu pârâta, nota de limitare a răspunderii privind obligaţiile operatorilor de transport aerian de persoane, condiţiile contractului de transport, OG nr. 107/2000 privind ratificarea Convenţiei de la Montreal, Legea nr. 14/2001 pentru aprobarea OG nr. 107/2000 şi Legea nr. 355/2003 privind răspunderea transportatorilor aerieni .

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este dispusă să achite 600 EUR reclamantei, a invocat excepţia prematurităţii faţă de caracterul inform al procedurii de conciliere directă, nefiind ataşate înscrisurile doveditoare ale creanţei la convocare. Pe fond, pârâta recunoaşte că nu a putut restitui reclamantei bagajul şi arată că i-a oferit acesteia suma de 600 EUR, pe care reclamanta a refuzat-o. Se arată că reclamanta a evaluat bunurile din bagaj la o sumă inferioară celei oferite de pârâta, fără a oferi documente doveditoare pentru valoarea indicată. Pârâta arată că potrivit Convenţiei de al Montreal şi Condiţiilor generale de transport, există trei condiţii pentru acordarea despăgubirii, respectiv existenţa prejudiciului, dovedirea întinderii prejudiciului şi repararea acestuia în limita a 1000 DST. Pârâta reiterează faptul că existenţa prejudiciului este recunoscută, existând îndoială asupra cuantumului dovedit al acestuia.

Pârâta a solicitat cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 7201C.proc. civ., art. 45 din Codul Aerian Român, art. 22 pct. 2 din Convenţia de la Montreal şi art. 17 alin. 1 lit. b şi alin. 3 din Condiţiile generale de transport.

În cadrul probei cu înscrisuri încuviinţată pârâtei, aceasta a depus în copie convocarea la conciliere directă emisă de reclamanta cu dovada de primire, răspunsul la convocare emis de pârâta cu confirmare de primire, foaia de îmbarcare, condiţiile contractului de transport, adresa emisă de pârâta la 15.11.2007, formularul privind conţinutul bagajului, completat de reclamantă, extras din corespondenţa electronică purtată între părţi, textul Convenţiei de la Montreal.

Asupra excepţiei instanţa s-a pronunţat în şedinţă publică la 06.03.2009, respingând-o pentru motivele arătate în practicaua prezentei sentinţe.

Asupra fondului cauzei, analizând actele depuse de părţi la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Atât reclamanta cât şi pârâta sunt de acord că bagajul celei dintâi nu a mai putut fi recuperat. Culpa pârâtei în acest sens este nedisputată.

În ceea ce priveşte modul de apreciere a despăgubirii cuvenite reclamantei, instanţa nu este de acord cu susţinerile pârâtei. Astfel, art. 22 pct. 2 din Convenţia de la Montreal, astfel cum a fost ratificată de România prin OG nr. 107/2000 aprobată prin Legea nr. 14/2001 stabileşte că „la transportul bagajului răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1.000 DST pentru fiecare pasager, în afara cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar”.

Convenţia nu condiţionează acordarea acestei despăgubiri de dovedirea cuantumului prejudiciului suferit, astfel cum a solicitat pârâta. Instanţa constată că la dosar a fost depus în copie înscrisul numit „Condiţiile contractului şi alte note importante”, la filele 11 şi 27. De altfel, între înscrisurile cu această titulatură depuse de cele două părţi nu există deosebiri de conţinut. Instanţa constată totuşi că art. 17 alin. 1 şi 3 nu se regăseşte în aceste înscrisuri, iar alt act cu această titulatură nu a fost depus de părţi. Instanţa nu poate aprecia asupra apărărilor pârâtei, atâta timp cât aceasta invocă o prevedere contractuală nepusă la dispoziţia instanţei.

Prin urmare, nici unul dintre înscrisurile de la dosar nu impune condiţia dovedirii prejudiciului suferit de călător prin pierderea bagajului. Nici susţinerea pârâtei în sensul că formularea Convenţiei privind „limitarea” despăgubirii la 1000 DST presupune dreptul transportatorului de a acorda o despăgubire inferioară ca şi cuantum  nu este întemeiată, întrucât în acest caz Convenţia ar fi pus la îndemâna persoanelor interesate instrumentele necesare cuantificării sumei, ceea ce nu este cazul.

Aşadar, suma de 1000 DST este una fixă. Faptul că bunurile evaluate de reclamanta nu ajungeau la această sumă nu are relevanţă, atât timp cât Convenţia nu condiţionează cuantumul şi acordarea despăgubirii de dovada prejudiciului.

Cu toate acestea, instanţa constată că este învestită cu o acţiune în pretenţii. Chiar dacă  temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată este Convenţia de la Montreal ratificată prin OG nr. 107/2000 aprobată prin Legea nr. 14/2001, stabilirea prejudiciului se face potrivit legii române în materie de răspundere contractuală. Condiţiile acesteia sunt existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte contrare clauzelor contractuale, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul suferit şi vinovăţia celui obligat la despăgubire. Existenţa prejudiciului este necontestată de pârâtă, este chiar recunoscută şi cuantificată suma la 600 EUR. Existenţa faptei contrare clauzelor contractuale, respectiv nereturnarea bagajului, este necontestată de pârâtă.  De asemenea, legătura de cauzalitate între fapta culpabilă şi existenţa prejudiciului nu numai că este necontestată, dar este şi subînţeleasă de termenii Convenţiei. Vinovăţia pârâtei reiese din atitudinea procesuală a acesteia şi din corespondenţa electronică din 2 octombrie 2007, aflată la fila 30.

Singura condiţie care mai rămâne de analizat instanţei este caracterul prejudiciului, calitatea acestuia de a fi cert. Este drept că prin Convenţie se stabileşte o sumă fixă de 1000 DST în favoarea persoanei păgubite, însă modul efectiv de calcul a sumei pretinse de reclamantă este imposibil de verificat pentru instanţă. Astfel, art. 23 din Convenţia de la Montreal ratificată prin OG nr. 107/2000 şi Legea nr. 14/2001 pentru aprobarea OG nr. 107/2000 prevede că „Sumele exprimate în DST în prezenta convenţie se consideră că se referă la Drepturile Speciale de Tragere astfel cum sunt definite de Fondul Monetar Internaţional. Conversia acestor sume în monedele naţionale se va efectua, în cazul procedurilor juridice, în conformitate cu valoarea acestor monede în DST, la data hotărârii judecătoreşti. Valoarea monedei naţionale exprimate în DST a unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional va fi calculată în conformitate cu metoda de evaluare aplicată de Fondul Monetar Internaţional, în vigoare la data hotărârii judecătoreşti, pentru operaţiunile şi tranzacţiile sale. Valoarea în DST a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional va fi calculată conform procedurii stabilite de statul respectiv”.

Instanţa se regăseşte în imposibilitatea de a verifica modul de calcul prin care reclamanta a înţeles să cuantifice prejudiciul la 4125 lei, motiv pentru care consideră neîndeplinite condiţiile răspunderii contractuale ale pârâtei. Ca urmare, va respinge cererea.

Cu toate că reclamanta a căzut în pretenţii iar pârâta a cerut obligarea celei dintâi la cheltuieli de judecată, la dosar nu au fost depuse acte doveditoare ale cuantumului acestor cheltuieli, motiv pentru care cererea pârâtei va fi respinsă ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare